Un documentar din anul 1925: Grass: A Nation's Battle for Life

(click here for the English version)

Vreau sa va vorbesc despre unul din primele documentare etnografice din istoria cinematografului: Grass: A Nation's Battle for Life, produs in 1925. Este un film extraordinar, iar povestea filmarii lui este si ea uluitoare.

Totul a inceput cu doi prieteni care aveau ambitia sa produca un film cu care sa egaleze succesul pe care il avusese Nanook of the North al lui Flaherty. Unul din cei doi era Merian Caldwell Cooper: promotor pasionat in industria aviatiei si in industria cinematografica, pilot pe bombardiere in primul razboi mondial, ranit in lupta de doua ori. Al doilea era Ernest Beaumont_Schoedsack: cameraman pe front in primul razboi mondial, inregistrand in bataia focului actiunile de infanterie. Cei doi se intalnisera prima oara in Polonia in timpul razboiului cu Rusia Sovietica: Merian Cooper era in Escadronul Kościuszko, iar Ernest Schoedsack facea parte dintr-un detasament fotografic al Crucii Rosii - Red Cross Photographic Development. e vor reintalni la inceputul anilor 20 si vor incepe sa colaboreze. Intre timp Merian Cooper cazuse prizonier la bolsevici si reusise sa evadeze.

(de la stanga) Merian C. Cooper, Marguerite E. Harrison, Ernest B. Schoedsack

Bun. S-au hotarat deci sa faca si ei un film cu succesul lui Nanook. Flaherty e dusese sa filmeze la eschimosi, ei aveau sa mearga in Kurdistan.Expeditia a inceput in octombrie 1923, la Angora (Ankara de azi). Impreuna cu ei era si o femeie: ziarista (indeplinind uneori si misiuni in care sdiplomatia se impletea cu culegerea de informatii) Marguerite Elton Harrison, avand si ea gustul primejdiei inscris in ADN. Fusese in misiuni de mare risc in timpul razboiului, in Germania, Rusia, Japonia si China, si fusese detinuta o vreme intr-o inchisoare sovietica.

In timpul expeditiei, cei trei s-au decis sa mearga si mai departe, pana la un trib nomad, al bahtiarilor, undeva prin centrul Persiei si sa ii urmareasca in migratia lor bianuala dela est la vest, in cautare de pasuni pentru cirezile lor.

De doua ori pe an bahtiarii trebuie sa migreze cu cirezile lor in cautarea hranei, odata catre est, a doua oara inapoi catre vest, intre tabara lor de vara (in Chahārmahāl-o-Bakhtiyārī) si cea de iarna (in Khūzestān). Asta inseamna traversarea raului Kārun (identificat de catre unii cu Pishonul, unul din cele patru rauri care uda Edenul, mentionat in Cartea Genezei) si escaladarea varfului Zard-Kuh, cel mai inalt din lantul muntilor Zagros.

Pe atunci nu exista inca nici un pod construit peste raul Kārun, iar bahtiarii umblau desculti. Si asa desculti trebuiau sa escaladeze muntii plini de zapada. Animalele erau puse sa inoate in rau, fireste foarte multe mureau inecate.

Era vorba de 50.000 de oameni si de o jumatate de milion de animale. Conducatorul convoiului, Haidar Han, era un om de mare autoritate printre ai sai, altfel deplasarea s-ar fi terminat printr-un dezastru. .

Decizia celor trei americani de a se alatura bahtiarilor s-a dovedit extrem de inspirata: filmand calatoria lor au creat o capodopera.

(de la stanga) Merian C. Cooper, Lufta, Haidar Khan, Ernest B. Schoedsack

Filmul are doua parti distincte. In prima parte este redata calatoria dela Angora spre Kurdistan, cu o descriere pitoreasca a unui popas intr-un caravanserai, si cu o serie de momente amuzante, ca de pilda intalnirea neasteptata cu un detasament de politie a desertului, prilej de a filma un dans absolut suprarealist executat cu gratie de politistii calari!

Insa in a doua parte filmul devine o capodopera: pur si simplu filmarea oamenilor desculti care traverseaza cu animalele raul si apoi muntii, contine un fior epopeic. Este acolo intreaga drama a acestei populatii in lupta continua pentru viata,iar aceasta drama este redata cu simplitate si maretie.



Calatoria s-a incheiat in primavara lui 1924 (o diploma emisa la Teheran si datata 24 iunie 1924, semnata de Haidar Han si de catre Printul Amir Jang, certifica faptul ca acei trei americani erau primii straini care insotisera tribul in cele 48 de zile ale migratiei).

Criticii de film aveau sa compare Grass cu Nanook, si filmul lui Flaherty avea sa primeasca totusi nota mai mare. De altfel avea si meritul de a fi primul dintre cele doua. Am gasit insa o remarca interesanta intr-un eseu scris de Richard Griffith (curator al filmotecii de la MoMA intre 1951 - 1965): Flaherty filmase o populatie pe care o cunostea, pe cand Cooper si Shoedsack se aventurasera in plin necunoscut.

Imaginile din Nanook sunt mult mai maiestrit realizate, pe cand in Grass avem the real thing, lucrul real: ceea ce se petrece pe ecran este live.

Am vazut mai intai filmul Grass pe Netflix si este intr-adevar fascinant.

Filmului i s-a adaugat un fond sonor, cu cateva piese evocative de muzica persana, compuse si interpretate de Gholam Hosain Janati-Ataie (santur si daf), Kavous Shirzadian (tar, tombak si oud) si Amir Ali Vahabzadegan (tambur turcesc, setar, dohol, daf si voce): un tribut acordat acestei comunitati care lupta atat de greu pentru asigurarea vietii.

Cooper si Schoedsack aveau sa isi continue colaborarea. A urmat Chang in 1927,cu scene filmate in jungla tailandeza: tigri, elefanti si leoparzi surprinsi in miscari violente, redate pe ecran cu un sens formidabil al imediatului.
.
A venit apoi King Kong (1933), cu un succes extraordinar de public: uriasa gorila avea sa fie reluata apoi in alte ecranizari, dar Cooper si Shoedsack au fost cei ce au creat-o.

A venit apoi cel de-al doilea razboi mondial, si Cooper s-a inrolat din nou. Cat despre Shoedsack, nu imi este clar daca a mai participat sau nu, ceva a fost totusi, pentru ca vederea i-a fost grav afectata in razboi, insa a mai lucrat cativa ani dupa aceea.

Personalitatea lui Cooper i-a atras atentia lui Kevin Brownlow, marele istoric al epocii cinematogarfului mut, care a facut in 2005 un film despre acest pionier al documentarului (I'm King Kong!: The Exploits of Merian C. Cooper). Si de fapt informatia despre filmul lui Brownlow m-a facut sa caut filmul Grass. Iar informatia despre Brownlow am primit-o intr-o conversatie telefonica pe care am avut-o cu Jack Goelmann, un  prieten din NY, acum in varsta de 90 de ani care si-a dedicat viata cautarii si popularizarii filmelor de mare calitate.

----------------------------

Cat despre bahtiari, ei isi continua migratiile bianuale cu cirezile lor. Acum le transporta in camioane si nu mai sunt desculti, dar tot foarte greu este.

Haidar Han, conducatorul lor, s-a imbolnavit de febra galbena si a murit in anul urmator producerii filmului. Lufta, baiatul sau, care avea noua ani cand s-a facut filmul (apare si el pe ecran), avea sa fie intervievat in 1990 pentru o carte dedicata filmului (Grass: Untold Stories).


.
Autorul cartii este un savant iranian, Bahman Maghsoudlou. Am gasit un video cu scene din film comentate de acest autor. Din pacate nu este subtitrat, si nu stiu cati dintre noi stie limba farsi. Si din pacate intre timp acest video nici nu mai este disponibil :) Se mai intampla.

-------------------------

Ei bine, si dupa asta, am reusit sa gasesc pe youTube filmul integral. Vi-l ofer aici:

Grass: A Nation's Battle for Life (1925)