Updates, Live

Friday, October 24, 2008

Dan Romascanu - Gegen die Wand (Turcia, Germania, 2004)



Gegen die Wand imi prilejuieste o prima intalnire cu cinematografia turca, de fapt nici ea completa probabil caci acest film este realizat in parte in Germania. Vazusem inainte doar un documentar al aceluiasi regizor Fatih Akin, Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul - o declaratie de dragoste pentru Istanbul si muzica sa care mi-a trezit dorinta sa vizitez acest oras, care ma fascineaza de altfel si din motive familiale pe care poate le voi dezvalui poate alta data. Aici este vorba despre un film de fictiune, care combina melodrama orientala cu o ciudata si fascinanta poveste de dragoste - dar totul are un caracter de critica sociala, Akin atacand punctele nevralgice ale unei societati pline de contraste si bantuita de desradacinare si de o criza de identitate si atunci cand face un documentar despre muzica, si atunci cand povesteste o poveste romantica in stilul filmelor turcesti sau arabe.

Prima parte a filmului se petrece in Germania, si pentru multa vreme spectatorul are impresia ca vizioneaza unul dintre multele (si bunele) filme care trateaza viata imigrantilor in Europa occidentala. Este povestea unui barbat de peste 40 de ani si a unei fete la un un numar de ani jumatate cat el care se intalnesc intr-un spital psihiatric dupa incercari de sinucidere. Ambii sunt turci la origine traind de multi ani in Germania, si dupa scurta vreme fata ii propune barbatului o casatorie de convenienta, pentru a scapa de presiunea familiei care doreste sa o vada aranjata la casa ei si maritata cu un turc cosher. Doar ca planurile ei sunt altele, ea doreste sa-si traiasca viata, in traducere sa duca viata libertina presarata cu sex, bautura si droguri a tinerilor germani din jur. Mariajul de convenineta se complica atunci cand apare dragostea. Dragostea care pentru cei doi inseamna si izbavire dandu-le o directie in vietile lor confuze si lipsite de scop, aducandu-le insa si distrugere, caci daca separat poate ar fi capabili sa-si gaseasca drumul, impreuna ei nu par niciodata se fie in stare sa ajunga la atingerea starii de cuplu stabil. Cand apare pasiunea destinul loveste ca in orice melodrama orientala, barbatul intra in inchisoare, fata ii promite sa il astepte, dupa care incearca o reintoarcere si readaptare la Turcia radacinilor, pentru a dispare din calea lui pana la ... dar sa nu povestesc prea mult, caci filmul merita a fi vizionat si partea finala are si talc si surpriza.

O parte din farmecul filmului lui Akin consta in asumarea si a formatului si cel putin in parte a tonului filmelor orientale. Secvente muzicale filmate pe malul Bosforului in cel mai aparent anost si turistic stil posibil joaca roluri de prolog, intermezzo-uri si epilog, platitudinea lor cinematografica subliniind mai mult dramatismul muzicii si in special al textelor. Ca si in filmele lui Kusturica muzica joaca un rol principal aici, banda sonora incluzand de la muzica turceasca traditionala la punk si metal german. Filmul are doua parti, si tehnica cinematografica si paleta coloristica sunt adaptate in mod adecvat, de la stilul eficent si nervos al povestii de dragoste plasate in enclava turceasca din Hamburg din prima jumatate pana la melodrama romantica cu intorsaturi de destin care ar putea fi lacrimogene daca nu ar fi atat de naturale si de umane din a doua parte filmata intr-un Istanbul combinatie de Orient bantuit de mistere si pericole, situat intre modernism si decreptitudine, care rezoneaza pentru oricine a vazut si a iubit vreodata un oras din zona Mediteranei. Cei doi actori principali Birol √únel si Sibel Kekilli reusesc performante actoricesti pline de putere si sinceritate. Relatia lor inceputa ca o intalnire intr-un loc in care multe destine se termina evolueaza de la convenienta sociala si mincuna spre adevar si pasiune, legatura si comunicatia facandu-se cel mai bine din priviri, dincolo de cuvinte si in cea mai mare parte a filmului in absenta relatiei fizice. De fapt, momentul cand relatia de dragoste este consumata fizic spre finalul filmului este si momentul in care cei doi realizeaza ca timpul atingerii fericirii comune a trecut de mult.

Emisiunea METROPOLIS de la postul de televiziune ARTE a prezentat saptamana trecuta un segment despre cinematografia turca. Nu am avut ocazia sa vad prea multe filme turcesti pana acum, sper sa o pot face mai mult in viitor, dar daca vor fi de nivelul sau aproape de nivelul lui Gegen die Wald atunci cred ca avem de-a face cu inca o cinematografie care merita sa fie urmarita.

Dan Romascanu

(Cronici semnate Dan)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home