Joan Fontaine

Cronica facuta de Dan filmului Rebecca mi-a rechemat o amintire: un alt film, singurul in care am vazut-o pe Joan Fontaine. Este un film pe care l-am vazut in adolescenta si care m-a marcat - iar pentru ea, pentru Joan Fontaine, am avut de atunci o dragoste nestirbita.

Este interesant: in filmul pe care il povesteste Dan, cea care domina povestea, fara sa apara niciodata, este Rebecca - in timp ce personajul intruchipat de Joan Fontaine este victima.

Ei bine, pe Joan Fontaine am vazut-o doar atunci, in acel film, dar ea domina lumea mea cinematografica. Si fiecare alta artista pe care o vad mi-o aduce in amintire pe ea, pe Joan Fontaine. Si asa, orice artista paleste putin, devine victima.

Este o mare doamna a ecranului, - acum este in al zecelea deceniu de viata, a interpretat roluri pana prin 1997.

Filmul acela era regizat de catre Max Ophüls, iar rolul principal masculin era jucat de catre Louis Jourdan.

Am citit peste cativa ani nuvela lui Stefan Zweig care statuse la baza filmului. Zweig avea un ton amar: Ophüls pastrase filmul intr-o nota elegiaca, care se potrivea cu valsul ales ca laitmotiv al filmului (poate gresesc, dar imi amintesc ca era unul din valsurile chopiniene) - noi cei care vedeam filmul trebuia sa alegem: sa judecam si sa condamnam barbatul, sau sa lasam judecata in seama Celui care pe toate le intelege, si sa pastram doar eleganta discreta a elegiei.

In nuvela, eroul era scriitor - in film era pianist, iar ea il iubise toata viata, discret, intr-un tarziu el avea sa afle.

O poveste a carei amintire imi aduce intotdeauna lacrimi discrete in coltul ochilor.

Cred ca ati recunoscut povestea: Scrisoare dela o necunoscuta.

(**Letter From an Unknown Woman** Tribute - publicat de bookhead92)

(Filmofilia)