Daniil Scavinschi

Daniil Scavinschi
(1795 - 1837)
desen de Radu Bercea, 2013
(http://dragusanul.ro/category/galeria-personalitatilor-bucovinene/page/3/)
no copyright infringement intended

Despre Scavinschi am auzit prima oară în liceu, la ora de limba română. Profesorul ni l-a amintit în fugă, alături de alți câțiva autori din aceeaşi epocă, şi ne-a povestit câteva amănunte amuzante despre poet. Aveam să mă reîntâlnesc cu numele lui nu peste mult timp, atunci când a venit rândul să citim Epigonii, poemul eminescian:

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

(http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/e/mihai-eminescu-9zudtpd/epigonii-7zudpun.html#.UycHqc52gd0)

Autori minori? Aşa judecam pe atunci. Peste ani am început să îmi dau seama că aceşti autori puteau fi minori, dar asta nu avea de fapt importanță, pentru că în literatura noastră ei erau în primul rând autorii începuturilor, erau plămada din care avea să iasă Eminescu.

M-am reîntâlnit cu Scavinschi, acest Daniil cel trist şi mic, atunci când am deschis paginile antologiei de Umor Românesc a lui Locusteanu (ed. Casa Şcoalelor, 1915, pp 82-85). De informațiile de acolo mă voi folosi în continuare, la care voi adăuga biografia din Buletinul literar al lui Titi Tudorancea, şi notița din Galeria Personalităților Bucovinene. Şi desigur pagina plină de căldură şi de savoare pe care i-a consacrat-o Negruzzi (Negru pe Alb - Scrisoare la un Prieten / Scrisoarea IV). Din păcate nu am putut găsi Lepturariul Românesc al lui Aron Pumnul: Locusteanu ne spune că în Lepturariu îi sunt consacrate lui Scavinschi vreo 70-80 pagini.

Cine era acest Scavinschi? S-a născut la Cernăuți, îl chema de fapt Scavin, a rămas orfan de mic, o rudă l-a luat la Lvov, acolo a învățat meşteşugul farmaciei (plămădind cantaride și pisând chinchină - Negruzzi) şi tot acolo şi-a schimbat numele în Scavinschi, ca să sune a polonez. În 1823 avea să se mute la Iaşi, unde a început să scrie imne asupra fericirii patriei, sonete pentru răsărita stea a Moldaviei, ode, epitalame în care toți zeii din Olimp figurau; cu folosul lor abia departe de un palmac lipsă (Negruzzi). În 1817 l-a însoțit pe Gheorghe Asachi la Braşov. S-a întors apoi la Iaşi. Şi-a câştigat greu existența, dând lecții de germană. Nu a ajuns să fie vreodată publicat (fragmente figurează în câteva antologii). I s-a tipărit totuşi o traducere, o piesă franțuzească, Démocrite Amoureux de Regnard, căruia i-a adăugat un motto, şi acesta este o mărturie despre româna lui, atât de limpede şi de curățită de slavismele şi grecismele pe atunci la modă (Locusteanu):

A lui Democrit cel vesel, întâmplare comicească,

De Regnard alcătuită în limba cea galicească,

Iar astăzi este tradusă întru această română,

Pentru obşteasca plăcere de a unui tânăr mână,

De un Daniil Scavinschi cel mititel la statură,

Pe care-l plăcu naturei a-l lucra 'n miniatură

Era într-adevăr foarte mic de statură, a fost şi sărac toată viața, avea însă umor şi era îndrăgostit de versuri. Avea talent? Să-l ascultăm pe Negruzzi (am găsit citatul reprodus în antologia lui Locusteanu):

Odele, imnele, sonetele lui, închinate la unii alții, sunt îndestul de frumoase, dar se cunosc că sunt lucrate de sila lipsei şi a sărăciei care-l făcuse să scrie aceea ce nu era şi nu simțea. Acolo însă unde Scavinschi scrie numai pentru plăcerea sa, e minunat, simplu şi drăgălaş.

Era el mic de statură, dar avea nişte mustăți uriaşe, fala lui de bărbat: Pre lângă aceste, el era o adevărată jucărie a naturii. De o statură microscopică, precum însuși n-o ascundea, zicându-și: ...Daniel Scavinschi cel mititel la statură, Pre care-a plăcut naturii a-l lucra-n miniatură, și de o constituție foarte delicată, era un original de frunte. El trei lucruri iubea în lume cu un amor religios, cucernic, înfocat. Aste trei lucruri erau poezia, medicina și — mustețile sale. În adevăr, natura îl înzestrase cu o păreche de musteți resucite atât de mari, încât ar fi fost de fală celui întăi husar ungur; dar ele făceau un contrast foarte ciudat cu statura lui care — precum am spus — era mai mică decât mică (Negruzzi).

Şi dela mustăți i s-a şi tras până la urmă! A fost ipohondru toată viața şi s-a îndopat zi de zi cu medicamente. A făcut o intoxicație medicamentoasă care i-a luat toată podoaba capilară, dar şi mustățile! Nu a putut suporta. Şi-a adunat firele de mustață, le-a pus într-o cutie, a cerut să fie îngropat cu ele, a luat opiu şi a adormit pentru totdeauna.

Am găsit pe web (în Buletinul Literar al lui Tudor Tudorancea) un text al lui - se găseşte şi în antologia lui Locusteanu la care tot fac referință:

http://www.tititudorancea.ro/z/daniil_scavinschi_calatoria_dumisale_hatmanului_constantin_paladi.htm

(Bucovina)