Cezar Bolliac: O Dimineata pe Caraiman

Muntii Caraiman in martie 2005
Foto: Lucian Amarandei (Canon A510)
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Caraiman_busteni.jpeg)
no copyright infringement intended

Am fost si eu in tinerete pe Caraiman, de cateva ori. De si mai multe dati, cand eram tanar si apoi cand nu mai eram chiar atat de tanar, l-am privit din goana trenului. Voi mai avea oare prilejul sa ajung acolo sus? Poate ca da. Privelistea aceasta m-a impresionat intotdeauna, mi-a dat un pic fiorul eternitatii. Dar poate cel mai bine este sa pun aici poemul creat de catre Cezar Bolliac, unul dintre parintii intemeietori ai culturii noastre moderne.

I

Si iaca-ma pe varfuri ararea strabatute,

Si unde achilonii locasul lor isi pun.

Dar nici o vegetare! A iernelor trecute

Ninsorile, prin rape, gramezi, gramezi s-adun.

Nici muschiul nu se tine pe cremenea lucioasa

Ce-o zvanta vijelia in drumul sau trecand.

O! nici un semn de viata! nimica nu traieste,

Decat p-un colt un vultur lumina atintand.

Si corbi, afund in vale, de carnivore doruri

Impunsi, se-ntrec si plana, - vr'un hoit si-au insemnat,

Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri,

Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfasiat.

Pe a carunta stanca s-adesea porfirie,

Se sparg, se primbla norii, troienii miscatori,

Si raza diminetei, d-un soare ce-a sa vie,

Aduce salutarea la varfuri peste nori.

Departe, pe o creasta de culme lung intinsa,

Se-nsira, fara numar, molifti iesiti din nor,

Si-n pompa militara, c-o frunte neinvinsa,

Imi trec pe dinainte cu uniforma lor.

In vaile afunde, a noptii locuinta,

Coboara-n siruri brazii spre raul zgomotos

Ce spumega, se lupta, in repedea-i silinta

Si cade, se sfarama p-adanc prapastios.

Pe poalele de munte, colnice inverzite

Pe care-mbratiseaza paraie serpuind,

Albesc multimi de turme ici-colo risipite,

Si buciume din stane s-aud pe vant venind.

Si erghelii, cireade, paduri, livezi, corneturi

Pe coaste, prin valcele, cand jos si cand mai nalt,

Ca frunze, umbrulite pe niste largi bucheturi,

Si drumuri, potecute, - cordele-n camp de smalt.

Campia e adanca, si sate semanate,

Orase ici si colo pe rauri se intind,

Si muncitori si holde pe brazdele arate

Abia le prinde ochiul pe peisagi umbrind.

Departe, mult departe, Danubul lat albeste,

Si dincolo de dansul sta Emul incruntat;

Cu el pare Carpatul din cand in cand vorbeste;

De Tisa parca-i spune, de Nistru departat.

Intinsa panorama ce-ncet, incet se pierde,

In care se inmoaie, se sting si se-nfratesc

Colorile d-a randul, din cel mai inchis verde

Pana-n rozosii aburi ce razele-auresc.

In urma-mi catedrale de talii uriase

Ce din taramuri fierte potopul a zidit,

Se-ntrec si isi inalta carunte si golase

Multimi de turnuri gotici in cerul azurit.

Aeriane stavili ce taie Firmamentul,

Pe care bat in frunte furtunele trecand;

Domenuri largi de iarna pe care Orientul

Imbraca in tunice de purpuri luminand.

Sub strate de zapada ce timpul innoieste,

O strata se intinde de colti adanci shistosi,

Coloanele ce timpul smerit le ocoleste,

Din care ies gigantici butingii monstruosi.

Ca monstruri legioane ce se tarasc, se-nvita

In aer sa rasufle de unde sunt striviti,

Si-n forme mari, schidoale, ce arta nu imita,

Se-nsir pe sub prapastii cand negri, cand plaviti.

Palaturi milioane din varstele titane,

Parlite, ruinate, stau negre incruntand,

Ramasuri tari, semete, antideluviane,

Ce-si rad de timp, de secoli, vecia strabatand.

P-aicea uriasii ai Daciei cei crude

Sageata otravita zvarlea din mal in mal,

P-aicea umbla umbra lui Zamolx ce s-aude,

P-aici incura calul viteazul Decebal.

Dar unde e poetul ce poate da o seama

De toata majestatea cladirii in eter?

Cine-ar putea sa spuie aceasta panorama?

Prin vorbe cine poate s-arate-acest mister?

Eshil le-ar zice iaduri, adancuri sfaramate,

In care el priveste pe Jupiter trasnind,

Giganti si Ecatonhiri, Titani care il bate,

Zvarlind in ceruri munti, si p-Adis greu ranind.

Pe Leaota noroasa ce ochiul n-o patrunde,

Lungit, ca un alt munte, ar da pe Prometeu;

Pe crivat ne-ar aduce si gemete afunde,

Si zgomotul ce face vulturul din Orteu.

In largi domeni de bruma ce soarele-aureste,

Un Osian ne-ar spune c-eroi aci conjur;

In tronuri de porfiruri, o fiica ca iubeste

Un june erou mandru cu ochii de azur.

Dar insa acum nu e nici bardul Tesaliei,

Ce vede zbarlind muntii acel imens Titan,

Ce-aude umbland Scila pe vantul Siceliei;

Nici al Scotiei bardul, batranul Osian;

Profetii de ai Iudeii ce pot sa compareze

Troienii de calcair, granitii ascutiti

Cu capete aprinse mergand sa adoreze,

Cu trambe inzeite de preoti si leviti.

Caci nu ai vrut, Stapane, la dreapta-ti impartire

S-atingi si a mea frunte cu santa mana ta;

Tu nu ai vrut in pieptu-mi sa sufli inzeire,

Tu n-ai vrut sa-ti fiu preot, la lume-a te-arata.

Insa-ai plantat in mine credinta, contamplarea,

Tacuta admirare a dreptilor de sus;

Ai pus in mine-Amorul, Speranta, Adorarea,

S-ai incuiat Eternul in slabul tau supus.

O, cat de mult slabeste cu spusul o credinta!

Cat e de trist si vested amorul cel trezit,

Si cat de mult isi pierde obiectul de dorinta

Cand omul ce-l adoara d-aproape l-a privit!

D-as fi putut a spune intreaga mea simtire,

D-as arata vederii orice as contampla,

Cand ma cobor in sine-mi, in ore de mahnire,

Ca ce fel de senzatii as mai putea afla?

...............................

*

Se schimba decorarea. Cortine aburoase

Se-ntind, se trag, s-un munte ascund cu al lui cer;

Il lasa-apoi p-acela, se pierd si, neguroase,

Se-ntorc si se-ndeseaza ca munti in vag eter.

Se leagana, s-opreste, se lasa, se destinde;

Vederea se inchide si totul e blocat:

Nu vezi ceea ce pipai, si fulgerul s-aprinde,

Aluneca, si cerul apare despicat.

Si zgomotul pe urma-i cutremura-n tarie;

Eco il prelungeste departe revibrand,

L-amestica, confunda... e noapte de magie?

E vreun cor de demoni sabatul lor serband?...

 E caos universul si ceata umezeste;

Mici particele umezi dau rasuflarea greu;

Dar negura cu-ncetul se trage, se rareste,

Si raza, intr-o clipa, arceaza curcubeu.

Pe varfuri e lumina si razele curate;

Dar norii greu se scutur pe vaile adanci;

Mai trec vr'o cinci minute, si rauri turburate,

Siroaie rupand fagii, i-azvarla peste stanci!...

Si cat e de mic Omul cand s-afla pe un munte!

Ce slaba-i e fiinta in urlet d-element!

Se vede cum se pierde la norul ce-a sa-ncrunte;

D-o linie greseala, si piere-ntr-un moment...

Din asta nimicie in care el se crede,

Pierdut in elemente, un punct microscopic,

Suflare de insecta ce nici chiar el se vede,

O particula-a brumei pe val oceanic,

Se simte totd'odata ca nu mai e nemernic;

E mare cat si lumea, nu-ncape-n firmament;

Da mana cu principul al Totului puternic;

E univers gandirea-i; amoru-i, element.

In el e si registrul epocelor trecute,

In el e si putinta natur-a scormoli;

L-asculta elemente, se-njug, sunt prefacute

La semnul manii sale, la ce va chibzui.

El are facultatea Taria a strabate,

A masura eterul, a-l strange, compacta,

A descompune corpuri, si globuri departate

S-atinte, s-a lor lege s-aplice la a sa.

Fiinta mult schidoala! insecta ganditoare!

Piticule gigantic! furnica creator!

O raza-ti numai poate cu-ntregul sa masoare

Si tu intreg, - nimica!... un vierme tarator.

De ce oare Puterea acea nemarginita,

Puterea creatoare, a Totului princip,

Zdrobita-n mici scanteie p-atomuri risipita,

Se-nchina si ea soartei slavita-n acest chip?

Si cum ea poate toate pana a nu se-mparte,

S-o data impartita, puterile-i se stric?

De ce e nimicita, d-al sau intreg departe,

S-atunci isi ia puterea cand intra in nimic?

Fatalitate! - Basta! - Blestem iti e dorinta!

Asteapta, trufas vierme, cand viermii te-or manca;

Asteapta-ti nefiinta, de vrei sa-ti stii fiinta!

Sau intra in nimica de vei sa fii ceva! -

Pegasu-ti nu e-n stare acolo a strabate,

Ia-ti cal apocaliptic, s-atunci vei izbuti:

El singur stie drumul ce nu se mai abate;

S-atunci vei afla taina, - nimic cand nu vei sti.

......................................

......................................

Eu las pe ast calcair cu forma omeneasca,

P-ast urias ce-nfrunta rastimpii pamantesti,

Martur eternitatii in bolta cea cereasca,

O litera straina stiintei omenesti!

Acel ce va strabate pe asta inaltime

Unde un geniu vine, vedenie de vis,

Si smulge muritorul pe aripi de lucime,

Patrunza el arcanul, - citeasca ce n-am scris.

(http://biblior.net/poezia-romaneasca-in-epoca-romantica/o-dimineata-pe-caraiman-de-cezar-bolliac.html)

(A Life in Books)