Updates, Live

Tuesday, January 17, 2017

Thomas Gray

Thomas Gray
1716-1771
(image source: alchetron)
no copyright infringement intended


poet, letter-writer, classical scholar and Cambridge professor, one of the most learned men of his time (alchetron); generally considered the second most important English poet of the eighteen century, next to Pope (Poetry Foundation); as weird as it sounds, also the most disappointing (Poetry Foundation), due to the small body of his works, this in turn motivated by his reclusiveness and timidity; Samuel Johnson put this in his own way: Gray was speaking in two languages, one public and the other private, and the latter was too seldom heard; all this been said, Thomas Gray remains in history for his masterpiece, Elegy Written in a Country Churchyard, seminal in the further life of the common English lexicon; I should come soon to it.




(A Life in Books)

Labels:

Monday, January 16, 2017

Kyell Gold

(source: screwbald)
no copyright infringement intended


Right now just a few words about Kyell Gold, author of gay literature focused on the furry fandom. I've just read a review of one of his novels, The Time He Desires. It was mentioned on Facebook by David Ensign, the pastor of Clarendon Presbyterian Church (a community that is remarkable in the courage of its openness). David was referring to a headline from Slate Magazine that drew him into an interesting collision with worlds not his own. So I read the review from Slate. How to resist Islamophobia? The question is stringent and the answer found by Kyell Gold is radical: you have to force together all worlds rejected by the society at large (Islam, Immigration, LGBTQ, etc.), make them collide among themselves till they found their common ground vis-à-vis what is considered mainstream, then make them collide with yourself till you get the essential beyond the scandal. Food for thought.





(A Life in Books)

Where Civil Rights Meet the Civil War

Gathering outside Randolph Street United Methodist Church
for the Martin Luther King Jr.. community parade
photo: Julia Rendleman for NY Times
(source: NY Times)
no copyright infringement intended


Lexington in the Commonwealth of Virginia, a place where very different (and opposing) symbols of the same American history can meet unexpectedly: the observance of Martin Luther King Jr. holiday and the parade honoring two Confederate generals buried here, Robert E. Lee and Stonewall Jackson. Today's NY Times has an article about it:






Here is a small documentary about the two conflicting events:



(source: NY Times)





(Zoon Politikon)

Friday, January 13, 2017

Mário de Sá-Carneiro, Taciturno (rendido em romeno por Dan Caragea)

Mário de Sá-Carneiro
André Carrilho, Illustration for the book "Lisbon Poets"
published by Lisbon Poets and Co, 2015
(source: flickr)
no copyright infringement intended


Há Ouro marchetado em mim, a pedras raras, 
Ouro sinistro em sons de bronzes medievais - 
Joia profunda a minha Alma a luzes caras, 
Cibório triangular de ritos infernais. 

No meu mundo interior cerraram-se armaduras, 
Capacetes de ferro esmagaram Princesas. 
Toda uma estirpe rial de herois d'Outras bravuras 
Em mim se despojou dos seus brazões e presas. 

Heraldicas-luar sobre ímpetos de rubro, 
Humilhações a liz, desforços de brocado; 
Bazilicas de tédio, arnezes de crispado, 
Insignias de Ilusão, troféus de jaspe e Outubro... 

A ponte levadiça e baça de Eu-ter-sido 
Enferrujou - embalde a tentarão descer... 
Sobre fossos de Vago, ameias de inda-querer - 
Manhãs de armas ainda em arraiais de olvido... 

Percorro-me em salões sem janelas nem portas, 
Longas salas de trôno a espessas densidades, 
Onde os pânos de Arrás são esgarçadas saudades, 
E os divans, em redór, ansias lassas, absortas... 

Ha rôxos fins de Imperio em meu renunciar - 
Caprichos de setim do meu desdem Astral... 
Ha exéquias de herois na minha dôr feudal - 
E os meus remorsos são terraços sobre o Mar...


În mine-i Aur încrustat cu pietre rare,
Sinistru-n sunete de bronz medievale –
Sufletu-mi giuvaer cu raze sclipitoare,
Potir triunghiular de rituri infernale.

Iar în lăuntrul meu s-au ferecat armuri,
Vizierele de fier strivit-au dulci Prințese.
Regala stirpe de eroi de vechi bravuri
În mine și-a lăsat blazoane, prăzi alese.

Crai-nou heraldic peste-avânturi stacojii,
Și umiliri de crin, brocart răzbunător;
Bazilici de plictis, crispări de-armurării,
Trofee mari de jasp, însemn amăgitor…

Podul nedeslușit al lui Am-fost-cândva
A ruginit – și-acum nu pot să-l mai coboare…
Șanțuri adânci în Vag, crenel ce ar mai vrea
Războinici zori de zi, prin tabere-n uitare…

Prin lungi saloane ferecate mă străbat,
Uriașe săli de tron cu densități sporite;
Tapiserii de-Arras sunt dorul destrămat,
Divanurile,-n jur, neliniști obosite…

Imperiu-apune mov la simpla-mi renunțare,
Capricii de satin dintr-un dispreț astral…
Prohoduri de eroi în doru-mi feudal
Cu remușcări ce sunt terase înspre mare…



(Mário de Sá-Carneiro)

(Dan Caragea)

Labels: ,

Thursday, January 12, 2017

Daphne Matziaraki, 4.1 Miles

Daphne Matziaraki
Δάφνη Ματζιαράκη
(source: twiter)
no copyright infringement intended

A coast guard captain on a small Greek island is suddenly charged with saving thousands of refugees from drowning at sea: 4.1 Miles, a NY Times Op-Doc directed and produced by Daphne Matziaraki.



(source: NY Times)



(Filmofilia)

Zygmunt Bauman, Las Redes Sociales Son Una Trampa

Zygmunt Bauman
(fuente: mediaset)
no copyright infringement intended


Desde que planteó, en 1999, su idea de la modernidad líquida —una etapa en la cual todo lo que era sólido se ha licuado, en la cual nuestros acuerdos son temporales, pasajeros, válidos solo hasta nuevo aviso—, Zygmunt Bauman es una figura de referencia de la sociología. Su denuncia de la desigualdad creciente, su análisis del descrédito de la política o su visión nada idealista de lo que ha traído la revolución digital lo han convertido también en un faro para el movimiento global de los indignados, a pesar de que no duda en señalarles las debilidades (El País, diciembre 2015).








(Zygmunt Bauman)

Labels:

Tuesday, January 10, 2017

Zygmunt Bauman Passed Away

Zygmunt Bauman
1925-2017
¿Que futuro estamos_construyendo? (ecoportal.net)
no copyright infringement intended


Zygmunt Bauman, the father of liquid modernity concept, passed away. He clarified some crucial issues regarding our epoch. An article in El País highlights the importance of his contributions in the contemporary sociology.










(A Life in Books)

(Una Vida Entre Libros)

Labels:

Sunday, January 08, 2017

Mario Vargas Llosa, La Casa de Carl Sandburg

Carl Sandburg
foto por Fernando Vicente
(fuente: El País)
no copyright infringement intended


Se llama Connemara y está en lo alto de una colina, en las montañas de Carolina del Norte, rodeada de bosques de pinos centenarios, lagos, nevados, y en los alrededores hay casas victorianas semienterradas por la vegetación, rebaños de cabras, ciervos y bandadas de pájaros. Los vecinos aseguran que ciertos días familias de osos pardos asoman por las vecindades en busca de comida. En mis caminatas matutinas yo no he visto ninguno, pero sí, en cambio, y hasta en dos ocasiones, la ardilla blanca, otra especialidad del lugar. Sandburg tenía ya 67 años cuando llegó a estos parajes en 1945 y, deslumbrado por ellos, compró la casa donde pasaría los 22 años que le quedaba por vivir.










(Mario Vargas Llosa)

(Carl Sandburg)

Labels: ,

Carl Sandburg




Carl Sandburg was more than the voice of America, more than the poet of its strength and genius. He was America







(A Life in Books)

Labels:

Friday, December 30, 2016

Yunques ahumados

La última metáfora de Lorca: dos latas de atún…
(fuente de la imagen: el blog de Ariovisto)
no copyright infringement intended


Yunques ahumados
sus muslos se me escapaban como
peces sorprendidos
la mitad llenos de alas
(fuente: El País)

Dirías que es Lorca. ¡Pero no lo es! Extrañamente bastante, el autor de este poema (compuesto bajo la influencia de Lorca, esto es verdadero) es - ni más ni menos - un programa de ordenador. ¡Sí, un robot poeta! Leí en El País de hoy un artículo interesante sobre ello: Doctor en Informática, experto en inteligencia artificial, sus programas y aplicaciones han generado verso, cuentos y hasta la narrativa de un musical.






Y aquí está el poema de Lorca, Romance de la Peña Negra:


Las piquetas de los gallos
cavan buscando la aurora,
cuando por el monte oscuro
baja Soledad Montoya.

Cobre amarillo, su carne,
huele a caballo y a sombra.
Yunques ahumados sus pechos,
gimen canciones redondas.

Soledad, ¿por quién preguntas
sin compaña y a estas horas?

Pregunte por quien pregunte,
dime: ¿a ti qué se te importa?
Vengo a buscar lo que busco,
mi alegría y mi persona.

Soledad de mis pesares,
caballo que se desboca,
al fin encuentra la mar
y se lo tragan las olas.

No me recuerdes el mar,
que la pena negra, brota
en las tierras de aceituna
bajo el rumor de las hojas.

¡Soledad, qué pena tienes!
¡Qué pena tan lastimosa!
Lloras zumo de limón
agrio de espera y de boca.

¡Qué pena tan grande! Corro
mi casa como una loca,
mis dos trenzas por el suelo,
de la cocina a la alcoba.
¡Qué pena! Me estoy poniendo
de azabache carne y ropa.
¡Ay, mis camisas de hilo!
¡Ay, mis muslos de amapola!

Soledad: lava tu cuerpo
con agua de las alondras,
y deja tu corazón
en paz, Soledad Montoya.

Por abajo canta el río:
volante de cielo y hojas.
Con flores de calabaza,
la nueva luz se corona.
¡Oh pena de los gitanos!
Pena limpia y siempre sola.
¡Oh pena de cauce oculto
y madrugada remota!


Dice Ariovisto en su blog, Lorca es un poeta brutal. ¿Lo es? Escucha aqui:




Cántica Cuarteto: Romance de la pena negra
Composición y arreglos: Manuel Esteban.
Intérpretes: Cántica Cuarteto.
Dirección y realización: Javier Gómez Bello
(video por Cántica Cuarteto)



Y veamos ahora cómo suena el poema en rumano (traducido por Gabriela Banu)


Balada durerii crude
Lui José Navarro Pardo
traducere de Gabriela Banu

Junghierul cocoşilor
după auroră sapă
când din umbra munţilor
Soledad Montoya-apare.

Galbenă aramă, carnea-i,
iz de cal şi-ntunecare.
Sânii, încinse nicovale,
gem în cântece rotunde.
Soledad, pe cine cauţi
singură, în zori, anume?
Caut eu pe cine caut
dar ţie ce-ţi pasă, spune?
Merg să-mi caut căutarea,
bucuria-mi şi fiinţa.
Fată-a patimilor mele,
bidiviu pierdut în lume
ce-n sfârşit găseşte marea
şi-l înghite valu-n spume.
Nu îmi aminti de mare
durerea crudă-mi răsare
din ţărâna de măsline
sub foşnet de foi peline.
Soledad, ce chin ascunzi?
Lacrimi de lămâie plângi
de dor şi de gură acre.
Negru chin ce mă apasă!
Din bucătărie-n casă
rătăcesc ca o nebună
despletită, făr’de strună!
Crudă durere! De tăciune
hainele îmi simt şi carnea!
Vai, cămaşa mea de in!
Vai, voi coapselor de crin!
Soledad, îţi spală trupul
cu a ciocârliei rouă
şi lasă, Soledad Montoya-n pace,
chinul greu ce te apasă.
Sună râul jos în vale
şovăind, cu cer şi frunze.
Cu flori de bostan, lumina
zorilor se încunună.
O, durere de ţigan
veşnic singură şi pură
jale cu izvor ascuns
şi cu dimineţi de dor!





(Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca)

(Gabriela Banu)

Labels: