Împărat și proletar

(source: Univers de Copil)
no copyright infringement intended

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,

Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,

Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,

Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,

Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină

Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?

Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,

Murdară este raza-i ca globul cel de tină,

Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.

Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră

Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;

Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră

Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră

Și le subjugă munca vieții lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lor viață,

Trec zilele voioase și orele surâd.

În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață,

Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață -

Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid.

Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă

V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari,

A statelor greoaie cară trebuie-mpinse

Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,

Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

Și flotele puternice ș-armatele făloase,

Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,

Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase

Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,

Și-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o frază de dânșii inventată

Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,

Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,

După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,

Ați mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea

Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți...

Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea -

Cel ce în astă lume a dus numai durerea

Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți.

Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,

Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;

Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,

Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,

Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân.

De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,

Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?

De ce boala și moartea să fie partea voastră,

Când ei în bogăția cea splendidă și vastă

Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitați că-n voi e și număr și putere?

Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți.

Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere,

Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere

Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.

Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă,

Și sucul cel mai dulce pământului i-l sug;

Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase

De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:

Frumsețile-ne tineri bătrânii lor distrug.

Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?

Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,

Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâne,

Copilelor pătate mizeria-n rușine...

Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e ușoară

Când ai ce-ți trebuiește... Iar legi sunt pentru voi,

Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară

Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,

Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.

Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,

Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!

Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,

Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,

Egală fiecare, și să trăim ca frați!

Sfărmați statuia goală a Venerei antice,

Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;

Ele stârnesc în suflet ideea neferice

A perfecției umane și ele fac să pice

În ghearele uzurei copile din popor!

Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă,

Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,

Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,

Să spele de pe pietre până și urma sclavă

Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!

Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,

O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,

De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -

Să fie un vis numai, să fie o părere,

Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit.

Zidiți din dărmăture gigantici piramide

Ca un memento mori pe al istoriei plan;

Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide

Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde

Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean.

O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți

Ca să vedeți ce bine prin bine o să ias';

Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreț,

Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț.

Formele se schimbară, dar răul a rămas.

Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite,

Ce mitele albastre ni le șoptesc ades,

Plăcerile egale, egal vor fi-mpărțite,

Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite

Vi s-a părea un înger cu părul blond și des.

Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,

Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,

Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă

Pentru acel de care norocul avu grijă;

Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.

Și boale ce mizeria ș-averea nefirească

Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;

Va crește tot ce-n lume este menit să crească,

Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,

Căci va muri când nu va avea la ce trăi.

............................................

Pe malurile Seinei, în faeton de gală,

Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;

Al undelor greu vuiet, vuirea în granit

A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală;

Poporul loc îi face tăcut și umilit.

Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută,

Privirea-i ce citește în suflete-omenești,

Și mâna-i care poartă destinele lumești,

Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută.

Mărirea-i e în taină legată de acești.

Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară

Lipsită de iubire, cum că principiul rău,

Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;

Istoria umană în veci se desfășoară,

Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.

Și el - el vârful mândru al celor ce apasă -

Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.

De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă

De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă,

Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.

Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,

Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,

Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,

Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,

La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.

......................................

Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,

Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt -

Prin limbile de flacări, ce-n valuri se frământ,

Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,

Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt.

Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare,

Suiți pe baricade de bulgări de granit,

Se mișc batalioane a plebei proletare,

Cu cușme frigiene și arme lucitoare,

Și clopote de-alarmă răsună răgușit.

Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,

Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț,

Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară

Și sânii lor acopăr - e ură și turbare

În ochii lor cei negri, adânci și desperați.

O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate,

Eroic este astăzi copilul cel pierdut!

Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate

Sfințește-a ta viață de tină și păcate;

Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

.......................................

Scânteie marea lină, și placele ei sure

Se mișc-una pe alta ca pături de cristal

Prin lunce prăvălite; din tainica pădure

Apare luna mare câmpiilor azure,

Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.

Pe undele încete își mișcă legănate

Corăbii învechite scheletele de lemn;

Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate

În fața lunei, care prin ele-atunci străbate,

Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn.

Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării

Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat

Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii

În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării

A zefirului nopții și sună cadențat.

Îi pare că prin aer în noapte înstelată,

Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,

Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată

Cununa cea de paie îi atârna uscată -

Moșneagul rege Lear.

Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri,

Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar,

I se deschide-n minte tot sensul din tablouri

A vieții sclipitoare... A popoarelor ecouri

Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:

"În orice om o lume își face încercarea,

Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;

În orice minte lumea își pune întrebarea

Din nou: de unde vine și unde merge floarea

Dorințelor obscure sădite în noian.

Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,

În inima oricărui i-ascuns și trăitor,

Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire

În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,

Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roadă în calea ei îngheață,

Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat,

Acoperind cu noime sărmana lui viață

Și arătând la soare-a mizeriei lui față -

Fața - căci înțelesul e-același la toți dat.

În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,

Și-n toată omenirea în veci același om -

În multe forme-apare a vieții crudă taină,

Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,

Dorinți nemărginite plăntând într-un atom.

Când știi că visu-acesta cu moartea se sfârșește,

Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi

Oricât ai drege-n lume - atunci te obosește

Eterna alergare... ș-un gând te-ademenește:

Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi."

(Poesii (1884))

(source:wiki)

(Eminescu)

Adrian Rezus: Michail Eminowicz, Toplitzadeutsch şi... paşoptiştii austro-polaci [conversaţii rădăuţene pe la eFBei]

Rădăuți, centrul oraşului
(source: Wikiwand)
no copyright infringement intended

[Glosă cu... locale: Topliţa era un pîrîu care trecea prin faţa casei noastre din Rădăuți, în secolul trecut. Chestia asta deborda regulat, primăvara: se lăsa cu puhoi, cu care ocazie noi, kindăraia, ne dădeam cu barca, pe stradă! Vizavi de noi stătea o bătrînică, văduvă, originară din Viena de felul ei. Frau Mitrofanowicz îmi aducea mereu prăjiturele... vieneze, cînd eram mic! Alături de noi, peste grădină, stătea familia Gaschler, nemţi get-begeţi, deşi tot foşti proto-emigranţi de prin Imperiu [KuK]. -- Gaschler-ii juniori, doi băieţi şi-o fată, au emigrat: locuiesc acuma în Republica Federală. -- Maică-mea vorbea, cu toţi ăştia -- ca şi cu prietenele ei, nemţoaice, din urbe, inclusiv cu fraţii ei, de altfel --, Toplitzadeutsch, adică dialectul german vienez, uzual în toată Bukowina pînă nu tare demult. Ben, termenul [Toplitzadeutsch] l-am inventat eu, mai la vale... -- Also: Mutter['s]-Sprache: [Toplitza] Deutsch! :) În fine, una din ele... -- Altminteri, eu am apucat să-nvăţ Hochdeutsch -- germana literară -- abia începînd de prin clasa V-a primară, cu Herr Israel Tanner care mi-a fost, mai apoi, şi diriginte, în liceu, prin clasa VIII şi-a IX-a. De-aia ştiu Goethe, Schiller, Heine, Rilke, ba chiar şi... Brecht, pe de rost! --- Rudolf Ernst Neubauer -- dascălul de istorie al lui Eminescu la Czernowiz -- fu primul director al liceului meu -- fost Gimnaziu KuK -- by the way.]


Dragos Bancescu [July 11 at 5:03pm] : Am posibilitatea să postez chipul lui Mihai Bodnar, primul deputat român ce a reprezentat Rădăuțiul în Parlamentul de la Viena în perioada 1848-49.

El este acel care lansează în 1848 la Voitinel scrisoarea manifest Fraţilor ţărani din Bucovina care cuprindea 26 de revendicări, de la desprinderea provinciei de Galiţia, până la înfiinţarea şcolilor româneşti de toate gradele şi obligarea funcţionarilor publici să cunoască limba română în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În calitate de deputat reuşeşte să-i prezinte împăratului la Olomouc o petiţie în 12 puncte din care o mare parte s-au materializat, cea mai importantă realizare fiind fără discuţie desprinderea de Galiţia şi transformarea Bucovinei în Ducat.

S-a născut în Gălăneşti în 1816 şi a decedat în Voitinel în 1867 , fiind fiul lui Nicolae Bodnar (poreclit al Gozului). Şcoala primară a făcut-o în germană la Rădăuți, unde i se adaugă sufixul escu, a continuat cu doi ani de şcoală latineană la Cernăuţi şi îşi încheie studiile la şcoala ce funcţiona pe lângă Mănăstirea Suceviţa. A făcut 12 ani de cătănie la grenadiri fiind cantonat în Italia, iar la sfârşit a fost plutonier major al curţii în garda imperială.

A avut 7 copii, patru băieţi şi trei fete. Flăcăul cel mare Eugeniu, preot în Hatna - azi Dărmăneşti, îi creionează portretul prezentându-l ca pe un om hotărât, cu plete mătăsoase, cu părul pe frunte tuşinat în linie arcuită deasupra sprâncenelor, cu ochii căprui, mari şi blânzi, cu un nas mic şi drept. Gura ce-i exprima o vădită trăsătură de bunătate era umbrită de o mustaţă pronunţată.

Închei menţionând că o parte din informaţii le-am obţinut din însemnările personale ale lui Dragoş Luchian.

*

Adrian Rezus [July 11 at 8:24pm] : Astia-s... pasoptisti de Maerz = Martie, pe vieneste; la Viana, revolutia de la '48 fu o chestie de opereta (ca la Viana, na!), chit ca se lasa si cu niscai victime...

A propos, dascalul lui Mihai Eminescu, de care mai pomenii aici, Rudolf Ernst Neubauer, fu si el printre complotisti... De-aceea l-a si exilat, Maria-Sa Imparatul, la mama dracu', tocma la Czernowicz... Pe care chestie, s-au ales si radautenii cu director valabil de gimnaziu (chezaro-craiesc) si cu prof de istorie, en passant !

Petru Rezus zicea ca si junele Eminescu ar fi invatat carte nemteasca, de pe la patru ani, cu un fost pasoptist vienez, aciuiat prin Bucovina, dupa... Maerz, cind cu razmerita de la Viana, da' n-am reusit sa dau de documente doveditoare... Se prea poate, ca junele stia bine nemteste, cind a ajuns la Cernauti, si, oricum, caminarul -- papa -- era in... ton cu vremea! Avea si mijloace, de altfel... Asa ca, româneste, oral, limba vorbita, Colloquial Moldavian, so to speak, a-nvatat baiatu' de la maica-sa.... Si de pe la copchii si copchile, mai ales! Abia mai la vale se-apuca temeinic de... hirtoage, de-alea... chirilicesti!

*

Dragos Bancescu [July 11 at 8:58pm] : Profesorul menţionat de uncheşu se numea Scarlat Woiacek. Eminescu ştia o nemţească scârţâită când a ajuns la National-Hauptschule. Când bătrânul l-a înscris după doi ani la Ober-Gymnazium, directorul având de-a a face până atunci cu alţi patru fraţi mai mari, a exclamat înspăimântat : - Încă un Eminovici !

Neubauer a ajuns în Bucovina alături de alţi buntaşii de vodevil, precum decembriştii ruşi în surghiunul siberian. Apoi Viana n-a mai livrat Bucovinei materie intelectuală de calitate. Strada Cuza Vodă din oraş a purtat până în 1930 numele fostului director Rudolf Ernst Neubauer. Numai piatra de mormânt mai rosteşte-al lui cuvânt...

*

Adrian Rezus @ Dragos Bancescu [July 13, 2017] : Daca e sa ne luam dupa nume (`Scarlat Woiacek de Voinski'), Scarlat acela tre' sa fi fost mai mult moldovean decit polac ori austriac get-beget. (`Moldovean' vorbitor de româna, adica! Fiindca austriecii ziceau `moldovean' si despre vorbitorii de limba româna si depre ruteni, adica despre ucrainetii care vorbeau un dialect -- slav -- de-al lor sau, eventual, staro-rusa; ucraineana ca limba literara s-a iscat abia pe la mijlocul secolului xix.)

Baiatul trebuie sa fi invatat ceva germana colocviala, Umgangsprache -- si doar... Grundstufe, Basic German, adica -- de la Scarlatul pasoptist pseudo-polac austriac, de vreme ce atit Herr Wassilie Illasiewicz, directorul scoalei greco-orientale zise National-Hauptschule din Cernauti, cit si dascalul de germana de la aceeasi institutie KuK, Herr Janku Litwiniuk, nu fura cine-stie ce entuziasmati de stiinta de carte nemteasca a junelui. Na! Iac-asa patesti daca-nveti nemteste de la... polaci! :)

Se prea poate sa le mai fi incurcat pe la gramatica, baiatu', da' asta nu inseamna ca nu stia bine nemteste. De la patru-cinci ani, Konversation usw cu polacul Scarlat... quand même !

Si daca o mai fi facut si cele doua ipotetice clase primare (I--II) la `pensionul' lui Ladislav Ferderber din Botoşani -- cum presupun unii-altii --, atunci stia, la sigur, si bruma de gramatica necesara ca sa treaca, fara probleme, direct intr-a III-a (primara), la National-Hauptschule Czernowicz, in 1858--59.

Acuma, ce fel de germana va fi stiut junele Eminowicz in clasa III-a primara cind a intrat la National-Hauptschule, nu-i chiar tare greu de ghicit. Tre' sa fi fost un soi de... Toplitzadeutsch [!], o chestie dialectala, asemanatoare cu ceea ce se vorbea si prin... `Radautz, die deutscheste Stadt der Bukowina' [!], inca pina prin anii 60--70, in secolul trecut. (Pina si eu, bucovinean mai... recent pe lumea asta, stiam tot Toplitzadeutsch, de-acasa! Hochdeutsch -- germana literara -- am invatat abia cu Herr Tanner, incepind de prin clasa V-a primara!)

Kurzum si altfel spus, baiatu' caminarului vorbea... vieneste: cu abissel, zwo undsoweiter! Intre noi fie vorba, dialectul german vorbit la Viena -- ca si in cam toata Bukowina KuK, de altfel (la urma-urmei, chestia asta era lingua franca in tot Imperiul) -- e... infinit mai inteligibil decit sarabiaua sasilor nostri transilvani (astia au invatat Hochdeutsch abia sub si de la... comunisti; pe bune!) si mult mai acatarii decit asa-zisa schwyzerdütsch pe care-o poti auzi pe strada-n Zürich si prin alte cantoane helvetice! :)

Plus ca, la scoala aceea a lu' Herr Illasiewicz -- alt polac! --, copchiii de moldovani (sau de ce-or mai fi fost ei de-acasa) n-aveau voie sa vorbeasca intre ei decit nemteste! Adica... Toplitzadeutsch! :) ---

Cautindu-l, azi, pe Herr Scarlat, pe web, am dat de doi eminescologi amatori (unul de-si zicea, patriotic, Ion Ionescu Bucovu [!] si altul, un domn Ing. Nicolae Iosub din Botoşani [*]) care pomenesc de el -- de la George Calinescu cetire --, insa nici domniile lor nu par a sti mai multe... :(

___
[*] Ion Ionescu Bucovu, EMINESCU ŞCOLAR LA CERNĂUŢI, in: Confluenţe Literare (ISSN 2359-7593), Ediţia nr. 1982, Anul VI, 04 iunie 2016,
[!] Ing. Nicolae Iosub (Botoşani), MIHAI EMINESCU, Primele clase primare, in: Luceafarul (ISSN 2065-4200), 20 noiembrie 2012,


PS Drept sa zic, mumele de familie -- Wojacek -- mie-mi suna a ceva... boehmisch (ceh ori slovac), mai degraba decit polac. -- Personaj tipic din... Soldatu' Schwejk! :) -- Da'... naiba-i mai stie!


(Eminescu)

(Bucovina)

Scrisoarea I

(source: CALIFICATIV RO)
no copyright infringement intended

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,

Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,

Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie

Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,

Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate

De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci

Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci;

Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,

Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!

Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,

Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!

Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți,

Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți!

Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești,

Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești!

Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,

Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...

Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții,

Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții;

La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,

Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!

Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr,

Altul caută în lume și în vreme adevăr,

De pe galbenele file el adună mii de coji,

A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;

Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,

Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.

Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,

Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate

Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi,

Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi;

Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic,

Universul fără margini e în degetul lui mic,

Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă,

Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă;

Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr

Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr.

Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri,

Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,

La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,

Pe când totul era lipsă de viață și voință,

Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns...

Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.

Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?

N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,

Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,

Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.

Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,

Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...

Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...

Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpânul fără margini peste marginile lumii...

De-atunci negura eternă se desface în fășii,

De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii...

De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute

Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute

Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,

Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.

Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,

Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici;

Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați

Ne succedem generații și ne credem minunați;

Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,

În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul

Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,

Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.

Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,

Mii de fire viorie ce cu raza încetează,

Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,

Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă...

Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,

Căci e vis al neființei universul cel himeric...

În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,

Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;

Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș

Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,

Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț'

Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați;

Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,

Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;

Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,

Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,

Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,

Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Începând la talpa însăși a mulțimii omenești

Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești,

De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți,

Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți...

Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate,

De asupra tuturora se ridică cine poate,

Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită

Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită -

Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...

Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...

Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?

Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă,

Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.

"De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte

Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe,

De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri

Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"

O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit,

Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?

Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie,

Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;

Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,

O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?

Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,

Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac,

Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,

Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari

Și te-o strânge-n două șiruri, așezându-te la coadă,

În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.

Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune,

Peste toate o lopată de țărână se depune.

Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri

Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...

Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,

Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...

Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,

Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el

Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.

Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia subțire

Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,

C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare

Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări

Și le umflă orișicine în savante adunări

Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte

C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.

Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,

Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...

Dar afară de acestea, vor căta vieții tale

Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale -

Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina

Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,

Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt

Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;

Toate micile mizerii unui suflet chinuit

Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,

Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare!

Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;

Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate,

Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării

Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării...

Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,

Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!

Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,

Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate,

Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorții

Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!

(wikisource)

citește Camelia Rădoi
(video by Camelia Rădoi)

(Eminescu)

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri
Litografie la Facultatea de Litere
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Alecsandri1.jpg)
no copyright infringement intended

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: visul de poet.

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

(Mihai Eminescu în Epigonii)

E unul care cântă mai dulce decât mine?

Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.

Apuce înainte ș-ajungă cât de sus.

La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.

(Vasile Alecsandri in Unor Critici, Mircești, 1888)

• Iarna
• Pohod na Sibir
• Sfârşitul Iernei

(A Life in Books)

(Eminescu)

Iordache Golescu: Istorioare și Pilde spre Povățuire

Istorioare antologate de Mihai Eminescu
(Librărie Net)
no copyright infringement intended

Un domn avea o grădină foarte frumoasă și zise că o dăruiește aceluia care va fi mulțumit pă starea sa. Un bogat, dar zgârcit dă tot, veni la domn, și-i zise: Domnule, eu sunt cel mai mulțumit pă starea mea, că am îndăstul; mie mi să cuvine să-mi dai grădina ta. Domnul ăi zise: Dacă ai fi fost mulțumit pă starea ta, n-ai fi mai cerut acum și altă avere.

Un filosof, neavând ce mânca, merse la un boier să mănânce. Boierul la masă îl întrebă: Cum se întâmplă că toți filosofii sunt scăpătați? Filosoful ăi răspunse zicând: Dupa înțelegerea cuvântului, filosof însemnează iubitor de înțelepciune și asemenea științe nu prea sunt priimite pă la curțile boierești, dă aceia n-au dă unde câștiga.

Omenia omenie cere și cinstea cinste.

Trandafirul dă ghimpi mai întâi să ți-l cureți, apoi la nas să ți-l aduci.

Ce-am fost ieri nu sunt azi

Nebunul inima în gură ș-o are, iar înțeleptul limba în inimă ș-o păstrează.

Omul învățat o palmă dă loc n-are, dar și lumea toată țara lui.

Cine nu poate răbda nu mănâncă poama coaptă.

Focul ce nu te supără nicicum să-l zgândări.

Nu câte știi, ci cum le știi?

Si cel mai tare stejar la topor să pleacă.

Cei mai mulți cu mierea-n gură și cu fierea-n inimă

(Jurnalul Național - Cărturarul)

(Iordache Golescu)

(Eminescu)

Eminescu

Statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuţi
source: Gabriel Todica
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Cernauti_-_Statuia_lui_Mihai_Eminescu.JPG)
no copyright infringement intended

• S-a stins viaţa falnicei Veneţii
• Scrisoarea I
• Împărat și proletar
• Neruda and Eminescu
• O fotografie dela anul una mie opt sute optzeci şi opt
• Somnoroase Păsărele - Drowsy Birds
• Stars in the Sky - Mihai Eminescu rendered by Adrian Săhlean
• Adrian Rezus: Michail Eminowicz, Toplitzadeutsch şi... paşoptiştii austro-polaci [conversaţii rădăuţene pe la eFBei]
• Gândindu-l pe Shakespeare: Eminesciene
• Iordache Golescu: Istorioare antologate de Mihai Eminescu
• Vasile Alecsandri

(A Life in Books)

S-a stins viaţa falnicei Veneţii

Haunted Venice
(http://www.huffingtonpost.com/viator/25-haunted-places-aro_b_2041285.html)
no copyright infringement intended

S-a stins viaţa falnicei Veneţii,

N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;

Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,

Pătrunde luna, înălbind păreţii.

Okeanos se plânge pe canaluri...

El numai-n veci e-n floarea tinereţii,

Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,

Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.

Ca-n ţintirim tăcere e-n cetate.

Preot rămas din a vechimii zile,

San Marc sinistru miezul nopţii bate.

Cu glas adânc, cu graiul de Sibile,

Rosteşte lin în clipe cadenţate

Nu-nvie morţii - e-n zadar, copile.

(http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/e/mihai-eminescu-9zudtpd/s-a-stins-viata-falnicei-venetii-5zutduu.html#.Ukmp2lNL5Ug)

(Eminescu)

Neruda and Eminescu

(http://icelines.blogspot.com/2011/02/tuesday-poem-pablo-neruda.html)
no copyright infringement intended

Neruda left thousands of poems, a handful of which are of such inspired beauty as to justify the very existence of the Spanish language (Ilan Stavans). The same could be said about Eminescu, and about the Romanian language.

(http://fotomuzeu.blogspot.com/2011/02/uaz-modificat.html)
no copyright infringement intended

(Pablo Neruda)

(Eminescu)

O fotografie dela anul una mie opt sute optzeci şi opt

Mihai Eminescu, Veronica Micle, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuta, Bucuresti, 1888
publicata pe Facebook de Nicolae Uszkai
no copyright infringement intended

Aceasta fotografie, descoperita recent, pare sa fie facuta langa Dambovita in fata unui parapet metalic. In fundal se vede Hanul lui Manuc (pe vremea aceea Hotel Dacia), in dreapta biserica Sf. Ioan. Hotelul Dacia gazduia in acel timp o sala de spectacole. Fotografia a apartinut lui Nicolae Soreanu, un tanar actor, care i-a daruit-o lui Nicolae Teodorescu, ucenicul tipogaf care facea afise pentru teatru. Fiul sau, Teodorescu N. Pantelimon a transmis-o nepotului sau. Mihai Eminescu este in dreapta sus, purtand pe cap o palarie si avand mustati proeminente. In anul 1888 poetul se afla in Bucuresti, la rugamintile Veronicai, care-l furase de la Henrieta din Botosani. In dreapta poetului se afla Veronica Micle care purta o palarie vieneza cu panglica, iar in stanga poetului era Vlahuta. Inca din 1887 Veronica se mutase la Bucuresti, tragand totusi nadejde la o mezalianta cu poetul.
In primul plan se afla I.L. Caragiale cu capul descoperit, duelandu-se cu bastonul lui Stefan Iulian, actor la Teatrul National. Intre ei este studentul Iancu Brezeanu, viitorul actor care a jucat rolul memorabil al cetateanului turmentat si pe Ion din Napasta. In fotografie mai apare si Aristizza Romanescu, artista atat de iubita de Veronica Micle, careia i-a inchinat si o poezie.

(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=433349050029978&set=a.294104013954483.73396.100000646591834&type=1&theater)

(Vreau sa ii multumesc domnului Alexandru Ursu-Bukowina, care a repostat aceasta fotografie pe Facebook)

(Bucuresti)

(Eminescu)

Shakespeare

Aristide Demetriade in Hamlet
o creatie a carei faima a trecut fruntariile tarii
the fame of Demetriade's creation in Hamlet passed Romania's frontiers

I have this book, the History of Bucharest National Theater, an edition from 1939, and I keep it as a beloved treasure for my soul. The book belonged to my uncle,whose name was also Pierre. He passed away in 1944, victim of a robbery made by military from the Soviet occupation troupes. I was born in 1945, and my mother gave me his name, to appease the tragedy that had struck our family.

On the cover of this book it is a photo from 1916: Aristide Demetriade, one of the greatest artists in the history of Bucharest National Theater, playing Hamlet, a creation whose fame has passed Romania's frontiers. It was my fist encounter with the name of Shakespeare.

I didn't have, so far, the audacity to write on this blog about Shakespeare. There are titans that overwhelm any attempt to comment. Only once I brought a small poem by Eminescu, meditating his love for the English bard. Two titans in a dialog throughout the centuries:

Shakespeare, adesea te gândesc cu jale,
Prieten bun al sufletului meu,
Ecoul viu al versurilor tale
Îmi sare-n gând, şi le repet mereu.

De-aş fi trăit când tu trăiai pe lume,
Te-aş fi iubit atât cât te iubesc?
Căci tot ce simt - tot ție-ți multumesc,
Tu mi-ai deschis a ochilor lumină,
M-ai invățat ca lumea s-o citesc.

It's an impiety for me to adventure and give a rendering of these lines in another language, but, also, everybody should taste a bit of their beauty, and I will dare:

Shakespeare, I often build you in my mind with sorrow,
Good friend of my soul,
The living echo of your lines
Is jumping in my thought, and I repeat them always.

Were I to live when you were living on this world,
Would I have loved you as much as I now love you?
For all I feel - it's thanks to you,
You are the one to open my eyes' light
And teach me read this universe.

I found this video on youTube, you'll consider it maybe a bit crazy, but it speaks also about someone's unconditional love for the English bard. Are Shakespeare's plays encoded within a number with infinite digits? Has the bard as measure the endless of eternity?

are Shakespeare's plays encoded within Pi?
(video by Vihart)

• The Happy Few
• Goethe und Schiller (the monument of Shakespeare in Weimar)
• Gândindu-l pe Shakespeare: Eminesciene
• There Is No Third 
• Did They Meet in Valladolid?

(A Life in Books)

Eminescu - Somnoroase Păsărele - Drowsy Birds

English Translation by Corneliu M. Popescu
(video by Lonely Moon Rise 2)

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund prin rămurele -
Noapte bună!

(http://www.direzionedidattica3circolosanremo.it/comenius/romania/romania_4.htm)

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n gradină -
Dormi in pace!

(https://ironicblonde.wordpress.com/category/ganduri/)

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi ingerii aproape,
Somnul dulce!

(http://www.zeus9host.com/muzeu/s5.html)

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!

(http://luminalumii.forum-gratuit.ro/t179-modestele-mele-desene)

(Eminescu)

Stars in the Sky - Mihai Eminescu rendered by Adrian Săhlean

Stelele-n Cer -- Stars in the Sky
Mihai Eminescu in the English rendering of Adrian G. Săhlean.

http://www.globalartsnpo.org/Pages/Eminescu.BookCd.html

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor,
Până ce pier.

Stars in the sky
Of lone existence
Burn in the distance
Until they die.

http://miriambesleaga.blogspot.com/

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

After their marks
Masts on ships flutter,
Ocean waves clutter
Wandering barks—

http://tube.7s-b.com/profile/TheLodestar/

Nişte cetăţi
Plutind pe marile
Şi mişcătoarele
Pustietăţi.

Forts of wood, free,
Floating to splutter
Slow-moving water,
Deserts of sea.

http://www.flickr.com/photos/99889279@N00/page106/

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Şi necuprinsele
Drumuri de nori

Autumn birds stray
Over far beaches
And boundless reaches
Of cloudy way;

http://article.wn.com/view/2010/11/03/CER_Presents_at_World_Sulfur_Conference_in_Prague/

Zboară ce pot
Şi-a lor întrecere,
Vecinică trecere -
Asta e tot...

Fly to their fall
In race nocturnal—
Passage eternal—
For that is all.

http://insemnaridinsubterana.wordpress.com/2010/01/16/poemul-de-sambata-5/

Floare de crâng,
Astfel vieţile
Şi tinereţile
Trec şi se stâng.

Blossom of May
Is youth that kindles
Our life that dwindles
And goes away.

http://www.garbo.ro/comunitate/niccemary/blog/view/8255/Te-iubesc.html

Orice noroc
Şi-ntinde-aripele,
Gonit de clipele
Stării pe loc.

For every fate
Spreads fleeting seconds
On wing that beckons
Quiescent state.

http://ztb.ro/tag/constelatii/

Până nu mor
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Before I die,
Angel lean under
When in my wonder
With grief I sigh:

http://www.poezie.ro/index.php/article/35916/Poezia_cosmosului_%C3%AEn_opera_lui_Tudor_Arghezi

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Why waste, alas,
This fragile flower
Of rapid hour
Given to us?

(Eminescu)

Gândindu-l pe Shakespeare: Eminesciene

Shakespeare, adesea te gândesc cu jale,
Prieten bun al sufletului meu,
Ecoul viu al versurilor tale
Îmi sare-n gând, şi le repet mereu.

De-aş fi trăit când tu trăiai pe lume,
Te-aş fi iubit atât cât te iubesc?
Caci tot ce simt - tot ție-ți multumesc,
Tu mi-ai deschis a ochilor lumină,
M-ai invățat ca lumea s-o citesc.

(Eminescu)

(Shakespeare)