Samuel Pepys

Samuel Pepys (1633-1703)
portrait by John Hayls
oil on canvas, 1666
London National Portrait Gallery
source: Glyn Thomas
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Samuel_Pepys.jpg)
no copyright infringement intended

Samuel Pepys' Diary is addictive. You open it once by chance, then you'll need daily to browse it, your daily drug. It has an irresistible rhythm, sustained by syntactic constructions of elegant minimalism: through the pen of Pepys English becomes a language with no place for unnecessary words. And it has an amazing sense of immediacy, it's like a time machine. Actually not a time machine: we just read a sentence and the epoch of English Restoration, old of three hundred fifty years, becomes our epoch,  there we are, their problems there are ours, their mentalities are ours, all those dukes and lords make more sense for us than any politicians of today, because once we are within Pepys' Diary, our today is the one of 1660-1669, the ten years it covers. And the miracle to be complete, we live in the London of the 1660's. When you'll need his diary daily, I recommend an excellent web link that I am using, go to it and read also the annotations, they are very informative:

http://www.pepysdiary.com/

Pepys worked in the English Navy Board and was a Member of Parliament (and if we look at his portrait, he seemingly had also an interest in music). His diary became public only in the nineteenth century, more than hundred years after his death. Among other reasons, it had been necessary to decipher it firstly: Pepys had used a shorthand form to write it.

• The Great Fire of London
• The Chronicle of the 1665 Plague
• On the Traces of Pepys

Jurnalul ţinut de Samuel Pepys între 1660 şi 1669 crează dependenţă. Il deschizi din întâmplare vreodată, ei bine, vei simţi nevoia imperioasă să umbli la el zilnic, drogul tău cotidian. Are un ritm irezistibil, susţinut de construcţii sintactice de un minimalism elegant: prin pana lui Pepys engleza devine o limbă în care nu-i loc pentru cuvinte în plus. Şi are un sens uluitor al imediatului, este ca o maşină a timpului. De fapt nu, nu o maşină a timpului, e altceva: de abia citim o propoziţie şi deodată epoca Restauraţiei engleze, veche de trei sute cinzeci de ani, devine epoca noastră, suntem deodată acolo, nu ne mai miră nimic, problemele lor sunt ale noastre, mentalităţile lor ale noastre, ducii şi lorzii lor vin în faţa noastră şi îi înţelegem mai bine decât pe orice politician care vine la televizor, pentru că odată ce suntem în jurnalul lui Pepys, prezentul nostru, cotidianul nostru, este prezentul, cotidianul din 1660-1669, cei zece ani pe care jurnalul îi acoperă. Iar ca minunea sa fie completă, trăim în Londra anilor 1860, umblăm pe străzile ei, intrăm în crâşmele de acolo, şi ne începem ziua cu un pahar sau două, ca sa intrăm în formă. Şi când veţi avea nevoia de a citi jurnalul zilnic, vă recomand un link web excelent, mergeţi la el şi citiţi şi adnotările:

http://www.pepysdiary.com/

Pepys a lucrat în Navy Board, consiliul de administraţie al flotei britanice, şi a fost membru al Camerei Comunelor. Jurnalul său a devenit public în sec. XIX, la mai mult de o sută de ani dupa ce a murit. Unul din motive a fost că trebuia mai întai descifrat: Pepys îl stenografiase.


(A Life in Books)