Updates, Live

Wednesday, April 15, 2009

Dan Romascanu - Manastirea Zamfira



Situata la poalele dealurilor subcarpatice, in apropierea drumului vechi al Brasovului (astazi DN 1A) la intersecta cu drumul spre Slanic Prahova, Manastirea Zamfira isi datoreaza numele Domnitei Zamfira, sotia unuia dintre sfetnicii lui Constantin Brancoveanu ucis de turci. Domnita a construit prima biserica aflata astazi in incinta cimitirului in afara zidurilor in prima jumatate a secolului 18. Picturile de pe peretele exterior de la intrarea in biserica prezinta o compozitie complexa, amintind Voronetzul, sunt excelent restaurate - remarcabila reprezentarea pacatelor capitale vazute prin ochii si imaginatia unor artisti anonimi care probabil nu au avut sansa de a vedea picturile lui Hieronymus Bosch.



Intrarea in manastire il confunda pe vizitator in linistea si spatiul spiritual al lacasurilor bisericesti. Timpul pare ca incremeneste. linistea te invaluie, si siluetele preotilor si ale maicilor pot apartine oricaror vremuri. Ctitoria manastirii si a bisericii noi apartine Mitropolitului Nifon, primul Primat al Romaniei unite. Sfintita in 1857 manastirea a functionat timp de un secol, fiind insa obligata sa-si intrerupa activitatea in 1958 in timpul perioadei comuniste. Biserica a fost afectata de cutremurul din 1977, fiind consolidata si restaurata intre anii 1986 si 1989. Dupa 1990 viata monahala a reinceput, biserica noua apartinand acum manastirii, iar cea veche satului Lipanesti.



Nicolae Grigorescu a pictat interiorul noii biserici in anii 1856-57 la varsta de numai 18 ani, impreuna cu fratele sau Gheorghe Grigorescu. Este poate cea mai completa si mai importanta opera a lui Grigorescu inainte de studiile sale in Franta, dovada a unui talent inascut aflat in perioada de tranzitie intre arta populara si bisericeasca si maturitatea si orizontul pe care avea sa i le atribiuie studiile si deschiderea la cultura si pictura universala. Este si singura lucrare de pictura in fresca executata de Grigorescu, lui fiindu-i atribuite si icoanele iconostasului. Sfanta Treime, Sfantul Ioan in Pustie, Sfantul Constantin si Maica sa Elena sunt fiecare in parte compozitii echilibrate si expresive, de o neasteptata maturitate dar si cu un aer de prospetime a debutului, parand sa treaca timpul cu un aer de perfecta simultaneitate cu pre-raphaelitii englezi care creau exact in aceeasi perioada.



Revenind in curtea manastirii vizitatorul se poate reculege la mormintele familiei lui Nicolae Iorga, sau vizita micul muzeu de arta si obiecte religioase. La iesire nu omiteti sa admirati complexa si sofisticata poarta sculptata in lemn. La numai o ora si jumatate distanta de Bucuresti (excluzand problemele rutiere) pe drumul spre Valenii de Munte si Cheia, Manastirea Zamfira este un obiectiv care merita popasul si reculegerea.




0 Comments:

Post a Comment

<< Home