Updates, Live

Saturday, June 24, 2006

Piratul

Primisem in dar cu cateva zile mai inainte o carte pe care mi-o doream de mult, Insula Misterioasa. O deschisesem in aceeasi seara, si m-a izbit imaginea care se afla pe una din primele pagini. Cyrus Smith, inginerul de cai ferate care era ofiter in armata nordistilor. Fusese ranit intr-una din lupte, iar acum era prizonier in orasul Richmond si cauta un mijloc de a evada. Inca nu stiam de el, putea fi foarte bine ceea ce era in realitate, ofiter si inginer de cai ferate in acelasi timp, putea fi insa ofiter de artilerie, sau ofiter de marina, capitanul vreunei fregate, putea fi la fel de bine capitanul unei corabii de pirati. Era inalt, slabanog, avea o privire un pic aspra, mai curand insa neinfricata. Nu era tanar, si se vedea ca era obisnuit sa comande pentru ca avea pe umeri multi ani in care se calise. Purta favoriti lungi, pentru ca era un om de moda mai veche. Inspira un pic de teama, dar si multa incredere. Si toate acestea se puteau rezuma intr-un singur cuvant - fascina. Erou de-al lui Jules Verne.
Si asa s-a intamplat ca l-am intalnit peste cateva zile pe strada. Eram cu mama pe undeva pe Calea Victoriei, chiar in fata Palatului Telefoanelor, in dreptul pasajului Victoria. Inalt, slabanog, cu favoriti mari, un om de moda veche. L-am vazut si am exclamat imediat, esti Piratul. A zambit, un zambet special, de om trecut prin multe, aveam sa ma obisnuiesc mai tarziu cu zambetul lui. Mi-a zis, da, eu sunt piratul.
Si asa a ramas o gramada de vreme, Piratul, pana cand am inceput sa ii zic Taticule.
Ca si eroul lui Jules Verne era si el inginer constructor si fusese ofiter. Facuse tot razboiul si construise poduri peste care treceau trenuri cu soldati si cu tancuri. Era nascut in 1901, dupa ce terminase liceul, la Gheorghe Lazar, intrase la scoala de ofiteri. Devenise inginer in arma geniului. Fusese ofiter la Cernauti si apoi multi ani la Galati, razboiul l-a gasit capitan. Avea o fata, Laurentia, a murit la bombardamentul din 4 aprilie 1944, avea 18 ani. A venit de pe front sa isi inmormanteze fata - sora mea mai mare, pe care am cunoscut-o doar din fotografii - s-a intors pe front si a facut mai departe tot razboiul. Pe frontul de est a ajuns pana la Odesa. Pe frontul de vest a ajuns pana la Bratislava. Iar noaptea de inviere in 1945 a facut-o la biserica romaneasca din Viena - Bratislava era foarte aproape.
S-a intors de pe front cu gradul de maior. Cu prima lui sotie, mama Laurentiei, nu a mai putut sa se inteleaga si s-au despartit. iar in 1947 a fost scos din cadrul activ al armatei, Romania trebuia sa isi reduca efectivele militare, iar ofiterii vechi nu erau bine priviti. Legea prevedea ca la trecerea in rezerva sa fie avansat in grad. Asa ca a devenit locotenent colonel. Fusese inginer militar, de acum inainte avea sa fie inginer civil. Lumea ii spunea domnule colonel, sau domnule inginer.
A fost repartizat sa lucreze ca inginer constructor pe undeva pe valea Prahovei, la Sinaia sau Busteni. A continuat o perioada de vreme sa poarte uniforma militara, asa era obisnuit si ii venea greu sa se adapteze la viata civila. Dupa cateva luni Regele Mihai a fost silit sa abdice - si-a zmuls atunci epoletii de pe tunica. Am vazut mult mai tarziu o fotografie a lui din perioada aceea si am inteles cat de greu le-a fost unor oameni ca el sa "mestece" in sufletele lor ce se intampla. Lumea lor se prabusea, o noua lume care le era foarte straina venea peste ei - lovea cu duritate in sistemul lor de valori, arunca peste bord totul, si demnitatea lui de ofiter in armata regala romana, si pe Rege, si tot.
Dar de atunci trecusera multi ani, era de acum integrat in viata civila, isi avea rostul lui, lucra ca inginer constructor in Bucuresti. Locuia intr-o camera pe strada Bozianu, pastrase acolo pianina pe care o cumparase in tinerete pentru fetita lui, Laurentia.
Piratul - incetul cu incetul m-am obisnuit cu el. Peste cativa ani s-a casatorit cu mama. Si inainte de casatorie a facut un gest pe care foarte putini barbati ar fi in stare sa il faca. S-a dus la Sfatul Popular si a declarat ca el este tatal meu adevarat. Cel care fusese tatal meu ramasese in Franta, avea apoi sa plece in America si avea sa isi poarte in suflet toata viata vina de a nu fi facut ce trebuia sa faca un tata cu fiul lui. Iar eu eram la Bucuresti, in certificatul de nastere la rubrica tata aparea o linie - de acum incolo el, colonelul Nicolae Radulescu, avea sa fie tatal meu - de atunci nu i-am mai zis Piratule, ci Taticule, asa a ramas pana ce a murit. Nici mama nu a stiut ca el s-a dus sa declare ca este tatal meu adevarat.
Anii au trecut, relatiile dintre noi au fost uneori dificile, pentru ca eram foarte diferiti. El era un om energic, foarte priceput in gospodarie, si care avea valorile lui de militar in sange. Si desigur de moda veche.
Dar niciodata nu a facut un gest brutal fata de mine. Si crescand, mi-am dat seama tot mai mult ca in spatele piratului neinfricat se afla un om foarte delicat si foarte timid. Si foarte bun. I-am cunoscut pe doi din cei pe care ii comandase pe front. Si mi-au spus cat de bun era de fapt. Era un om adevarat.
Si peste ani m-am casatorit si in casa a venit Andrei, baiatul meu, si nepotul lui. Si am vazut atunci ce inseamna dragostea dintre un bunic si un nepot.
Varul meu, Dorin (a murit si el acum un an, era cu vreo patru ani mai tanar decat mine) mi-a spus odata, cand l-am vazut prima oara pe Unchiul Nicu mi s-a parut ca seamana cu Abraham Lincoln. Asa este, la fel de inalt si de slabanog, cu aceeasi favoriti, cu acelasi zambet special - poate ca si Lincoln avusese acelasi gen de umor - sigur ca Tatal meu nu a purtat pe umerii lui soarta Americii in Razboiul Civil - dar poate era si el din aceeasi plamada, ca Lincoln, ca Cyrus Smith, eroul lui Jules Verne, plamada de barbati adevarati, si-a facut si el datoria fata de tara lui, si apoi fata de mine, si apoi fata de baiatul meu si de nepotul lui.


(Bucure┼čti)

2 Comments:

  • In cateva cuvinte ai facut cu mare sensibilitate portretul unui om pe care l-ai iubit si care iti lipseste poate acum mai mult decat oricand. Poate gresesc, introspectez, mi-as dori eu, acum matur spre varsta a treia, sa stau de vorba cu ai mei, tata, fratele lui, oameni de isprava si sa-i simt alaturi de mine, cand drumul mai departe pare si incert si anevoios. Din portretul tau sa desprinde o lumina blanda. Care m-a mangaiat si pe mine. Multumesc.
    Lou

    By Blogger Lucian D.Cismigiu, at 11:19 AM  

  • Aveam cumva datoria sa vorbesc despre el - filmul pe care l-a facut sora mea, Pola, prezinta punctul ei de vedere - eu l-as fi facut putin altfel. Ar fi trebuit sa vorbeasca mai mult despre tatal meu care m-a crescut.

    By Blogger Pierre Radulescu, at 11:59 PM  

Post a Comment

<< Home