Intalniri neasteptate cu Romani - Tudor Arghezi

Cel ce gandeste singur si scormone lumina
A dat o viata noua si-um om de fier, masina,
Fiinta zamislita cu gandul si visarea,
Neinchipuit mai tare ca bratul si spinarea.
Cu ea brazdezi pamantul in lung si lat si sameni,
Si una tine locul la mii de mii de oameni
Topitorii, cuptoare, mori, puturi, fierastraie,
O sarma de lumina, o teava valvataie,
O lampa duce graiul si da-n vazduhuri vesti
Ca omul zamisleste puterea din povesti
Se face departarea mai scurta decat pasul
La mii de posti s-aude si se cunoaste glasul.
Vorbesti cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul si timpul se-ncovoaie:
Pe-o sfoara cat e firul de par si se agata
Vecia, nesfarsitul, pe un crampei de ata.


Se-nalta slabul, omul, pe aripi in Ţarii
Si-aduce de acolo noi legi si marturii.
Iata-l, scoboara-n hauri cu coiful lui rotund
Si racaie oceanele pe fund,
El trece prin valvoare, prin cremene si gheata,
Pornise de cu seara, sa-ntors de dimineata,
Si nu l-a ars dogoarea, nu l-a-mpietrit nici gerul,
E tara lui pamantul si l-a-mpletit cu cerul.
Si-aprinde langa Arges, luleaua, si vapaia
Din pipa inca-i arde, ajuns pe Himalaia,
Si painea coapta-acasa, intr-un cuptor domol,
I-o gusta pinguinii tot proaspata, la Pol,
Si, in sfarsit, urmasul lui Prometeu, el, omul,
A prins si taina mare, a tainelor, atomul.
El poate omenirea, in cateva secunde,
S-o-ntinereasca noua pe veci, ori s-o scufunde.

E timpul, sluga veche si robul celui rau,
Tu, omule si frate, sa-ti fii stapanul tau.

Este poemul cu care Tudor Arghezi isi incepe Cantare Omului. Mi-a placut mult poezia lui Arghezi, iar acest imn inchinat celui ce gandeste singur mi-a ramas inscris in micul florilegiu de stihuri pe care nu le-am uitat niciodata, alaturi de alte versuri, ale lui Eminescu, ale lui Alecsandri, ale lui Cosbuc, ale lui Blaga, ale lui Barbu, ale lui Bacovia, ale lui Toparceanu, ale lui Minulescu... Si de alte versuri, tot argheziene, cu care el isi incepea Cuvintele Potrivite:

Nu-ti voi lasa drept urme, dupa moarte,
Decat un nume, adunat pe-o carte...

Anii au trecut peste versurile pe care le-am deprins in liceu, le-am purtat cu mine in gand pe unde m-a dus viata, uneori cand mi-a fost mai greu, amintirea lor m-a ajutat.

Dar anii mai sterg din prospetime, si incepi sa mai uiti. Uitasem cateva versuri din poemul arghezian, il incepeam in minte, ma poticneam pe undeva pe la mijloc. Si ma durea, ca o rana.

Am intrebat astazi cativa prieteni, daca stiu unde as putea gasi pe web versurile. Doamna Edelina Stoian a avut generozitatea sa imi raspunda aproape pe loc, indicandu-mi adresa de pe site-ul Agonia unde am gasit versurile. In acelasi timp cu Edelina mi-a raspuns si domnul Adrian Boldan, aBeul cum ne place sa il alintam intre prieteni. Amandurora, Edelinei si aBeului le inchin versurile cu care Arghezi continua dupa numele adunat pe-o carte:

In seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi si gropi adanci,
Suite de batranii mei pe branci,
Si care, tanar, sa le urci te-asteapta,
Cartea mea-i, fiule, o treapta.

si apoi:

Aseaz-o cu credinta capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.

Ca sa schimbam, acum, intaia oara,
Sapa-n condei si brazda-n calimara,
Batranii-au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Si leagane urmasilor stapani.
Si, framantate mii de saptamani,
Le-am prefacut in versuri si-n icoane.
Facui din zdrente muguri si coroane.
Veninul strans l-am preschimbat in miere,
Lasand intreaga dulcea lui putere.
Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o cand sa-mbie cand sa-njure.
Am luat cenusa mortilor din vatra
Si am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,
Pazind in piscul datoriei tale.
Durerea noastra surda si amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul, ca un tap injunghiat.
Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte
Si izbaveste-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptatirea ramurei obscure
Iesita la lumina din padure
Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,
Rodul durerii de vecii intregi.
Intinsa lenese pe canapea
Domnita sufera in cartea mea.
Slova de foc si slova faurita
Imparechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald imbratisat in cleste.
Robul a scris-o, Domnul o citeste,
Far-a cunoaste ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei.

(Intalniri neasteptate cu Romani)