Poveste de dragoste

Ahmatova
(http://www.pwf.cz/archivy/texts/cafe-central/anna-akhmatova-the-foulest-wounds_8983.html)
mo copyright infringement intended

Era 1945. Isaiah Berlin vizita Leningradul, iar într-o seară un prieten i-a propus să îl însoţească într-o vizită acasă la poeta Anna Ahmatova. Berlin a acceptat, fără să ştie mare lucru despre poetă, mai bine zis fără să ştie cam nimic.

Ahmatova, cu douăzeci de ani  mai în vârstă decât Berlin, îşi păstrase frumuseţea şi vioiciunea de spirit, fiind însă marcată de teribilele experienţe prin care trecuse. Soţul ei fusese executat în 1921, iar fiul ei fusese lung timp închis. Şi tot mult timp, Ahmatovei i se refuzase să publice. Venise apoi cumplitul război, care îi marcase pe toţi.

La început Ahmatova şi Berlin au vorbit cu precauţie despre subiectele care nu prezentau risc: ea i-a vorbit despre războiul care tocmai se terminase, el i-a împărtăşit experienţele lui despre universităţile din Anglia.

Alţi vizitatori veneau şi plecau. Spre miezul nopţii s-au trezit singuri. Ea i-a vorbit despre copilăria ei şi despre căsătorie, despre execuţia soţului ei. A început apoi să recite Don Juan al lui Byron, cu atât de multă pasiune, încât Berlin a simţit nevoia să îşi ascundă privirea, atât era de impresionat. A început apoi să recite din poemele ei.

Spre ora patru dimineaţa cei doi se puseseră de acord asupra lui Cehov şi Puşkin, erau nuanţaţi în privinţa lui Turghenev şi Dostoievski. Berlin prefera inteligenţa luminoasă a lui Turghenev, Ahmatova prefera abisurile intensităţii lui Dostoievski.

Cu cât discutau mai mult, cu atât îşi dezgoleau sufletele. Ahmatova i-a mărturisit singurătatea care o apăsa atât de mult, şi-a mărturisit pasiunile, i-a vorbit într-una despre literatură şi despre artă. Amândoi citiseră aceleaşi lucruri, fiecare ştia ce ştia şi celălalt, fiecare înţelegea dorurile celuilalt, În acea noapte, viaţa lui Berlin a venit mai aproape decât oricând de perfecţiunea nemuritoare a unei opere de artă.

A plecat la unsprezece dimineaţa. S-a dus la hotel, s-a aruncat în pat şi a urlat, o iubesc! vai cât de mult o iubesc!

Dacă veţi citi poemele Ahmatovei, veţi avea impresia că ei făcuseră dragoste în cele din urmă. De fapt, nici nu se atinseseră. Stătuseră el într-un colţ al camerei, ea în celălalt colţ. Şi vorbiseră.

Pentru Berlin, noaptea aceea avea să rămână cel mai important eveniment al vieţii sale. Ea avea să sufere enorm după aceea. Noaptea aceea a fost considerată de regimul sovietic drept legătură cu un spion britanic. Avea să fie exclusă din Uniunea Scriitorilor. A fost dezolată, dar niciodată nu l-a blamat pe el, pe Berlin.

Am citit povestea aceasta acum câtva timp în NY Times:

http://www.nytimes.com/2014/05/02/opinion/brooks-love-story.html

M-a impresionat atât de mult încât am vrut să v-o împărtăşesc.


(Anna Akhmatova)