Updates, Live

Monday, November 13, 2006

Valentin - istoria unui film

Valentin
Ai avut un moment in copilaria ta care te-a impresionat atat de mult atunci cand s-a intamplat, aveai opt ani, incat iti amintesti ca te-ai hotarat pe loc ca nu te vei mai face astronaut, ci scriitor, pentru ca rostul tau este sa povestesti momentul.
Si dupa ani si ani, momentul acela nu l-ai uitat, doar ca il simti altfel, pe masura ce imbatranesti. Si amintirile celelalte se tes in jurul momentului acela. Scriitor nu ai devenit, ci regizor de film - si intelegi ca meseria asta ti-ai ales-o pentru a povesti momentul acela din copilaria ta, cand aveai numai opt ani.
Lumea de atunci, intamplarile de atunci, le vezi cu alti ochi, nu mai esti copil, nu mai esti nici tanar, te apropii de cinzeci de ani - si pe tine te vezi altfel - si ceea ce te mira mai mult este cum arata lumea, cum aratau intamplarile, vazute prin ochii tai de atunci, cand aveai numai opt ani, si voiai sa devii astronaut.
Momentul acela in care necunoscutul pe care il vedeai zilnic prin fereastra cafenelei, te-a strigat deodata.
Il vedeai in fiecare zi, de pe trotuar, prin fereastra cafenelei, era tot timpul neras, era ceva la el care te fascina, te apropiai de fereastra sa il vezi mai bine, si deodata, vedeai ca si el te priveste, si o luai la fuga speriat.
In ziua aceea te-a strigat, ai intrat si te-ai asezat pe un scaun in fata lui. Erai poate speriat, dar si curios.
Ti-a dat un pachet cu o camasa, din partea mamei tale, pe care nu o vazusesi de cand erai mic de tot, nu intelegeai de ce nu te vizita niciodata. Bunica iti tot spunea ca mama ta era o femeie rea, ca nu te iubea, ca era mai bine sa nu te gandesti la ea. Si tu stiai asta, stiai ca e mai bine ca nu te cauta, stiai ca nu te iubeste, dar te gandeai la ea, si ai fi vrut totusi sa vina, sa o vezi.
Bunica te crestea, tatal tau venea rar, de fiecare data cu o alta noua prietena, sa ti-o prezinte ca fiind noua ta mama. Venea rar, de multe ori tipa, nu avea rabdare cu tine, nu te asculta niciodata, tu voiai sa devii astronaut si voiai sa il intrebi multe, dar el nu intelegea nimic si se enerva.
Necunoscutul parea foarte stapan pe sine, iti amintesti dupa atat amar de ani, avea varsta pe care o ai tu acum, te privea cu seriozitate si cu tristete, dar tu l-ai intrebat de ce mama ta nu vine sa te vada niciodata, si el a inceput sa iti explice, si ii venea foarte greu sa spuna ce spunea, vorbea putin, apoi se oprea, apoi vorbea iar, si ai vazut ca incepusera sa ii curga lacrimile.
Dintr-odata, tu erai cel stapan pe tine, si ai inteles atunci totul, ai inteles ca mama ta fusese chinuita de tatal tau, care te chinuia si pe tine, ai inteles ca fusese foarte bolnava, ai inteles ca necunoscutul din fata ta, pe care il vedeai prin vitrina cafenelei in fiecare zi cand treceai pe trotuar pe acolo, de fapt te urmarea cu privirea, pentru ca statea acolo zi de zi pentru tine, si apoi ii spunea mamei tale despre tine. Si ai inteles toate astea cand ai vazut ca necunoscutul nu a mai putut sa reziste in fata intrebarilor tale si a inceput sa lacrimeze. Atunci ai inteles totul si l-ai rugat sa taca din gura - intelesesi totul - si atunci te-ai hotarat sa devii scriitor si sa povestesti.
De ce sa te faci astronaut? De acum americanii ajunsesera pe luna. Nu mai era mare lucru de facut ca astronaut.
Dar momentul asta trebuia sa il povestesti, sa il scrii si sa il citeasca toata lumea - sa stim toti ca mama ta te iubea si ca il trimisese pe omul acela sa te urmareasca si sa ii povesteasca despre tine. Si ca omul acela plansese in fata ta.
Fireste, l-ai intrebat daca era iubitul mamei. Ti-a spus linistit ca fusese o vreme prieten foarte bun cu ea, acum se mai vedeau din cand in cand, dar ca pe tine te vedea zilnic de la fereastra cafenelei.
Cafeneaua aceea este si acum, asa ca trebuia bagata in film, dar mai trebuia ceva - trebuia un actor mic de tot, de opt ani, care sa te interpreteze pe tine.
Ai avut de ales intre trei sute de copii - si l-ai ales pe Rodrigo Noya, pentru ca a jucat in scena aceea din cafenea asa cum ti se intamplase tie, un pic speriat mai intai, curios sa stie ce e cu mama lui, ascultandu-l pe barbat cu acea seriozitate pe care numai copiii de opt ani pot sa o aiba, traind intamplarea la fel cum o traisesi si tu. Un copil sasiu, cu niste ochelari mari - dar visand cum visasesi tu, sa devina astronaut, si facand exercitii cand era in baie sa isi tina respiratia sub apa.
Sigur insa ca un film nu putea sa contina numai o scena, aceea din cafenea, si atunci ai inceput sa tesi amintirile celelalte.
Tata venea rar, cu cate o noua prietena. Te-ai hotarat sa il interpretezi tu pe tata. Ai acum varsta pe care o avea el - o, nu, ai cu zece ani mai mult. Si deodata ti-ai dat seama cat e de greu sa il interpretezi, pentru ca era o bruta nesimtita.
Dar trebuia sa il interpretezi. Te-ai hotarat sa ii inventezi un frate, un unchi de-al tau, ca sa fie si un om cumsecade in familie. Venea si el rar prin Buenos Aires, ca avea o afacere tocmai la Ushuaia, pe langa stramtoarea Magellan. Dar cand venea, intra la tine in camera si te asculta ce ii povesteai tu - ii povesteai de fete care te iubeau - sigur ca fetele astea nu existau - dar tu te gandeai ca un barbat trebuie sa ii povesteasca altui barbat intamplari barbatesti. Mergeati si la un meci de fotbal. Te lua si la biserica, era prieten cu un preot tanar care predica despre Guevara - mult mai tarziu aveai sa afli despre teologia eliberarii si despre preotii care o imbratisarera atunci - copil fiind, singurul lucru pe care il observai era ca biserica se golea de credinciosi imediat ce preotul incepea sa vorbeasca despre Guevara. Ce s-o fi intamplat cu preotul acela mai tarziu, asta nu ne-ai mai zis-o, sigur ca mult timp nu a mai fost lasat sa fie preot si sa vorbeasca de Che Guevara in biserica, poate lucreaza la vreo revista, sau la vreun ziar, poate traieste dand meditatii, cine stie.
Pe bunica ta nu ai inventat-o, ai aratat-o in film asa cum era ea, tinea mult la tine, desi te cicalea toata ziua si se plangea mereu. Cateodata incepea sa iti povesteasca de bunicul, cum se indragostise de el, cum fugise cu el si cat de fericita fusese cu el toata viata. A murit brusc bunica, intr-o zi i s-a facut rau, ai dus-o tu la spital (ca tata nu venea cu saptamanile) si in dupa masa aia a murit.
Ai inventat insa un prieten, un tanar de vreo 25 de ani, un pianist cam fara noroc, te lua la el acasa cateodata si voia sa te invete sa canti la pian. L-ai intrebat odata ce face mama lui. Ti-a raspuns ca murise cand el avea 14 ani. Si a adaugat ca era evreica. Te-ai mirat, de la bunica ta stiai ca si mama ta era evreica si ca era mai bine ca nu mai venea sa te vada, ca daca ar fi venit, ea, bunica, ar fi gonit-o. Asa ca l-ai intrebat pe prietenul tau daca e rau sa fii evreu. A tacut si l-ai vazut mahnit. De ce pianistului, inventat de tine, i-ai mai inventat si o mama care murise, si evreica pe deasupra? Poate pentru ca originea ta evreiasca te-a urmarit apoi in viata, facandu-te sa te intrebi mereu daca esti argentinian sau esti evreu? Poate pentru ca toata lumea zicea ca evreii sunt niste oameni rai, si tu credeai ca si mama este rea, fiindca era evreica, pana ai inceput sa iti dai seama ca daca ea este evreica, si tu esti, si tu stiai ca nu esti rau?
Pianistul nu parea insa rau deloc - din cand in cand mai intra in cafeneaua aceea pe care o stiai - adica asa ai facut filmul, l-ai adus si pe el de cateva ori in cafenea - pentru ca locul acela isi avusese rostul lui in viata ta de copil, si cafeneaua aceea exista si acum, inseamna ca era in ea o magie, cafeneaua aceea, ramasa la fel dupa patruzeci de ani, isi are un suflet al ei. Cateodata pianistul se supara pe tine si te gonea, dar si tu te suparai pe el cateodata.
Si te-ai gandit ca toata povestea era totusi prea trista, asa ca trebuia totusi sa ii adaugi un pic de frumusete si de veselie.
Dar cum sa faci?
Ti-ai amintit ca fiecare prietena noua a tatei putea sa iti devina mama si tu te gandeai la asta. Si atunci ai inventat tu o prietena tanara si frumoasa, care se purta frumos cu tine. Si tu ai inceput sa ii povestesti totul, fericit, si i-ai spus si de mama, si de bunica, si de tata cum se poarta cu tine - si ea s-a speriat si l-a lasat pe tatal tau.
Te-ai dus atunci si ai asteptat-o, ai vazut-o cu un alt barbat. I-ai spus ca voiai ca ea sa fie mama ta si ca ea te tradase. S-a uitat la tine cu tristete si ti-a mangaiat mana, si ti-a spus ca ei i se paruse ca il iubeste pe tatal tau, dar isi daduse seama ca nu il iubeste, dar ca pe tine te iubeste.
S-a intamplat asa in realitate? Ei, copiii mai infloresc putin povestile.
Dar nu era de ajuns. Pe mama ta nu aveai cum sa o vezi, pe tatal tau il vedeai rar, pe bunica o pierdusesi, acum locuiai la un coleg de clasa care avea niste parinti buni ca painea lui Dumnezeu.
Chiar, ai vazut-o vreodata in viata, mai tarziu, pe mama? Stiu si eu? Poate a murit intre timp, daca era atat de bolnava. Poate stia ea ceva, de niciodata nu a venit sa te vada, stia o taina cumplita, pe care tu nu ai avut cum sa o afli, si stia ca ti-ar face rau daca te-ar vedea. Poate te-a vazut insa, dupa aceea, dupa ce bunica ta murise. Barbatul care iti daduse pachetul cu camasa din partea ei iti spusese ca ea incepuse sa se insanatoseasca. Cine stie? Nu ne-ai spus-o, si nu te-am intrebat, pentru ca e povestea ta, si ne spui ce crezi tu ca trebuie si cat crezi tu ca trebuie.
Filmul era in capul tau aproape gata. Pentru bunica ai ales o mare actrita, pe Carmen Maura, parca stiai ca mie imi plac filmele lui Almodovar si o vazusem jucand in Mujeres al borde de un ataque de nervios.
Ai gasit si bani pentru film, a iesit o coproductie argentiniano-spaniolo-olandeza. Copilului i-ai inventat un nume, Valentin, si asa i-ai dat titlul si filmului, Valentin ... dar mai trebuia ceva.
Era totusi prea trist.Si atunci ti-a venit o idee - macar ca acum aveai aproape cinzeci de ani. Dar ai mai avut odata imaginatia fantastica a celui care fusesesi la opt ani. L-ai pus pe copil sa decida ca daca fosta prietena a tatalui nu mai avea cum sa ii devina mama, ii putea deveni matusa. Ai invitat-o intr-o zi la cafenea si i-ai prezentat-o pianistului. Ea parea surprinsa, si el intimidat, tie insa iti turuia gura. Si au ramas apoi tot timpul impreuna, nu s-au mai despartit, si au fost fericiti asa cum numai bunica fusese fericita cu bunicul. Si ai avut - macar in imaginatia ta - un unchi si o matusa.

Valentin, al regizorului Alejandro Agresti, facut in 2002.

(Filmofilia)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home