Updates, Live

Saturday, September 13, 2008

Dan Romascanu - Scorsese despre Dylan - No Direction Home (2005)

Bob Dylan este una dintre figurile cele mai enigmatice ale muzicii contemporane si faptul este cu atat mai paradoxal cu cat este si unul dintre cei mai filmati artisti ai ultimei jumatati de secol. Incepand cu primele aparitii in cluburile new-yorkeze de la inceputul anilor 60, continuand cu festivaluri ca cel de la Newport intre 1963 si 1965 sau turneul din Anglia din 1966 filmat de D.A. Pennebaker in documentarul sau Don't Look Back exista numeroase concerte filmate, interviuri, fragmente de jurnale cinematografice care redau imaginea si vocea lui Dylan din acea perioada. Si totusi voalul de mister pe care artistul l-a creat intentionat sau nu in jurul persoanei si personalitatii sale artistice persista si parca se accentueaza cu cat il vedem mai mult.

Scorsese nu face in splendidul sau documentar No Direction Home (2005) greseala de a incerca sa-l explice pe Dylan. Pentru el Dylan este un idol care nu trebuie explicat ci trait si iubit, si ceea ce reuseste Scorsese in acest film este sa-l aduca pe ecran ca pe un personaj viu si complex pe tanarul nascut in Minnesota si sa recreeze cei sase ani intre 1961 si 1966 in care se naste legenda si universul Bob Dylan, cu toate dilemele, ezitarile, si cautarile perioadei.

Prima parte a filmului prezinta anii de formare ai lui Dylan prin prisma muzicii pe care acesta o asculta in Minnesota natala, sunetele si influentele pe care le-a inspirat de la country la jazz si blues cu accent special pentru relatia cu idolul sau cantaretul, poetul si filozoful Woodie Guthrie. Ascultatorii Metronomului lui Cornel Chiriac din anii 60 isi amintesc probabil de emisiunile in care Cornel vorbea despre el si influenta sa asupra cantaretilor folk si country ai perioadei intre care si Dylan.

Ajuns in New York Dylan isi incearca norocul in cluburile muzicale ale epocii, si in scurta vreme personalitatea si vocea sa artistica diferita ii creaza o faima care se raspandeste repede. Influenta generatiei beat si cunoasterea unor artisti ca Allen Ginsberg sunt retrasate prin interviuri si documente filmate si fotografiate. Este de observat aici tehnica lui Scorsese de a filma fotografiile stills. Daca scenele filmate in epoca - majoritatea din concerte sau interviuri - sunt luate cu aparat de filmat fix, Scorsese filmeaza cadrele fixe ale fotografiilor in mod dinamic, miscand apaqratul, schimband focusul, marind detaliile. Rezultatul este o contopire aproape perfecta finisata in montaj si unificata prin banda sonora, in care imaginile miscatoare si fixe devin elemente in aceeasi compozitie dinamica.

Relatia dintre Dylan si Joan Baez ocupa o mare parte din epoca si isi gaseste locul de onoare in film. Desi in interviurile personale realizate decenii mai tarziu niciunul dintre ei nu se refera direct la relatia personala, se simte inca in cuvintele fiecaruia afectiunea fata de celalalt insotind desigur admiratia si rezonanta reciproca ca artisti. Ii putem vedea insa mai ales impreuna pe scena, si tensiunea si limbajul corpurilor acestor tineri artisti iesiti atunci abia din adolescenta dar traindu-si intens si gloria si influenta asupra unei intregi generatii spun totul mai mult decat cuvintele. Si totusi nu a fost o realatie fara tensiune, si cand Joan Baez relateaza cum Dylan, dupa ce fusese adus de ea pe marile scene si prezentat publicului la Newport in 1963 refuza sa ii intoarca invitatia la turneul sau in Anglia, ii simtim inca regretul si resentimentul in voce desi trecusera aproape patru decenii.

Divortul intre Dylan si Baez nu a fost insa atat personal si nici artistic cat politic sau mai bine zis in ceea ce priveste relatia intre arta si politica. In 1964-65 ambii erau perceputi - uneori ca pereche - ca fiind idolii si vocile unei generatii de protestatari care avea sa-si atinga apogeul constiintei politice in miticul an 1968. Baez alege calea angajarii explicite in miscarea protestatara si pentru multi ani va fi prezenta in activitati politice, meetinguri, va lua pozitii uneori naive, alteori extreme, intotdeauna pline de empatie pentru cauzele stangii. Dylan refuza exprimarea politica explicita, considera ca ceea ce a avut de spus a spus-o in cantecele sale, si mai mult, considera ca evolutia sa ca artist este mai importanta si ca anii de folk sunt o etapa care trebuie urmata de altele, diferite in creatia sa. Asa se face ca dupa ce a compus ceea ce dupa decenii va numi cu o voce usor ironica imnuri ale generatiei sale ca Blowin' in the Wind sau Hard Rain Dylan incepe un traseu de cautari formale noi care i se par mai interesante si mai relevante decat reluarea incontinua a refrenelor la demonstratii.

Aici ne apropriem de sectiunea finala a filmului, care prezinta criza de incredere intre Dylan si admiratorii sai inceputa la aparitia sa la Newport in 1965 si culminand cu turneul din Anglia din 1966. Lumea abia il invatase, il acceptase, il imbratisase si acum il idolatriza pe protestatarul Bob Dylan, cand acesta se hotaraste sa schimbe directia si sa incerce sa exploreze directii si sunete noi. Isi alatura muzicieni care in scurta vreme vor forma The Band, alterneaza chitara acustica cu cea electrica si isi segmenteaza concertele in doua parti - prima in care le ofera fanilor portia de folk si cantece de protest pentru care platisera biletele, si cea de-a doua in care evolueaza spre sunete care el le considera noi. altii le considera prea apropriate de rockul conventional al epocii. Publicul si presa nu reactioneaza pozitiv, dar Dylan va persista pe calea lui, refuzand sa devina un stereotip fixat intr-un gen anume.

No Direction Home dureaza peste trei ore, dar sunt trei ore de calatorie fascinanta in timp si in universul Dylan. Este desigur multa muzica in acest film, si inregistrarile filmate in concert cu toate limitarile tehnice suna mai bine decat inregistrarile de studio ale cantecelor celebre ale lui Dylan. Motivul este ca il putem vedea pe artist in context, luati de mana de Scorsese in a explora nasterea, cresterea si maturizarea artistului in America anilor 60, si impreuna cu el ajungem sa-l cunoastem si sa-l iubim pe tanarul nelinistit si rebel care a schimbat fata muzicii si a lumii in care a cantat.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home