Updates, Live

Wednesday, July 18, 2007

Aelita - povestea unui film constructivist

Aelita
Cine este Aelita, o stim toti: este printesa martienilor, insa planeta este condusa de un consiliu al batranilor, unde troneaza atotputernicul Tuskub. Exista acolo si Gos, constructor de dispozitive astronomice de mare acuratete - care este insa obligat sa tina secretul lor cu strasnicie - martienii nu trebuie sa stie prea multe, asa este de parere dictatorul Tuskub.

Tuskub ar vrea sa o tina deoparte si pe printesa Aelita, dar ea vine in ascuns in observatorul astronomic manuit de Gos si priveste prin dispozitivele lui - asa ca vede Pamantul, pe Pamant vede mai intai New Yorkul - apoi Parisul - si apoi vede Moscova, unde un barbat si o femeie, rezemati de balustradele de pe malul raului, se saruta fericiti.

Si Aelita incepe sa tanjeasca dupa pamanteanul cel frumos din Moscova. E chinuitor sa fie atat de departe. Ce bine ar fi sa ajunga oe Marte si sa isi lipeasca buzele de ale ei!

Bine, bine, si de ce tocmai moscovitul i-a dat printesei martiene fiorul erotic? Raspunsul vine de la sine: filmul este sovietic! Este Aelita, turnat in 1924 de catre Iacov Protazanov. Veteranul cinematografiei rusesti de dinainte de Primul Razboi Mondial fusese invitat sa se intoarca in patrie - emigrase dupa Revolutie, se aflase o vreme la Istanbul, incercand sa isi faca drum spre studiourile din Occident. Acum se afla la Moscova si i se incredintase producerea unui film de science-fiction dupa romanul Aelita, al lui Alexei Tolstoi. Avea la dispozitie o echipa formidabila si o finantare generoasa.


Telescop
Observatorul arata marfa - decor constructivist - scenografa a fost Alexandra Ekster, artista apropiata de Tatlin, de Rodcenko, de Malevici si de Lissitzky - a absorbit tot ce era mai bun in suprematism si in constructivism - iar rezultatul sunt decorurile de pe Marte - wow! Pentru decorurile Alexandrei Ekster am si cumparat dvd-ul cu filmul - sunt inebunit dupa avangarda anilor '20 - dupa suprematism si constructivism - dupa PROUN-ii lui Lissitzky, dupa Pobeda nad solntze, si dupa Povestea celor Doua Dreptunghiuri.

La Galeria de Arta Corcoran din Washington este deschisa o expozitie dedicata avangardei anilor '20 si '30. O expozitie uriasa, cu documente, carti, litografii, afise, fragmente de film, obiecte - am vazut-o de doua ori si vreau sa o mai vad odata. Acolo, in sala dedicata suprematistilor si constructivistilor este prezentat un fragment din filmul lui Protazanov, Aelita. Scena in care se vede observatorul astronomic de pe Marte. Impresia a fost covarsitoare. Instalatiile proiectate de Alexandra Ekster semanau aidoma cu formele geometrice folosite de Tatlin in monumentul sau celebru, a carei macheta o vazusem la intrarea in expozitie, cu formele geometrice ale desenelor lui Lissitzky, desene care se aflau in aceeasi sala, si pe care mai vazusem cu cateva luni in urma la o alta expozitie, la Phillips Collection. Tuburi si conuri de sticla,cu diverse unghiuri de inclinare, in miscare de rotatie, insotite de profile metalice in forma unor compasuri si echere uriase.
In alta sala am vazut un desen al Alexandrei Ekster: era proiectul unui pavilion de realizari in industrie al unei expozitii de la Moscova din 1923. Dar nimic nu se compara cu fragmentul de film pe care tocmai il vazusem, asa ca intors acasa am comandat imediat dvd-ul.


Oras martian - Long Shot
Asadar Aelita viseaza la pamanteanul cel chipes - dar si pamanteanul tanjeste dupa frumoasa printesa de pe Marte. Pamanteanul este inginerul moscovit Los, care lucreaza de ani de zile la constructia unei nave cosmice si care viseaza cu ochii deschisi.
Pentru ca universul martian este doar in imaginatia lui Los.
Sau poate invers? Poate ca Aelita viseaza si isi imagineaza un pamantean chipes care lucreaza la o nava cosmica sa vina pe Marte si sa isi lipeasca buzele de ale ei.
Care univers este cel real? Cel terestru sau cel martian? Bine, bine, daca universul martian este cel real, iar universul terestru este imaginar, de unde stia pamanteanca Alexandra Ekster cum arata un oras martian? Buna intrebare.

Ei, dar suntem in Moscova anilor '20, razboiul civil de abia s-a terminat, e criza inca, si de spatiu locativ, si de alimente, si de toate - iar Los, inginerul visator are o nevasta pe care o cam neglijeaza, obsedat cum e de nava lui si de universul martian - in timp ce un activist bolsevic ii face avansuri.

Erlich nu e de fapt activist - este functionar la soviet, este un exponent al burgheziei rosii care incepe sa rasara in perioada NEP-ului. O nota antisemita nu lipseste din film, dar trebuie sa fim ingaduitori - era de abia anul 1924. Erlich, care este dezgustator in toate, este evreu - daca numele nu era suficient, regizorul a adaugat un amanunt - Erlich isi invata nevasta sa spuna ca el nu ii este barbat, ci frate, asa incat ea sa isi poate atraga favorurile unor oameni interesanti.

Asadar singurul reprezentant al Puterii Sovietice din film este evreu, si este lipsit de orice scrupule - un profitor, a profitat si inainte, pe vremea tarismului, profita si acum, da mita, imbie functionarele cu ciocolata, participa la baluri clandestine la care se imbraca in frac si bea sampanie - dar mai ales o asalteaza cu insistente erotice pe frumoasa nevasta a inginerului Los, care, cum zic, e absorbit de planurile lui cosmice.
Consiliul Batranilor
Ei bine, Los, inginerul, este un barbat frumos si visator. Si viseaza ca nava e gata si ca pleaca pe Marte.

Cine putea forma echipajul unei nave sovietice? Ei bine, raspunsul e simplu: un inginer, un soldat si un informator. Inginerul care viseaza la nava lui, la calatorii cosmice si la frumoasa printesa martiana, soldatul care odata ajuns pe Marte porneste o revolutie pentru instaurarea unei Uniuni a Republicilor Sovietice Martiene, iar informatorul se duce glont la politia martiana pentru a depune o nota despre inginer si a cere arestarea lui. Chintesenta sistemului sovietic!

Ei, si multe se mai intampla pe Marte, pana cand Los se trezeste din visul lui de fiecare zi si isi da seama ca langa el se afla o nevasta foarte frumoasa de care trebuie sa aiba grija.

Filmul este o adaptare foarte libera a cartii lui Alexei Tolstoi - aproape ca romanul devine un pretext - trebuia sa se plece de la ceva. Insa filmul si-a urmarit ideile proprii.

Multi l-au criticat pentru ideile marxist-leniniste - altii au zambit ingaduitori la naivitatile din 1924 - de fapt insa filmul este o satira foarte fina a sistemului sovietic - un sarcasm swiftian. Nu e de mirare ca securitatea sovietica a inteles sarcasmul filmului si l-a scos din circulatie imediat. Filmul a fost de negasit pana aproape de anii nostri - a fost tinut sub cenzura totala. Din fericire a fost pastrat in conditii foarte bune, spre deosebire de atatea alte capodopere ale anilor '20.

Si este un film cu multa poezie. Doua universuri, fiecare posibil real, posibil imaginar, fiecare univers posibil numai prin imaginatia unui visator de pe universul pereche. Ficeare univers comunicand cu perechea prin imaginatia unui visator. Iar dupa ce filmul se termina, ramanem zambind, cu gandul la perechea de visatori, inginerul Los si printesa Aelita si intelegem ca noi insine suntem reali numai atunci cand existam in imaginatia celor care ne viseaza.

(Filmele Avangardei)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home