Edelina Stoian - Iluzie pe roti

Totul a inceput - cum altfel? - cu o calatorie. O calatorie cu trenul in Statele Unite. Pasagerul, un inginer belgian pe nume Georges Nagelmackers, s-a intors in 1881 in Europa ferm hotarit sa nu se mai lipseasca niciodata de luxul unui vagon-restaurant. Primele vagoane-restaurant de pe continentul european au fost construite de inginerul belgian; la inceputul secolului 20 circulau peste o mie de astfel de vagoane, cu listele de bucate inca scrise de mina.

In timpul primului razboi mondial a luat fiinta si s-a extins cu rapiditate MITROPA, firma de vagoane-restaurant si de dormit despre care insusi Majestatea Sa, Imparatul Wilhelm al Doilea a exclamat resemnat: 'E clar, roaba nu mai poate fi oprita!'

Numele MITROPA (din germanul Mitteleuropa=Europa Centrala) a ramas neschimbat de-a lungul generatiilor, dar vremurile s-au schimbat.

La inceput, in vagoanele-restaurant doamne elegante si domni curtenitori ciocneau cupe de sampanie, astazi se serveste bere (numai in trenurile germane se consuma in fiecare an aproape 3 mii de hectolitri de bere). Nici mincarea nu mai este ce-a fost odata. Dar, fiecare schimbare cu dezavantajele si avantajele ei. Unde mai poti gasi, de pilda, supa de ananas cu ardei iute daca nu in vagonul-restaurant? (nu ca asta ar fi neaparat un mare avantaj). Trenurile nu mai circula, insa, astazi, cu viteza de la inceputul secolului, distantele se micsoreaza inghitite in mare viteza de bolizii ultra-moderni care vor sa concureze la sol cu aparatele de zbor asa ca, din lipsa de timp, specialitatile proaspat gatite sint inlocuite din ce in ce mai mult cu mincaruri congelate si reincalzite si nu e de mirare ca numarul pasagerilor care zabovesc in vagonul-restaurant se micsoreaza pe masura ce dispare si iluzia pe roti a unei frinturi din viata de lux.

Dar nu e vorba numai de mincare, vagonul-restaurant a insemnat intotdeauna mult mai mult decit atit. A fost mai presus de toate o idee indrazneata, ideea de a opri în loc timpul si spatiul, pentru ca oamenii sa se poata intilni si apropia, sa poata comunica; a fost ideea materializarii unei iluzii chiar cu riscul ca iluzia sa se spulbere la urmatoarea destinatie sau la primul semnal de alarma.

Viteza atrofiaza simtul distantei, un loc inchis micsoreaza spatiul, creaza si incurajeaza intimitatea. Pentru cei mai multi calatori tocmai foamea de intimitate si comunicare este ceea ce ii atrage in vagonul-restaurant, nu neaparat mincarea, chiar daca multora le place sa creada ca dragostea trece prin stomac.

Decizia a fost luata. In Germania nu va mai exista niciun vagon-restaurant, mincarea reincalzta in tavile sterile va fi servita ca in avioane pasagerilor inghesuiti pe scaune. Calatorii vor trebui sa suporte apropierea si firimiturile vecinilor… Dar poate ca in felul acesta va aparea un nou gen de apropiere, o apropiere pe care nu mai trebuie s-o cauti in vagonul-restaurant, ci una nesperata, care s-a nimerit a fi linga tine in mod cu totul intimplator. Un lucru e sigur: iluzia pe roti nu va disparea odata cu vagonul-restaurant...

Edelina Stoian

(Edelina Stoian)