Parintele Anton Demeter

Am mai scris acum ceva vreme despre Parintele Anton Demeter. L-am cunoscut cand aveam vreo 12 sau 13 ani. Parintele era tanar, avea 33 de ani. A fost arestat si osandit la ani grei de temnita pentru credinta sa infocata. In inchisoare a paralizat, in urma unei batai ingrozitoare pe care a primit-o la o ancheta. A iesit din inchisoare intr-un carucior si asa a trait de atunci.

Am aflat vesti despre el tarziu, dupa ani de zile, si am fost la el, intr-un sat din Moldova. Cunoscusem un tanar de 33 de ani, am regasit un preot batran, cu o barba uriasa, care spovedea si sfatuia de pe caruciorul de care era tintuit. Sufletul ii ramasese la fel de tanar, era un om extrem de deschis si de infocat in credinta. Imi aminteam de anii de demult cand mergeam la el sa imi clarific tot soiul de nelamuriri pe care le aveam la 12 ani despre credinta. Intrebari de multe ori naive. Imi raspundea intotdeauna cu rabdare si cu multa credinta in Dumnezeu. Ramasese la fel. Sigur, acum intrebarile mele erau cu totul altele. Avea curajul de a raspunde cu multa sinceritate la orice intrebare, oricat de grea ar fi fost pentru el.

Si nu voi uita niciodata un raspuns pe care mi l-a dat. Un raspuns care m-a cutremurat. In clipa aceea mi-am dat seama ce mare sfant era si in acelasi timp ce om puternic. Omul acesta care traia tintuit de carucior de atatea zeci de ani!

Am purtat o vreme corespondenta. Imi raspundea greu, pentru ca era foarte ocupat, asa cum fusese toata viata. Imi amintesc acum ce imi povestea, ca in tineretea sa ajungea sa isi recite Breviarul de abia tarziu spre miezul noptii si se lupta sa nu adoarma cu cartea de rugaciuni in mana. Lumea crede ca preotii nu au mare lucru de facut, ei bine, un preot care este preot adevarat are atatea de facut incat ajunge sa isi citeasca rugaciunile de abia tarziu de tot in noapte, luptandu-se sa nu adoarma.

Imi raspundea deci cu intarziere, dar imi raspundea de fiecare data.

Si la un moment dat am amanat scrierea unei scrisori catre el, nu aveam nici eu timp. Am tot amanat, si pana la urma nu am mai ajuns sa ii scriu. Imi tot ziceam ca o sa ii scriu odata, dar anii treceau.

Am plecat in America. Ma gandeam ca imi voi face poate timp odata sa ii scriu.

Si anii au trecut in continuare.

Acum cateva luni am cautat date despre el pe web si am gasit. Era inca in activitate la seminarul franciscan din Roman, avea peste optzeci de ani. Informatia era de prin 2004 sau 2005.

Azi am aflat ca a murit, in decembrie 2006. Am citit randurile scrise de cativa oameni care l-au cunoscut. Toti il considera un sfant.

Si voi ramane cu durerea ca lenea mea, si caracterul slab, si prea slaba credinta m-au impiedicat sa ii mai scriu.