Updates, Live

Monday, March 31, 2014

Dinicu Golescu


Până la un punct biografia lui Dinicu Golescu se aseamănă cu cea a fratelui său mai mare Iordache. Amândoi au învăţat la Academia Domnească dela Sfântul Sava, după ce avuseseră acasă profesori de elină, latină, franceză și italiană. Amândoi au îndeplinit funcţii importante în administraţia vremii: Dinicu a fost pe rând ispravnic, hatman și mare logofăt. Amândoi au fost francmasoni: Dinicu a fost iniţiat în cursul călătoriei sale în Elveţa din 1825, iar la întoarcere a început să activeze într-o lojă bucuresteană. Înainte de asta, în 1822, cei doi fraţi puseseră la Brașov bazele unei societăţi secrete cultural-politice, tot de inspiraţie masonică.

Amândoi fraţii au fost preocupaţi de învăţământul românesc. La școala pe care Dinicu Golescu a organizat-o în 1826 la conacul moșiei sale dela Golești, erau primiţi toţi doritorii de carte, fiii nobleţii, a norodului și măcar și robii, pământeni și streini. Cheltuielile școlii erau suportate de el: peste putinţă este a dobândi un neam bun năravuri întemeiate, îmbunătăţiri, și în scurt prefacere din rău spre bine, făr de întâia câștigare a luminei, care își ia începere și întemeiare de la învăţătură.

L-a sprijinit pe Ion Heliade Rădulescu în publicarea revistei Curierul Românesc, și tot împreună cu Heliade a pus bazele Societăţii Literare, în 1827. Şedinţele societătii se ţineau în saloanele palatului lui Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei (palatul acesta merită mai multe cuvinte: Dinicu Golescu îl construise pe un teren cumpărat de el în 1815 cu patruzeci de mii de taleri; terenul era situat lângă Biserica Kretzulescu; pe locul acela se află astăzi aripa Kretzulescu a Palatului Regal; avea douăzeci de încăperi, iar tatăl său ar fi exclamat că o să coste o avere numai lumânările; avea să devină în 1837 palat domnesc, iar mai târziu aici a fost vechiul Palat Regal).

Ceea ce l-a deosebit pe Dinicu Golescu de fratele său a fost pasiunea pentru călătorii, în urma cărora ne-a lăsat primul travelogue românesc: Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826 tipărit la Buda în 1826 (sigur că jurnalul de călătorie al Spătarului Milescu a apărut cu mult timp înainte, dar a fost scris și tipărit în rusește).



Însemnare a călătoriei mele
Constantin Radovici din Golești
făcută în anul 1824, 1825, 1826
tipărită la Buda
în crăiasca tipografie a Universităţii Ungariei, 1826
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Deckbblatt_von_Golescus_Reisebeschreibungen_1826.png)
no copyright infringement intended

(o observaţie: Constantin Radovici, s-ar traduce în limbajul de azi prin Constantin fiul lui Radu - după cum știm Dinicu era fiul banului Radu Golescu)

Două mari calităţi l-au ajutat pe Dinicu Golescu în călătoriile sale: era foarte educat și avea o nobilă curiozitate. Ştia așadar să privească și să înţeleagă ceea ce vedea. Ştia să facă legături între ce vedea și ce știa din cărţi.

A străbătut în caleașcă Transilvania, Ungaria, Austria, nordul Italiei, Elveţia și Bavaria. Primul oraș vizitat a fost Brașovul, unde negoţul se află în mare lucrare, iar această naţie săsească este foarte muncitoare: pe lângă munca câmpului pe care o fac cu multă chibzuială, câte lucruri sunt a le săvârși în curţile lor, cum meliţatul, bătutul snopilor de grâu, orz, ovăz și alte asemenea lucruri, se scoală noaptea cu lumină și le săvârșesc. În Făgăraș admiră podul peste apa Oltului,  lucrat cu mare meșteșug, iar în Avrig vizitează grădina baronului Samuel von Bruckenthal. La Sibiu observă căci și aciia este negoţul mare. La Cluj, pe lângă casele mari ale celor înstăriţi, observă și locuinţele proaste, cu un înveliș din vechime, foarte urât, având strașina scoasă afară din ziduri care lucru foarte mult supără frumuseţea orașului. Peste tot în aceste orașe laudă însă străzile foarte late pavate cu pietre rotunde. La Buda vede palatul Palatinului Ungariei, iar la Pozsony (Bratislava) asistă la ceremonia încoronării împărătesei Carolina Augusta (peste vreo sută cinzeci de ani, aveam să asist și eu la o ceremonie deosebită în Catedrala din Bratislava - absolvenţii promoţiei din acel an a facultăţii de teologie erau hirotoniţi preoţi - însă mi-a fost imposibil să intru înăuntru din cauza mulţimii, astfel că am urmărit doar cortegiul dela ieșirea din biserică la sfârșitul liturghiei solemne). Viena îl va face să exclame că nu este mai folositor lucru decât a privi mijloacele pe care stăpânirea s-au adus pe tot norodul, mari și mici, la o așa bună orânduială și liniștită vieţuire, încât toţi petrec ca niște fraţi (așa să fi fost?)

Nicolae Iorga avea să spună despre jurnalul de călătorie al lui Dinicu Golescu: caută să descopere în orice înfăţișare a vieţii europene munca stăruitoare, gândul cuminte, simţirea frumoasă, de la care au plecat, și, odată ce le-a aflat, mustră pe ai săi, și-i îndeamnă  să se scuture din toropeală, și având scopul binelui obștesc înaintea ochilor  să dea ţării și neamului lor ceea ce de mult au.

(am folosit informaţii din Wikipedia, Jurnalul Naţional / Aventurierul și Jurnalul Naţional / Primul jurnal de călătorie)


(Familia Goleştilor)

Labels:

Nicolae Effingham Grant: Interior Scene in Bretagne




(Nicolae Effingham Grant)

Labels:

Nicolae Effingham Grant: Interior in a Boyar's House




(Nicolae Effingham Grant)

Labels:

Nicolae Effingham Grant: Spinner. National Costume Allegory




(Nicolae Effingham Grant)

Labels:

Nicolae Effingham Grant: Interior. Reading




(Nicolae Effingham Grant)

Labels:

Nicolae Effingham Grant: Still Life with Oriental Artifacts




(Nicolae Effingham Grant)

Labels:

Nicolae Effingham Grant



Nicolae Effingham Grant (1868-1950) was born in Bucharest, son of  British diplomat who had settled in Romania by 1840 and would become a well known name in the 19th century history of Bucharest. The son, Nicolae, studied painting in Bucharest (with Theodor Aman and Gheorghe Tattarescu), then in France where he remained for many years. Eventually he returned to Romania, keeping his beloved French memories and tastes and ways for the rest of his life - while trying to render in his paintings the uniqueness of Romanian spirit. Assuming the Romanian universe through his French sensibility.




(The Moderns)

Labels:

Iordache Golescu: Cântare dă tânguire la sfârşitul vieţii

Iordache Golescu
(http://old.historia.ro/articol.html?artid=78)
no copyright infringement intended


Mă duc, mă duc şî vă las,
nici o urmă vă mai las,
Să vă luaţi după mine,
să vă întâlniţi cu mine.
Mă duc, d-unde nu mai vine,
ş-unde a merge să cuvine.
Cine a venit în lume,
or nu s-a mai dus din lume?
Cine ochii ş-au închis,
oare şi i-au mai dăşchis?
Cine s-au dus după lume,
oare mai venit-au în lume?
Mă duc, mă duc şî vă las,
nici o umbră vă mai las.
În zadar venim în lume,
în zadar trăim pă lume,
În zadar ne străduim,
în zadar ne chipuim
Să dobândim toate-n lume,
când nimic luăm din lume.
Goli am venit, goli ne ducem,
nimic cu noi d-aici ducem,
Toate o zădărnicie,
bine ar fi să nu mai fie;
Toate o ticăloşâie
ce n-aş vrea să mai vie.
Toate vin, toate să duc,
toate trec într-un minut.
Mă duc, mă duc şi vă las,
oase moarte făr'dă glas,
În zadar vă tânguiţi,
în zadar vă şî jăliţi
Pentru cei ce-au răposat,
şî dă chinuri au scăpat.
Moartea toate potoleşte,
toate ni le istoveşte.
O, ce grea dăspărţire,
dintre oameni după fire!
Nu mă puneţi la uitare,
rugu-vă cu îndurare,
Cei ce rămâneţi pă urmă,
cât veţi mai trăi în urmă,
Daţi-m mie cea mai dulce,
la cel ce d-aici să duce,
Cea din urmă sărutare,
c-o întreagă-mbrăţişare.
Mă duc, mă duc şî vă las,
vedeţi, vedeţi ce vă las,
Vă las chiote şî leşânuri,
văitături şî suspinuri,
Vă las jale cu năcaz,
vă las lăcrămi pă obraz,
Ş-un vaiu mie! fătul mieu!
frate! soro! tatal mieu!
A mea maică cea prea dulce!
(O, ce dureri mi-aduce!),
A mea fată prea iubită,
dă la ţâţe-m dăspărţită,
Cum te duci! şî und'te duci!
cu ce grabă te şî duci!
Amar! amar! amar! mie!
or putea-va să mai vie!
O, viaţă amărâtă!
ce petrecere urâtă,
Când nădejde n-am lăsată
a te mai vedea vreodată!
Vaiu! cum fuge dă la mine!
Moarte şî mie mai bine:
Atunci toată întristarea
îm va lipsi, şî durerea;
Întristare văz că las,
um cumplit vrăjmaş vă las.
Dăparte d-această boală,
ce pă toţi curând domoală,
Că-ntristarea la-ntristare,
întristare şî mai mare,
Şi durerea la durere,
cu mult mai mare durere,
Mă duc, mă duc şî vă las,
zioa bună vă şî las.


(Iordache Golescu)

Labels:

Iordache Golescu: Istorioare și Pilde spre Povățuire

Istorioare antologate de Mihai Eminescu
(Librărie Net)
no copyright infringement intended


Un domn avea o grădină foarte frumoasă și zise că o dăruiește aceluia care va fi mulțumit pă starea sa. Un bogat, dar zgârcit dă tot, veni la domn, și-i zise: Domnule, eu sunt cel mai mulțumit pă starea mea, că am îndăstul; mie mi să cuvine să-mi dai grădina ta. Domnul ăi zise: Dacă ai fi fost mulțumit pă starea ta, n-ai fi mai cerut acum și altă avere.

Un filosof, neavând ce mânca, merse la un boier să mănânce. Boierul la masă îl întrebă: Cum se întâmplă că toți filosofii sunt scăpătați? Filosoful ăi răspunse zicând: Dupa înțelegerea cuvântului, filosof însemnează iubitor de înțelepciune și asemenea științe nu prea sunt priimite pă la curțile boierești, dă aceia n-au dă unde câștiga.

Omenia omenie cere și cinstea cinste.

Trandafirul dă ghimpi mai întâi să ți-l cureți, apoi la nas să ți-l aduci.

Ce-am fost ieri nu sunt azi

Nebunul inima în gură ș-o are, iar înțeleptul limba în inimă ș-o păstrează.

Omul învățat o palmă dă loc n-are, dar și lumea toată țara lui.

Cine nu poate răbda nu mănâncă poama coaptă.

Focul ce nu te supără nicicum să-l zgândări.

Nu câte știi, ci cum le știi?

Si cel mai tare stejar la topor să pleacă.

Cei mai mulți cu mierea-n gură și cu fierea-n inimă



(Iordache Golescu)

(Eminescu)

Labels: ,

Iordache Golescu



Fiu al Marelui Ban Radu Golescu, avea să rămână mai puțin cunoscut în istorie decât fratele său mai mic Dinicu Golescu, însă a fost și el un însemnat cărturar al epocii noastre pre-moderne și totodată un important om de stat al Țării Românești. A fost mare stolnic (1803), mare logofăt (1816), membru în Comisia pentru cercetarea învățământului și efor al școlilor (1818-1820), vornic al obștilor, mare vornic și ministru al Dreptății (1831), președinte al Sfatului Consultativ (1838), magistrat în Înaltul Divan (până în 1848).

Activitatea sa în domeniul dezvoltării învățământului a fost de mare valoare: comisia din care făcea parte a întocmit în 1817 un regulament al școlilor, apoi a prezentat domnitorului Ioan Caragea cererea de a se înființa o școală românească. S-a realizat un plan, cu studiul aritmeticii, geometriei, geografiei. Comisia cerea înființarea a 12 școli românești în reședințele de județ, cerere aprobată de domn, care a și dat dispoziții să se găsească profesorii necesari acestor școli. În 1818, prin efortul lui, s-a înființat Şcoala românească de la Sf. Sava, prima școală cu predare în limba română. Tot Iordache a fost cel care l-a descoperit și invitat pe transilvăneanul Gheorghe Lazăr să predea la această școală. Pe elevii care se distingeau la învățătură eforii îi trimiteau la studii în străinătate, în calitate de bursieri ai statului, "spre a deveni profesori eminenți ai generațiilor viitoare" (Jurnalul Natțonal: Cărturarul).

Învățase la Academia Domnească de la Sfântul Sava (ca și fratele său Dinicu) după ce amândoi avuseseră acasă profesori de elină, latină, italiană și franceză: tatăl lor Radu Golescu fusese un aprețuitor al învățăturii (cum avea să îl numească mai târziu Ion Heliade Rădulescu). Şi tot ca fratele său Dinicu a făcut parte din francmasonerie. În 1822 cei doi frați au pus la Brașov bazele unei societăți secrete cultural-politice. În 1839 Iordache Golescu era Venerabilul unei loji masonice din București.

Ce cărți ne-au rămas dela Iordache Golescu?  În primul rând o gramatică (Băgări de seamă asupra canoanelor gramaticești), tipărită de Ion Heliade Rădulescu la 1840. Apoi două dicționare: Condica limbii românești (aici este prima mențiune pe care o avem despre Mărțisor) și Pilde, povățuiri, cuvinte adevărate și povești (rămas în manuscris - cele 16.350 de proverbe din acest al doilea dicționar al său aveau însă să fie folosite de Iuliu A. Zanne în volumul VIII al lucrării sale Proverbele românilor). A făcut traduceri din greacă: cred că este primul traducător român al Iliadei (mă rog, a tradus doar o parte din ea - dar așa e orice început). Şi ne-a mai lăsat și alte cărți și cărticele: Cărticica coprinzătoare dă cuvintele ce am auzit dă la însuș cugetul mieu, Prescurta însemnare dă turburarea Țării Rumânești, sceneta satirică Tarafurile cele ce așază domnia, piesa Barbul Văcărescul, vânzătorul țării, comedia Starea Țării Rumânești cu două anexe: Povestea huzmețarilor, craiu din Curtea Veche și Obșteasca anafora a boierilor pentru pravilele Măriei Sale etc. (Buletinul Literar Titi Tudorancea).

(am folosit informații pe care le-am găsit în Wikipedia, Buletinul Literar Titi Tudorancea, Jurnalul Național-Cărturarul)




(Familia Goleştilor)

Labels:

Saturday, March 29, 2014

Familia Goleştilor

Conacul Goleştilor
Ștefăneşti, Argeş
(source: ziarul Financiarul)
no copyright infringement intended


Ctitorit în anul 1640 de către boierul Stroe Leurdeanu, conacul a fost distrus în mare parte de un incendiu în 1716, fiind refăcut şi extins la sfârşitul secolului al XVIII-lea de Radu Golescu. (tatăl lui Iordache şi Dinicu Golescu). Este singurul ansamblu laic fortificat de la sud de Carpaţi, reprezentativ pentru arhitectura de dinaintea epocii brâncoveneşti

Strămoşul familiei Goleştilor pare să fi fost dumnealui jupânul Baldovin Pârcălabul, trăitor cam între 1450 şi 1500, stăpân al moşiei Goleştilor din Muscel. Numele moşiei a devenit prin veacul al şaptesprezecelea şi numele familiei. O descendentă a lui Baldovin, jupâneasa Visa Goleasca, s-a căsătorit cu Stroe Leurdeanu şi împreună au zidit pe moşie un conac fortificat (pe la 1640) care dăinuie şi astăzi. Fiul lor s-a numit Radu Golescu: deşi neamul s-a întrerupt deseori pe linie masculină, femeile au păstrat numele Golescu pentru urmaşii lor.

Un nepot al acelui Radu, pe nume tot Radu Golescu, şi născut la 1746, avea să ajungă Mare Ban al Țării Româneşti. A fost un gospodar foarte priceput şi a ştiut să îşi înmulţească averea. La moartea sa avea să lase prin testament trei mii de taleri în sprijinul unor mici boieri ruinaţi, o mie opt sute de taleri pentru măritatul unor fete; trei mii nouă sute cinzeci de taleri pentru eliberarea din închisoare a unor condamnaţi,  o casă cu şase camere la intrarea în conacul de la Goleşti pentru cei săraci. Pentru întreţinerea lor, a dăruit veniturile obţinute din exploatarea unui pod peste râul Argeş. Din veniturile lui a mai dăruit pentru trei mori. A lăsat venituri importante pentru întreţinerea unor camere pentru bolnavi. Dar în afară de priceperea sa gospodarească a fost şi un apreţuitor al învăţăturii (aşa avea să zică despre el Ion Heliade Rădulescu).

Banul Radu Golescu a fost căsătorit cu Zoiţa Floreasca. Împreună au avut trei băieţi (Nicolae, Iordache şi Dinicu) şi o fată (din păcate nu am reuşit să dau de numele ei: pare că şi arhivele fac uneori discriminare de sex).  Prin Iordache şi Dinicu familia lor a intrat în istoria literaturii române. Iar prin fiii lui Dinicu şi ai lui Iordache, în istoria revolutiei paşoptiste şi în toate marile evenimente care au urmat şi prin care s-a întemeiat statul naţional.

Şi istoria familiei Goleştilor a continuat. O stră-strănepoată a lui Iordache trăieşte la Paris. O cheamă Rada Teodoru şi a călătorit în lumea întreagă (ceea ce îmi cheamă în minte memorialul de călătorie al stră- stră- unchiului ei Dinicu Golescu, despre care vreau să vorbesc cât de curând).

(am găsit aceste informaţii în ziarul Jurnalul National).



(A Life in Books)

Labels:

Friday, March 28, 2014

Marele Ban Teodor Văcărescu - Furtună



Aş vrea să mă opresc puţin asupra unui personaj interesant, rudă foarte apropiată a poeţilor Văcăreşti, nepot de unchi al lui Ienăchiță şi văr cu Alecu şi Nicolae Văcărescu. Este vorba de Marele Ban Teodor Văcărescu, rămas în amintirea contemporanilor prin porecla sa, Furtună, care se datora unui temperament cu totul vulcanic. Ion Ghica l-a schitat cu multă savoare în Moravuri de altădată: Era un om iute la fire şi supărăcios, se aprindea lesne şi se necăjea şi atunci se înfuria, ocăra şi înjura, temperamentul care îi merita porecla de Furtună ... Era bogat, putred de bogat, dar zgârcit, foarte zgârcit şi banii săi îi specula cu dobândă ... Se zice că la moartea sa, în pivniţă la dânsul, unde nimeni nu îndrăznea să intre nici noaptea, nici ziua, de frica stafiei, s-ar fi găsit butoaie pline tot cu galbeni chesaro-crăieşti de Austria, drepţi la cumpănă, ferecaţi cu zimţi şi negăuriţi (http://monumenteuitate.blogspot.com/2013/10/mormantul-marelui-ban-theodor-vacarescu.html#.UzV9ic52gd2).

A trăit între 1774 - 1853 şi a fost o figură politică importantă a vremii. În 1848 a făcut parte din locotenenţa instalată la arestarea guvernului provizoriu revoluţionar: o locotenenţă care a avut o viaţă foarte scurtă, graţie atitudinii hotărâte a bucureştenilor în apărarea căuzaşilor.

Teodor Văcărescu este înmormântat la Mănăstirea Cernica. Am găsit pe web un articol interesant despre monumentul lui funerar, sugerând şi o posibilă apartenenţă la masonerie: .. se află în apropierea capelei funerare a Mitropolitului Nifon, pe aleea ce duce către Biserica Sfântul Lazăr. Pe lespede apare blazonul Văcăreştilor, urmat de textul СƔПT AЧEACTЪ ПIATPЪ СЪ ODIXNE ЩE PЪПOCATƔΛ  ↑NTPƔ  ФEPIЧIPE PO БУΛ  ΛƔI DƔMNEZEU MAPEΛE  БAN ШI КAВAΛEP  TEODOP  ВЪКЪRECКƔ NЪCКƔT  ΛA  ANƔΛ  1774 : ↑NЧETAT DIN  ВIAЦЪ  ΛA  ANƔΛ  1853 OКTOMBPIE 9 ... Pe piatra mormântului apare reprezentat Ochiul Providenţei (http://monumenteuitate.blogspot.com/2013/10/mormantul-marelui-ban-theodor-vacarescu.html#.UzV9ic52gd2).


Mormântul Marelui Ban Teodor Văcărescu
no copyright infringement intended


Care era legătura exactă de rudenie a sa cu poeţii Văcăreşti? Strămoşul lor comun a fost Clucerul Ianache, sfetnicul credincios al Brâncoveanului, pe care l-a urmat până la moarte. Ianache a avut patru fii: Constantin, mare logofăt, Barbu, spătar, Ştefan, mare ban, şi Radu, mare vornic. A avut şi patru fete: Maria, Ilinca, Bălaşa şi Neacşa.

Ştefan a fost tatăl lui Ienăchiţă Văcărescu (deci bunicul lui Alecu şi Nicolae, şi străbunicul lui Iancu Văcărescu). Radu a fost tatăl Agăi Constantin Văcărescu (căsătorit cu Ana, fiica Marelui Logofăt Iordache Creţulescu şi a Saftei Brâncoveanu, ctitorii Bisericii Creţulescu din Bucuresti). Teodor a fost unul din copiii lui Constantin Văcărescu. De fapt arborele genealogic este mult mai stufos, fiecare a avut mai mulţi copii, prin căsătoriile lor apărând legături de rudenie cu mai toate marile familii boieresti din Țara Românească, ba chiar şi cu familii însemnate de peste hotare (Bagration, Kiselev).

La rândul său Văcărescu - Furtună a fost bunicului generalului Teodor Văcărescu (au purtat amândoi aşadar acelaşi nume de botez), care a trait între 1842-1913. A luptat in Războiul de Independenţă şi a avut o lungă cariera militară şi apoi diplomatică.


(Anton Chladek)

(Familia Văcăreştilor)

Labels: ,

James Schlesinger Passed Away

1974: Secretary of Defense James Schlesinger, right
with Dr. Kissinger and President Ford
source: Consolidated News Pictures, via Getty Images
(NY Times)
no copyright infringement intended



1977: Mr. Schlesinger at his swearing-in as secretary of energy
under President Carter
source: Bob Daugherty/Associated Press
(NY Times)
no copyright infringement intended



(Zoon Politikon)

Thursday, March 27, 2014

Familia Văcăreştilor

Sfetnicul Ianache, alături de Domnul Constantin Brâncoveanu
şi de fiii acestuia
(Pagini de Istorie)
no copyright infringement intended

15 August 1714, Praznicul Adormirii Maicii Domnului. La Stambul, avea loc îngrozitorul martiriu al Brâncovenilor. Mai întâi a fost decapitat Ianache Văcărescu, credinciosul sfetnic al Domnitorului. Apoi pe rând au fost decapitați cei patru fii ai Brâncoveanului. Și la urmă a fost ucis Domnul. Capetele le-au fost plimbate în prăjini prin oraș. Trupurile le-au fost aruncate în mare. Creștinii le-au pescuit mai apoi și le-au înmormântat pe ascuns în Biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halki. Trupul Domnului Constantin Brâncoveanu avea în cele din urmă să fie adus cu multe peripeții la București, și înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de el ctitorită. Peste mormânt s-a așezat o piatră de marmură albă pe care nu era inscripționat nimic. Doar o candelă de argint, deasupra mormântului, dădea știre tainic, aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod. La 20 iunie 1992 Biserica României i-a canonizat: Sfinții Mucenici Constantin Brâncoveanu și Fiii săi împreună cu Sfetnicul Ianache.

Ianache, sfetnicul care şi-a însoțit Domnul până la moarte, făcea parte din una din vechile familii boiereşti ale Munteniei, Văcăreştii. Originea lor se pierde în legendă: veniți din Țara Făgăraşului odată cu Negru Vodă! Ienăchiță Văcărescu susține această legendă în Gramatica sa: Neagoe Văcărescul, fiul lui Dan Văcărescul, voevod al Făgăraşului, nepot de soră al lui Radul vodă Negru; venit-au cu iei şi muma lui Anna, la Câmpulung în aceşti ani; zidit-au biserici doosprezece în satele care a stăpânit pă Dambovița în jos; lăsat-au fii pă Radul şi Șărban, şi fete şase; a murit în vârstă de ani 59; numele soții sale fost-au Maria (Tradiția Văcăreştilor).

Odobescu susține şi el că printre tovarăşii lui Negru vodă, se zice că ar fi fost şi junele Negoiță, domnesc cocon al lui Dan, voevodul Făgăraşului, şi nepot de soră al căpeteniei românilor; acesta întemeie sate şi biserici douăsprezece pe malurile Dâmboviței coprinse de dânsul, el avu şase fete şi doi feciori, Radul şi Șerban, cărora le lăsă moştenire cu numele de Văcăreşti, scutul părintesc ce purta gravat pe dânsul Cetatea Făgăraşului, pe care fâlfâie o acvilă albă, emblema de imaculată putere, şi prapurul purpuriu, cu zicerea VIRTUS scrisă în litere de aur (Tradiția Văcăreştilor).

Frumoasă legendă, doar că noi nu ştim prea multe nici măcar despre Negru Vodă! Și desigur că istoricii care au urmat (printre care şi Iorga) şi-au arătat scepticismul. Însă este o familie oricum foarte veche, şi primele informații mai sigure despre ei le avem din secolul XVI. Tot Odobescu ne spune că la 1554, se născu din neamul Văcăreştilor, un copil căruia domnul de atunci, Pătraşcu cel Bun, îi dete, ca naş, numele său: acesta fu aga Pătraşcu Viteazul care, într-o lungă carieră războinică, doborî în bătălii atâția vrăjmaşi păgâni câte zile cu soare sunt într-un an şi care, pentru aceia, îşi închină sabia izbânditoare la toți sfinții ai zilelor de peste an. De acest Pătraşcu, care la bătrânețe fu ban al Craiovei şi însoți la războaie pe Mihai Viteazul, este clădită biserica din căminul Văcăreştilor de lângă Târgovişte; în zilele lui Petru vodă Cercel, 1584, el fu ispravnic adică executor la zidirea Bisericei Domneşti din Târgovişte, unde i-a şi rămas chipul zugrăvit printre ctitori (Tradiția Văcăreştilor).

De fapt primul membru al familiei despre care avem informații cu adevărat consistente este sfetnicul Brâncoveanului, acest Enache (Ianache) Văcărescu. fiu al Spătarului Negoiță Văcărescu (care Negoiță, ne spune Odobescu, devenise baş-capuchehaia Domnitorului Șerban Cantacuzino şi a sfârşit decapitat şi el la Țarigrad - Tradiția Văcăreştilor).

Ianache avea să dețină înalte dregătorii: agă, clucer, vistier, capuchehaie şi să sfârşească tragic, cum am văzut. Nepotul său a fost Ienachiță Văcărescu, cu care avea sa înceapă un capitol de mare însemnătate în istoria acestei familii, şi în istoria culturii româneşti. Dar despre el şi despre urmaşii săi Văcăreşti, cât de curând.



(A Life in Books)

Labels:

Joseph-Nicolas Robert-Fleury, Galileo before the Holy Office

Galilée devant le Saint-Office au Vatican
(Galileo before the Holy Office)
author: Joseph-Nicolas Robert-Fleury, 1847
Musée du Louvre, Paris
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Galileo_before_the_Holy_Office.jpg)
no copyright infringement intended


The judgment of Galileo, in 1616, took place at Vatican in the Stanza della Segnatura. You will note the fresco of Raphael, La Disputa del Sacramento, in the background of this painting. Strong message: the ecclesiastic judge, Cardinal Bellarmine, finding support in the art of  Raphael - the authority of the Church, based on its mystery of faith, using the symbolism created by Renaissance artists, against the authority of Science, based on experiment and calculus. Bellarmine prevailed then and Galileo was summoned to abjure. Today we know that the victory then of  the Church was apparent, and actually it marked the dawn of a new era. E pur si muove.


(Robert-Fleury)

Labels:

Joseph-Nicolas Robert-Fleury, Le jeune peintre Ribéra entouré de personnages

Le jeune peintre Ribéra entouré de personnages
(young painter Ribera surrounded by his personages)
author: Joseph-Nicolas Robert-Fleury, 1838
Ana Chiclana Gallery, Madrid
(Promenade dans la Niennale des Antiquaires, 2012)
no copyright infringement intended




(Robert-Fleury)

Labels:

Wednesday, March 26, 2014

Raphael, La Disputa del Sacramento




A fresco spanning Heaven and Earth, symbol of the nature of the Church. Above, Christ is joined by His Holly Mother and Saint John the Baptist. They are surrounded by a gallery of biblical personages beginning with Adam and spanning Old and New Testament. The Father sits above the Son, .a dove can be seen below: the Holly Spirit. The whole is guarded by angels.

Below, the Monstrance on the Altar, flanked by the Four Doctors of the Roman Church: Saint Gregory the Dialogist and Saint Jerome at the left of the Altar, Saint Augustine and Saint Ambrose at the right. They are debating the mystery of Transubstantiation. Prelates, theologians, and scholars surround the Four Doctors and follow actively their debate.

The fresco is in the Stanza della Segnatura, the fourth room within the Stanze di Raffaelo in the Pallazo Apostolico. During the centuries, this Stanza della Segnatura served as private papal library, where the Holly Office was judging its cases.

Just a few words about Transubstantiation. It is the change of bread and wine into Body and Blood of Christ: according to the Catholic doctrine, the bread and wine used by the priest during Liturgy become not only symbolically, but in reality, the Body and Blood of Christ, while keeping the appearance of bread and wine. Thus, their true nature changes, while their appearance remains the same.There is a special moment within the Liturgy when the priest says a special sacramental formula and the Transubstantiation takes place.

Of course, the doctrines of the other Christian branches differ in this respect. For instance, the Eastern Orthodox doctrine brings some nuances. One of the most important Orthodox theologians of the 20th century, Father Alexander Schmemann, considers that there is not a unique moment when bread and wine change their nature: the whole Liturgy is a long Transubstantiation.

But let's come back to the fresco of Raphael. Each personage there has a precise identity. Let's zoom two details.

In the right hand corner we will find Dante, wearing red and sporting a laurel wreath (wiki). In front of him it's Pope Sixtus IV. The man following in front of Sixtus, dressed in the red Franciscan habit and wearing a cardinal hat, is Vigerio della Rovere: his theological works are thought to have influenced Raphael in the way he conceived this fresco (wiki). Well, the Pope in front of Cardinal Vigerio is Julius II. Add to them Savonarola, just on the back of Dante.


Disputa, detail (Dante)
(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Disputa_08.jpg)
no copyright infringement intended


In the left hand corner we'll have the surprise to find the great architect (and Raphael's mentor) Bramante: a bald figure leaning over a railing, keeping a book that seems to interest a couple of men around him. Bramante has his head turned toward a person pointing toward the Altar. What is the relation between that person and Bramante, what is the content of the discussion between the two, in which way the book from Bramante's hand supports the discussion? I can only speculate here.I'm sure there are art historians that have debated on this.


Disputa, detail (Bramante)
(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Disputa_07.jpg)
no copyright infringement intended




(Raphael)

(Dante)

Labels: ,

Joseph-Nicolas Robert-Fleury, Le Colloque de Poissy



The Colloqui of Poissy was a religious meeting that took place from September 9 to October 9, 1561, trying unsuccessfully a reconciliation between the French Catholics and Huguenots. It had been arranged by Catherine de Medici, the queen-mother and regent of France. The Colloqui was doomed to failure from the very beginning, as the heads of the Catholic Church were strongly against, while the Huguenots were not intending to become Catholic again. However the queen appointed a small committee of five Catholics and five Huguenots that drafted a vague statement of faith that could be interpreted either way and consequently was condemned by both parties. The following spring France would sink into the Wars of Religion. And in 1572 the same Catherine de Medici would instigate for the infamous Massacre of Saint Bartholomew's Day.

Coming now to the painting of Robert-Fleury, you will note Catherine de Medici, and near her the King Charles IX of France, who was by then 11 years old. The personage speaking is Theodore Beza, French Huguenot theologian and scholar. The two Catholic prelates are the Papal Legate Cardinal Ippolito II d'Este and Diego Laynez, Superior General of the Jesuits.


(Robert-Fleury)

Labels:

Joseph-Nicolas Robert-Fleury



Joseph-Nicolas Robert-Fleury (1797 - 1890) was a French painter with a special penchant for the dramatic incidents of history (Galileo before the Holly Office, The Assassination of Brion, St. Bartholomew's Day Massacre, Le Colloque de Poissy, among others). During his long life he witnessed the emergence of the modern artists: Barbizon evolving in Impressionism and all that would follow. He remained firmly within the Academia canon, bringing there his vigor and vivid imagination. In 1850 he became a member of the Académie des Beaux-Arts. In 1863 he was appointed director of the École des Beaux-Arts, and in the following year he went to Rome as director of the French Academy in that city. His son Tony Robert-Fleury was also a painter (also with a penchant for the dramatic).


(Old Masters)

Labels:

Tuesday, March 25, 2014

Anton Chladek, Portrait of a Man






(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek (attributed), Portrait of a Phanariot Dignitary

Anton Chladek (attributed), Portrait of a Phanariot Dignitary
(Portretul unui dregător fanariot)
oil on canvas
(http://artindex.ro/2012/06/11/chladek-anton/)
no copyright infringement intended



(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek, Portrait of Elena Elefteridi

Anton Chladek, Portrait of Elena Elefteridi
oil on canvas
Muzeul Municipiului București din Palatul Șuțu
(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Anton_Chladek_-_Elena_Elefteridi.jpg)
no copyright infringement intended



(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek, Portrait of Lady Elena Caragea

Anton Chladek, Portrait of Lady Elena Caragea
oil on canvas
Palatul Culturii, Iași
(http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=9F8D07AB171C44CF883836D626108C40)
no copyright infringement intended


Seated in monochrome red armchair on a dark background. Black eyes, deeply set, circumspect look behind the smile. Black dress with white and transparent collar and cuffs. White cap. Blue (turquoise) cashmere shawl with rich Turkish motive. in ocher and cherry-red. Monumental, sober colors without harshness, careful modeling of the face and age. (http://www.europeana.eu/portal/record/08511/08E7F730188D0137545618B457F1637C4C47694E.html)



(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek, Portrait of a Lady

Anton Chladek, Portrait of a Lady
Muzeul de Artă din Brașov
(http://artindex.ro/2012/06/11/chladek-anton/)
no copyright infringement intended




(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek, Portrait of an Old Woman




(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek, Portrait of a Woman




(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek, Portrait of a Lady with Blue Dress




(Anton Chladek)

Labels:

Anton Chladek



Like the personages of his paintings, Anton Chladek belongs to the pre-modern period of the Romanian culture. Before Chladek, Romanian fine art lived in the realm of Byzantine tradition. After him our culture entered its modern age. Chladek was the master of Grigorescu.

Czech by nationality, Anton Chladek was born in Vojvodina in 1794. He studied in Budapest and Vienna, where he absorbed the values of the Biedermeier universe. Settling in Bucharest by 1835, he made portraits and miniatures, along with church mural painting. As I said, he was the master of Grigorescu: I would say this was the trail of our cultural universe in those years - leaving Phanar, adopting Biedermeier, embracing Barbizon.

It is a great experience to see his works at the National Gallery in the Museum of Art of Romania: it's the visual revival of an end and a dawn - the end of the long Phanariot epoch, the dawn of Modern Romania.

Anton Chladek passed away in 1882.




(Old Masters)

Labels:

Monday, March 24, 2014

Tonight Show: Jimmy Fallon presenting








(Zoon Politikon)

Labels:

Sunday, March 23, 2014

Alexandru (Alecu) Beldiman

Istoria lui Numa Pompilie
Al Doilea Craiu al Romii
Tălmăcită din limba franțuzească
de Dumnealui Postelnicul Alexandru Beldiman
și dată și în tipariu cu a dumnisale chieltuială
spre podoaba Limbii Românești, și îndeletnicirea Patrioților
În zilele Prea Luminatului și Prea Înălțatului nostru
Domn al Moldaviei Mihail Grigoriu Suțul Voevod
întru al doilea an al domniei Înălțimii Sale
Iași, 1820
(Tipărituri Vechi Românești)
no copyright infringement intended


Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic



Voi încerca să sintetizez informațiile din mai multe surse: Wikipedia, Buletinul Literar Titi Tudorancea, Enciclopedia României, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Crispedia. Este vorba de Alexandru (Alecu) Beldiman (1760-1826). S-a născut la Iași (sau la Huși - toți cei care vobesc despre el ne oferă ambele variante). Făcea parte dintr-o veche familie boierească, stabilită în Moldova în veacul al paisprezecelea. Originea familiei pare să fi fost maghiară (conții Beldi din Amanul din Transilvania - nu am reușit să localizez Amanul, este posibil să fie de fapt Budila, în Țara Bârsei). Beldiman avea să ocupe în Moldova functii administrative importante, până la treapta de Mare Postelnic și Mare Vornic. A fost un traducător înzestrat și pasionat: Moartea lui Avel a lui Salomon Gessner (pictor și poet elvețian), Tragodia lui Orest a lui Voltaire, Istoria lui Numa Pompilie a francezului Jean-Pierre Claris de Florian (reținut de istoria literară în principal ca fabulist și autor de pastorale - Numa Pompiliu este considerată doar o imitație după Les Aventures de Télémaque a lui Fénelon). Acestea trei au fost publicate, la Buda și la Iași. Alte traduceri i-au rămas în manuscris (Manon Lescaut, Odiseea lui Omir, Istoria lui Raimond, Tragodia lui Sapor, Istoria lui Tarlo etc.).


Tragodia lui Orest
tălmăcită din Limba Franțuzească în cea Românească
de Marele Postelnic Alexandru Beldiman
În Crăiasca Tipografie a Universităţii Ungureşti
Buda, 1820
(Biblioteca Academiei Române - filiala Iași)
no copyright infringement intended

Homer, Voltaire, Florian, Abatele Prevost, Gessner ... o asemenea bogăție de traduceri nu putea fi decât opera unui mare cărturar. Cred că tălmăcirea pe care Beldiman a făcut-o Odiseei este prima în românește.

Dar față de o activitate de traducător atât de impresionantă, opera originală a lui Beldiman a fost mult mai săracă. Principala sa scriere a fost Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întâmplare după răzvrătirea grecilor la 1821, apărută postum în 1861 la Iași. Opiniile istoricilor literari sunt reținute (în cel mai bun caz):

... urmăreşte cronologic întâmplările care au avut loc la 1821, în Moldova, odată cu intrarea eteriştilor. Relatare a unui martor al evenimentelor, lucrarea are mai ales o valoare documentară. Cuprinzând 4.266 de versuri a câte 15 silabe, cu ritm trohaic şi rime masculine perechi, Tragodia... este precedată, ca în poemele clasice, de o invocaţie. Prezentând Eteria într-o lumină total defavorabilă, opera lui Beldiman cuprinde elemente de burlesc şi satiră. Portretele personajelor sunt sumare şi caricaturale. Tonul de relatare familiară face ca Tragodia... să aparţină mai mult cronicilor versificate, a căror fază de sfârşit o reprezintă (Crispedia).

Am găsit câteva fragmente în Buletinul Literar Titi Tudorancea:



Beldiman a murit în 1826 la Iași și a fost înmormântat la Biserica Sfântul Neculai cel Sărac (astăzi dispărută). Nepotul său Alexandru V. Beldiman (1832-1898) a fost fondatorul ziarului Adevărul. (Adevĕrul, după ortografia vremii). Iar un stră-strănepot, tot Alexandru Beldiman, este unul din arhitecții importanti de astăzi.


Palatul Beldiman, Iași
carte postală veche
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Iasi,_Jockey_Club.jpg)
no copyright infringement intended


Tot de familia Beldiman se leagă și istoria unei clădiri cunoscute din Iași: Palatul Beldiman (i s-a mai spus și Casa Balș - căci mult timp a fost ba în proprietatea Beldimanilor, ba a Balșilor). A fost construită în 1807 după planurile lui Cheorghe Asachi, în capătul Uliței Sârbești (Strada Lăpusneanu de azi). Proprietar era Polcovnicul Manolache Balș. Fiica acestuia, Ecaterina,  a vândut în 1812 casa lui Alecu Beldiman. Fiul acestuia, biv-vel-postelnicul Vasile Beldiman, a văndut din nou casa, în 1839, boierului Lupu Balș. Acesta a cedat-o, în 1845, Elenei Catargiu (fiica Marelui Logofăt Iordache Catargiu). Mai târziu casa a trecut în proprietatea avocatului Vasile Scully, care i-a dat o destinație practică. Din 1867 aici a fost Hôtel d’Angleterre, cu restaurant și grădină de vară, loc de întâlnire a protipendadei ieșene. Aici se adunau membrii Junimii. Apoi, din 1885 aici a fost Maison Jockey-Club - Grand Restaurant de Paris. La parter a funcționat, începând tot din 1885, o cofetărie faimoasă a vechiului Iași; Tuffli. Proprietarii și chiriașii s-au mai schimbat în timp, casa a rămas cunoscută ca Palatul Beldiman. În 1959 a fost demolată. Sic transit...


(A Life in Books)