Updates, Live

Friday, April 24, 2015

Rupert Brooke: Beauty and Beauty (1912)

(pinterest)
no copyright infringement intended


The moment of ecstasy, celebrated in a Cosmic wedding, the remnants of the moment, kept by the Cosmos-Priest, offered in reverberating memories


When Beauty and Beauty meet
   All naked, fair to fair,
The earth is crying-sweet,
   And scattering-bright the air,
Eddying, dizzying, closing round,
   With soft and drunken laughter;
Veiling all that may befall
   After--after--

Where Beauty and Beauty met,
   Earth's still a-tremble there,
And winds are scented yet,
   And memory-soft the air,
Bosoming, folding glints of light,
   And shreds of shadowy laughter;
Not the tears that fill the years
   After--after--





(Rupert Brooke)

Labels:

Thursday, April 23, 2015

Arkady Gaidar

Arkady Gaidar
(Гайдар, Аркадий Петрович)
1904-1941
(wikimedia)
no copyright infringement intended



(Жизнь в Kнигах)

Labels:

Rupert Brooke: Dining-Room Tea (1911)

(blog of Jane Taehae Kim)
no copyright infringement intended


What is his poem " Dining-room Tea " but the lovely cage of an instant when in ecstasy time and the world stood still ?


When you were there, and you, and you,
Happiness crowned the night; I too,
Laughing and looking, one of all,
I watched the quivering lamplight fall
On plate and flowers and pouring tea
And cup and cloth; and they and we
Flung all the dancing moments by
With jest and glitter. Lip and eye
Flashed on the glory, shone and cried,
Improvident, unmemoried;
And fitfully and like a flame
The light of laughter went and came.
Proud in their careless transience moved
The changing faces that I loved.

Till suddenly, and otherwhence,
I looked upon your innocence.
For lifted clear and still and strange
From the dark woven flow of change
Under a vast and starless sky
I saw the immortal moment lie.
One Instant I, an instant, knew
As God knows all. And it and you
I, above Time, oh, blind! could see
In witless immortality.

I saw the marble cup; the tea,
Hung on the air, an amber stream;
I saw the fire’s unglittering gleam,
The painted flame, the frozen smoke.
No more the flooding lamplight broke
On flying eyes and lips and hair;
But lay, but slept unbroken there,
On stiller flesh, and body breathless,
And lips and laughter stayed and deathless,
And words on which no silence grew.
Light was more alive than you.

For suddenly, and otherwhence,
I looked on your magnificence.
I saw the stillness and the light,
And you, august, immortal, white,
Holy and strange; and every glint
Posture and jest and thought and tint
Freed from the mask of transiency,
Triumphant in eternity,
Immote, immortal.

Dazed at length
Human eyes grew, mortal strength
Wearied; and Time began to creep.
Change closed about me like a sleep.
Light glinted on the eyes I loved.
The cup was filled. The bodies moved.
The drifting petal came to ground.
The laughter chimed its perfect round.
The broken syllable was ended.
And I, so certain and so friended,
How could I cloud, or how distress,
The heaven of your unconsciousness?
Or shake at Time’s sufficient spell,
Stammering of lights unutterable?
The eternal holiness of you,
The timeless end, you never knew,
The peace that lay, the light that shone.
You never knew that I had gone
A million miles away, and stayed
A million years. The laughter played
Unbroken round me; and the jest
Flashed on. And we that knew the best
Down wonderful hours grew happier yet.
I sang at heart, and talked, and eat,
And lived from laugh to laugh, I too,
When you were there, and you, and you.





(Rupert Brooke)

Labels:

A. E. Stallings: Visiting the Grave of Rupert Brooke

Brooke's grave on the Island of Skyros
(image source: wikimedia)
no copyright infringement intended


Rupert, this was where, I’m sure you knew,
The sea nymph Thetis took Achilles to,
And hid him, with his smooth cheek and gold curls,
Among the royal retinue of girls,
As any mother might, to save her son,
From war and death, by arrow or the gun.
Odysseus, recruiting, in disguise,
Set out for sale a range of merchandise,
Stuffs no princess easily resists—
Fine brocades, and bangles for the wrists,
All manner of adornments, silver, gold,
And set a blade among them, brazen, cold—
A simple trap that might catch any boy.
But only old men made it home from Troy.


Rupert Brooke died on his way to the landing at Gallipoli. As the expeditionary force had orders to depart immediately, he was buried rapidly in an olive grove on the Island of Skyros (wiki)


(A. E. Stallings)

(Rupert Brooke)

Labels: ,

Rupert Brooke

Rupert Brooke
1887-1915
photograph Q 71073
from the collections of the
Imperial War Museums
(source: wikimedia)
no copyright infringement intended

English poet known for his war sonnets written during WWI; also known for his handsome boyish looks (Yeats declared him the handsomest young boy in England, which is not small thing); was one of the top figures among the Georgian Poets; belonged also (together with Frost and others) to the circle of Dymock poets; his best known poem is The Soldier, written in 1914 (info source: wiki)





(A Life in Books)

Labels:

Tuesday, April 21, 2015

Ed Miliband

Ed Miliband
(photo: Suzanne Plunkett/Reuters in Times)
no copyright infringement intended

An interesting - I would say challenging - presentation of Ed Miliband in an op-ed by Mehdi Hasan in today's NY Times:



(Zoon Politikon)

Monday, April 20, 2015

Doamna cu Pălărie de Fetru

Indiana Jones Fedora
(no copyright infringement intended)


Ziarele şi canalele de televiziune bucureştene au descris în amănunţime evenimentele regretabile care au avut loc ieri la cimitirul Eternitatea, aşa că nu are nici un rost să le repovestesc, vă sunt cu siguranţă cunoscute.

Eram ieri în autobuzul 311 şi la un moment dat s-au urcat două doamne cam de vârsta mea. Una din ele era corpolentă şi se sprijinea în baston. Le-am categorisit imediat în sinea mea drept foarte în vârstă, însă la o privire mai atentă am realizat că eu eram şi mai în vârstă. La fel şi cu corpolenţa doamnei în baston. Se apropia de greutatea mea, dar nu mă întrecea. În fine, asta este, trebuie să mă învăţ minte să nu mai vâr oamenii chiar imediat în categorii prestabilite.

Doamna cu bastonul s-a aşezat chiar în faţa mea (asta putea fi începutul unei povestiri de Cehov: n-a fost să fie) şi cele două au continuat discuţia pe care o începuseră probabil în staţie, în aşteptarea autobuzului (sau şi mai devreme, nu ştim niciodată când se termină o discuţie, ştim însă oare când începe? întrebare din categoria gândire cu intenţie).

Doamna cu baston nu avea numai baston, ci şi o pălărie de fetru, de felul celor pe care le purtau bărbaţii între cele două războaie mondiale. Le ştiam din filmele - multe, puţine - cu gangsteri din Chicago pe care le văzusem de-a lungul anilor. Adevărul este însă că nu-i puteai găsi nici un cusur în felul în care era îmbrăcată. Dovedea gust, dar şi personalitate.

Nu avem popor, ci populaţie, îi spune ea celeilalte doamne. Hopa-tropa, iarăşi gândire cu intenţie, îmi zic eu. Vorbea de fapt despre cele petrecute la cimitirul Eternitatea în ziua aceea, transmise cum zic şi la televizor. Felul în care vorbea era aidoma îmbrăcăminţii: gust şi personalitate. Folosea cu nonşalanţă neologisme, dar o făcea parcă în zeflemea, vorbea uşor în bătaie de joc, dar avea grijă ca zeflemeaua să fie subtil dozată cu o porţie prudentă de auto-zeflemea. Evident, subiectul Eternitatea se preta de minune cu tonul ei. Să comentezi micile defecte (foarte omeneşti) ale populaţiei de pe meleagurile noastre, şi să o faci cu distanţare ironică şi faţă de bieţii humanoizi, dar şi faţă de tine, ce să zic, avea material din belşug, dar era şi dată naibii de deşteaptă. Aşa încât tot ceea ce găsiţi în ziare asupra evenimentelor a fost pomenit şi de doamnă, însă într-un mod spumos: povestea dela cimitirul Eternitatea învăluită în spumă de fragi, bieţii mahalagii deveniţi personaje dintr-o bătaie cu trandafiri la Şosea.

La un moment dat, doamna (cu baston) deviază subiectul, dă-mi voie să îţi povestesc ceva ce realmente se potriveşte, însă te avertizez că e o piesă de umor negru. Hopa, mi-am zis, ce tare e! Trăgeam cu urechea ca un mitocan, şi chiar îmi dădeam seama că în felul acesta nu era nici o deosebire între mine şi humanoizii dela Eternitatea. Povestea părea desprinsă dintr-o nuvelă de Villiers de L'Isle-Adam: un mort transportat cu trenul dela Bucureşti la Suceava, îmbrăcat în costum şi cu pălărie (de fetru) trasă pe ochi, stropit bine cu alcool ca să pară beat mort şi nu mort pur şi simplu, însoţitorii îl lasă în compartiment şi merg la vagonul restaurant, când se întorc ia mortul de unde nu-i, între timp se urcaseră doi tineri îndrăgostiţi, mortul căzuse peste fată, băiatul îl plesnise supărat, mortul căzuse pe podeaua compartimentului, în disperare de cauză tânărul îl aruncase pe geam ... ce s-a mai întâmplat nu ştiu pentru că doamnele s-au dat jos din autobuz.


(Bucureşti)

Sunday, April 19, 2015

Demostene Botez, Spleen de duminică

(estoy triste)
no copyright infringement intended


Ce-i fi făcând pe-acolo unde eşti?
Pe-aicea plouă liniştit… pustiu…
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi poveşti.

În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deşi-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deşi cu gândul tot te-aştept să vii.

Şi-aşa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră…
Le geam o clipă ca să-mi răcoresc
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.


(Demostene Botez)

Labels:

Saturday, April 18, 2015

Demostene Botez, Tristeţi atavice

Demostene Botez
(recitare)
no copyright infringement intended

Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;

Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte ;

Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşători fără picioare
Ce cântă dureros din gură ;

Tristeţi de barcice balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod ;

Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare ;

Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine,
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..


(Demostene Botez)

Labels:

Demostene Botez

Demostene Botez (1893-1973)
schiţă de portret
(http://www.poeziile.com/autori/Demostene-Botez/biografie.php)
no copyright infringement intended

Am avut prilejul să îl cunosc. Era prietenul unor prieteni ai părinţilor mei şi a venit de vreo două ori la noi în vizită. Aveam opt sau nouă ani şi eram emoţionat: vedeam un scriitor în carne şi oase!



(A Life in Books)

Labels: