Updates, Live

Saturday, June 24, 2006

Dan Romascanu - jazz - Newtopia

Michael Godard, Bar Fly Dan Romascanu:
Imi place jazz-ul aproape in orice combinatie - de la amatorii aspiranti sau mancati de varsta si alcool de pe strazi, trecand prin jam-sessions in subsolurile cluburilor, pana la concertele de anvengura - pe discuri de vinil, CDs sau la radio-ul masinii. Ascult mult jazz, am abonamente la seriile de jazz din Israel, pe unde ma aflu caut cluburile locale pentru o seara de destindere. Aproape in orice imprejurare gasesc mult in ascultarea jazz-ului pentru a ma bucura si a-mi simti libertatea interioara.
Rar mi se intampla insa sa am una dintre acele revelatii prilejuite de intalnirea cu artisti care ma fac sa cred ca orizontul intelegerii mele despre muzica mi s-a largit prin intalnirea cu ei.
Cam asta mi s-a intamplat ieri seara vazand ansamblul "Newtopia". Sufletul acestui ansamblu este saxofonistul francez Raphael Imbert. Imbert este profesor la o scoala de muzica in Marseille si seamana cu Salman Rushdie la fizionomie. Oriunde s-ar afla ca loc, parca scena graviteaza in jurul sau.
Stilul este free-jazz, in cea mai curata descendenta din Coltrane si Albert Ayler, dar cu un temperament si cu o culoare absorbita din aerul Mediteranei pe care il respira.
In jurul lui Imbert se aduna tineri instrumentisti, care isi gasesc la inceput nisa lor in ansamblu, iar apoi isi dezvolta personalitatea in directiile specifice ale talentului lor.
Unul dintre acesti este pianistul israelian Yaron Herman, un tanar cu formatie si tehnica originala si cu un spirit in cautarea unei libertati pe care in muzica numai jazz-ul ti-o poate oferi. Totul este neconventional in tehnica, pozitia si atitudinea concertistica a lui Herman, numai sunetul are rigurozitatea clasica imbinata cu neastamparul cautarii de orizonturi.
A treia personalitate a ansamblului este saxofonistul sud-african Zim Ngqawana, care aduce in muzica grupului ritmul si bucuria sonora a Africii, dar si dragostea fata de melodie specifica standardelor. Paradoxal, in tot ansamnlul, Ngqawana este cel mai aproape muzical de radacinile jazz-ului.

Concertul de ieri de la Tel Aviv a combinat cateva prelucrari ale unor cantece israliene, care fara a evita sa fie 'crowd-pleasers' au fost elevate la nivele de traire mult dincolo de mecanica slagarelor.
Apoi, in partea a doua am ascultat "La Suite Elegiaque" lucrare in patru parti compusa de Imbert, piesa concertistica profunda si acelasi timp fierbinte si vie, reflectii prilejuite de pierderea unei fiinte dragi, aduse la nivel de discurs filozofic si muzical.
A fost cel mai bun eveniment de jazz al anului, la incheierea unei stagiuni poate inegale, dar care a prilejuit inca cateva ocazii de bucurie autentica.

Cei care locuiesc in Haifa sau in jur mai au ocazia sa-i mai vada astazi pe 'Newtopia' la Aba-Hushi la 9 seara si le recomand sa nu piarda ocazia. Tuturor, urmariti aceste nume, Herman si Imbert sunt muzicieni de clasa si cu putin noroc cariera lor poate fi stralucita.

Ceva mai mult depre Herman si 'Newtopia' in http://www.haaretz.com/hasen/spages/725843.html

0 Comments:

Post a Comment

<< Home