Updates, Live: Bucovina

(http://www.ciel-voyages.eu/bucovina)
no copyright infringement intended

De Bucovina mă leagă amintiri. Amintirile mele despre locurile de pe acolo unde am fost odată sau altădată, amintirile mele despre prieteni care s-au născut acolo, despre ei şi despre amintirile lor.

Doamna Paranici locuia împreună cu noi, în vremea copilăriei mele. Era născută în Vatra Dornei. Vorbea nemţeşte, poloneză şi ucraineană. Avea un dar cu totul special pentru graiuri străine. Un grai străin nu înseamnă numai vorbe şi reguli de gramatică, ci mult mai mult, un cer nou şi un pământ nou. Peste ani, aflat pentru o zi şi o noapte la Putna, am stat în gazdă la o familie de ţărani. Erau oameni bătrâni, încă în putere. Ea ştia să vorbească un pic de germană, învăţase în copilărie.

Apoi Doamna Apostol, prietenă a Doamnei Paranici şi prietenă cu noi. Şi ea vorbea nemţeşte, poloneză şi ucraineană. De fapt germana era limba ei maternă. Se născuse la Viena, venise în tinereţe la Cernăuţi unde se căsătorise cu un român. După dramele războiului cei doi soţi aveau să se stabilească departe de Bucovina, în Câmpulung Muscel. Soţul a murit prin anii şaizeci, Doamna Apostol a rămas singură să se lupte cu greutăţile. Toată viaţa a vorbit româneşte cu accent vienez. În studenţie mă duceam în vacanţe la ei. Am continuat să mă duc în concedii, după ce m-am căsătorit, mergeam împreună cu soţia şi cu băiatul meu. Am găsit la ea trei cărţi fabuloase, pe care le-am ros din scoarţă în scoarţă, şi va trebui să vă vorbesc odată despre ele.

Doamna Paranici m-a luat odată cu ea la Suceava, am stat la sora ei. M-a luat de mână si m-a dus peste tot. Am văzut bisericile vechi româneşti, am văzut şi biserica catolică din centru, şi bustul din parc al lui Ciprian Porumbescu, am văzut Cetatea, am văzut Zamca. Peste ani din nou aveam să petrec vreo două săptămâni la Suceava, lucram la realizarea unui proiect într-o fabrică de acolo. Atunci am reuşit să cunosc bine oraşul. Desigur, blocurile noi înlocuiseră multe din casele de dinainte, se schimbaseră şi multe străzi, dar dacă erai atent începeai să simţi spiritul locului. Acela nu se schimbase. Şi am început atunci să îi înţeleg mai bine şi istoria, atât de frământată.

Îmi amintesc că atunci am mers împreună cu doi colegi să vizităm mânăstirea Dragomirna, cu o arhitectură atât de deosebită de ce văzusem cu vreo cinci ani mai devreme, când vizitasem celelalte mânăstiri, Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Bogdana, Humor, Voroneţ. Iar mânăstirile dela sud de Bucovina, Neamţul, Agapia, Văratecul, le văzusem în studenţie.

Despre toate acestea ar trebui să vorbesc. Dar sunt atâtea şi atâtea de spus! Călătoria aceea din septembrie 1970 la mânăstirile bucovinene, continuată cu mersul în Maramureş, la bisericile de lemn de pe Valea Izei, am fost împreună cu prima mea soţie şi cu un bun prieten al nostru, Fag Negrescu. Au murit amândoi, am rămas eu, cu fotografiile, şi cu amintirile.

Şi Părintele Gheorghiţă Petrescu. Era de fel din Cernăuţi, slujea de mulţi ani la o biserică bucureşteană. Se cunoscuse cu părinţii mei într-un concediu la Călimăneşti, şi au rămas prieteni pentru tot restul vieţii. După ce a murit tata, Părintele Gheorghiţă i-a făcut toate pomenirile. Tot el îi dăduse ultima împărtăşanie. Preot şi prieten. I-am păstrat amintirea, lui şi soţiei lui, Lenţi. Dela ei, din amintirile lor, m-am apropiat de un oraş pe care nu am avut posibilitatea să îl văd vreodată, Cernăuţi. Şi tatăl meu îşi amintea de cei doi ani petrecuţi la Cernăuţi, cândva între cele două războaie. Din amintirile lui, şi cele ale Părintelui Gheorghiţă, ale lui Lenţi, oraşul acesta a intrat şi în sufletul meu.

Desigur, Cernăuţii ni-i cheamă în minte pe Aron Pumnul, pe Eminescu, pe Ciprian Porumbescu, şi pe atâţi alţii, şi pe Epaminonda Bucevschi, cu portretele pe care le-a făcut mitropoliţilor de aici, portrete care împodobeau pe vremuri sălile Palatului Mitropolitan. Iar amintirea acestor mitropoliţi ai Bucovinei ne cheamă în minte tot ce au făcut ei pentru cultura noastră. Sunt multe de povestit aici.

Şi iarăşi ma întorc cu gândul la călătoria ce am făcut-o în septembrie 1970 la mânăstiri. Atunci am ajuns şi la Rădăuţi, şi la Câmpulung Moldovenesc. Iar din Maramureş am făcut drumul înapoi spre Bucovina, până la Pasul Prislop. La Câmpulung Moldovenesc am stat în gazdă la o familie de ruteni. Peste ani aveam să citesc povestiri huţule, aşternute pe hârtie de Casian Balabasciuc. În America am avut prieteni care erau evrei ai căror bunici veniseră din Bucovina. Este un ţinut cu multe neamuri aşezate laolaltă, iar fiecare neam îşi are acolo istoria lui şi legendele lui, obiceiurile lui şi graiul lui, alfabetul lui, visele lui şi dramele lui, ar trebui puse odată laolaltă, pentru că neamurile acestea trăiesc acolo pe acelaşi pământ de când se ştiu.

Țara de Sus a Moldovei, ţinut de amintiri, ţinut de legende. Şi îmi aduc aminte acum de o dimineaţă din călătoria aceea făcută în 1970 la mânăstiri. Dimineaţa în care am văzut plutele pe Bistriţa.