O istorie cu Banu Radulescu

Spre sfarsitul anilor '60 prin librariile bucurestene aparuse o carte a unui autor de care nu mai auzisem pana atunci. Omul se numea Banu Radulescu, ceea ce mi-a trezit curiozitatea, numele meu de familie fiind taman Radulescu-Banu.

Nu am cumparat cartea, dar peste putin timp, la o petrecere de familie, tatal meu scoate cartea si o arata cumnatului si cumnatei, uite, mi-a aparut o carte, am ramas toti ca la dentist, si mama, si eu, si fratele mamei, si sotia lui, si cei doi veri ai mei.

Deodata il pufneste rasul, na, ca v-am pacalit, habar n-am cine-i autorul, dar nu e ciudat sa il cheme Banu Radulescu?

Au trecut anii, si unul dupa altul toti oamenii astia care mi-au luminat copilaria s-au stins. Primul care s-a prapadit a fost tata, apoi au urmat unchiul, apoi matusa, apoi un alt unchi, am devenit foarte repede cel mai batran barbat din familie.

Si au trecut multi ani, eram acum in 1990 - intr-o seara la televizor apare nici mai mult nici mai putin decat scriitorul Banu Radulescu in persoana. Atunci am aflat ca fusese detinut politic si ca era decis sa se ocupe de rememorarea calvarului atator romani prin puscariile comunistilor.

Mi s-a parut ca semana fizic destul de mult cu tatal meu, era slab, si avea parca un zambet resemnat si intelept.

A doua zi, un coleg de serviciu m-a intrebat, Pierre, l-am vazut aseara la televizor pe scriitorul Banu Radulescu, este cumva tatal tau?

I-am raspuns ca nu si ca este o pura coincidenta de nume.

Peste vreo doua saptamani un alt coleg m-a intrebat acelasi lucru, apoi altul si altul.

Si deodata am inceput sa primesc telefoane.

Alo, casa scriitorului Banu Radulescu?

Nu, raspundeam de fiecare data, e o confuzie de nume, eu sunt inginerul Radulescu-Banu, aveti numarul gresit.

Telefoanele s-au indesit. Primeam macar doua - trei telefoane in fiecare saptamana, alo, casa scriitorului Banu Radulescu?

Peste vreo cateva luni am primit un telefon la serviciu, pe interior, alo, scriitorul Banu Radulescu? Imi cer scuze ca va deranjez, sunt seful de cabinet al domnului deputat Ciuceanu, va rog sa asteptati putin la telefon.

Am raspuns imediat, domnule, sa traiesti si dumneata, sa traiasca si scriitorul Banu Radulescu, sa traiasca si domnul deputat Ciuceanu, sa traiasca si domnul Iliescu, sa traiasca si Regele Mihai, ca sunt cautat toata ziua buna ziua acasa la telefon, asta o inteleg, dar spuneti-mi si mie, cum dracu' ati gasit numarul meu de la serviciu si interiorul?

Mi s-a parut ca seful de cabinet al distinsului parlamentar nu a apreciat stilul meu un pic prea popular, pentru ca a mormait ceva de genul, scuzati-ma, dar nu inteleg nimic din ce spuneti, nu inchideti, ca domnul deputat vrea sa vorbeasca cu dumneavoastra, zic, dar nu sunt eu scriitorul, pacatele mele si am inchis telefonul.

A mai trecut vreun an, telefoanele au continuat, intr-o vineri seara m-a sunat o doamna, alo, casa scriitorului Banu Radulescu?

Nu, imi pare rau ca trebuie sa va dezamagesc, dar aveti numarul gresit, ma cheama intr-adevar Radulescu-Banu, dar nu sunt eu scriitorul.

Atunci inseamna ca esti de la Securitate.

Vai doamna, dar va inselati - ma rog, nu aveti de unde sa stiti, dar de unde trageti concluzia ca sunt de la Securitate? Pai, ce, acum toti cei care nu sunt rude cu scriitorul Banu Radulescu inseamna ca sunt de la Securitate? Ar trebui sa ma si supar, zau asa, dar inteleg ca sunteti emotionata ca vi s-a dat numarul gresit, asa ca trec peste asta.

Domnule, sa stiti ca mi-e si frica de dumneavoastra.

Doamna, nu trebuie sa va fie frica, de altfel, daca vreti, puteti sa inchideti telefonul, dar sa stiti ca de vreo doi ani sunt sunat de doua-trei ori pe saptamana, imi pare rau ca nu am numarul scriitorului, ca sa pot indruma oamenii.

Pai bine domnule, nu ti se pare ciudat ca de fiecare data cand cineva cere de la informatii numarul scriitorului i se da numarul dumitale? Pai chiar daca dumneata nu esti de la Securitate, sigur ca Securitatea a aranjat treaba asta cu numarul de telefon. Mai bine inchid.

Doamna, puteti sa inchideti, e dreptul dumneavoastra, dar va marturisesc ca as prefera sa mai discutam putin, mi se pare ca sunteti putin speriata si simt ca este de datoria mea sa incerc sa va linistesc. Uitati, argumentul pe care mi l-ati dat mi se pare pertinent, si acum imi dau seama ca eu nu am cerut niciodata numarul scriitorului dela Informatii, s-ar putea sa aveti dreptate.

Bine, o sa mai stam putin de vorba, a raspuns doamna, eu lucrez in ture la un combinat din Resita si acum tot nu am ce face.

Resita? Fantastic. Stiti ca am fost de foarte multe ori acolo, in delegatie? Vai, ce imi place orasul asta! Aoleu, sa nu va speriati si acum, sa credeti ca e ceva necurat ca tocmai eu, cel cu potriveala de nume si de telefoane am fost si la Resita. Ca barbat, inteleg perfect momentul dumneavoastra de panica.

Hehe, eu nu am avut noroc la barbati. Sunt divortata, si ca sa fiu sincera, m-as mira sa mai gasesc un barbat care sa imi ofere ceea ce de fapt merit. Ce sa fac, sunt o romantica incurabila.

Mi-am dat seama ca discutia aluneca pe o panta primejdioasa. Invatasem putine lucruri in viata, dar le stiam bine, si unul din lucrurile astea era ca o femeie nu poate fi in acelasi timp divortata, romantica si mai naiva decat mine, asa ca i-am declarat ca discutia mi-a facut o vie placere si ma bucura cel mai mult faptul ca realizez ca momentul de panica i-a trecut, ca poate oricand sa ma sune la telefon, de altfel imi stie numarul, ca nu stiu daca voi mai avea ocazia sa trec prin Resita, si asa mai departe.

A mai trecut un an. Intr-o dimineata, suna telefonul. O voce foarte tanara, alo, casa scriitorului Banu Radulescu? Ah, draga Banule, sunt intr-o situatie disperata. Nu stiu daca iti mai amintesti de mine, sunt nepoata ta, tata nu mai vrea sa imi plateasca taxele la facultate, ce ma fac? Si a inceput sa planga.

Am un defect mare, nu rezist la lacrimi feminine. E stupid, stiu, dar asta sunt. I-am zis, domnisoara, ascultati-ma cu atentie. Eu nu sunt scriitorul Banu Radulescu, sunt inginerul Radulescu-Banu, dar povestea dumitale m-a emotionat. Vreau sa te ajut. Uite, pentru ca esti plansa, da-mi te rog numarul dumitale de telefon - voi suna eu la Informatii sa aflu numarul unchiului dumitale si te sun imediat inapoi.

Zis si facut. Sun eu la Informatii, va rog sa imi dati numarul de telefon al scriitorului Banu Radulescu.

Imi da numarul meu.

Zic, ma scuzati, asta e numarul meu. Eu vreau numarul scriitorului.

Nu avem alt numar in cartea de telefon, va convine, bine, nu ...

Mi-am amintit brusc ca Banu Radulescu era editorul seriei Memoria. Zic, bun, atunci vreau numarul de telefon al fundatiei Memoria.

Nu figureaza in cartea de telefon.

Ce o fi facut domnisoara mai departe, nu am de unde sa stiu. I-am telefonat si am sfatuit-o sa mearga la sediul Asociatiei Fostilor Detinuti Politici sa il caute acolo.

Peste cativa ani am aflat din ziare despre incetarea lui din viata.Vestea m-a intristat, mi-am dat seama ca odata cu disparitia lui, se mai incheia un capitol din viata mea. Telefoanele au mai continuat catva timp, tot mai rare.

(Bucuresti)