Julie Christie in Away from Her

Cinematograful din Bethesda, unde am vazut atatea si atatea filme de neuitat. Eram din nou acolo, duminica dupa masa, asteptand ora de incepere pentru un film pe care il presimteam a fi cu totul special.
Unul din chioscurile de pe platoul din fata expunea cateva lucrari ale pictoritei Enid Romanek, imagini din Bethesda sau din ale cateva localitati apropiate. Am cumparat o pictura infatisand chiar locul unde eram: restaurantul Mon Ami Gabi pe colt, urmat de o cofetarie si apoi de cinematograf. Am mancat de cateva ori la Mon Ami Gabi, atras de bucataria franceza. M-am tot intrebat de ce nu e Mon Amie Gabi, pana cand m-am lamurit - amicul la care se refera numele restaurantului este de fapt un barbat, Gabichon. Asta-i situatia. Cofetaria are dever, spectatorii intra sa isi ia inghetata, fie inainte, fie dupa film.
Vremea era placuta. Era de acum sase seara, caldura de peste zi se mai domolise.
Filmul pe care urma sa il vad o avea in rolul principal pe Julie Christie.
Cativa dintre noi suntem de varsta lui Julie Christie. Era tanara cand eram noi tineri, ne incanta cu jocul ei inteligent si cu frumusetea ei speciala.
Apoi am vazut fiecare cand am putut Doctor Jivago, unii dintre noi atunci cand a aparut, altii mai tarziu, pe vreun video. Nu am apucat niciodata sa il vad de la inceput pana la sfarsit cat am fost in Romania. Ori ajungeam prea tarziu la prietenul care avea un video, ori dupa 90, ajungeam prea tarziu acasa cand se dadea la televizor - pana la urma odata ajuns in America am cumparat DVD-ul si l-am vazut.
Julie Christie in rolul Larei, emotionanta... si mi-am amintit de anii cei tineri, cand o vazusem in Billy Mincinosul, alaturi de Tom Courtenay.
A imbatranit si ea, odata cu noi, cei care eram tineri cand ea era tanara, este o doamna distinsa si inca frumoasa, desigur ca varsta isi are semnele ei.
Si joaca in filmul pe care l-am vazut duminica in Bethesda rolul unei doamne distinse si inca frumoase, chiar daca varsta isi are semnele ei.
Un film canadian, Away from Her, in regia lui Sarah Polley. Julie Christie este in film Fiona, o doamna casatorita de aproape cinzeci de ani. Aproape cinzeci de ani in care au impartit bucuriile si incercarile, cu multa dragoste, cu mult umor, cu seninatate.
El, sotul, a fost profesor universitar - a avut o aventura cu douazeci de ani in urma, de care ii e rusine si acum - ar vrea sa o uite, din cand in cand ea isi aduce aminte, el tace incurcat, ca un adolescent.
Si viata curge frumos. Locuiesc intr-o casa mare, in mijlocul padurii, iarna schiaza impreuna - sunt de fapt tot timpul impreuna, si sunt atenti unul cu celalalt - si dragostea lor este insotita de multa, multa tandrete. Seara ea se aseaza pe canapea, cu capul pe genunchii lui, iar el ii citeste, in timp ce ii mangaie parul. O carte de povestiri din Islanda - Fiona s-a nascut in Islanda. S-au casatorit la initiativa ei - imaginea ei cand era tanara ii revine mereu in minte, zambetul ei cand l-a intrebat, nu crezi ca ar fi nostim sa ne casatorim? iar el a inebunit de fericire.
Numai ca Fiona incepe un Alzheimer. La inceput nu e greu. Ea nu isi aminteste un cuvant, el o ajuta, ea mai baga cratita in frigider in loc de dulap, el o pune la loc dupa ce iese ea din bucatarie - seara sta si ii citeste ca de obicei ... insa boala avanseaza, la un moment dat ea pleaca pe schiuri in jurul casei, dar uita si de schiuri si de casa si ajunge undeva departe pe o autostrada - el reuseste sa o gaseasca... de acum va trebui internata.
Azilul este ca orice azil pentru oameni cu bunastare materiala. Este curat, elegant, personalul medical este de calitate - exista si un etaj doi, unde bolnavii ajung daca boala evolueaza - sigur ca nu o sa fie cazul Fionei.
Si mai e ceva - in prima luna nu sunt permise vizitele. Pacientul trebuie sa se obisnuiasca.
Iar dupa o luna, sotul are o surpriza - Fiona a uitat ca a fost maritata, nu prea mai intelege cine este el, s-a indragostit de un alt pacient - care este de acum mai avansat in boala - nu mai vorbeste, sta tot timpul in carucior - dar intre ei este o relatie de mare tandrete - ea il mangaie mereu, il ajuta sa manance, incearca sa il convinga sa se ridice din carucior - el o deseneaza - foi de hartie cu chipul ei, desenate la nesfarsit - si privirea lui spune cat de mult o iubeste, cat de mult are nevoie de dragostea ei.
Si sotul revine zilnic, incercand fara succes sa ii trezeasca o amintire - de fapt el nu este chiar un necunoscut pentru Fiona, dar ea nu reuseste sa isi dea seama de unde il cunoaste. Si ca intotdeauna in boala asta, incearca tot timpul sa ascunda adevarul, inteligenta a ramas, memoria a parasit-o.
Exista si sotia celuilalt - care intelege ca nu exista nici o iesire si ca viata ei trebuie sa mearga mai departe.
Ce va face sotul eroinei? Va reveni zilnic, ii va privi pe cei doi,va incerca sa lupte sa ii trezeasca sotiei lui memoria, va imbatrani si el, incet, incet, va avea momente de deruta, apoi va reveni -pacientul celalalt va dispare la un moment dat - poate mutat in alt ospiciu, cine stie - Fiona, ramasa fara pacientul cel mut, va decade foarte repede, va ajunge la etajul superior, la incurabili - si deodata sotul va intelege ca singurul lucru pe care il poate face pentru Fiona este sa il aduca el inapoi pe celalalt.
Si atunci se intampla miracolul - sotia ii zambeste si il imbratiseaza.
Un film foare trist - si foarte frumos.

Bazat pe o povestire de Alice Munro.

(Filmofilia)

(Alice Munro)