Updates, Live

Saturday, November 01, 2008

Dan Romascanu - Doua filme israeliene - Noodle (2007) si Sof Shavua B'Tel Aviv (2008)



O cinematografie nu trebuie judecata numai dupa filmele sale cele mai bune (sau cele mai proaste) ci si dupa filmele medii. Iata note de vizionare depre doua astfel de filme pe care le-am vazut ieri.

Noodle face parte din categoria filmelor care se invart in jurul unui personaj si actor copil. Filme care pot fi extraordinare si emotionante si pot la fel de usor cadea in ridicol mai ales in ochii spectatorilor care nu sunt amatori de lacrimologii ieftine. Greseala tipica a realizatorilor acestor filme este folosirea excesiva si sentimentalista al talentului micilor actori, al caror joc si personaje se vor evapora repede din memorie daca nu sunt niste personalitati extraordinare ca Shirley Temple sau Dakota Fanning. In cazul lui Noodle regizoarea Ayelet Menahemi este recidivista (a mai realizat unul dintre filmele din seria Abba Ganuv) si reuseste sa evite aici aceasta greseala. Copilul chinez din film, un film de imigratie combinat cu o comedie romantica nu acapareaza ecranul, si lasa loc celor doua personaje feminine principale jucate de Mili Avital (actrita israeliana stabilita in Statele Unite unde nu a reusit insa sa depaseasca conditia de starleta) si de excelenta Anat Waxman sa realizeze portretele a doua femei israeliene, credibile si interesante. Povestea este putin cam trasa de par, dar OK pentru un film usurel - o imigranta ilegala chinezoaica este arestata si deportata peste noapte de politia de imigratie lasandu-si baietelul de sase ani in casa celor doua surori. Copilul nu stie nici engleza nici ebraica, de fapt nici nu exista oficial, caci mama sa rezidenta ilegala l-a nascut ilegal. Cele doua surori din care una este stewardesa incearca sa afle de soarta mamei si sa-l ajute pe copil, se ataseaza de el, pentru ca in final sa gaseasca o cale originala de a-l reuni cu mama. Fara a straluci si tributar partial in ton si in stil telenovelelor filmul are sinceritate si credibilitate si reuseste mai bine decat multe alte melodrame sau comedii romantice pe care le-am vazut recent provenind de la mariile studiouri sau scoli de cinematografie cu nume.

Vizionarea lui Sof Shavua B'Tel Aviv (Sfarsit de saptamana la Tel Aviv) a fost o experienta unica. Eu si sotia mea Liliana eram singurii spectatori in sala la o reprezentatie de vineri seara. Tinand cont ca si biletele noastre erau castigate la o tragere la sorti intre cititorii lui TimeOut Tel Aviv, cred ca filmul nu prea are succes la box office :-) si este pacat, caci nu este un film rau. Posibil oare ca spectatorii israelieni sa fie deja obositi de evenimentele intifadelor si de atacurile teroriste pentru a le mai cauta pe ecran? Este povestea unui terorist trimis sa se sinucida in Tel Aviv, al carui echipament nu functioneaza in urma unei defectiuni tehnice si care este obligat sa ramana la sfarsit de saptamana intr-un cartier modest din inima Tel Avivului. Partea cea mai bine realizata a filmului este cred modul in care este redat microcosmosul strazilor de langa shuk, pustii la sfarsit de saptamana si universul uman al Tel Avivului modest, la un pas si totusi atat de departe de stralucirea cartierelor bogate ale metropolei. Ajuta aici jocul excelent al Rosinei Kambus si al lui Shlomo Vishinsky in rolurile unei perechi de batrani originari din Romania indoliati ireparabil de moartea fiului lor soldat (actorul Shlomo Vishinsky a trecut pritr-o tragedie similara pierzandu-si fiul cazut intr-o actiune militara in Gaza). Mai putin reusita este insa redarei temei centrale a filmului. Regizorul Dror Zahavi a studiat si lucreaza mult in Germania si m-as fi asteptat de la el la mai mult curaj si detasare in abordarea problematicii complexe cu care se ocupa filmul. Surprinzator pentru un regizor tanar filmul este lipsit de curaj si in idei si in mijloacele artistice, semanand prea mult cu un film sau mai ales o piesa de teatru israeliana mediocra, cautand linia de mijloc si incercand sa nu supere pe nimeni. Cata deosebire fata de curajul si originalitatea mijloacelor de expresie din filme ca Vals cu Bashir sau chiar Beaufort. Actorii principali nu fac de loc o treaba rea, mai ales Hili Yalon, actrita de telenovele, aici in rolul unei fete provenite dintr-o familie ultra-ortodoxa, urmarita de politia de moravuri a haredimilor si incercand sa-si creeze un drum in viata in lumea nereligioasa. Povestea idilei intre ea si tanarul palestinian obligat sa devina terorist, ca si prezentarea lumii din care vine palestinianul si a posibilei explicatii a actelor sale sunt insa idealizate si lipsite de credibilitate. Finalul este si el artificial si impaciuitorist, poate odata, aici, un happy-end s-ar fi potrivit mai bine - tot incredibil in realitatea de astazi, dar cel putin fara iluzia si de a reflecta realitatea si de a propune o solutie acolo unde nu exista solutii. Conflictul dintre israelieni si palestinieni este complex si tragic si respinge abordariile si solutiile simpliste. La fel si filmele care descriu acest conflict.

Dan Romascanu

(Cronici semnate Dan)

1 Comments:

Post a Comment

<< Home