Gabriela Banu - O anume Noapte a Sfantului Iacob

Santiago isi incepe marea sarbatoare inca din ajun; de fapt, 25 iulie e o tripla sarbatoare: a sfantului din calendar, a sfantului ca patron spiritual al intregii Spanii, dar si a Galiciei, provincie autonoma, cu limba proprie si guvern regional.

In seara de 24 iulie, in piata "Obradoiro" (Piata Mesterilor, in limba galiciana) - piata principala a oricarui oras spaniol, de obicei numita Plaza Mayor - lumea se strange in fata catedralei pentru a sarbatori victoria crestinilor impotriva maurilor lui Almanzor. Acestia, in sec. XIV, au ajuns pana la Santiago, l-au cucerit si au lasat catedrala neatinsa, dar I-au furat clopotele pe care le-au topit si le-au facut fantani la moscheea din Granada. Doua sute de ani mai tarziu, cand spaniolii au reusit sa recucereasca toata peninsula de la arabi, au luat fantanile de bronz si le-au re-transformat in clopote, spre deliciul unui tip cu umor, care a intrebat inocent: "Asa ca acum clopotele dau si apa, nu?"

Dar sa ne intoarcem in Piata: este ora noua si ceva, iar spectacolul este anuntat la unsprezece. Ce ma mira: in anul de gratie 2007, intr-o lume impartita intre ateism si fanatism religios, lumea vine "ca la Mecca" aici, dar in piata nu intra oricine: trei gealati carora eu - mai maruntica de statura, le ajungeam cam pana pe la brau - privesc "de sus" multimea, ce se imbulzeste la intrarea printre doua colturi de cladiri: nu treci cu rucsac in spate, si nici daca ai ceva suspect; un domn foarte blond, de vreo 50 de ani, e respins la "control", nu stiu din ce pricina.

Pana la urma reusim sa intram - suntem vreo 20.000 de suflete acolo - unii stau pe jos asteptand sa inceapa, altii se strecoara cu mare grija sa nu calce pe vreun pelerin; ni s-a spus ca in seara asta "se da foc la fatada catedralei", care - intr-adevar - este imbracata intr-un fel de "carton" care urmeaza conturul romanic al edificiului, toate turnuletele, golurile ferestrelor si plinurile coloanelor. S-a lasat, in sfarsit inserarea - aici noaptea vine cu adevarat pe la douasprezece, si soarele rasare pe la sapte, de aia or fi spaniolii asa de noctambuli…

Si deodata -21 de salve de tun - asurzitoare, trase de undeva din spatele pietei. Spre catedrala pornesc limbi de flacari multicolore - artificii, desigur, desi cam inspaimantatoare! Din turnuri tâsnesc flacari rosii, verzi, galbene, arii din Schubert, Mozard, Beethoven plutesc prin aer, iar fatada devine ecran pentru un joc de lumini care proiecteaza alte si alte catedrale spaniole si europene. Alta salva de flacari asediaza catedrala, in timp ce pe cer apar artificii "adevarate", intr-un joc ametitor. "Incredibil, niciodata n-am vazut asa ceva, este ceva extraordinar", se aude in jurul meu, inclusiv de la localnici care ma asigura ca "in fiecare an e altfel", dar ca anul asta parca n-a fost niciodata…

Si apropo de localnici: doua doamne bine, de vreo 50 de ani (fiecare!), asculta cum vorbim - eu cu familia mea, in romana; comentam, tot asteptand sa inceapa festivitatea, un film vazut in ajun, "Labirintul faunului" de Guillermo Toro, despre care o sa va povestesc mai incolo. Una din ele se intoarce si ne spune: "Vorbiti romaneste, nu?" Noi, surprinsi, confirmam, si eu ii povestesc cum am ajuns acolo, fiindca "romanii nu prea vin ca pelerini", zisese ea. "Dar e limba literara, sau un fel de dialect?", vrea ea sa stie, si mie mi se aprinde beculetul: probabil a auzit cine stie pe cine vorbind româneste, si poate identifica limba romana, desi e clar ca a auzit "altfel" de limba pana acum.

Spectacolul a durat doua ore, dupa care nebunia din piata s-a revarsat peste tot orasul: zeci de mii de oameni se miscau in pas de melc pe stradutele medievale din orasul vechi, se opreau la terasele resturantelor, in parcurile unde venise "Luna Park", pe pajistile de un verde inchis, peste tot. Nici urma de masina, imi zic eu - ce oameni destepti! Explicatia insa era alta: pe stradutele laterale care intrau-ieseau din oras, masinile asteptau bara la bara, fara a putea sa treaca vreuna - era blocaj general!

Gabriela Banu