Updates, Live

Friday, April 17, 2009

Dan Romascanu - Les Amants (Louis Malle - 1958)



Louis Malle si-a inceput cariera in acelasi timp cu grupul Nouvelle Vague, si din punct de vedere tematic filmele sale au multe comunalitati cu filme ale lui Truffaut sau Agnès Varda. Din punct de vedere stilistic insa Malle se situeaza la polul opus, refuzand experimentele si cautarile si mergand pe caile batatorite ale cinematografiei conventionale. O face insa cu stil si maturitate, iar Les Amants realizat la 26 de ani (in acelasi an cu Ascenseur pour l'échafaud) este un film care pare sa apartina unui creator mult mai matur, fiind mai aproape in abordarea vietii burgheziei franceze de provincie de filmele lui Buñuel decat de filmele colegilor sai de generatie.

Les Amants mai este celebru in istoria cinematografiei (dar si a justitiei americane) pentru inca ceva. Filmul contine o scena erotic care astazi probabil ca ar trece si intr-un film PG-13 dar care in acea vreme a fost considerata foarte indrazneata. Daca in Franta filmul a starnit doar controverse de salon si presa sau zambete complice, in Statele Unite receptia a fost cu totul diferita - reflectand o diferenta in abordarea aspectelor morale ale operelor de arta care mai exista si astazi intre cele doua parti ale Atlanticului. In multe state americane proiectarea filmului a fost interzisa, iar la Cleveland, Ohio proprietarul unei sali de cinematograf pe nume Nico Jacobellis a fost condamnat pentru detinere si prezentare de materiale pornografice. Cazul a ajuns la Curtea Suprema unde proprietarul salii a fost achitat si i s-a sters orice vina, judecatorul suprem Potter Stewart rostind atunci celebra fraza care este folosita si astazi la definirea pornografiei, I know it when I see it, and the motion picture involved in this case is not that. [Jacobellis v. Ohio, 378 U.S. 184, 197 (1964)].

Si filmul? Faima filmului a fost in acest caz pentru mine mai mare decat experienta cinematografica. Filmul nu este lipsit de calitati, dar nu trece cu nota mare examenul unei jumatati de secol in care cinematografia a evoluat si toate tabu-urile legate de reprezentarea erotismului pe ecran au fost distruse. Povestea este simpla si directa - Jeanne (asa o cheama si pe eroina in film) este o desperate housewife in provincia franceza, maritata bine cu proprietarul unui ziar, dar plictisita la culme, traind din escapade la Paris la prietena sa Maggy care includ si o relatie extra-conjugala cu un vajnic jucator de polo (pe cai). Cand sotul incepe sa aiba banuieli si o obliga sa-si invite prietenii intr-un sfarsit de saptamana la conacul lor, Jeanne va intalni din intamplare un tanar care o ajuta sa ajunga acasa dupa ce masina ramasese in pana de motor. Cei doi traiesc un coup de foudre, petrec o noapte amoroasa sub nasul sotului si al prietenilor lor si parasesc in zori conacul lasand in urma siguranta vietii burgheze si familia (inclusiv fetita de cativa ani a lui Jeanne) spre orizonturi necunoscute. Dragostea adevarata este mai puternica decat orice, amantul intalnit intr-un one stand night este preferat sotului si amantului sportiv. Logica amoroasa care se cerne bine artistic pe ecran pentru a fi acceptata emotional.

Ceea ce nu trece bine examenul timpului este in special jocul actorilor. Exceptia este Jeanne Moreau desigur care este fantastica in tot ce face si mai ales in ceea ce a facut in acea perioada. Restul distributiei este insa mult sub nivelul ei, niciunul dintre partenerii sai nu pare sa-i justifice interesul emotional sau erotic, si pentru o poveste de dragoste aceasta lacuna este esentiala. Nici scenografia nu este construita intr-un mod care sa ajute acceptarea intrigii de catre spectator. Mult discutata scena erotica se pierde intr-un labirint - la propriu - de gradini si coridoare pe care amantii trebuie sa-l strabata si situatia este prea neverosimila pentru a putea fi acceptata. Malle are o idee frumoasa in filmarea scenei de dragoste - cea de a prezenta chipul eroinei in clipele de extaz mai degraba decat impreunarea - dar tot timpul spectatorul sta cu impresia ca sotul poate intra in dormitorul lui Jeanne fara a bate la usa (ceea ce se si intampla ceva mai tarziu). Nici prezenta fetitei in povestire nu este bine rezolvata. Nu sunt un moralist, desigur nu cand este vorba despre filme, dar scena de ramas bun este ratata si nu compenseaza sentimentul de compasiune fata de soarta copilului.

Pe de alta parte, Malle alege ca banda sonora a filmului in exclusivitate muzica lui Brahms (ce s-ar fi facut cinematografia acelor ani fara Brahms?) si asta da filmului un ambalaj sonor estetic. In schimb imaginea si sunetul nu trec bine examenul celor cinci decenii. Poate si copia pe care am vazut-o eu nu era in conditie prea buna, dar alb-negrul care de obicei ajuta stilistic aici mi s-a parut lipsit de claritate. Cometariul off-screen vrea sa fie si el un element de stil citand cred din nuvela originala din secolul 18 care a inspirat filmul, dar in filme eu personal prefer forta imaginilor celei a cuvintelor. Amantii lui Malle dupa ce au facut mare valva cu aventura lor la vremea lor au cam imbatranit si ei.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home