Updates, Live

Wednesday, April 30, 2014

Sloane Merrill Gallery in Boston

Sloane Merrill Gallery
no copyright infringement intended

Sloane Merrill Gallery on Charles Street in Boston, a gallery that I wish to visit some day. It was founded by Ali Ringenburg, who used to be Director at Principle Gallery in Alexandria, where I have been a regular for many years. Actually Ali came to Principle after I had moved from Northern Virginia, so I haven't had the chance to meet her. Still I continued to keep contact to Principle through eMail, FB and the like, and even I changed some "Internet words" with Ali, so for me a visit to the Sloane Merrill is a must.




Sloane Merrill Gallery
no copyright infringement intended



(Boston)

Labels: , ,

Saturday, April 26, 2014

A Grandpa-To-Be



He just found he'll be a grandpa.




(video by Jessica Hickey)
no copyright infringement intended



(Blogosphere)

Friday, April 25, 2014

Biserica în Sărbătoare

(Ecumenical News)
no copyright infringement intended




(source: Washington Post)


(Psalter)

Live from Slovyansk (excerpts from the blog of Mircea Barbu)

(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended


(I tried an English translation, that follows the Romanian text)

Ieri, guvernul ucrainean a anunţat cinci victime în rândul separatiştilor. Au fost incidente în cursul dimineţii şi spre după-amiază, însă, în urma unei declaraţii de la Kiev - guvernul a decis să sisteze operaţiunile pe timpul nopţii - oarecum, viaţa a revenit la normal: câteva magazine s-au deschis, băncile funcţionează, oamenii încearcă să-şi ducă ziua într-un mod cât mai firesc.

Accesul nu este liber, filtrele sunt în continuare la locul unde erau şi ieri. Câteva filtre au fost oarecum distruse de către forţele ucrainene, dar o parte au fost reconstruite peste noapte de separatiştii ruşi. Pe drumul către Doneţk sunt şi filtre ucrainene, prezenţa armatei este destul de considerabilă, accesul se face destul de greu în regiune, fiecare maşină este controlată. Mobilizarea forţelor ucrainene nu este atât de impresionantă, în sensul de număr considerabil, ele par mai bine pregătite, sunt într-adevăr trupele de elită trimise de Kiev. Faţă de separatişti, par mai bine pregătiţi şi mai bine înarmaţi. Însă separatiştii au suportul populaţiei de aici.

Toată lumea aşteaptă declaraţiile Kiev-ului şi se aşteaptă ca aceste trupe speciale să intervină, miza cea mai mare este clădirea Rada, despre care se crede că va fi luată cu asalt de către trupele ucrainene în următoarele 48 de ore. Aici toată lumea se aşteaptă ca acest conflict să continue.
no copyright infringement intended


The Ukrainian government announced yesterday five victims from the separatists. There have been incidents in the morning and toward the afternoon, but after a declaration of Kiev that the government has decided to cease operations at night, life has somehow returned to normal: a few shops were open, the banks are operating, people are trying to go on in kind of natural way.

The access is not free; the filters are still in place where they were yesterday. Several filters have been somehow destroyed by the Ukrainian forces, but some were rebuilt by Russian separatists overnight. On the way to Donetsk there are also Ukrainian filters, and the military presence is quite considerable. The access is quite difficult in the region, each car is controlled. The mobilization of Ukrainian forces is not so impressive, I mean considerable, but they seem better prepared, these are indeed the elite troops sent by Kiev. They seem better prepared and better armed than the separatists, who in turn have the public support here.

Everyone expects Kiev 's statements and these special troops are expected to intervene, the greater stake being Rada building, which is believed to be assaulted by Ukrainian troops in the next 48 hours. Here everyone expects the conflict to continue.


(Mircea Barbu)

Labels:

Thursday, April 24, 2014

Anthony Loyd

Anthony Loyd
(http://www.unitedagents.co.uk/node/7186)
no copyright infringement intended


Anthony Loyd is an English war correspondent, currently working for The Times, the author of an astonishing book about his experiences in the Bosnia and Chechnya wars. You can read a good review of that book in  the Books section of NY Times: an article from 2004, with a title (Hooked in Bloodshed) that fits well with the war atmosphere that Loyd caught in a unique way. Well, I gave you the title of the review, but the book's: it's named My War Gone By, I Miss It So. I will talk more about it, for now just a few words: it's about war depravity and about war adrenaline. Nobody is perfectly innocent in a war, nor the perpetrators, the victims neither. Once you are there, you become part of it, and you get addicted. This is in two sentences, the book deserves much more. I hope soon i will have the opportunity to read his second book, Another Bloody Love Letter.


(A Life in Books)

Labels:

In the Minivan with the Separatists (excerpts from the blog of Mircea Barbu)

(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended


(I tried an English translation, that follows the Romanian text)


E o luni după-amiaza cu un cer plumburiu în Slaviansk. Pe aleea din faţa bisericii sunt parcate mai multe vehicule militare, multe fără numere de înmatriculare, toate acolo cu un singur scop: pentru a-şi comemora camarazii căzuţi în seara de Înviere.

În tumultul şi agitaţia creată în jurul acestui eveniment, câţiva jurnalişti, printre care şi eu, ne apropiem de una dintre aceste maşini, plină cu oameni în uniformă. Fără a ne pune prea mari speranţe în a scoate vreo reacţie din partea lor, conştienţi fiind de emoţia momentului, ezităm în a-i întreba ceva. Dintr-o dată, într-un mod surpinzător, uşa din spate a maşinii, de un verzui stacojiu, se deshide şi, din interior, o voce ascunsă în spatele unei cagule ne invită înăuntru: „Paiahale!” (n.r. „Haideţi!”), ne îndeamnă individul. E o ocazie unică deşi, cu incidentele şi atacurile împotriva jurnaliştilor din ultimele zile în minte, ezităm pentru o clipă. Curiozitatea şi norocul s-au întâlnit în această situaţie şi nu avem decât câteva clipe să luăm o decizie. Ne urcăm. Înăuntru, şase indivizi în uniforme militare, înarmaţi cu mitraliere, puşti, pistoale, tot arsenalul. Doar unul, cel care a deschis uşa, poartă cagulă. Ceilalţi stau înghesuiţi pe bancheta din spate. În faţă, şoferul, în dreapta sa, comandatul brigăzii, un individ la vreo 50 de ani, de a cărui autoritate par să asculte cu toţii. E aglomeraţie mare în duba de origine sovietică.
...

Ajungem în satul unde Pavel Pavlenko, separatistul ucis în incidentul de Paşti, va fi înmormântat. Militarii se dau jos, ordonat şi calm. Se aliniază, aşteptând ordinele comandantului. Comandantul, Yura pe numele său, rămâne puţin în urmă şi mă trage de braţ. Să le spui românilor tăi că noi ştim cât de greu e în Europa. Nici voi nu o duceţi prea grozav. Doneţk nu va avea aceeaşi soartă. Te asigur eu. E greu să-l contrazic în timp ce în faţa noastră o naţiune se destramă, îndreptându-se, din nou, spre prietenul de la Est.

no copyright infringement intended



(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended

A Monday afternoon with a leaden sky in Slovyansk. On the driveway in front of the church there are several military vehicles, many without number plates, all of them being there for only one purpose: to commemorate the comrades, fallen in the night of Easter.

In the hubbub and hype of this event, several journalists (myself included) are approaching one of these cars, filled with people in uniform. Without putting too much hope in a reaction from them, being aware of the emotion of the moment, hesitating to ask anything. Suddenly, in a surprising way, the rear door of this green scarlet car opens, and from inside, a voice hidden behind a mask invites us. Paiahale (come on) the guy urges us. It's a unique opportunity though, having in mind the incidents and attacks against journalists in recent days, we hesitate for a moment. Curiosity and fortune meet in this situation and we have only a few moments to make a decision. We climb. Inside, six individuals in military uniform, armed with machine guns, rifles, pistols, a full stuff. Only one of them (the guy who opened the door) is wearing a hood. The others are crammed in the back seat. Up front, the driver, to his right the brigade commander, a man about fifty, whose authority seems to be obeyed by all. It's crowded this van of Soviet origin.
...

We reach the village where Pavel Pavlenko, the separatist killed in the Easter incident, will be buried. The soldiers get down, orderly and calmly. They stand in line, waiting for the commander's orders. The commander, Yura by name, remains slightly behind, pulling my arm. Tell them, to your Romanians, that we know how hard it is in Europe. Even you Romanians are not doing too great. Donetsk will not have the same fate, I promise youIt's hard to argue while in front of us a full nation is tearing apart, heading again toward the friend of the East.


(Mircea Barbu)

Labels:

Wednesday, April 23, 2014

Episcopi ai Bucovinei: 1823-1834 Isaia Băloșescu



A fost al treilea episcop al Bucovinei, urmându-i lui Daniil Vlahovici. S-a născut în 1765 la Putna, în familia unui preot, A învăţat la Academia duhovnicească dela Mânăstirea Putna, sub îndrumarea unui vestit pedagog al vremii, arhimandritul Vartolomei Măzăreanul. În 1778 a intrat în cinul călugăresc. După absolvirea Academiei este adus la Cernăuţi, la Consistoriul episcopal unde lucrează între 1789-1792 ca protodiacon şi cancelist. În 1793 devine egumenul Mânăstirii Dragomirna, şi după scurt timp trece la Mânăstirea Putna, unde este egumen între 1793-1795. Revine apoi la Cernăuţi ca asesor la Consistoriul episcopal (între 1795-1807). Între 1807-1808 este vicar general al Episcopiei Bucovinei, devine apoi arhimandrit, mai întâi la Mânăstirea Putna şi apoi arhimandrit diecezan.

În 1823 este sfinţit Episcop al Bucovinei (ceremonia de consacrare având loc la Catedrala Metropolitană Sârbească dela Karlowitz). Ca episcop s-a luptat pentru drepturile românilor. A susţinut înfiinţarea de şcoli teologice cu limba de predare română, a redeschis Academia duhovnicească dela Mânăstirea Putna (care fusese închisă de episcopul dinaintea lui, Daniil Vlahovici), a ridicat şcoala clericală dela Cernăuţi la gradul de institut teologic cu trei ani de studii, adăugându-i în 1828 şi un seminar-internat pentru 50 bursieri, şi a trimis tineri teologi români pentru specializare la Viena. În fine, a iniţiat salarizarea preoţilor bucovineni din veniturile Fondului religionar Greco-Oriental al Bucovinei.

Toate acestea mă duc cu gândul la elementele care apără identitatea unui popor. Aici este vorba de şcoală şi de biserică. Învăţământ în limba ta şi libertate pentru biserica ţării tale. Când Austria a ocupat Bucovina, politica ei a urmărit limitarea şcolii în limba română şi limitarea libertăţii de acţiune a bisericii româneşti. Episcopul Daniil Vlahovici a acţionat în spiritul acestei politici, punând şcolile bucovinene sub ascultarea Consistoriului Romano-Catolic din Lemberg, aducând dascăli străini, introducând ca limbă de predare germana şi poloneza, desfiinţând obligativitatea învăţământului primar, ceea ce a avut ca urmare închiderea a numeroase şcoli din satele româneşti. Mai mult, a dat dispoziţie oficiilor parohiale să slavizeze numele românilor. În schimb Isaia Băloșescu a luptat pentru dezvoltarea învăţământului în limba română. În ce priveşte libertatea bisericii româneşti, autorităţile habsburgice au început prin desfiinţarea a numeroase mânăstiri (focare de cultură românească) şi prin controlul veniturilor şi cheltuielilor bisericeşti - prin crearea Fondului religionar Greco-Oriental al Bucovinei, care era administrat la început de autorităţile militare, mai apoi de Consistoriul Romano-Catolic din Lemberg. Aici trebuie să îi recunoaştem lui Daniil Vlahovici meritul de a fi reuşit să obţină trecerea acestui fond sub autoritatea episcopiei.

Episcopul Isaia  Băloșescu a încetat din viaţă în 1834. Este înmormântat la Mânăstirea Putna, chiar lângă biserică, la sud de altar.


(Bucovina)

Greg Gandy: Mark Lane Alley

Greg Gandy: Mark Lane Alley
oil on painting
on view at Principle Gallery
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=614490321961715)
no copyright infringement intended

There is a universe here, of red and chestnut, of stools and tables, of bricks, and the sidewalk, and the lady in the distance, and the announcements on display on the wall of the restaurant. Each of them has a function: some to give comfort to this universe, the others to show its relativity.

(Principle Gallery)

Labels:

Tuesday, April 22, 2014

Aracataca

The house in Aracataca where Gabo was born
(El Espectador; with thanks to Sean Dolan)
(http://www.themodernword.com/gabo/gabo_images_house.html)
no copyright infringement intended





Aracataca, Saturday, December 6th, 2008
(video by Dorin Tudoran)




(Gabriel García Márquez)

Labels:

Gabriel García Márquez

Gabriel García Márquez
1927-2014
(Colombian Travel, Both Magic and Real)
no copyright infringement intended





(Una Vida Entre Libros)

Labels:

Monday, April 21, 2014

Anti-Piketty (Robert J. Samuelson Speaking)

(http://www.struckout.co.uk/page/2/)
no copyright infringement intended

Today a new op-ed questioning Piketty's Capital in the Twenty-First Century. It's in Washington Post. This time the critics come from Robert J. Samuelson. The fact that two respected conservative columnists write about the book of Piketty, questioning its conclusions, is a clear sign that the book is actually very important and must be read.

The article of Mr. Samuelson begins with a tough question: Is Class Warfare Justified? It presents the book of Piketty, and its context and concludes that though the present concentration of income and wealth instinctively feels excessive, and it understandably stirs resentment, so we’d be better off if the rich were less so and other Americans were more so, however it’s doubtful that political action to force this transformation would be similarly beneficial, because class warfare would degrade the confidence needed for a stronger recovery.

So, Is Class Warfare Justified? My humble opinion: the book of Piketty is not about class warfare - it's about math.

Here is the article of Robert J. Samuelson:




(Thomas Piketty)

Labels:

Sunday, April 20, 2014

Anti-Piketty (Ross Douthat Speaking)

I Told Ya I Was Right
(De Leporibus et Ranis)
no copyright infringement intended


I've read in today's NY Times an op-ed questioning Piketty's Capital in the Twenty-First Century. Somehow paradoxically it called in my mind Anti-Dühring, the famous (some would say infamous, it's up 2 u) book of Engels. Should I call the op-ed of Ross Douthat as Anti-Piketty? Making such an association would make my leftist friends get insane (or make them consider me insane, whichever comes first). Of course, Anti-Dühring is a very solid book covering philosophy, political economy and socialism  (you could read it onLine by clicking here), while the op-ed of Ross Douthat is just an op-ed. Toutes proportions gardées.

The title of the op-ed is Marx Rises Again (which sounds kind of polemic, to put it mildly). For Mr. Douthat, the recent book of Piketty offers no more no less than the narrative for the 21th century Marxian revival, its point being that the so-called free markets, by their nature, tend to enrich the owners of capital at the expense of people who own less of it: the enrichment of the one percent on the expense of the ninety-none percent.

Mr. Douthat, disagrees with Piketty's theory. For him, even as the rich have gotten much, much richer, the 99 percent have shared in growing prosperity in real, measurable ways. And also, even if what happens today might prove the Marxian idea of everything solid melting into air, actually what’s felt to be evaporating could turn out to be cultural identity — family and faith, sovereignty and community — much more than economic security.

And Mr. Douthat concludes, somewhere in this pattern, perhaps, lies the beginnings of a  more ideologically complicated critique of modern capitalism — one that draws on cultural critics like Daniel Bell and Christopher Lasch rather than just looking to material concerns, and considers the possibility that our system’s greatest problem might not be the fact that it lets the rich claim more money than everyone else. Rather, it might be that both capitalism and the welfare state tend to weaken forms of solidarity that give meaning to life for many people, while offering nothing but money in their place.

It smells like social conservatism, you'd say, and you could be right. Anyway Ross Douthat doesn't make a secret of his conservative convictions.  However, the importance of the cultural dimension is not the monopoly of the rightist thinkers. Think at Gramsci.

I will come back to the book of Piketty, Capital in the Twenty-First Century. For now, I invite you to read the article of Mr Douthat:





(Thomas Piketty)

Labels:

Saturday, April 19, 2014

Slovyansk (excerpts from the blog of Mircea Barbu)

Slaviansk, unde oamenii sărbătoresc Paştele printre patrule
(Slavyansk, where people celebrate the Easter among patrols)
(source: blog Mircea barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended

(I tried an English translation, that follows the Romanian text)

Printre numeroasele filtre militare, de-a lungul drumului spre Slaviansk, în huruit de elicoptere ce survolează regiunea, populaţia civilă se pregăteşte să sărbătorească Paştele. Magazinele funcţionează doar câteva ore pe zi, băncile sunt închise de câteva zile şi doar câteva bancomate eliberează bani. Clădirea primăriei rămâne în continuare ocupată de militari proruşi înarmaţi. La fel şi sediul poliţiei locale şi alte câteva puncte strategice.

În drum spre centrul oraşului, cei câţiva trecători care se încumetă să iasă au păreri diferite cu privire la evenimentele recente. Cei mai mulţi oameni nu sunt de acord. Aş spune că undeva la 30% sprijină trupele proruse. Problema e că noi, ceilalţi, nu protestăm. Ne e frică. Avem familii, copii...

Nu de aceeaşi părere sunt şi oamenii adunaţi în faţa secţiei de poliţie. Aceştia gătesc sau aduc mâncare constant pentru soldaţii baricadaţi în sediul forţelor de ordine. Sunt vizibili deranjaţi faptul că se pune prea mare accent pe suportul Moscovei. Nu suntem ruşi. Suntem localnici, din banii noştri sprijinim aceşti soldaţi, spune Ielizaveta, o tânără de 22 de ani.

......

(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended


Among the military filters along the road to Slovyansk, in the rumble of helicopters flying over the region, the civilians are preparing themselves to celebrate Easter. The stores are open just a few hours daily, the banks have been closed for several days, and only a few ATMs can be used. The town hall is still occupied by armed pro-Russian forces. Also the local police headquarters and several other strategic points .

On the way downtown, the few people that dare to get out have different opinions on the recent events. Most people do not agree. I'd say that the support for the pro-Russian forces lays somewhere in the 30%. The problem is that the rest of us do not protest . We 're scared . We have families, children ...

Not the same with the people gathered outside the police station. They cook or bring food constantly for the guys barricaded inside. And they visibly are not content that too much emphasis is put on the support from Moscow. We are not Russians, just local people, and we are supporting these forces with our own money, says Yelizaveta, a young woman of 22.

.....


(Mircea Barbu)

Labels:

Mariupol (excerpts from the blog of Mircea Barbu)

Mariupol: patrule de poliţie, şi foarte puţini oameni pe străzi
(Mariupol: police patrols, and very few people on the streets)
(source: blog Mircea Barbu din Adevărul)
no copyright infringement intended

(I tried an English translation, that follows the Romanian text)

Mariupol, estul Ucrainei. Centrul oraşului arată ca după un asediu. Patrule de poliţie şi foarte puţini oameni pe străzile unui oraş aflat în pragul sărbătorilor pascale.

Cu două nopţi în urmă, baza militară ucraineană, aflată la câteva minute de clădirea primăriei, a fost luată cu asalt de circa 500 de protestatari, fluturând steagul Rusiei. Incidentul s-a soldat cu cel puţin o persoană decedată din partea demonstranţilor şi câteva zeci rănite sau arestate. În ciuda declaraţiilor de la Geneva, unde minştrii de externe ai Statelor Unite şi Rusiei şi Ucrainei au decis dezarmarea tuturor miliţiilor paramilitare, clădirile principale din Mariupol erau şi în această dimineaţă ocupate de protestatari.

Clădirea primăriei adăposteşte centrul de comandă al acestei ocupaţii. Înăuntru, într-o atmosferă relativ calmă, printre saci de dormit şi saltele, mai mulţi activşti organizează conferinţele de presă, asigură paza, gătesc în cantina ocupată şi plănuiesc următorii paşi.

La câţiva paşi de centrul de comandă al ocupaţiei se află o bază militară ucraineană. În curtea unităţii, câţiva soldaţi repară cu sârg un camion. Au fost cele mai lungi zile din viaţa mea. Nu mi-a fost frică de protestatari, ci de faptul că vor muri oameni nevinovaţi, a declarat un soldat ucrainean ce nu a dorit să fie numit. Urmele de gloanţe pe clădirile vecine confirmă spusele militarului.

Prima dată a venit o delegaţie de femei, localnice. Au cerut să ne predăm şi să ne alaturăm lor. Evident am refuzat. Apoi au sosit indivizi înarmaţi, ce au incendiat clădirea de la intrare şi au reuşit să dărâme poarta principală. Iniţial am tras focuri de avertisment dar apoi am primit ordin să deschidem focul, a declarat acelaşi soldat.

Cu o populaţie de circa jumătate de milion, Mariupol este unul din cele mai importante centre industriale din oblastul Doneţk. Populaţia, deşi vorbitoare de rusă, râmâne oarecum divizată şi egal împărţită în acest conflict. Un oraş de la malul Mării Azov, la doar câţiva zeci de kilometri de graniţa cu Federaţia Rusă.
no copyright infringement intended


Mariupol, eastern Ukraine . The downtown looks like after a siege. Police patrols, and very few people on the streets of a city on the verge of Easter.

Two nights ago, the Ukrainian military base, located minutes from the town hall, was stormed by about 500 protesters waving Russian flags. The incident left at least one person dead and several dozen demonstrators injured or arrested . Despite Geneva statements, where foreign ministers of the United States, Russia, and Ukraine have decided the disarmament of all paramilitary militia, this morning the main buildings of Mariupol were still occupied by protesters.

The town hall is housing the command center of the protesters. Inside, in a relatively calm atmosphere, among sleeping bags and mattresses, several activists are organizing press conferences, assure the security of the building, do the cooking, and plan the next steps.

A few steps away it's an Ukrainian military base. In the yard, a few soldiers are busy fixing a truck. These were the longest days of my life. I was not afraid of the protesters , rather at the thought that innocent people would die, said an Ukrainian private who did not wish to be named . Bullet holes on neighboring buildings confirm his words.

Firstly came a delegation of local women. They asked us to surrender and join them . Obviously we refused. Then came armed individuals that burned the building entrance and managed to tear down the gate. We initially fired warning shots but then we were ordered to open fire, the private said.

With a population of about half a million, Mariupol is one of the most important industrial centers in the Donetsk oblast. The population, although Russian speaking, remains somewhat divided and equally shared in this conflict. A city by the Azov Sea, just a few dozen kilometers from the border with the Russian Federation.


(Mircea Barbu)

Labels:

Portrait of Lotte

(The Independent Saturday)
no copyright infringement intended


A father filmed her daughter every week from birth up until she turned 14 years old. A time lapse in four minutes.





(Blogosphere)

Friday, April 18, 2014

Thomas Piketty


Thomas Piketty is a French economist who specializes in the study of economic inequality.

He was born in 1971 in Clichy into a family with strong leftist convictions (his parents were in the Lutte Ouvrière). At the age of 22 Piketty got his PhD with a thesis on the subject of wealth redistribution. After that he taught economics at MIT from 1993 to 1995, then he joined CNRS as a researcher, and in 2000 he became director of studies at EHESS.

Piketty created the Paris School of Economics and in 2006 he became its first head. He left this position (that supposed political neutrality) to join the French Socialist Party. Piketty remained Associate Chair at the economic school he had created. His Capital in the Twenty-First Century is a seminal work.



(Le Parnasse des Lettres)

(Zoon Politikon)

Labels:

Thursday, April 17, 2014

Episcopi ai Bucovinei: 1789-1822 Daniil Vlahovici



În 1786, episcopul Bucovinei Dosoftei Herescu a reuşit să obţină dela autorităţile habsburgice aprobarea înfiinţării la Suceava a unui clerisey seminarium (şcoală catehetică) pentru tinerii români care se pregăteau să devină preoţi. Şcoala a fost organizată în clisiarniţa (paraclisul) Mânăstirii Sfântului Ioan cel Nou, iar ca director a fost ales un cărturar sârb, ieromonahul Daniil Vlahovici, care era în acel moment vicar al Mânăstirii Kovilj de lângă Novi Sad şi profesor în cadrul Mitropoliei Sârbeşti dela Karlowitz. Era născut în anul 1760 în Voivodina, iar limba sa natală era sârba. A venit la Suceava şi s-a apucat să înveţe grabnic româneşte şi să se ocupe de noua şcoală. Curând avea să devină al doilea episcop al Bucovinei.

În 1789 Dosoftei Herescu a încetat din viaţă. La propunerea mitropolitului sârb dela Karlowitz, împăratul Iosif al II-lea  l-a aşezat pe Daniil Vlahovici în demnitatea de episcop exempt al Bucovinei, făcându-l totodată şi baron al Imperiului. Numirea sa ca episcop a fost însă decisă fără consultarea fruntaşilor români, iar anii care au urmat aveau să reflecte poziţia defavorabilă a comunităţii româneşti în raport atât cu imperiul cât şi cu autoritatea bisericească dela Karlowitz.

Numele său de familie (Vlahovici) sugerează o posibilă origine vlahă, dar asta mi se pare irelevant: tot timpul Daniil a dus la îndeplinire politica autorităţilor habsburgice care lovea în identitatea etnică a românilor din Bucovina: a dat dispoziții oficiilor parohiale (ce țineau pe vremea aceea evidența stării civile) să slavizeze onomastica prin terminații nu numai în ucraineană prin -iuc, ci și poloneze, sârbești, mai puțin rusești (urmărind să uniformizeze populaţia ortodoxă din imperiu prin slavizare - însă nostim e că în Weltanschaung-ul habsburgic slavizarea îşi avea totuşi limitele ei, ruşii fiind probabil consideraţi ori mult prea slavi pentru gustul vienez, ori dimpotrivă, nu îndeajuns de slavi); școlile primare românești din Bucovina au fost puse sub ascultarea Consistoriului romano-catolic din Lemberg, iar dascălii au fost aduși dintre străini; în toate şcolile au fost impuse ca limbi de predare germana sau polona; în 1793 s-a renunţat la obligativitatea învăţămăntului primar, ceea ce a condus la desfiinţarea a peste treizeci de şcoli romăneşti (wiki).

Totuşi Daniil a păstrat o şcoală cu limba de predare română: şcoala catehetică dela Suceava, unde îşi începuse in 1786 viaţa sa de bucovinean. În 1827 această şcoală (transferată între timp la Cernăuţi) avea să fie ridicată de catre episcopul care i-a urmat (Isaia Băloşescu) la gradul de institut teologic.

Şi mai are episcopul Daniil o realizare bună pentru comunitatea românească: a reuşit să obţină dreptul de a administra aşa numitul Fond religionar Greco-Oriental al Bucovinei (constituit în 1786, acest fond fusese mai întâi controlat de administraţia militară a provinciei, apoi de către Consistoriul Catolic din Lemberg). Cu alte cuvinte a obţinut pentru episcopie dreptul de a decide asupra bugetului de venituri şi cheltuieli al bisericii . Tot următorul episcop avea să se folosească de acest drept obţinut de Daniil Vlahovici pentru a iniţia salarizarea preoţilor bucovineni.

Daniil Vlahovici a încetat din viaţă în anul 1822. Mormântul său este la Mânăstirea Dragomirna.


(Bucovina)

Holly Week



It's Holly Week, the road through thorns and cross from Hosanna to Hallelujah. I'm thinking at my friends from Clarendon, the Presbyterian Community there, the Wee Kirk, as they liked to call themselves. Says David Ensign, their pastor, I hope you'd find time to pause this week, to meditate the passion, in its complexity and messiness, chasing the money changers out of the temple; the foot washing before the Last Supper; the solitary watch of the garden; the bewilderment of betrayal; the deep denial; the agony of the cross and the silence of the tomb. And I remember the years I was living near Clarendon, far away from my country Romania, thinking at my friends and relatives, at the Eastern Orthodox ways of walking through the Greater Week of the Lent. Our traditions and our rituals may differ, the substance is the same.


(Church in America)

Wednesday, April 16, 2014

Episcopi ai Bucovinei: 1783-1789 Dosoftei Herescu




Dosoftei Herescu s-a născut în jurul anului 1710. A fost ucenicul Cuviosului Sila, egumenul Sihăstriei Putnei. Acela l-a călugărit şi l-a făcut preot. În 1747, ieromonahul Dosoftei a fost numit egumen al Mânăstirii Putna, iar în 1750 a devenit episcop al Rădăuţilor.

În 1775 imperiul habsburgic a anexat o parte din Țara de Sus a Moldovei şi a redenumit-o Bucovina (folosind echivalentul de origine slavă pentru cuvăntul fag, aşadar Țara Fagilor). Printre primele măsuri administrative care au urmat a fost punerea Bisericii Româneşti de acolo sub jurisdicţia Mitropoliei Sârbeşti dela Karlowitz, care avea autoritate asupra bisericii ortodoxe din tot imperiul. Sediul episcopiei româneşti a fost mutat în 1781 dela Rădăuţi la Cernăuţi, iar în 1783 Dosoftei Herescu a primit titlul de episcop exempt al Bucovinei (mi-a luat destul timp ca să mă dumiresc cu înţelesul termenului de episcop exempt: el nu mai depinde de un arhiepiscop sau mitropolit local, ci se află direct sub jurisdicţia unei autorităţi ecleziastice mai îndepărtate şi în principiu superioare celei locale - în cazul lui Dosoftei Herescu bănuiesc că titulatura de episcop exempt arăta că el nu mai depindea de Mitropolia Moldovei, ci de cea dela Karlowitz).

Dosoftei Herescu a fost un mare apărător al drepturilor şi tradiţiilor româneşti. Marea sa realizare a fost readucerea la Suceava în 1783 a moaştelor Sfântului Ioan cel Nou (care fuseseră luate în 1686 de polonezii lui Ioan Sobieski). A fost de asemenea ctitor de biserici: la 1773 biserica de lemn dela Vadul Vlădicii de lângă Rădăuţi, la 1774 biserica de lemn Sfânta Treime din satul Mahala de lângă Cernăuţi, la 1777 biserica de lemn din Vicovu de Jos. La 1781 a construit clopotniţa Mânăstirii Bogdana din Rădăuţi.

Am fost la Mânăstirea Sfântului Ioan cel Nou dela Suceava şi m-am inchinat şi eu în faţa moaştelor sfăntului. Şi am fost şi la Mânăstirea Bogdana din Rădăuţi: acolo este necropola primilor domnitori ai Moldovei.

Biserica de lemn Sfânta Treime de lângă Cernăuţi a slujit drept catedrală a Episcopiei Bucovinei între 1781 şi 1864. În 1876 biserica a fost mutată în Clocucica, tot lângă Cernăuţi. Pe la mjilocul deceniului 1960-1970, avea să fie din nou mutată, la Muzeul Etnografic din Liov, ca monument reprezentativ al artei bisericeşti bucovinene.

Episcopul Dosoftei Herescu a încetat din viaţă în anul 1789. Este înmormântat la cimitirul din Horecea de lângă Cernăuţi.



Clopotnița Mânăstirii Bogdana din Rădăuți
construită de episcopul Dosoftei Herescu, 1781
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Manastirea_Bogdana24.jpg)
no copyright infringement intended




(Bucovina)

Monday, April 14, 2014

Maria Iliuţ - Bătuta dela Crasna



Maria Iliuţ a moştenit cântecul mai întâi de la păsări şi izvoare, mică fiind păştea oile în creierul munţilor din Crasna, o localitatea ştefaniană. Frica faţă de lupi, o făcea să cânte cât era ziua de mare, crezând astfel că va speria vieţuitoarele hămesite.

[Maria Iliuţ inherited the song firstly from birds and springs. As a small girl she was shepherding the flocks high in the mountains near Crasna, a town from Stefan's times. Fear of wolves made her sing all day long, hoping that way to scare the beasts]







(Bucovina)

Cântec pentru Cernăuţi





Grigore Gherman, Cernăuţiul meu drag
versuri: Silvia Caba-Ghivireac
orchestratie: Teodor Pogorevici
(video by Gavril Avrumuţoaie)



(Bucovina)

Sunday, April 13, 2014

Bucovina

(http://www.ciel-voyages.eu/bucovina)
no copyright infringement intended

De Bucovina mă leagă amintiri. Amintirile mele despre locurile de pe acolo unde am fost odată sau altădată, amintirile mele despre prieteni care s-au născut acolo, despre ei şi despre amintirile lor.

Doamna Paranici locuia împreună cu noi, în vremea copilăriei mele. Era născută în Vatra Dornei. Vorbea nemţeşte, poloneză şi ucraineană. Avea un dar cu totul special pentru graiuri străine. Un grai străin nu înseamnă numai vorbe şi reguli de gramatică, ci mult mai mult, un cer nou şi un pământ nou. Peste ani, aflat pentru o zi şi o noapte la Putna, am stat în gazdă la o familie de ţărani. Erau oameni bătrâni, încă în putere. Ea ştia să vorbească un pic de germană, învăţase în copilărie.

Apoi Doamna Apostol, prietenă a Doamnei Paranici şi prietenă cu noi. Şi ea vorbea nemţeşte, poloneză şi ucraineană. De fapt germana era limba ei maternă. Se născuse la Viena, venise în tinereţe la Cernăuţi unde se căsătorise cu un român. După dramele războiului cei doi soţi aveau să se stabilească departe de Bucovina, în Câmpulung Muscel. Soţul a murit prin anii şaizeci, Doamna Apostol a rămas singură să se lupte cu greutăţile. Toată viaţa a vorbit româneşte cu accent vienez. În studenţie mă duceam în vacanţe la ei. Am continuat să mă duc în concedii, după ce m-am căsătorit, mergeam împreună cu soţia şi cu băiatul meu. Am găsit la ea trei cărţi fabuloase, pe care le-am ros din scoarţă în scoarţă, şi va trebui să vă vorbesc odată despre ele.

Doamna Paranici m-a luat odată cu ea la Suceava, am stat la sora ei. M-a luat de mână si m-a dus peste tot. Am văzut bisericile vechi româneşti, am văzut şi biserica catolică din centru, şi bustul din parc al lui Ciprian Porumbescu, am văzut Cetatea, am văzut Zamca. Peste ani din nou aveam să petrec vreo două săptămâni la Suceava, lucram la realizarea unui proiect într-o fabrică de acolo. Atunci am reuşit să cunosc bine oraşul. Desigur, blocurile noi înlocuiseră multe din casele de dinainte, se schimbaseră şi multe străzi, dar dacă erai atent începeai să simţi spiritul locului. Acela nu se schimbase. Şi am început atunci să îi înţeleg mai bine şi istoria, atât de frământată.

Îmi amintesc că atunci am mers împreună cu doi colegi să vizităm mânăstirea Dragomirna, cu o arhitectură atât de deosebită de ce văzusem cu vreo cinci ani mai devreme, când vizitasem celelalte mânăstiri, Putna, Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Bogdana, Humor, Voroneţ. Iar mânăstirile dela sud de Bucovina, Neamţul, Agapia, Văratecul, le văzusem în studenţie.

Despre toate acestea ar trebui să vorbesc. Dar sunt atâtea şi atâtea de spus! Călătoria aceea din septembrie 1970 la mânăstirile bucovinene, continuată cu mersul în Maramureş, la bisericile de lemn de pe Valea Izei, am fost împreună cu prima mea soţie şi cu un bun prieten al nostru, Fag Negrescu. Au murit amândoi, am rămas eu, cu fotografiile, şi cu amintirile.

Şi Părintele Gheorghiţă Petrescu. Era de fel din Cernăuţi, slujea de mulţi ani la o biserică bucureşteană. Se cunoscuse cu părinţii mei într-un concediu la Călimăneşti, şi au rămas prieteni pentru tot restul vieţii. După ce a murit tata, Părintele Gheorghiţă i-a făcut toate pomenirile. Tot el îi dăduse ultima împărtăşanie. Preot şi prieten. I-am păstrat amintirea, lui şi soţiei lui, Lenţi. Dela ei, din amintirile lor, m-am apropiat de un oraş pe care nu am avut posibilitatea să îl văd vreodată, Cernăuţi. Şi tatăl meu îşi amintea de cei doi ani petrecuţi la Cernăuţi, cândva între cele două războaie. Din amintirile lui, şi cele ale Părintelui Gheorghiţă, ale lui Lenţi, oraşul acesta a intrat şi în sufletul meu.

Desigur, Cernăuţii ni-i cheamă în minte pe Aron Pumnul, pe Eminescu, pe Ciprian Porumbescu, şi pe atâţi alţii, şi pe Epaminonda Bucevschi, cu portretele pe care le-a făcut mitropoliţilor de aici, portrete care împodobeau pe vremuri sălile Palatului Mitropolitan. Iar amintirea acestor mitropoliţi ai Bucovinei  ne cheamă în minte tot ce au făcut ei pentru cultura noastră. Sunt multe de povestit aici.

Şi iarăşi ma întorc cu gândul la călătoria ce am făcut-o în septembrie 1970 la mânăstiri. Atunci am ajuns şi la Rădăuţi, şi la Câmpulung Moldovenesc. Iar din Maramureş am făcut drumul înapoi spre Bucovina, până la Pasul Prislop. La Câmpulung Moldovenesc am stat în gazdă la o familie de ruteni. Peste ani aveam să citesc povestiri huţule, aşternute pe hârtie de Casian Balabasciuc.  În America am avut prieteni care erau evrei ai căror bunici veniseră din Bucovina. Este un ţinut cu multe neamuri aşezate laolaltă, iar fiecare neam îşi are acolo istoria lui şi legendele lui, obiceiurile lui şi graiul lui, alfabetul lui, visele lui şi dramele lui, ar trebui puse odată laolaltă, pentru că neamurile acestea trăiesc acolo pe acelaşi pământ de când se ştiu.

Țara de Sus a Moldovei, ţinut de amintiri, ţinut de legende. Şi îmi aduc aminte acum de o dimineaţă din călătoria aceea făcută în 1970 la mânăstiri. Dimineaţa în care am văzut plutele pe Bistriţa.








(A Life in Books)

Labels:

Friday, April 11, 2014

Korolenko: The Blind Musician (Слепой музыкант)

Короленко: Слепой музыкант
illustration by V. Lukashov, 1978
(http://illustrada.ru/?paged=34)
no copyright infringement intended


Korolenko published his Слепой музыкант in 1886: the story of a blind boy gradually overcoming the handicap by opening his inner to the beauty and harshness of life: contacting more and more intimately the reality in what's just natural and just challenging, befriending reality, assuming it - opening his soul like opening his eyes. A boy born into an upper class family some part in the huge Russian Empire, as huge as nothing else seems to exist anywhere (actually that part where the boy was born was Ukraine, the same as the birthplace of Korolenko himself, who masterfully manages the everyday talk in the novel to continuously slip back and forth between Russian and Ukrainian).

The overbearing presence of the mother marking the boy's first years. Fortunately an uncle being there and balancing the picture, taking great care of the boy, leading him slowly toward independence - an uncle being now an old crippled man, while preserving the determination and great heart of his young years, his revolutionary past in the detachments of Garibaldi.

The boy discovering his out of ordinary musical gift. Then a girl from nearby, befriending the boy, the two going on throughout childhood and adolescence, developing their bond.

It was not enough for the boy to become a guy of his own. Challenged by his uncle, he leaves home and joins a band of blind musicians, traveling with them from place to place, enduring good and bad weather, good and bad experiences, meeting the good and the wrong guys, the good and the wrong places. After a while the boy returns, now an accomplished man and accomplished musician.

A movie was made based on the book, in 1960. I watched it in those years; I was a teenager. I found recently a copy on youTube. So I watched it for the second time in my life, now that I'm in my late sixties. I enjoyed it again, though maybe the actors are a bit too pathetic sometimes, or maybe it's just difficult to create the movie counterpart for a good book. I found then an English translation of the novel, published in 1891:




Aline Delano (the English translator of the book) tells us  that Korolenko built the characters of this novel starting from three real cases: a blind girl whom he had known as a child; a boy, a pupil of the author, losing gradually his sight, and a professional musician, blind since his birth, intellectually gifted, scholarly, and refined. It is a fascinating example of the way the real characters (the raw material so to speak) are transformed throughout the process of creation, how their singularities are shifted, unified, separated.





The Blind Musician (Слепой музыкант), 1960
(video by Humanitarian Eclectic)



(Korolenko)

(Russian and Soviet Cinema)

Labels:

Thursday, April 10, 2014

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri
Litografie la Facultatea de Litere
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Alecsandri1.jpg)
no copyright infringement intended



Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: visul de poet.

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.


E unul care cântă mai dulce decât mine?
Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine.
Apuce înainte ș-ajungă cât de sus.
La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus.
(Vasile Alecsandri in Unor Critici, Mircești, 1888)





(A Life in Books)

(Eminescu)

Labels: ,

Wednesday, April 09, 2014

Bine Mircea, da' să nu ştiţi voi grăi rusăşte? (excerpt from the blog of Mircea Barbu)


(I tried an English translation, that follows the Romanian text)
........

Ne aliniem în faţa soldaţilor. Prin ceaţa şi bezna orei târzii zăresc câteva TAB-uri, o baracă cu antenă satelit şi mai mulţi soldaţi intrând şi ieşind pe uşa strâmtă.

Un soldat se aproprie de mine şi îmi cere actele de identitate. Îi întind mecanic paşaportul. Nu-i disting decât ochii de un albastru rece si aburii respiraţiei de căte ori mi se adresează. Jurnalist?, Da, răspund. Pajalusta, idi suda, jurnalist! şi îmi face semn să trec deoparte. Un alt soldat, ceva mai în vărstă, se apropie şi îmi cere să deschid bagajele. Atenţia i se îndreptă instinctiv către camera foto. O deschide şi o inspecteză subit. Memory card?, şi îmi spune să deschid aparatul. Îi arăt cele câteva fotografii din Chişinău şi Odessa. Nu zice nimic. Controlează mai departe fiecare buzunar.

În căteva clipe, lângă mine, e îmbrâncit un tip mai tânăr. Nu cred să aibă mai mult de 19-20, îmbrăcat destul de subţire şi fără bagaje. Îmi dau seama, din conversaţia aprinsă, că nu are niciun document asupra lui. Atenţia mi se îndreaptă spre el, încercând parcă să uit de situaţia mea şi de ce se întâmplă în jur.

Nici nu am timp să realizez că sunt reţinut de nişte indivizi cu cagule şi arme, la graniţa dintre Ucraina şi Crimeea, că tipul de lângă mine e zvărlit în marginea drumului.

Un individ în uniformă militară, diferită de cea a celor care mă reţin, începe să urle la el şi, într-o fracţiune de secundă, îi şuieră un glonţ pe lângă ceafă. Ochii mi-s aţintiţi spre figura tânărului ce pare la fel de şocat, dacă nu şi mai mult, decât mine.

Nu poate scoate niciun cuvânt. E în stare de şoc. Amândoi refuzăm să anticipăm ce va urma. Sunt luat pe sus, însoţit de câţiva soldaţi şi escortat către aceeaşi baracă din care intrau şi ieşeau diferiţi indivizi cu câteva clipe mai devreme. Îl las pe tânăr în urma mea, cu individul ce urlă la el diferite insulte şi acuzaţii cum că ar fi spion.

Înăuntru, prin fumul gros de ţigară observ alţi soldaţi, toţi cu cearcăne adânci, câţiva cu barbă nerasă de câteva zile bune. Sunt cinci în jurul meu, fiecare cotrobăind prin buzunarele bagajelor si hainelor mele. Camera foto atrage din nou interes şi încerc să le explic că nu am poze controversate, că abia ce-am ajuns în Ucraina.

Mi se spune să iau loc. Numele mi-e verificat prin staţie. De la celălalt capăt se aude vocea unui individ ce pare că nu găseşte mare lucru despre mine. Asta poate fi un lucru bun. Sau foarte rău. Încă nu-mi dau seama.

Individul ce mai devreme îl ameninţa cu pistolul pe tânărul fără documente intră val-vârtej în baracă. Cu ochii agitaţi, respirând greu şi aerul unui om pus pe harţă, se uită fix la mine. Mă întreabă, în rusă, dacă înţeleg ce se întâmplă. Îi spun că nu vorbesc şi nu înţeleg ce zice. Tânărul de lângă mine traduce. Tipul nu pare mulţumit de răspunsul meu. Se apropie de mine şi mă fixează cu privirea. Îmi şuieră ceva printre dinţi, ameninţător. Dacă minţi, a zis că te împuşcă în cap!, traduce tânărul pe un ton molcom, demn de o piesă de teatru. Individul pare destul de serios şi capabil să o facă. Mintea îmi fuge imediat la tânărul de adineauri. Ce s-o fi întâmplat cu el?

Cu mişcări scurte şi calculate, individul îmi cere paşaportul. E pe masă. Nu aşteaptă să i-l dau. Îl deschide la prima pagină şi, într-o română aproximativă, cu puternic accent moldovenesc, îşi ridică privirea şi spune: Bine Mircea, da' să nu ştiţi voi grăi rusăşte? Cum aşa ceva se poate?, spre uimirea mea şi a celor din jur. Începem o conversaţie în limba română. Îi explic cine sunt si ce caut acolo. Pare interesat.Se găndeşte câteva minute bune, fixându-mă cu privirea în permanenţă şi spune: Atenţie la mine! Eu o sa le spun să te lase să mergi la Simferopol. Dacă mă minţi, te găsesc!. Nu e nevoie să-mi explice de două ori. Înţeleg şi îl cred pe cuvânt.

În câteva clipe, după ce le explică scurta noastră conversaţie, soldaţii devin mult mai relaxaţi. Mi se oferă o cafea şi tigări. Nu fumez dar cu siguranţă ăsta ar fi un moment foarte bun să încep. Cafeaua n-o refuz totuşi. Schimbăm impresii, le arăt poze din Siria pe laptop şi glumim pe seama faptului că sunt vădit deranjat de fumul gros de ţigară. Probabil nu sunt suficient de călit în conflicte că altfel aş fuma, remarcă unul dintre ei. Un râs greu sparge tensiunea din cameră.

........

no copyright infringement intended

We are lined up in front of the soldiers. Through the fog and darkness of this late hour I can see some APCs, a shack with a satellite dish and more privates coming in and out the narrow door.

A soldier approaches me and asks for my papers. I'm giving him my passport. I cannot  distinguish anything but his cold blue eyes and and the fumes of his breath each time he's talking. Jurnalist? Yes, I say. Pajalusta, idi suda, jurnalist! and shows me to stay apart. Another soldier, a bit older, approaches and asks me to open the bag. His attention goes instinctively to the camera. Suddenly he opens it and starts an inspection. Memory card? he's asking and then says to me to open the device.  I show him several photos of Kishinev and Odessa. He's not saying anything and looks further on each pocket.

After a few moments  a younger guy is pushed near me. I guess he shouldn't be more than nineteen or twenty. He's pretty lightly dressed and without luggage. I realize from the lively discussion taking place that he has no documents at all. My attention is caught by him, as if trying to forget about my own situation and what's going around.

I'm hardly starting to realize that I'm detained by some masked armed guys  somewhere at the border between Ukraine and Crimea, aas the guy next to me is thrown on the wayside.

A man in a military uniform other than those of the guys holding me, starts yelling at at the young and, in the split of a second, a bullet is whistling by his neck . My eyes are fixed on the the face of the young man, who seems as shocked, if not more, than me.

He cannot say a word. He's in shock. Both refuse to anticipate what will follow. I'm taken aback, escorted by a few soldiers to the same shack where different individuals were going in and out a few moments earlier. I'm letting the young man behind, with the man who had used the gun howling various insults and accusations at him that he could be a spy.

Inside, trough the thick cigarette smoke, I'm noticing other soldiers, all with deep dark circles under their eyes, some unshaved for a good couple of days. There are five of them around me, each tagging the pockets of my baggage and clothes. The camera is again attracting the attention, and I'm trying to explain that I don't have controversial shots, as I've just arrived in Ukraine.

I am told to have a seat. They check my name on the radio. On the other end it can be heard the voice of a man who apparently did not find much about me. That can be a good thing. Or really bad. I still cannot figure out.

The man who has threatened with his gun the young undocumented guy enters pell-mell the shack. Agitated eyes, heavy breath, quarrelsome, staring at me. He's asking me, in Russian, if I realize what's going on.  I'm replying that I don't speak Russian, so I don't understand what he's saying. He doesn't seem pleased with my answer. He's  coming closer, staring at me, whistling menacingly. He said that if you lie, he'll shoot you in the head, an English speaking soldier translates slowly, like in a freaking theatrical performance.  The guy seems to be kind of serious and capable to fulfill his menace. The other young guy comes to my mind. What happened to him?

With short, calculated movements, the man is asking for my passport. It's on the table. He's not waiting for me to give it to him, instead he's opening the first page and, in a Romanian with a strong Moldovan accent, rising his eyes toward me, Well, Mircea, how is that, to not know Russian? How could that be? I'm astonished, the same are the guys around me. We start a conversation in Romanian. I'm telling him who I am and what the hell I'm looking for. He's looking interested. He's thinking for some minutes, staring at me constantly, then,  Pay attention! I'm telling them to let you go to Simferopol. If you lied me, I'll find you. No need to say it twice, I'm getting it and I believe him literally.

In a few moments, after he's explained to the others our brief conversation, the soldiers get more  relaxed. I am offered coffee and cigarettes. I'm not a smoker, but surely this would be a good time to start. I;m not refusing the coffee, though. We change some ideas, I'm showing them on my laptop some shots from Syria, and we're joking  that I'm so bothered by smoke. Maybe I'm not hardened enough in conflicts, otherwise I'd smoke, says one of them. A heavy laugh breaks the tension in the room.






(Mircea Barbu)

Labels: