Dinicu Golescu

Constatin (Dinicu) Golescu
1777 - 1830
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Dinicu_Golescu.jpeg)
no copyright infringement intended

Până la un punct biografia lui Dinicu Golescu se aseamănă cu cea a fratelui său mai mare Iordache. Amândoi au învăţat la Academia Domnească dela Sfântul Sava, după ce avuseseră acasă profesori de elină, latină, franceză și italiană. Amândoi au îndeplinit funcţii importante în administraţia vremii: Dinicu a fost pe rând ispravnic, hatman și mare logofăt. Amândoi au fost francmasoni: Dinicu a fost iniţiat în cursul călătoriei sale în Elveţa din 1825, iar la întoarcere a început să activeze într-o lojă bucuresteană. Înainte de asta, în 1822, cei doi fraţi puseseră la Brașov bazele unei societăţi secrete cultural-politice, tot de inspiraţie masonică.

Amândoi fraţii au fost preocupaţi de învăţământul românesc. La școala pe care Dinicu Golescu a organizat-o în 1826 la conacul moșiei sale dela Golești, erau primiţi toţi doritorii de carte, fiii nobleţii, a norodului și măcar și robii, pământeni și streini. Cheltuielile școlii erau suportate de el: peste putinţă este a dobândi un neam bun năravuri întemeiate, îmbunătăţiri, și în scurt prefacere din rău spre bine, făr de întâia câștigare a luminei, care își ia începere și întemeiare de la învăţătură.

L-a sprijinit pe Ion Heliade Rădulescu în publicarea revistei Curierul Românesc, și tot împreună cu Heliade a pus bazele Societăţii Literare, în 1827. Şedinţele societătii se ţineau în saloanele palatului lui Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei (palatul acesta merită mai multe cuvinte: Dinicu Golescu îl construise pe un teren cumpărat de el în 1815 cu patruzeci de mii de taleri; terenul era situat lângă Biserica Kretzulescu; pe locul acela se află astăzi aripa Kretzulescu a Palatului Regal; avea douăzeci de încăperi, iar tatăl său ar fi exclamat că o să coste o avere numai lumânările; avea să devină în 1837 palat domnesc, iar mai târziu aici a fost vechiul Palat Regal).

Ceea ce l-a deosebit pe Dinicu Golescu de fratele său a fost pasiunea pentru călătorii, în urma cărora ne-a lăsat primul travelogue românesc: Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826 tipărit la Buda în 1826 (sigur că jurnalul de călătorie al Spătarului Milescu a apărut cu mult timp înainte, dar a fost scris și tipărit în rusește).

Însemnare a călătoriei mele
Constantin Radovici din Golești
făcută în anul 1824, 1825, 1826
tipărită la Buda
în crăiasca tipografie a Universităţii Ungariei, 1826
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Deckbblatt_von_Golescus_Reisebeschreibungen_1826.png)
no copyright infringement intended

(o observaţie: Constantin Radovici, s-ar traduce în limbajul de azi prin Constantin fiul lui Radu - după cum știm Dinicu era fiul banului Radu Golescu)

Două mari calităţi l-au ajutat pe Dinicu Golescu în călătoriile sale: era foarte educat și avea o nobilă curiozitate. Ştia așadar să privească și să înţeleagă ceea ce vedea. Ştia să facă legături între ce vedea și ce știa din cărţi.

A străbătut în caleașcă Transilvania, Ungaria, Austria, nordul Italiei, Elveţia și Bavaria. Primul oraș vizitat a fost Brașovul, unde negoţul se află în mare lucrare, iar această naţie săsească este foarte muncitoare: pe lângă munca câmpului pe care o fac cu multă chibzuială, câte lucruri sunt a le săvârși în curţile lor, cum meliţatul, bătutul snopilor de grâu, orz, ovăz și alte asemenea lucruri, se scoală noaptea cu lumină și le săvârșesc. În Făgăraș admiră podul peste apa Oltului,  lucrat cu mare meșteșug, iar în Avrig vizitează grădina baronului Samuel von Bruckenthal. La Sibiu observă căci și aciia este negoţul mare. La Cluj, pe lângă casele mari ale celor înstăriţi, observă și locuinţele proaste, cu un înveliș din vechime, foarte urât, având strașina scoasă afară din ziduri care lucru foarte mult supără frumuseţea orașului. Peste tot în aceste orașe laudă însă străzile foarte late pavate cu pietre rotunde. La Buda vede palatul Palatinului Ungariei, iar la Pozsony (Bratislava) asistă la ceremonia încoronării împărătesei Carolina Augusta (peste vreo sută cinzeci de ani, aveam să asist și eu la o ceremonie deosebită în Catedrala din Bratislava - absolvenţii promoţiei din acel an a facultăţii de teologie erau hirotoniţi preoţi - însă mi-a fost imposibil să intru înăuntru din cauza mulţimii, astfel că am urmărit doar cortegiul dela ieșirea din biserică la sfârșitul liturghiei solemne). Viena îl va face să exclame că nu este mai folositor lucru decât a privi mijloacele pe care stăpânirea s-au adus pe tot norodul, mari și mici, la o așa bună orânduială și liniștită vieţuire, încât toţi petrec ca niște fraţi (așa să fi fost?)

Nicolae Iorga avea să spună despre jurnalul de călătorie al lui Dinicu Golescu: caută să descopere în orice înfăţișare a vieţii europene munca stăruitoare, gândul cuminte, simţirea frumoasă, de la care au plecat, și, odată ce le-a aflat, mustră pe ai săi, și-i îndeamnă  să se scuture din toropeală, și având scopul binelui obștesc înaintea ochilor  să dea ţării și neamului lor ceea ce de mult au.

(am folosit informaţii din Wikipedia, Jurnalul Naţional / Aventurierul și Jurnalul Naţional / Primul jurnal de călătorie)


(Familia Goleştilor)