Updates, Live

Monday, March 17, 2008

Dan Romascanu - Frida Kahlo la Muzeul de Arta din Philadelphia


Marturisesc ca nu sunt un fan al Fridei Kahlo. Prima expozitie majora a operei ei pe care am vizitat-o era acum cam un deceniu la muzeul din Vancouver. Erau adunate sub acelasi acoperis operele a trei pictorite reprezentative ale Americii de Nord din prima jumatate a secolului trecut - canadiana Emily Carr influentata la inceputul drumului ei artistic de Primele Natiuni ale nordului si asociata mai tarziu Grupului celor Sapte dominant in arta plastica canadiana a anilor 30, Georgia O'Keeffe - pictorita sud-vestului american care a transformat imagistica desertului in abstractie si suprarealism, si in fine Frida, reprezentata Mexicului in acest triumvirat, redescoperita si relansata ca o artista majora, posesoare a unei biografii fascinante, aflata la cativa ani inainte de a deveni un star pop al secolului 21, inainte de filmul cu Selma Hayek, de biografiile romantate si de aceasta expozitie prilejuita de aniversarea a 100 de ani de la nastere.

Poate de la biografie pleaca reticenta mea fata de persoana si arta Fridei Kahlo. Daca a fi revolutionar de stanga in anii 30 era poate de inteles in contextul vremii si al tarii in care se nascuse, nici Kahlo si nici sotul-iubitul-turmentorul ei Diego Rivera nu mai aveau dupa 1938 scuza ca nu ar fi fost informati despre adevarata fata si despre ororile intruchiparii bolsevice a comunismului. Il adapostisera doar in casa lor pe Trotski refugiat de prigoana stalinista, citisera si auzisera la prima mana demascarile acestuia si fusesera martorii asasinatului politic care i-a curmat viata. Si totusi, nu numai ca Frida Kahlo nu s-a dezis de tatucul popoarelor si de Uniunea sa, ci a continuat sa-l adore pe Stalin pana la moarte cu o fervoare de adolescenta si i-a dedicat una dintre ultimele si dintre cele mai putin reusite picturi ale sale.

Dar mai este inca ceva care strident in biografia sa, care se rasfrange si asupra operei. Legatura sa cu Diego Rivera, 'deschisa' in spiritul stilului de viata al multor artisti ai epocii si suferintele fizice datorate accidentului suferit in adolescenta, cu o infirmitate care a avansat treptat de-a lungul vietii transformandu-i ultimul deceniu intr-o permanenta suferinta sunt temele centrale ale picturii lui Kahlo. Suferintele cele mai intime sunt amplificate si exacerbate cu o macabra exuberanta latino-americana, transformand registrul care ar trebui sa fie al sentimentelor cele mai intime intr-o cosmologie macabra si extrovertita. Ceva este repulsiv pentru mine in aceasta abordare, vibratia cosmica si compasiunea umana sunt greu de pus in balanta. Si expozitia de la Philadelphia este dominata de dureroasele autoportrete ale Fridei cu strigatele ei ce se vor amplificate la scala intregului univers, sau cel putin al intregului ei univers.
Stilul Fridei prevesteste in registrul plastic stilul marilor romancieri sud-americani care aveau sa apara in deceniile ce au urmat mortii sale. Daca tehnica pare uneori descinsa direct din Doaunier-Rousseau puterea sa creativa este evidenta si emotioneaza atunci cand sparge bariera introspectiei obsesive si isi elibereaza energiile petru a recrea universul natural si a se contopi in el. Doua dintre lucrarile cele mai reprezentative ale ultimei perioade sunt cele care dau o indicatie a ceea ar fi putut deveni opera Fridei sub o alta constelatie. 'Love Embrace' extinde lumea personala spre universalitatea imbratisarii.

Iar extraordinarul 'Moses' - poate capodopera lui Kahlo prezinta o combinatie de mesaj politic si universal imbinat intr-o compozitie de un fantastic demn de Geneza.

Greu de ghicit ce ar fi devenit viata si opera Fridei Kahlo fara tragediile, iubirile, dezamagirile si durerile de care a fost aproape continuu coplesita. Poate ar fi avut ragazul si timpul si seninatatea sa creeze un alt univers, mai complex, mai fantastic, mai legat de sevele culturii latino-americane, asa cum sugereaza o parte dintre lucrarile sale de mai mici dimensiuni. Poate ca ar fi avut rabdarea si puterea fizica sa-si desavarseasca tehnica dincolo de limitele naivului si pe masura exuberantei expresiei. Expozitia de la Philadelphia nu da vreun raspuns, ea nu poate decat sa completeze documentar imaginea pe care o avem despre o artista despre care s-ar parea ca stim mult dar pe care o redescoperim cu amanunte biografice inedite si la proportiile mai umane a peste o suta de fotografii de familie care completeaza cele 42 de picturi.

Intr-o sala alaturata expozitiei Frida Kahlo este pusa in contextul picturii mexicane a epocii sale, desigur un primul rand al operei lui Diego Rivera. Exista acolo un portret fascinant apartinand lui Rivera, caruia din pacate nu i-am gasit o reproducere. Este portretul unei tinere mulatre, senzuala, proaspata si misterioasa precum continentul in care isi are originea, poate portretul uneia dintre multele amante ale barbatului pe care Frida l-a iubit si adulat in ciuda infidelitatilor si cruzimilor sale. Rivera mi-a aparut aici cu o singura lucrare ca fiind un artist mult mai semnificativ decat Frida, si contextul este tragic - de doua ori inselata a fost poate Frida, nu numai sacrificandu-si viata personala dar si traind in umbra unui artist care parca si-a supt o parte din forta sa creatoare din suferinta ei.



Dan Romascanu


(Cronici semnate Dan)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home