Updates, Live

Friday, January 12, 2007

Stalingrad



Am avut posibilitatea acum vreo doi sau trei ani sa vad filmul german Stalingrad - mi s-a parut un film extraordinar, mi s-a parut ca nu se abatea deloc dela adevarul istoric - si am admirat taria cu care cineastii germani care au facut filmul au privit acest moment atat de important si atat de dureros al istoriei lor. Filmul nu ii infrumuseta pe germani, si nici pe rusi - in acelasi timp nu ii uratea nici pe unii, nici pe ceilalti. Eroii nu erau marii comandanti, si nici calaii SS-isti sau KGB-isti - ci oameni simpli, angajati in marele macel. Oameni nici buni, nici rai, oameni si atat.

Filmul m-a impresionat, cum zic, si mi-a amintit de un articol pe care il citisem cu foarte multi ani in urma in revista Orizonturi - erau prezentate scrisori trimise acasa de militari germani prinsi in incercuirea de la Stalingrad - aceste scrisori nu ajunsesera niciodata acasa, ci fusesera capturate de sovietici - iar dupa douazeci de ani sovieticii le dadeau publicitatii.

Erau scrisori sfasietoare,tocmai pentru ca erau scrise de oameni obisnuiti, care stiau ca vor muri in inclestarea de acolo - unul povestea despre un pian gasit intr-una din casele bombardate - un coleg cantase la acel pian, pe malul Volgai, in gerul cumplit, piese de Beethoven - o scena suprarealista, care de fapt simboliza suprarealismul inclestarii - cred ca plecand de la scrisoarea aceasta s-ar putea scrie un roman zguduitor despre tragedia de la Stalingrad - sigur ca nu ar fi o cronica exacta, dar ar fi un roman extraordinar - sa intelegi ceea ce omeneste s-a intamplat la Stalingrad, pornind de la imaginea aceasta -un pian pe malul Volgai, ger ciumplit, toti vor muri in curand, unul din ei canta Beethoven - o alta scrisoare se adresa sotiei, pastreaza-mi aminitirea timp de sase luni, nu mai mult, apoi gaseste un tata pentru cei doi copii ai nostri - o alta scrisoare se adresa tatalui, pastor luteran, fiul isi pierduse credinta in Dumnezeu la Stalingrad si isi blestema tatal - si poate ca de fapt acel om, care a murit desigur in inclestare, de abia atunci, pierzandu-si credinta in Dumnezeu, in patrie, in tatal sau, de abia atunci a descoperit adevarul fundamental - poate de abia atunci l-a descoperit cu adevarat pe Dumnezeu - poate ca Dumnezeul adevarat este acolo unde orice credinta si orice speranta se dovedesc niste minciuni.

Si am comparat filmul, vazut prin 2003, cu scrisorile, citite in anii '60 - si am fost la fel de zguduit.

In inclestarea aceea ingrozitoare, in care s-au intamplat lucruri atat de cumplite, si in care si rusii, si germanii, soldatii obisnuiti, au coborat atat de jos in infern, acolo inainte de a muri, ei au pierdut totul si au ramas doar oameni.

Afisul filmului


(Filmofilia)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home