Der Vorleser

Avea 15 ani cand o cunoscuse pe Hanna. Ea avea 35, si era superba. Fusese virgin, o vazuse odata cand isi punea un ciorap si de atunci nu se mai putuse gandi la altceva. Peste o saptamana se dusese din nou la ea acasa, inebunit de imaginea ciorapului pus pe picior, dar rusinat si timid: era doar un copil. Ea insa stia pentru ce venise. Il astepta.

Au urmat trei luni de pasiune. El era din ce in ce mai mandru de el, mai sigur, fetele din clasa il priveau parca altfel. Insa era tot un copil, mandria lui de mascul era tot copilareasca.

Iar Hanna il domina. Cateodata se supara, iar el nu intelegea de ce. Era de fapt tot timpul speriat ca ea se va supara pe el, cine stie de ce.

De fapt era sub stapanirea ei. Il punea mereu sa ii citeasca, il asculta concentrata, el vedea pasiunea cu care traia Hanna paginile pe care le citea el: ba din Odiseea, ba din Doamna cu Catelul, ba din Intriga si Iubire. Amantul Doamnei Chatterley o scarbise; dar staruise ca el sa i-o citeasca pana la capat.

Venea la ea, scotea cartea din servieta, citea atat timp cat voia ea, apoi faceau baie amandoi, apoi sex. De obicei ea era cea care il calarea. Cateodata era el deasupra. Insa initiativa o avea tot timpul ea.

Si dupa trei luni Hanna a disparut. Apartamentul ei era gol. Proprietarul i-a spus ca se mutase in Hamburg, fara sa lase noua adresa.

Se suparase din nou pe el? Unde gresise el? Isi imputa ca tinuse legatura secreta fata de toti prietenii. Insa nu stiuse daca ea ar fi fost de acord ca legatura sa fie publica. Isi imputa ca simtise la un moment dat apasarea timpului petrecut cu ea: colegii si colegele de clasa mergeau la strand, sau la cofetarie, sau organizau petreceri, el se scuza mereu. Isi imputa ca una din colegele de clasa il privea cu interes, iar el nu putea fi nepasator.

Poate ca simtea de fapt altceva, dar era prea copil ca sa realizeze: legatura aceea se incheiase cumva neterminata, cercul nu se inchisese. Nu stia pentru ce disparuse Hanna. Daca ar fi stiut, povestea lor ar fi fost cu cap si coada.

A ramas in sufletul lui, si dupa ce a inceput legaturi sexuale cu alte femei, de data asta de varsta lui. Ea era undeva acolo in el, o umbra nelamurita, care il impiedica de fapt sa dea dovada de plinatate sufleteasca in relatiile cu celelalte.

A revazut-o peste vreo zece ani, in 1965. Hanna era acum de 45 ani, dar tot frumoasa.

El era student la o facultate de drept si participa la un seminar dedicat crimelor naziste. Intreg grupul a participat la un proces intentat unor gardience SS, acuzate de uciderea a vreo trei sute de detinute: fusese in 1944, trupele germane se retrageau impreuna cu detinutii din lagar, intr-o noapte detinutele au fost inchise intr-o biserica; satul a fost bombardat, biserica a luat foc, gardiencele nu au descuiat usa, detinutele au murit toate. Doar doua supravietuitoare: o mama si o fiica.

Hanna Schmitz era una dintre gardiencele SS.

A ramas inmarmurit. Nu stia ce sa creada. S-a uitat tot timpul la ea, ea se uita din cand in cand la el, nu si-au vorbit niciodata. Nimic nu era schimbat pe fata ei.

Comportarea ei era bizara: toate celelalte gardience incercau sa isi micsoreze vina, sa spuna ca nu erau acolo, ca nu au stiut nimic, ca alte gardience fusesera de vina.

Ea insa nu nega. Parca incerca sa explice. Dar explicatiile ei trezeau stupefactie. Nu putea sa descuie usa, detinutele ar fi putut sa evadeze in intuneric, iar datoria ei era sa le pazeasca. L-a si intrebat pe judecator: dumneata ce ai fi facut in locul meu? Judecatorul a ramas stupefiat de intrebare.

Cele doua supravietuitoare traiau acum una in Israel si cealalta in New York. A venit sa depuna marturie doar fiica, dela New York.

Gardiencele lucrasera de fapt la un mic lagar satelit al Auschwitz-ului. Odata pe luna Hanna trebuia sa selecteze zece detinute sa fie trimise inapoi la Auschwitz, la moarte sigura. Alte zece veneau sa le ia locul in lagarul satelit.

Judecatorul a intrebat-o, stiati ca le trimiteti la moarte?

Si ce as fi putut face? Urmau sa vina zece noi, trebuia sa le asigur locuri.

Supravietuitoarea a povestit cum Hanna isi selecta lotul de zece cu o luna mai devreme. Le proteja toata luna, nu le scotea la munca, seara le punea sa ii citeasca, cu voce tare.

La un moment dat el a inteles. Hanna era analfabeta! Isi ascunsese toata viata defectul acesta. Cel mai tare se temuse sa nu fie descoperita. De aceea parasise munca la uzinele Siemens (unde urma sa fie avansata, deci descoperita) si intrase in SS (unde nu i se cerusera dovezi scolare). De aceea parasise in graba orasul lui (era taxatoare pe tramvai, i se propusese sa fie avansata, sa lucreze in birou).

Si acum la proces, grija ei era sa nu isi dea nimeni seama ca e analfabeta; nu sa isi construiasca o aparare atat cat se putea. De aceea a recunoscut ca ea scrisese un raport compromitator. La inceput negase, dar celelalte gardience dadusera vina pe ea. A negat in continuare; i s-a cerut proba grafologica. Aflata in fata foii de hartie si invitata sa scrie cateva cuvinte, a declarat ca nu e nevoie: ea era autoarea raportului.

El s-a gandit sa dea la iveala problema ei, ca era analfabeta si deci nu ea scrisese raportul. Nu a putut sa o faca.

Un amestec de neputinta omeneasca, de oroare fata de crimele ei, de autoimputare ca putuse iubi o criminala. Si toate astea amestecate si cu gandul ca nu avea dreptul moral sa o deconspire, daca ea nu o voia.

Toate celelate gardience au scapat cu patru ani de inchisoare. Hanna a fost condamnata la inchisoare pe viata.

Anii urmatori nu l-au eliberat pe el deloc de ganduri. Ar fi vrut sa o judece, dar pentru asta simtea ca mai intai are nevoie sa o inteleaga. Si cu cat o intelegea mai mult, cu atat simtea ca nu mai putea sa o judece.

Atunci revenea. Trebuia mai intai sa o judece: era o criminala odioasa. Trebuia sa o judece mai intai, sa realizeze in sufletul lui oroarea crimelor ei. Ca sa o inteleaga, trebuia mai intai sa o judece.

Dar cand o judeca nu mai putea sa o inteleaga.

Casatoria lui a fost scurta, Gertrude nu a putut sa fie multumita de el. Fata lor a facut scoala la un internat, departe de ambii parinti.

Iar el s-a apucat sa citeasca din nou cu voce tare, intreaga Odissee, apoi Doamna cu Catelul, apoi Intriga si Iubire, apoi Amantul Doamnei Chatterley. Si s-a inregistrat pe casete. Si a inceput sa trimeata casetele la inchisoare, pentru Hanna. Dece o facea?

Un prieten de-al meu a trecut printr-o experienta asemanatoare. Avusese o legatura cu o femeie nebuna. In nebunia ei era un pericol pentru familia lui. Femeia ii ura copilul, il bestema tot timpul.

A incercat sa scape de ea. Atunci ea a intrat in criza. A aflat ca ea facea crize in fiecare an si era intenata cu forta, pentru cateva saptamani.

Imaginea posibilei ei internari cu forta l-a dat peste cap. A inceput sa mearga la ea pe ascuns, si sa incerce sa o convinga sa se duca la doctor de buna voie.

Hanna asculta casetele. A inceput sa imprumute carti din biblioteca inchisorii si a invatat sa citeasca, si apoi sa scrie, tot ascultand casetele.

Intr-o buna zi el a primit o scrisoare din inchisoare. Era Hanna, mi-a placut povestea ta, pustiule.

A continuat sa ii trimita casete, ani dupa ani. Insa nu i-a scris niciodata. Oricat de mult il ruga ea de fiecare data, scrie-mi si tu ceva.

Dupa 20 de ani, urma sa fie eliberata conditionat. Singurul ei contact era el. Directoarea inchisorii l-a rugat sa o ajute.

A fost revoltat. Ce vina avea el? I-a gasit insa un apartament mic si o slujba.

A venit in sfarsit sa o vada pe Hanna, cu o saptamana inainte sa fie eliberata. Era batrana, se ingrasase, avea parul alb si in neoranduiala, mirosea urat.

Hanna i-a zambit, timida si cu speranta parca, pustiule!

El nu a putut sa faca mai mult decat sa zambeasca stingher si conventional. I-a intins mana, cu retinere. I-a spus ca i-a facut rost de apartament si de slujba si ca va reveni sa o ia, dupa o saptamana.

Si a intrebat-o, de abia atunci, nu te apasa ce ai facut?

Dece vrei sa stii? a zis ea. Nimeni nu ma intelege. Nimeni nu are dreptul sa ma judece. Doar ele, cele care au murit. Doar ele ma inteleg. Si vin in fiecare noapte sa ma viziteze in vis.

Cand a revenit sa o ia, peste o saptamana, a gasit-o moarta. Se spanzurase in dimineata aceea.

A aflat ca dupa ce invatase sa citeasca, voise sa cunoasca toata literatura Holocaustului. Ii citise pe Primo Levi, si pe Hannah Arendt, si pe Elie Wiesel. Si dupa aceea incepuse sa decada biologic. Sa nu ii mai pese de ea. Manca mult, nu se mai spala, nu se mai ingrijea. Poate simtea in sfarsit ca nu mai are dreptul sa faca parte din lumea aceasta.

A vazut-o in morga inchisorii. Si de abia atunci a putut sa desluseasca pe fatza aceea batrana, fatza cea tanara. Pentru ce nu putuse sa o desluseasca atunci cand o vizitase? Vorbise cu ea la telefon, sa ii spuna ca a doua zi vine sa o ia. Vocea ii era le fel de tanara. Pentru ce nu ii deslusise vocea tanara cu o saptamana in urma, cand o vizitase? In celula era o poza decupata dintr-un ziar: poza lui, cand absolvise liceul si directorul ii strangea mana!

Lacrimile curgeau fara voia lui, fara ca el sa vrea sa le dea drumul.

A vazut-o pe supravietuitoarea evreica, peste un an, la New York. A incercat sa ii explice ca Hanna fusese analfabeta.

Si asta o face mai putin criminala?

Evreica a inteles repede povestea lui. Si l-a intrebat, nu va dati seama ca s-a purtat cu dumneavoastra asa cum se purta cu noi? Aveati 15 ani, v-a distrus viata. Nu ati mai fost in stare sa aveti grija de nevasta, nici de fiica dumneavoastra.

Nicicand nu am inteles mai bine expresia asta, banalitatea raului.

Au mai trecut zece ani. A simtit nevoia sa isi scrie povestea. Pentru ca sa se elibereze in sfarsit de ea? Sau pentru ca simtea ca incepe sa uite si voia sa o pastreze pe Hanna in memorie?

S-a acuzat pe el de multe ori. Alteori a acuzat-o pe ea.

Pana la urma a inteles ca tot ce s-a intamplat nu a fost nici bine, nici rau, a fost viata lui. Atat. Si atunci cartea a inceput sa se scrie singura.

A pus-o pe mormantul ei, impreuna cu flori din acelea cu care venise prima data la ea, atunci de mult. A fost singura data cand a venit la mormantul Hannei Schmitz.


------------------------

Am vazut filmul, The Reader, intr-una din ultimele zile ale lui 2008.

Filmul mi s-a parut un pic ratat. Acelasi regizor (Stephen Daldry) care a facut The Hours, dupa romanul lui Michael Cunningham. Acela imi placuse (desi cartea o socoteam superioara).

Aici, filmului parca ii lipsea ceva. Incercase sa o bage si pe fiica lui in poveste, dar era o relatie nedezvoltata cinematografic pana la capat.

Doi actori extraordinari. In rolul Hannei, Kate Winslet. E o mare artista. A stiut sa gaseasca nota justa a unui rol atat de greu. Este extraordinar sa prezinti in acelasi personaj, care se comporta de fiecare data la fel, atat de multe planuri atat de contradictorii. Fiecare plan este facut perfect credibil, iar Hanna ramane mereu aceeasi

Si pustiul, baiatul de cincisprezece ani. Un actor german tanar (David Kross), care a jucat superb toata trezirea lui erotica, un mascul din ce in ce mai mandru ramas in fond copil. Insa Ralph Fiennes in rolul maturului nu m-a convins, ca sa fiu drept. Poate si pentru ca ea, Kate Winslet, era coplesitoare.

Am cautat imediat cartea, Der Vorleser, de Bernhard Schlink. Este prezentata ca fiind intr-o oarecare masura autobiografica. Nu am lasat-o din mana, pana nu am terminat-o. Apoi am recitit-o.

(Video authored by Myspace Titanic)

Ultimul film din 2008, intaia carte din 2009.


(Bernhard Schlink)

(German and Nordic Cinema)