Venedikt Erofeev, Lacrima Comsomolistei

Citesc in paginile Clubului Literatura (unde am gasit si imaginea cartii), Moscova-Petuşki a lui Venedikt Erofeev este o bijuterie literară de un comic genial şi subversiv.

Iar in arhivele Ziarului de Iasi gasesc cateva randuri superbe scrise de Emil Iordache: Venedikt Erofeev (1938-1990) este poate cel mai marginalizat scriitor rus din perioada sovietica, autorul unei singure opere de forta, poemul Moscova-Petuski. Ca si un alt mare «poem» al literaturii ruse (Suflete moarte), cuprinde relatarea unei calatorii (de data aceasta a unui bautor metafizic) pina la un orasel industrial din zona Moscovei, parcursa intr-o extraordinara stare de betie si lirism. Eroul poemului nu ajunge insa la iubita si copilul lui, se pomeneste din nou la Moscova, unde este ucis de niste derbedei intr-un stil aproape kafkian. Este o carte redusa ca dimensiuni, pe de o parte cutremuratoare, pe de alta parte de un haz fabulos.

Si iata ce ne povesteste Antonio Patras in Ziarul Financiar, exact cu un an in urma (pe 10 martie 2008):

E vorba de putin cunoscutul (si singurul!) roman al lui Venedikt Erofeev, Moscova-Petuski, in care toate se leaga cumva de tema bauturii si a betiei, mai mult sau mai putin metafizice. Nu auzisem nimic de bizarul autor rus, pana cand Emil Iordache, regretatul profesor de la universitatea ieseana, mi-a daruit intr-o zi cartea, din care a tinut sa-mi si citeze, pe loc, o seama de pasaje savuroase, extraordinar de expresive si cu atat mai percutante in interpretarea talmacitorului absintinent, cum ii placea lui sa se recomande, adesea. Au fost, acelea, clipe pierdute pentru oameni. Nu si pentru mine, martor uimit al unui spectacol care avea sa nu se mai repete vreodata. E o carte unica! Parc-as fi scris-o eu! Mi-ar fi parut rau sa nu am timp s-o traduc!, spunea Profesorul, iar noi, cei din jur, il ascultam vrajiti, fara sa banuim ce se ascunde in spatele unor astfel de vorbe. Timpul a trecut, cum e si firesc. Dar a ramas volumul din biblioteca, izvor nesecat de indimenticabile jubilatii estetice.
Trebuie spus ca, in afara de - hai sa nu fim ipocriti - atractivitatea subiectului, textul surprinde chiar de la prima pagina prin stilul sec, abrupt, fara nici un protocol care sa vizeze persuasiunea treptata a lectorului. Dar Venicika, protagonistul-narator, numai la confortul cititorilor sai nu are chef sa se gandeasca! El s-a trezit intr-o scara de bloc si, mahmur, rataceste disperat pe strazile Moscovei in cautarea unei mantuitoare licori. Magazinele inca nu s-au deschis, iar in restaurantul garii nu gaseste decat prajituri si uger. In asemenea stare nenorocita, nemangaiat si de nimeni inteles, mediteaza cu naduf la mizeria conditiei umane: De ce-s cu totii atat de grosolani? Si sunt grosolani chiar in clipele cand n-au voie sa fie grosolani, cand omul, dupa betie, are toti nervii revarsati, cand e descurajat si bland! De ce asa? O, daca intreaga lume, daca fiecare din lumea asta ar fi linistit si temator, cum sunt eu acum, daca ar fi nesigur de sine si de temeinicia locului sau sub soare - ce bine ar fi! N-ar mai exista nici entuziasti, nici fapte eroice, nici obsesii! Toti ar fi descurajati. As accepta sa traiesc pe pamant si o vesnicie, daca mai inainte mi s-ar arata un ungher unde nu intotdeauna este loc pentru fapte eroice. Descurajarea generala - uite unde-i salvarea de toate nenorocirile, iata panaceul, iata predicatul marii desavarsiri.
Pentru a scapa de asemenea stare nenorocita, protagonistul prepara cateva rafinate retete pe care le recomanda calduros cititorilor, ceea ce eu nu am curajul sa fac, din motive, cred, cu totul intemeiate. Miraculoasele amestecuri (savurate, s-o recunoastem, doar ca literatura) poarta denumiri daca nu apetisante, oricum, extrem de sugestive: Balsamul Canaanului, Sarutul tusei Klava, Lacrima comsomolistei, Lacrimioara argintie sau Maruntaiele catelei. Iata ce contine o astfel de savanta mixtura: Bere jiguliovskoe - 100g; Sampon Sadko, negustorul bogat - 30 g; Spray pentru curatarea parului de matreata - 70 g; Adeziv BF - 12 g; Lichid de frana - 35 g; Insecticid pentru distrugerea insectelor mici - 20 g.
Dar sa vedem ce efecte poate avea asemenea fantezist decoct: Dupa doua pahare din cocteilul asta omul devine atat de inspirat, incat te poti apropia de el si, timp de o jumatate de ora poti sa-l tot scuipi in bot de la un metru si jumatate, iar el n-o sa-ti zica nimic. Mie mi s-a intamplat asa: am baut un flacon intreg de Lacrimioara argintie, stau si plang. De ce plang? Pentru ca mi-am amintit-o pe mama, adica mi-am amintit-o si nu pot sa-mi uit mama. Mama, zic. Si plang. Si iar: Mama, zic si plang din nou. Altul mai prost ar fi tot stat asa si ar fi plans. Dar eu? Am luat un flacon de Liliac si l-am baut. Si ce credeti? Lacrimile mi s-au uscat, a pus pe mine stapanire un ras idiot, iar pe mama am uitat-o, incat nu-i mai stiam nici prenumele, nici numele dupa tata.
Spre a preintampina dezastre de felul acesta trebuie sa evitati potiunile prea sofisticate, dubios-cosmopolite. Ca intotdeauna, ceea ce conteaza cu adevarat e scopul, si nu mijloacele, pentru ca - avertizeaza autorul - daca nu esti chiar un gunoi, apuci intotdeauna sa te inalti spre seara pana undeva, pana la un abis mititel. Si pentru asta puteti recurge si la mijloace autohtone, mai la indemana si mai putin nocive. Totul e sa aveti nitica imaginatie. Restul este literatura.


Cartea poate fi citita in original pe web. Interesant: este intitulata poem (ca si Suflete Moarte a lui Gogol).

Pentru noi, cei care nu stim ruseste (sau stim foarte putin), am gasit o alta adresa web unde fiecare capitol este comentat oleaca, impreuna cu o poza. Site-ul are versiuni in engleza, franceza, italiana, germana si rusa.


(Жизнь в Kнигах)