Marele Ban Teodor Văcărescu - Furtună

Anton Chladek - Marele Ban Teodor Văcărescu - Furtună
ulei pe pânză
Muzeul Municipiului București din Palatul Șuțu
(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Anton_Chladek_-_Marele_Ban_Teodor_Vacarescu_Furtuna.jpg)
no copyright infringement intended

Aş vrea să mă opresc puţin asupra unui personaj interesant, rudă foarte apropiată a poeţilor Văcăreşti, nepot de unchi al lui Ienăchiță şi văr cu Alecu şi Nicolae Văcărescu. Este vorba de Marele Ban Teodor Văcărescu, rămas în amintirea contemporanilor prin porecla sa, Furtună, care se datora unui temperament cu totul vulcanic. Ion Ghica l-a schitat cu multă savoare în Moravuri de altădată: Era un om iute la fire şi supărăcios, se aprindea lesne şi se necăjea şi atunci se înfuria, ocăra şi înjura, temperamentul care îi merita porecla de Furtună ... Era bogat, putred de bogat, dar zgârcit, foarte zgârcit şi banii săi îi specula cu dobândă ... Se zice că la moartea sa, în pivniţă la dânsul, unde nimeni nu îndrăznea să intre nici noaptea, nici ziua, de frica stafiei, s-ar fi găsit butoaie pline tot cu galbeni chesaro-crăieşti de Austria, drepţi la cumpănă, ferecaţi cu zimţi şi negăuriţi (http://monumenteuitate.blogspot.com/2013/10/mormantul-marelui-ban-theodor-vacarescu.html#.UzV9ic52gd2).

A trăit între 1774 - 1853 şi a fost o figură politică importantă a vremii. În 1848 a făcut parte din locotenenţa instalată la arestarea guvernului provizoriu revoluţionar: o locotenenţă care a avut o viaţă foarte scurtă, graţie atitudinii hotărâte a bucureştenilor în apărarea căuzaşilor.

Teodor Văcărescu este înmormântat la Mănăstirea Cernica. Am găsit pe web un articol interesant despre monumentul lui funerar, sugerând şi o posibilă apartenenţă la masonerie: .. se află în apropierea capelei funerare a Mitropolitului Nifon, pe aleea ce duce către Biserica Sfântul Lazăr. Pe lespede apare blazonul Văcăreştilor, urmat de textul СƔПT AЧEACTЪ ПIATPЪ СЪ ODIXNE ЩE PЪПOCATƔΛ  ↑NTPƔ  ФEPIЧIPE PO БУΛ  ΛƔI DƔMNEZEU MAPEΛE  БAN ШI КAВAΛEP  TEODOP  ВЪКЪRECКƔ NЪCКƔT  ΛA  ANƔΛ  1774 : ↑NЧETAT DIN  ВIAЦЪ  ΛA  ANƔΛ  1853 OКTOMBPIE 9 ... Pe piatra mormântului apare reprezentat Ochiul Providenţei (http://monumenteuitate.blogspot.com/2013/10/mormantul-marelui-ban-theodor-vacarescu.html#.UzV9ic52gd2).

Mormântul Marelui Ban Teodor Văcărescu
no copyright infringement intended

Care era legătura exactă de rudenie a sa cu poeţii Văcăreşti? Strămoşul lor comun a fost Clucerul Ianache, sfetnicul credincios al Brâncoveanului, pe care l-a urmat până la moarte. Ianache a avut patru fii: Constantin, mare logofăt, Barbu, spătar, Ştefan, mare ban, şi Radu, mare vornic. A avut şi patru fete: Maria, Ilinca, Bălaşa şi Neacşa.

Ştefan a fost tatăl lui Ienăchiţă Văcărescu (deci bunicul lui Alecu şi Nicolae, şi străbunicul lui Iancu Văcărescu). Radu a fost tatăl Agăi Constantin Văcărescu (căsătorit cu Ana, fiica Marelui Logofăt Iordache Creţulescu şi a Saftei Brâncoveanu, ctitorii Bisericii Creţulescu din Bucuresti). Teodor a fost unul din copiii lui Constantin Văcărescu. De fapt arborele genealogic este mult mai stufos, fiecare a avut mai mulţi copii, prin căsătoriile lor apărând legături de rudenie cu mai toate marile familii boieresti din Țara Românească, ba chiar şi cu familii însemnate de peste hotare (Bagration, Kiselev).

La rândul său Văcărescu - Furtună a fost bunicului generalului Teodor Văcărescu (au purtat amândoi aşadar acelaşi nume de botez), care a trait între 1842-1913. A luptat in Războiul de Independenţă şi a avut o lungă cariera militară şi apoi diplomatică.


(Anton Chladek)

(Familia Văcăreştilor)

Familia Văcăreştilor

Sfetnicul Ianache, alături de Domnul Constantin Brâncoveanu
şi de fiii acestuia
(Pagini de Istorie)
no copyright infringement intended

15 August 1714, Praznicul Adormirii Maicii Domnului. La Stambul, avea loc îngrozitorul martiriu al Brâncovenilor. Mai întâi a fost decapitat Ianache Văcărescu, credinciosul sfetnic al Domnitorului. Apoi pe rând au fost decapitați cei patru fii ai Brâncoveanului. Și la urmă a fost ucis Domnul. Capetele le-au fost plimbate în prăjini prin oraș. Trupurile le-au fost aruncate în mare. Creștinii le-au pescuit mai apoi și le-au înmormântat pe ascuns în Biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halki. Trupul Domnului Constantin Brâncoveanu avea în cele din urmă să fie adus cu multe peripeții la București, și înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de el ctitorită. Peste mormânt s-a așezat o piatră de marmură albă pe care nu era inscripționat nimic. Doar o candelă de argint, deasupra mormântului, dădea știre tainic, aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod. La 20 iunie 1992 Biserica României i-a canonizat: Sfinții Mucenici Constantin Brâncoveanu și Fiii săi împreună cu Sfetnicul Ianache.

Ianache, sfetnicul care şi-a însoțit Domnul până la moarte, făcea parte din una din vechile familii boiereşti ale Munteniei, Văcăreştii. Originea lor se pierde în legendă: veniți din Țara Făgăraşului odată cu Negru Vodă! Ienăchiță Văcărescu susține această legendă în Gramatica sa: Neagoe Văcărescul, fiul lui Dan Văcărescul, voevod al Făgăraşului, nepot de soră al lui Radul vodă Negru; venit-au cu iei şi muma lui Anna, la Câmpulung în aceşti ani; zidit-au biserici doosprezece în satele care a stăpânit pă Dambovița în jos; lăsat-au fii pă Radul şi Șărban, şi fete şase; a murit în vârstă de ani 59; numele soții sale fost-au Maria (Tradiția Văcăreştilor).

Odobescu susține şi el că printre tovarăşii lui Negru vodă, se zice că ar fi fost şi junele Negoiță, domnesc cocon al lui Dan, voevodul Făgăraşului, şi nepot de soră al căpeteniei românilor; acesta întemeie sate şi biserici douăsprezece pe malurile Dâmboviței coprinse de dânsul, el avu şase fete şi doi feciori, Radul şi Șerban, cărora le lăsă moştenire cu numele de Văcăreşti, scutul părintesc ce purta gravat pe dânsul Cetatea Făgăraşului, pe care fâlfâie o acvilă albă, emblema de imaculată putere, şi prapurul purpuriu, cu zicerea VIRTUS scrisă în litere de aur (Tradiția Văcăreştilor).

Frumoasă legendă, doar că noi nu ştim prea multe nici măcar despre Negru Vodă! Și desigur că istoricii care au urmat (printre care şi Iorga) şi-au arătat scepticismul. Însă este o familie oricum foarte veche, şi primele informații mai sigure despre ei le avem din secolul XVI. Tot Odobescu ne spune că la 1554, se născu din neamul Văcăreştilor, un copil căruia domnul de atunci, Pătraşcu cel Bun, îi dete, ca naş, numele său: acesta fu aga Pătraşcu Viteazul care, într-o lungă carieră războinică, doborî în bătălii atâția vrăjmaşi păgâni câte zile cu soare sunt într-un an şi care, pentru aceia, îşi închină sabia izbânditoare la toți sfinții ai zilelor de peste an. De acest Pătraşcu, care la bătrânețe fu ban al Craiovei şi însoți la războaie pe Mihai Viteazul, este clădită biserica din căminul Văcăreştilor de lângă Târgovişte; în zilele lui Petru vodă Cercel, 1584, el fu ispravnic adică executor la zidirea Bisericei Domneşti din Târgovişte, unde i-a şi rămas chipul zugrăvit printre ctitori (Tradiția Văcăreştilor).

De fapt primul membru al familiei despre care avem informații cu adevărat consistente este sfetnicul Brâncoveanului, acest Enache (Ianache) Văcărescu. fiu al Spătarului Negoiță Văcărescu (care Negoiță, ne spune Odobescu, devenise baş-capuchehaia Domnitorului Șerban Cantacuzino şi a sfârşit decapitat şi el la Țarigrad - Tradiția Văcăreştilor).

Ianache avea să dețină înalte dregătorii: agă, clucer, vistier, capuchehaie şi să sfârşească tragic, cum am văzut. Nepotul său a fost Ienachiță Văcărescu, cu care avea sa înceapă un capitol de mare însemnătate în istoria acestei familii, şi în istoria culturii româneşti. Dar despre el şi despre urmaşii săi Văcăreşti, cât de curând.

• Marele Ban Teodor Văcărescu - Furtună

(A Life in Books)