Updates, Live

Saturday, January 30, 2016

O fetiţă către tăticul ei






(Blogosphere)

1920's Finland - Arrival of the Ice Breaker

© Peter von Bagh
(source: Daily Mail)
no copyright infringement intended


A footage from the 1920's Finland: it was included by Peter von Bagh in his Helsinki, ikuseisti (Helsinki, forever), a documentary made in 2008, about history and the spirit of 20th century Helsinki through the cinema, documentary footage, architecture, art and politics (imdb). Kari Peter Conrad von Bagh (1943-2014) was a Finnish film historian and director who worked as the head of the Finnish Film Archive.






(Filmele Avangardei)

Thursday, January 28, 2016

The Theologies of Marika

Marika
(source: blogger profile)
no copyright infringement intended

I found the blog of Marika by pure chance. There was a discussion on Facebook, one hour ago, about St Ephrem the Syrian (or the Assyrian, or the Syriac, or Ἐφραίμ ὁ Σῦρος, or Ephraem Syrus, or just ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ if you speak in Syriac tongue, which I don't, though I'd like to) and also about St. Thomas Aquinas. Actually today the Eastern Church celebrates St Ephrem, while the Western Church celebrates St. Thomas. So it goes. Well, our Facebook discussion shifted quickly to the multiple senses to be found in any text in the Holy Scripture (and this theory as one of the theological contributions of the Aquinas).

At this point of our talk my friend Adrian Rezus noted that St. Thomas was not the first to deal with the multiple senses of the Biblical texts, there had been much earlier contributions, and then mentioned a blog where the teachings of the Aquinas on this topic were presented very clearly. It was the blog of Marika.

I went to the link (http://marikablogs.blogspot.com/2009/05/aquinas-on-four-senses-of-scripture.html), and I was immediately hooked. I knew something about the topic from a History of the Italian Renaissance [1] that I had read long time ago: Dante was giving an explanation about the four Scriptural senses. From Marika's blog I understood the opinion of Aquinas, for him any word in the Holy Scripture having an obvious meaning (literal, or historical), and additionally a figurative sense (either moral, or allegorical, or anagogical).

And again from the blogpost of Marika, a dicho by St. Gregory the Great, Holy Writ, by the manner of its speech transcends every science, because in one and the same sentence, while it describes a fact, it reveals a mystery.

So, here is what the Doctors of the Church say about the multiple scriptural senses. I must confess I am attracted by the modern view, that any reading (of the Bible, or any other book) is mediated by the culture that the reader lives within: education, milieu, own experience, etc. But, who am I to question the Aquinas? As Marika says, life's too short for everyone to read Aquinas.

I started then to browse Marika's blog. Wow, from the Aquinas to Zizek, stepping by Nietzsche, Derrida, Meister Ekhart, Feminism, Anthropology, and so on and so forth! Marika is a PhD student at Durham University, trying to find ways to distract herself from the study of Zizek, apophatic theology and failure (viewed as a combination of Zizek and apophatic theology: her PhD thesis is on A Theology of Failure: Ontology and Desire in Slavoj Žižek and Christian Apophaticism). It's a great blog (actually she has two blogs: on philosophy and on poetry) and I'm so glad I came upon it.


Notes
[1] Renaşterea Italiană, Fred Bérence,Editura Meridiane, 1969


(A Life in Books)

Labels:

Grigore Lăcusteanu

Grigore Lăcusteanu
1813-1883
(source: Biografia lui Grigore Lăcusteanu)
no copyright infringement intended

Îmi fac o plăcută datorie să vă anunţ apariţia neaşteptată a unei cărţi care a marcat un moment în istoria literaturii române - e vorba de Amintirile Colonelului Lăcusteanu. Editura este Humanitas, care ne oferă textul integral editat după manuscris.

Spun că a marcat un moment cartea aceasta (doar că istoria avea să devie conştientă de asta mult mai târziu) - şi în acelaşi timp a oferit istoriei literaturii noastre un paradox. Colonelul Lăcusteanu (cunoscut mai bine ca maior, gradul de polcovnic primindu-l de abia la pensionare), a fost un statornic vrăjmaş al paşoptiştilor, pe care nu îi scotea din crai, desculţi şi vagabonzi, şi în general a fost împotriva a tot ce s-a întâmplat în ţara noastră la mijlocul veacului al nouăsprezecelea, a regretat toată viaţa the good old times. A fost unul din fruntaşii încercării de debarcare a guvernului revoluţionar dela 48, foarte apropiat de coloneii Solomon şi Odobescu. Şi nu s-a sfiit să îşi aştearnă în scris tot ce a văzut, exact cum a înţeles el, tot ce a simţit, tot ce a judecat.

Şi în asta constă valoarea deosebită a amintirilor sale: înainte de faptul că oferă un preţios audiatur et altera pars, înainte de asta, zic, este aceea că sinceritatea sa totală (am zice astăzi totala sa lipsă de political corectness) îl face extrem de atrăgător la citit, chiar irezistibil.

Azi argumentăm pro sau contra political corectness. Pe vremuri (vremurile acelea pe care poate doar bătrânii noştri, sau chiar bătrânii bătrânilor noştri, să le fi apucat), ei bine atunci intelectualii împărţeau lucrurile în calofile şi anticalofile. Iar Camil Petrescu, înverşunat împotriva artificialităţii în literatură, era entuziasmat de anticalofilia lui Lăcusteanu.

Eram foarte curios cum ar arăta oare textele lui Lăcusteanu, găsisem doar câteva citate (superbe în lipsa totală de ifose, în sinceritatea lor năucitoare), în Istoria Literaturii Române a lui Călinescu.

Deunăzi am intrat în librăria de lângă mine, hotărât să nu cedez ispitei de a cumpăra ceva. Prima carte pe care am văzut-o a fost aceasta. Şi atunci am cedat ispitei.








(A Life in Books)

Labels:

Wednesday, January 27, 2016

Khaldiya, Another Kind of Girl

photo: Jeff J Mitchell / Getty Images
(source: buzzfeed)
no copyright infringement intended

The Zaatari Refugee Camp (https://en.wikipedia.org/wiki/Zaatari_refugee_camp), near the Jordanian city of Mafraq, currently holds an estimated 120,000 Syrian refugees. About 60,000 of the camp’s residents are children. Now 18 years old, Khaldiya lives with her family in this camp, where she documents her life on film. She is using only her first name to protect her identity.




(source: NY Times)




(Zoon Politikon)

(Filmofilia)

Monet e Pessoa: Route de Giverny en hiver - A palidez do dia é levemente dourada (Pessoa - como Ricardo Reis - rendido em romeno por Dan Caragea)

Claude Monet, Route de Giverny en hiver
huile sur toile, 1885
collection particulière
(source: devoir de philosophie)
no copyright infringement intended


A palidez do dia é levemente dourada.
O sol de Inverno faz luzir como orvalho as curvas
Dos troncos de ramos secos.
O frio leve treme.

Desterrado da pátria antiquíssima da minha
Crença, consolado só por pensar nos deuses,
Aqueço-me trémulo
A outro sol do que este.

O sol que havia sobre o Parténon e a Acrópole
0 que alumiava os passos lentos e graves
De Aristóteles falando.
Mas Epicuro melhor

Me fala, com a sua cariciosa voz terrestre
Tendo para os deuses uma atitude também de deus,
Sereno e vendo a vida
À distância a que está.



Paloarea acestei zile ușor e aurită.
Al iernii soare face ca roua să sticlească
Un trunchi cu crengi uscate.
Plăpândul frig vibrează.

Din patria credinței străveche exilat
Și împăcat în sine că pot gândi la zei,
Tremurător căldura
O simt a altui soare.

E soarele lucind pe-Acropole, Partenon
Ce luminează pașii domoli și gravi ai lui
Aristotel vorbind.
Dar mie Epicur

Mai limpede-mi vorbește cu glas duios, terestru,
Purtându-se cu zeii asemeni unui zeu,
Senin privind la viață
În depărtarea ei.




(Monet)

(Fernando Pessoa)

(Dan Caragea)

Labels: , ,

Sunday, January 24, 2016

De Hef: a Dutch Documentary from the Second Half of the Twenties

Ansichtkaarten - Rotterdam - Hefbrug-Koningshaven
(source: catawiki)
no copyright infringement intended


A superb documentary from the collection of EYE (Amsterdam). It's an eleven minutes presentation of De Hef, the famous Rotterdam railroad lift bridge over Koningshaven. For this documentary only the name of production company is known (Hafilmi, Den Haag). It was produced sometime in the second half of the twenties: more precisely in the last quarter of the decade, as the bridge was inaugurated in October 1927. I believe that the production year is before 1929, as it shows the old swing bridge used for the street traffic, parallel to De Hef; that one was replaced by a double-bascule bridge in 1929. Just about the same epoch De Hef would become the hero of a movie much praised in the world of art cinema buffs: De Brug of Joris Ivens.




Panorama van de Koningshaven te Rotterdam
(video by EYE)

Shots of the port of Rotterdam, with images of the busy maritime traffic along the Maas river and the vertical-lift bridge above the Koningshaven, “the modern miracle of technology”. The film shows just how ingenious and impressive this 1927 railway bridge (also known “De Hef”) actually is. We then see more shots of the Koningshaven and a Pullman train.
(EYE)



(Filmele Avangardei)

Friday, January 22, 2016

The Readings of Alarcón

Daniel Alarcón
image by Jillian Tamaki
(source: NY Times)
no copyright infringement intended


currently on his nightstand: The Folded Clock by Heidi Julavits (NYT: The Folded Clock comes after other four novels, and it is some kind a re-made diary, meaning it is a diary and it is not, the way De Quincey’s Confessions of an English Opium Eater is a confession, or that Daniel Defoe’s A Journal of the Plague Year is a journal, or that Sei Shōnagon’s Pillow Book is a pillow book), Llamada Perdida by Gabriela Wiener (goodreads: un libro de relatos autobiográficos que con magistral uso de la ironía y del humor nos permite sumergirnos en el mundo y en la mirada de una mujer y en su lucha diaria contra la cotidianidad y sus propios demonios), Nuevos Juguetes de la Guerra Fría by Juan Manuel Robles (0enliteratura: una novela que juega con la memoria de muchos de - ¿mi? ¿nuestra? - generación, y que tiene un feeling que es difícil de resistir; los que vivimos, o al menos recordamos algo de los años 80, podemos sentir por instantes algunos de los recuerdos de la obra), and The Westing Game by Ellen Raskin (wiki: a mystery novel for kids ranked among the greatest all-time children's stories);

the last great book he read: Los Rendidos by José Carlos Agüero (says Alarcón, a stunning hybrid of memoir and philosophy, in which Agüero wrestles with his parents’ legacy - they were both members of the Sendero Luminoso - and tells, in intimate, painful detail, what it felt like to grow up in that world, and what it took to break away from it; for Agüero himself his book is obre el don de pardonar);

contemporary authors he admires most (list always changing, always incomplete): Alejandro Zambra, Claudia Rankine, Anne Carson, Junot Díaz, Aleksandar Hemon, Jennifer Egan and Yuri Herrera;

his favorite fictional hero: Franz Tunda from Die Flucht ohne Ende by Joseph Roth (says Alarcón, a young war veteran, walking across Europe, hoping to return to his life as it was before the war - nothing goes as planned - along the way he's imprisoned, falls in love, falls out of love, becomes a nomad again, arrives home in Berlin to find it completely changed - he's no more anymore - in Paris he encounters his wife who assumed he was dead - she walks right by, without recognizing him; now, let me add here for nuance the opinion of Kati Tonkin: Roth's novel was published in 1927, and like the other novels by him from the epoch, was deeply nostalgic for the good old times before the war, for a world with the Habsburgic Empire and all, not as it really had been, more as he would have liked to have been; a backward-turned utopia; maybe this was also the case with Zweig);

what book from school years had the greatest impact on him: Dostoyevsky’s Записки из подполья (says Alarcón, my first serious attempt to write fiction came just a few months after finishing it — an unreadable, overwrought psychological muddle that felt, at the time, very accomplished to my late adolescent heart, my very bad imitation of a truly great book);

he reads in English and Spanish, perhaps 60% - 40% or so;

what book would he recommend to the US president: that's a good one, it depends who'll be the next (says Alarcón, there was a plan a few years ago, during the crisis of unaccompanied minors arriving on our southern border, to send a copy of The Beast, Óscar Martínez’s extraordinary account of Central American migration to the U.S., to every member of Congress - how many of them read it?);

and here is the whole story, published by NY Times:





(Daniel Alarcón)

Labels:

As rosas amo dos jardins de Adónis, (Pessoa - como Ricardo Reis - rendido em espanhol - em seguida, em romeno por Dan Caragea)

(source: dinora)
no copyright infringement intended

Este poema me faz pensar em uma grande palavra: "sossego" (uma palavra que tem muitos significados relacionados) - compreender a natureza efêmera da vida e da volatilidade dos tempos, e aceitar em paz, tranquilidade, com Horatian descolamento.


As rosas amo dos jardins de Adónis,
Essas volucres amo, Lídia, rosas,
Que em o dia em que nascem,
Em esse dia morrem.

A luz para elas é eterna, porque
Nascem nascido já o Sol, e acabam
Antes que Apolo deixe
O seu curso visível.

Assim façamos nossa vida um dia ,
Inscientes, Lídia, voluntariamente
Que há noite antes e após
O pouco que duramos.



As rosas amo dos jardins de Adónis (1914)
(video by mariolafrita)


Las rosas del jardín de Adonis amo,
esas volucres amo, Lydia,  rosas
que el día en el que nacen,
en ese día, mueren.

La luz para ellas es eterna, porque
nacen nacido el sol y ya se acaban
antes que Apolo deje
su visible camino.

Así que un día hagamos nuestras vidas,
Lydia, ignorantes voluntariamente
de que antes y después
de durar es de noche.
(source: blog of dinora)


(source: Catarina Inácio)
no copyright infringement intended


Doar roze din grădina lui Adonis
Iubesc, o, Lidia, roze efemere,
Ce-n ziua când răsar
În ziua aceea mor.

Lumina pentru ele e eternă,
Fiindcă răsar în răsărit de soare
Sfârșind până ce-Apolo
Dispare-n nevăzut.

Să facem dar din viața noastră o zi,
Uitând, de bună voie, că e noapte
La început și după
Puținul cât durăm.




(Fernando Pessoa)

(Dan Caragea)

Labels: ,

Thursday, January 21, 2016

William Morris Hunter

William Morris Hunter (1824-1879)
portrait by Helen Mary Knowlton
oil on canvas, 1880
Worcester Art Museum
(source: Facebook page of Bing McGilvray)
no copyright infringement intended

Born in Vermont in one of the most distinguished families of New England, William Morris Hunter was the leading figure in Boston's art world of the mid 19th century. Educated in France, he entered there under the influence of Millet and absorbed the spirit of Barbizon. Back in America, he settled firstly at Newport in Rhode Island (where his brother, the preeminent architect Richard Morris Hunt, was living), then moved to Vermont, then far away in the Azores, and finally to Boston where he established an influential art school.

The above portrait was painted by Helen Mary Knowlton, a disciple of Hunter, and his main biographer.




(The Moderns)

(New England)

(Boston)

(Rhode Island)

Labels: , ,

Bocas roxas de vinho (Pessoa - como Ricardo Reis - rendido em romeno por Dan Caragea)

(source: Mym)
no copyright infringement intended


Bocas roxas de vinho
Testas brancas sob rosas,
Nus, brancos antebraços
Deixados sobre a mesa:

Tal seja, Lídia, o quadro
Em que fiquemos, mudos,
Eternamente inscritos
Na consciência dos deuses.

Antes isto que a vida
Como os homens a vivem,
Cheia da negra poeira
Que erguem das estradas.

Só os deuses socorrem
Com seu exemplo aqueles
Que nada mais pretendem
Que ir no rio das coisas.


Guri vineții de vin,
Frunți albe de sub roze,
Și brațe goale, albe,
Pe masă rezemate:

Așa să fie, Lidia,
Tablou-n care, muți,
Vom fi etern înscriși
În mintea zeilor.

Mai bine asta decât viața
Ce oamenii o trăiesc,
Plină de praful cenușiu
Ce străzile-l ridică.

Doar zeii îi ajută
Pe cei ce nu mai cer
Nimic, decât să meargă
În râul lucrurilor.




(Fernando Pessoa)

(Dan Caragea)

Labels: ,

Vivem em nós inúmeros (Pessoa - como Ricardo Reis - rendido em francês - em seguida, em romeno por Dan Caragea)

(source: Plural Como O Universo)
no copyright infringement intended


Vivem em nós inúmeros;
Se penso ou sinto, ignoro
Quem é que pensa ou sente.
Sou somente o lugar
Onde se sente ou pensa.

Tenho mais almas que uma.
Há mais eus do que eu mesmo.
Existo todavia
Indiferente a todos.
Faço-os calar: eu falo.

Os impulsos cruzados
Do que sinto ou não sinto
Disputam em quem sou.
Ignoro-os. Nada ditam
A quem me sei: eu escrevo.



(source: Nombreux sont ceux qui vivent en nous)
no copyright infringement intended


Nombreux sont ceux qui vivent en nous ;
Si je pense, si je ressens, j’ignore
Qui est celui qui pense, qui ressent.
Je suis seulement le lieu
Où l’on pense, où l’on ressent.

J’ai davantage d’âmes qu’une seule.
Il est plus de moi que moi-même.
J’existe cependant
À tous indifférent.
Je les fais taire : je parle.

Les influx entrecroisés
De ce que je ressens ou pas
Polémiquent en qui je suis.
Je les ignore. Ils ne dictent rien
À celui que je me connais : j’écris.



Maria Fernandes canta Pessoa 'Vivem em nós inúmeros' @ SCHUNCK Heerlen
(video by Pieter van Heijningen)


Trăiesc în noi nenumărați;
Dacă gândesc ori simt ― ignor
Pe cel ce simte ori gândește.
Eu sunt doar locul unde
Se mai gândește ori se simte.

Am multe suflete, nu unul.
Mai multe euri sunt în mine.
Și, totuși, eu exist așa
Indiferent față de toți.
Să tacă-i fac: vorbesc.

Impulsurile-ncrucișate
A tot ce simt ori ce nu simt
Se ceartă în acel ce sunt.
Eu le ignor. Și nu-i dictează
Acelui ce mă știu: eu scriu.



(Fernando Pessoa)

(Dan Caragea)

Labels: ,

O ritmo antigo que há em pés descalços (Pessoa - como Ricardo Reis - rendido em romeno por Dan Caragea)

(source: Um Doce Dia)
no copyright infringement intended


O ritmo antigo que há em pés descalços,
Esse ritmo das ninfas repetido,
Quando sob o arvoredo
Batem o som da dança,

Vós na alva praia relembrai, fazendo,
Que escura a espuma deixa; vós, infantes,
Que inda não tendes cura
De ter cura, reponde

Ruidosa a roda, enquanto arqueia Apolo,
Como um ramo alto, a curva azul que doura,
E a perene maré
Flui, enchente ou vazante.


Anticul ritm purtat în tălpi desculțe,
Același ritm de nimfe repetat,
Sub arbori, când răsună
Al dansului lor ropot,

Pe alba plajă-l evocați, făcând
Ca spuma să albească; voi copii,
Ce încă n-aveți griji;
Doar zgomotoasa roată

Se-nvârte, când Apolo-și arcuiește,
Ca ramu-nalt, azurul aurit;
Mareea cea perenă
Se mișcă-n flux, reflux.



(Fernando Pessoa)

(Dan Caragea)

Labels: ,

Wednesday, January 20, 2016

Scrisoarea I

(source: CALIFICATIV RO)
no copyright infringement intended


Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!
Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți,
Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți!
Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești,
Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești!
Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții,
Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții;
La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr,
Altul caută în lume și în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate
Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi,
Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi;
Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr.

Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă,
Pe când totul era lipsă de viață și voință,
Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în fășii,
De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii...
De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați
Ne succedem generații și ne credem minunați;
Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al neființei universul cel himeric...

În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț'
Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Începând la talpa însăși a mulțimii omenești
Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești,
De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți,
Făr-a ști să spunem care ar fi mai nenorociți...
Unul e în toți, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alții stând în umbră și cu inima smerită
Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca și vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viața-ntreagă,
Ca și iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - își zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fășie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,
O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari
Și te-o strânge-n două șiruri, așezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de țărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă și mai dreaptă.



Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale -
Astea toate te apropie de dânșii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare!
Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării...
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate,
Și pe toți ce-n astă lume sunt supuși puterii sorții
Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!







(Eminescu)

Labels:

Tuesday, January 19, 2016

Edgar Allan Poe: To F...

(source: Café Literário)
no copyright infringement intended



Beloved! amid the earnest woes
That crowd around my earthly path-
(Drear path, alas! where grows
Not even one lonely rose)-
My soul at least a solace hath
In dreams of thee, and therein knows
An Eden of bland repose.

And thus thy memory is to me
Like some enchanted far-off isle
In some tumultuous sea-
Some ocean throbbing far and free
With storms- but where meanwhile
Serenest skies continually
Just o'er that one bright island smile.






(Edgar Allan Poe)

Labels:

Monday, January 18, 2016

Recorded the Weather for 85 Years

Richard G. Hendrickson near his weather station, 2014
photo: Nicole Bengiveno for NY Times
no copyright infringement intended


He served as a volunteer weather watcher for 85 years. He did his first reading of the meteorological data on July 1st, 1930. He was by then 17 years old. He retired from this service on his 103rd birthday, in September 2015. During all these years he kept on going twice a day to the small weather station situated near his farmhouse, reading the instruments there, then calling on his ancient rotary phone the local meteorological bureau and reporting them the recorded data. There were days when he needed to do this hourly, when weather was playing harder than usual. Monthly he was sending written reports where he knew how to add a touch of poetry and mild humor to the dry data. During all these years he rarely took vacations: it was one big in 1959, a trip to New Zealand that he had gained just by buying a can of meat - it happened that he had been the one to one day exactly the one billionth can! All the rest of these years he stayed there, at his weather station, gathering the data (as Margalit Fox put it in NY Times) "on brash weather and benign, through drought, flood and fog, during rainstorms and blizzards, through the devastating hurricane of 1938, as well as through Hurricane Sandy in 2012."

This was Richard G. Hendrickson: a farmer, an author, a collector, a poet and a sailor, a fisherman and a hunter, and, above all, a passionate meteorologist. He passed away last week, at 103.

Here is the obituary authored by Margalit Fox from NY Times:







(America viewed by Americans)

Sunday, January 17, 2016

Rhode Island






(New England)

Cambridge

Harvard Square in Cambridge, MA
(source: Boston's spirited sister)
no copyright infringement intended





(New England)

Labels:

Saturday, January 16, 2016

Maine

Coast of Maine at Bar Harbor
(source: The Great American Things)
no copyright infringement intended





(New England)

Labels:

Friday, January 15, 2016

Boston

The Boston Skyline, as seen from The Spirit Of Boston
(source: Arthur Polaroid)
no copyright infringement intended







(New England)

Labels:

Monday, January 11, 2016

John Stobart at Principle Gallery: Wayne City Landing 1842

Wayne City Landing 1842
by John Stobart
oil on canvas
(source: Principle Gallery Newsletter)
no copyright infringement intended


On view at Principle Gallery in Alexandria, VA


Situated on the border of Missouri, Wayne City Landing was by the middle of the 19th century an important link in America's westward expansion. It served as a port to receive supplies for early pioneers, and also received travelers who were headed west along the Oregon, California and Santa Fe Trails. In 1850, the first railroad west of the Mississippi was constructed to join Wayne City and nearby Independence. And history went on: from the early 1890s to the 1930s, the area was home to a first-class pleasure resort, Fairmount Park. Among the park's attractions were a hotel, theater, lake, and carnival rides, including a roller coaster that at one time was the world's largest. A streetcar line brought visitors to the park from nearby Kansas City (info source: wiki). Wow! That reminds me the Glenn Echo Park on the border of Potomac near the Little Falls. It was not that big, but anyway. And I used to go there any given weekend.

So, many things happened in Wayne City along the years. Railroad, resort park with roller coaster, lake and hotel, streetcar! But in the image above it is still 1842, steamships on the river, tents on the shore.



(John Stobart)

(Principle Gallery)

Labels:

Gary Oro at Principle Gallery: Near Dawn

Gary Oro, Near Dawn
oil on panel
(source: Principle Gallery Newsletter)
no copyright infringement intended



On view at Principle Gallery in Alexandria, VA

Last summer I visited my son's family in Lexington. They invited me on a weekend excursion on the Atlantic coast, at Narragansett. My son was on business at London, so I was with my daughter-in-law, my two granddaughters and a girlfriend of them. We stayed at a small manor (The Richards), looking like a druids dream (and actually so goes the story: it was about 1884, and a gentleman from the Hazards' family had one night a dream in which a druid appeared instructing him to built that house on that very place). Well, I don't know how actually looked the druid from the dream, maybe he was an old dwarf with a long white beard and a funny cap with crystalline little bells, or maybe he was a tall priest with rough appearance, anyway the manor looked in the same time cozy and impressive, a very romantic site all in all. And it was near the coast, and one morning I woke up very early and went through a small pine wood to the shore. It was a five minutes distance. Fishermen were already there, and the ocean looked... well, you felt there that beyond all our certainties there was something else, impossible to explain in our human words. Name it God, name it Cosmos. And it was near dawn, and the image above called in my mind that very special morning from last summer. I should come back to the story of those places, because they are enchanted.


(Gary Oro)

(Principle Gallery)

(Rhode Island)

Labels: ,

Gary Oro

Gary Oro
(source: Gary Oro Fine Art)
no copyright infringement intended


Gary Oro paints seascapes from coastal New England and the West Coast. His style is naturalism with emphasis on light and atmosphere.




(Principle Gallery)

(New England)

Labels:

John Stobart at Principle Gallery: Whaling Bark, Charles W. Morgan

Whaling Bark, Charles W. Morgan
by John Stobart
oil on canvas
(source: Principle Gallery Newsletter)
no copyright infringement intended


On view at Principle Gallery in Alexandria, VA


Charles W. Morgan is an American whaling ship whose active service period was during the 19th and early 20th centuries. Built in 1841, ships of this type were usually used to harvest the blubber of whales for whale oil, which was commonly used in lamps. The ship has served as a museum ship since the 1940s, and is now an exhibit at the Mystic Seaport museum (Mystic, CT). She is the world's oldest surviving merchant vessel, and the only surviving wooden whaling ship from the 19th century American merchant fleet.
(wiki)




(John Stobart)

(Principle Gallery)

Labels: