Giverny povestit de catre Jean

In fapt, Giverny este un satuc langa Vernon, in Normandie, la vreo 30 de kilometri de mine. Acolo Monet si-a facut cuibul, acolo a pictat oameni si gradina pana in ultimele lui clipe.
Locul a fost intamaiat de admiratorii artistului care au salvat cu inspiratie si transpiratie aceasta bucata de patrimoniu. A devenit loc de pelerinaj iar americanii si-au infiintat alaturi o colonie de artisti activa, infloritoare.
O prima dilema: cand sa vizitezi casa lui Monet? Raspunsul in epoca in care toate gradinile sunt mai frumose se va tempera prin idiosincrazia de a merge intru impartasire, comunicare cu Arta impreuna - puhoi cu puzderia de mici japonezi fotografianti, de mari americani galagiosi, de docti germani in grupuri compacte si alte numeroase neamuri vorbarete, transpirante, ocupatoare de spatiu si invadatoare de peisaj.
Am vazut coltisorul lui Monet in toate sezoanele. Si cel mai drag mi-a fost in afara lor, ca sa zic asa, primavara devreme.

Acum, ca am decis vizita, uite ce descoperim:

Satucul mic, curatel si verde te conduce prin strazile lungi spre locul magic. O casa mare, destul de oarecare din strada. Cand ii calci pragul insa (dupa mereu existenta coada la bilete) dinspre curte te ia cu piele de gaina. Replonjat inainte cu un secol, te surprinde inca din afara nonconformismul: casa tzipa roz visina-putreda si verde frunza. Fauve avant la lettre. Inauntru, camerele inghetate in timp: mobile simple dar originale, obiecte adevarate, si poze... Si, surprinzatoare iar si de neuitat, bucataria galbena (galben crom) scuturand tipicul si vizitatorul, o camera cu soare din pereti, atat de curajoasa pentru epoca incat te amuza in context vechile, desuetele obiecte centenare...

Clou-ul ramane insa gradina.

In spatele casei, o gradina patratoasa, destul de clasica. Ceea ce azi s-ar numi in Franta un jardin de curé, o gradina din dosul casei parohiale a unui preot de tzara. O gradina structurata pe alei drepte, intre parteruri de flori dintre cele pe care le stim din gradinile bunicilor noastre: trandafiri, petunii, zinii... Deasupra aleilor se incoarda arcuri de trandafiri cataratori. Ici si colo cate un bujor arborescent, o albizzia... O dulce desuetitudine.
E departe, ca sa fiu sincer de imaginea gradinii mele ideale. Daca gradina s-ar opri aici ar fi prea putina materie pentru mine ca sa va relatez de ce iubesc eu locul.

Dar Monet si-a mai cumparat un picior de plai. Devenit, da, a urmat ceea ce presupuneti ! Din fundul gradinii popesti, trecand strada (azi un tunel subterana sigura continuitatea = purgatoriul) ajungi direct in rai!

O gradina fara egal in amintirea celui care sunt, vanator de gradini si vizitator asiduu. O gradina impadurita, cu alei intortocheate, crescuta in jurul unei salbe de lacuri...Gradina cu irisi, cu nuferi (nympheas), cu salcii plangatoare care isi limpezesc coama in ape, tufe inflorate si bambus.
Nu poti simti gradina aceea decat dupa ce ai cunoscut sala Monet la Jeu de Paume la Paris, dupa ce te-ai impregnat de tablourile naturii maestrului. Atunci ai cheia raiului si nu iti ramane decat sa faci preumblarea scaldandu-te in atmosfera care a constituit pretextul creatiei de geniu si gustand nemurirea.

Jean



(Monet)