Ulita Copilariei

(musical background: Albeniz, Suite Espanola No. 1 - Asturias)

Bunica mea locuia pe strada Austrului la numarul 26: era o curte lunga, cu o multime de chiriasi. Un corp de case asa cum se construiau pe vremuri, cu cismeaua si closetul in curte, cu cotet de pasari, cu o magazioara de lemne, cu pivnita. Tarziu s-a instalat apa in fiecare apartament.



Sigur ca locatarii s-au tot schimbat de-a lungul anilor si nu cunosc pe nici unul din cei de azi. Dar de cativa din cei de demult imi amintesc bine.


Domnul Marineanu locuia in fundul curtii, cu sotia, cu mama soacra si cu un nepot care avea vreo doi ani mai mult decat mine. Domnul Marineanu fusese pe vremuri in corul Operei, acum era pensionar si canta duminicile la biserica Popa Nan.

Domnul Georgescu locuia cu nevasta si cu fata vis-a-vis de apartamentul bunicii. Exista si un etaj, unde locuia un tanar, Danila, mai veneau prieteni la el si mai faceau cate o petrecere. S-a insurat si apoi s-au mutat in alta parte.

In fata locuia o doamna care avea obiceiul sa ma intrebe cat de tare o iubesc pe bunica. Deschideam bratele larg de tot. Radea si ma intreba apoi cat de tare o iubesc pe mama. Deschideam bratele si mai mult. Odata a inceput sa imi explice ca orice copil este adus pe lume de o barza, numai ca eu eram atat de mic incat am inteles ca este vorba de o varza.

Bunica ma lua dimineata, ma dezbraca de camasa de noapte si ma suia pe un scaun si punea in fata un alt scaun cu lighean, ca sa ma spele. I-am spus odata ca nu ma voi casatori niciodata si mi-a tras o palma imediat, esti prea mic sa stii daca o sa te casatoresti sau nu! Alta data m-am lovit rau si am inceput sa plang, bunica era impreuna cu cateva vecine si m-a mangaiat. Continuam sa plang si am auzit, lasa ca pana se insoara o sa-i treaca.



Numarul 26 era pe Austrului intre strazile Timpului si Mecet. Strada Austrului continua dupa Mecet pana la strada Tepes Voda, insa pe vremuri se termina la Mecet: incepea un cimitir turcesc (de unde vine si numele strazii: mecet inseamna in limba turca cimitir).

Ei bine, la intersectia strazilor Austrului si Mecet se afla in copilaria mea Scoala Greceasca - sambata seara erau acolo niste reuniuni cu dans, cu tinerete, si cu zgomot, mult zgomot - de duduiau si strada Austrului, si strada Mecet si probabil si Vlad Tepes.

Tot scoala e si acum, dar nu mai stiu de care fel. Asa ca pentru cine stie sa citeasca pietrele si sa asculte duhul locului, acolo se vorbeste de multe: de lunga perioada in care tara noastra a fost sub stapanire otomana, de conflictele dintre romani si turci, dintre greci si turci, de o convietuire in care ne-am tot certat fara sa ne dam seama cat de mult semanam unii cu ceilalti, cate am imprumutat unii dela altii, de Balcanii nostri dintotdeauna.

(aici a fost Scoala Greceasca)

Dar sa ma intorc pe Austrului. De partea cealalta, pe strada Timpului se afla un atelier de cizmarie: patronul era un om batran care nu isi pusese firma: nu avea el atat de multi bani sa plateasca si impozit pe firma. Usa si ferestrele au fost intre timp astupate de un zid ramas netencuit.

(aici a fost cizmaria)

Domnul Marinica locuia chiar langa casele in care statea bunica. Era un om marunt si urat, cu ochelari si o sapca pe cap. Mai tarziu am aflat ca isi oferea camera perechilor de amorezi, contra cost. Eram prea mic sa inteleg, il asociam cu cantecul la moda pe atunci, Marinica zis codasul.

Casa lui Marinica nu mai exista de mult, este un sopron in locul ei.

(aici era casa lui Marinica)

Incepand cu intersectia cu strada Tmpului si pana la bulevardul Pache aspectul caselor se schimba, vile cochete cu curti aranjate frumos. Imi revine des un vis in care ma aflu pe bulevard in dreptul strazii Austrului si ceva se intampla ca nu pot intra acolo. Ori e tarziu si mai am ceva urgent de facut, ori sunt atras de Foisorul de Foc (care intr-adevar nu e departe) si ma duc acolo, ori intru pe Popa Nan, eventual o cotesc pe strada Plantelor, dar una peste alta cand sa ajung pe Austrului mi se termina visul.

La intersectia cu strada Timpului, la etaj locuia o domnisoara, care ma saluta voioasa de pe balcon, de cate ori ma vedea. E drept ca la cinci sau sase ani cat aveam, nu dadeam semne nici de burta si nici de chelie. Si nici ochelari nu purtam.



Un pitic locuia pe Timpului. Mergea intotdeauna imbracat foarte corect, cu pardesiu, si avea o servieta si baston. Fusese director de minister pe vremuri. Eram impresionat si o tot intrebam pe bunica pentru ce era atat de mic. Raspunsul, fiindca atunci cand era copil nu a mancat.

Asa ca intr-o zi l-am intrebat pentru ce nu a mancat cand era mic. Piticul m-a sfatuit sa nu fac la fel ca el, sa mananc tot ce imi da bunica.

Mai tarziu am vazut alt pitic, prin Piata Amzei: manca un covrig! Mirarea mea a fost mare. Mi s-a explicat, degeaba mai mananca acum, trebuia sa manance cand era mic.

Intr-o zi piticul a murit. Toata lumea era adunata in fata casei lui de pe Timpului. Cand i-au scos sicriul, cineva mi-a acoperit fata, am intrebat dece, mi-au zis ca piticul a plecat la plimbare.


(Bucuresti)