Updates, Live

Saturday, November 29, 2008

Dan Romascanu - Doua concerte filmate in anul 1971

Vizionarea filmelor documentare despre concertele rock ale anilor 60 si 70 imi creaza o senzatie ciudata - parca ar fi o recuperare a unei perioade pe care am trait-o intr-un univers paralel. Multe dintre evenimentele epocii - Woodstock, Monterey, concertul pentru Bangladesh le cunosc din transmisiile Metronomului lui Cornel Chiriac si din discurile care ajungeau in Romania pe sub mana, dar au trebuit sa treaca decenii pana cand ajuns in lumea libera am putut sa pun figuri si imagini in spatele sunetelor acelor ani.

Concert for Bangladesh este filmul concertului care a avut loc la 1 august 1971, concert initiat de George Harrison in ajutorul refugiatilor si nevoiasilor din Bangladesh, victime ae unuia dintre razboaiele regionale ale epocii. A fost un eveniment interesant in istoria muzicii pop si rock, unul dintre primele evenimente de acest fel in care muzicieni celebri ai perioadei s-au angajat in mod voluntar in sprijinul unei cauze umanitare majore, donand banii pentru ajutorarea celor aflati in nevoie. Multe dintre concertele de binefacere reunind super-staruri cantand pentru cauze politice, umanitare sau ecologice cum ar fi concertele pentru Etiopia din anii 80 sau concertele desfasurate in toata lumea pentru cauzele ecologice sau ajutorarea natiunilor sub-dezvoltate din ultimii ani isi au originea in concetul pentru Bangladesh. Istoria concertului este din pacate prea putin prezenta in film, ar fi fost interesant sa aflam mai mult despre cum s-a nascut ideea, cum au fost invitati participantii, de ce alti artisti majori printre care Paul McCartney si John Lennon au refuzat sa participe, si despre disputele care au urmat legate de difuzarea discului - dar din pacate toata partea documentara este expediata in vreo doua minute la inceput iar restul este numai muzica filmata in concert. Este drept este vorba despre muzica de varf - cu Ravi Shankar in culmea capacitatilor sale artistice, cu George cantand cateva dintre marile hit-uri ale sale si ale Beatles-ilor, cu cea mai buna versiune poate a lui while my guitar gently weeps a lui George cu Eric Clapton, si cu un Bob Dylan si el aproape de varful capacitatilor vocale si inca neridat de vreme si de crize personale cu intepretari fantastice ale lui Hard Rain sau Blowin' in the Wind. Din pacate cinematografia este destul de banala si sunetul nu are calitatea meritata de aceasta muzica. Concertul pentru Bangladesh merita un documentar mai amanuntit care sa il puna in contextul sau istoric si care sa foloseasca muzica filmata in acest film ca material muzical.

Pink Floyd: Live at Pompei este filmat in octombrie 1971 cand Pink Floyd au dat concerte in amfiteatrul roman de la Pompei. Si aici partea documentara este minimala, dar punerea in scena este mult mai elaborata, prezentand grupul cantand in faze diferite ale instalarii scenei, apoi in timpul concertului propriu-zis, pentru a face sa dispara publicul si a demonta din nou in sens invers instalatiile electronice la sfarsitul filmului, redand parca amfiteatrul istoriei. Scenele din concert sunt combinate cu imagini arheologice si istorice ale Pompeiului, creand un efect interesant, totul sub vraja muzicii grupului care se afla in acea perioada in plina ascensiune, la un an dupa plecarea lui Syd Barrett si sub influenta crescanda a lui David Gilmour si Roger Waters care aveau sa fie muzicienii principali ai grupului de-a lungul intregului deceniu, doi ani inainte de Dark Side of the Moon probabil cel mai important album al grupului si unul dintre marile albume ale istoriei rockului. Versiuni prescurtate ale lui Echoes, Careful with That Axe, si One of These Days sunt piesele de concert care m-au impresionat cel mai mult. Captarea sonora si calitatea imaginii sunt si ele foarte bune, facand cu atat mai impresionanta revederea acestor mari muzicieni dureros de tineri la vremea cand inregistrau acest concert. Dupa Pompei Pink Floyd urmau sa parcurga o cale lunga, artistica si in constiinta generatiilor de iubitori ai muzicii rock, devenind un simbol al reinnoirii permanente si al calitatii muzicale dincolo de limitele genurilor muzicale, culminand cu concertul istoric care a simbolizat caderea zidului care despartea lumile.

Dan Romascanu

(Cronici semnate Dan)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home