Poze vechi - Anticari

Un alt dar dela Gabi si Ovidiu: Piata Anticarilor si Casa Anticarilor. Piata am putut sa o localizez usor, in spatele cladirii Casei de Economii si Consemnatiuni, inspre cheiul Dambovitei. Casa Anticarilor a disparut peste vremi. De ce? Am cautat pe web, iata explicatia data in revista Conexiuni de catre domnul Ion Cogan:



In ziua de gratie 14 martie 1924, Comisia Interimara a Municipiului Bucuresti aproba, prin Decizia nr. 84, ca pe locul aflat in fata palatului – in care functionasera pe rand Vama Postei (construita in anul 1911) si apoi, mult mai tarziu, Procuratura Generala, si pana de curand, Ministerul Administratiei si Internelor – Asociatia Anticarilor sa-si ridice un pavilion propriu. (Suntem la doar cativa pasi de strada pe care pictorul Tattarescu si-a amenajat casa). Marele istoric Nicolae Iorga si-a adus o contributie esentiala la grabirea demersurilor in vederea luarii deciziei finale de infiintare a Casei Anticarilor, ca despre ea vorbesc aici acum, el insusi fiind un mare iubitor de carte, asa cum de altfel cunoastem. Şi ce pacat ca un primar al urbei, militar de cariera, investit in functie tocmai pentru a face ordine intr-un oras devastat de anormalitatea starii de razboi, a tinut mortis, probabil, sa-si arate recunostinta pentru cei care stiau, numai uitandu-se la tine, ce CARTE cauti, cat sa-ti ceara si fiind multumit de pretul achizitiei sa revii dupa o zi – doua, o saptamana sau la salariu… pentru ca intreaga scena sa se repete aproape identic… Şi pentru ca primii lui dusmani erau (desigur) acesti carturari – negustori si cladirea lor frumoasa, cocheta din piata ce isi regasise o a doua tinerete tocmai prin prezenta activa in viata comercial-culturala a Capitalei a acestora, domnul general Ion Rascanu – primar intre 21.X 1942 si 22.VIII. 1944, a gasit de cuviinta sa-i expulzeze in 8 colturi diferite ale orasului, iar pavilionul sa fie demolat fara nici o explicatie, lasand un gol imens in sufletele si asa chinuite ale bucurestenilor care se indragostisera, pur si simplu, de acest loc. Placerea de a rasfoi o carte care are propria ei istorie nu este la indemana oricui. Cel care o face stie cum sa o faca pentru a-si prelungi cat se poate starea aceea de aproape beatitudine care il stapaneste in fata unei tiparituri de exceptie, totul se desfasoara cu un ritual subtil, tainic, numai de el stiut… mai ales cand se afla intr-un TEMPLU al cartilor cum a fost acel pavilion. Şi tocmai acest ritual a fost stopat cu brutalitate printr-o simpla semnatura pusa pe un ordin aberant. Aici deci, in Piata Anticarilor, in anul 1943 s-a savarsit un atentat care din pacate s-a repetat de-a lungul istoriei culturale bucurestene, decembrie 1989 fiind finalizarea destinului tragic al acestei istorii. (Imaginea de cosmar a incendierii Bibliotecii de Stat Universitare ne-a ramas desigur multora in memorie).

(Bucuresti)