Updates, Live

Thursday, March 13, 2008

Trenul lui Zhou-Yu (Zhou Yu de huo che, 2002)

Credeam ca despre dragoste s-a spus in filme tot ce se putea spune. M-am inselat. Credeam ca Hou Hsiao-Hsien, Wong Kar-Wai si Zhang Yi-Mou sunt de neegalat intre marii regizori chinezi. M-am inselat. Credeam ca este imposibil ca un film sa aiba in acelasi timp ritmul lui Griffith sau Eisenstein, delicatetea Mayei Deren, simtul scenografic al lui Ozu si subtilitatea imaginilor lui Tarkovski in baletul continuu dintre real si imaginar. M-am inselat.

De doua ori pe saptamana Zhou-Yu ia trenul din Sanming spre Chongyang. Distanta dintre cele doua orase este mare chiar pentru chinezi, obisnuiti cu dimensiunile tarii lor. Zhou-Yu, pictorita pe portelan din Sanming, este indragostita naprasnic, iar iubitul ei locuieste in Chongyang.

Ea este energica, impulsiva, dominatoare. Si este superba (cum ar putea fi altfel, daca interpreta rolului este Gong Li?). El este un poet timid, inca departe de a fi consacrat. Si poate ca versurile lui nu vor fi cunoscute niciodata decat de ea. O iubeste si ii compune poeme dupa poeme, dar se teme sa nu isi piarda independenta, se teme sa riste o decizie.

Iar ea este chinuita mereu de intrebarea daca el o iubeste. In primul poem pe care i l-a compus, a asemuit-o cu frumusetea lacului Xan-Hu, lacul celest. Oare lacul exista? Pentru ca exista o statie de cale ferata, Xan-Hu, in mijlocul unei campii imense. Si oricat te-ai uita nu vezi decat campia, care se pierde undeva in ceata.

Si la un moment dat el se va muta departe, in Tibet. Dar ea va continua sa faca drumul de doua ori pe saptamana. Chiar daca acum se duce la o casa parasita. Refuza sa admita ca el a plecat.

Se va duce oare pana la urma la el in Tibet?

Buna intrebare, pentru ca exista doua persoane care o urmaresc de-a lungul drumurilor ei cu trenul.

Prima persoana este un barbat, opusul poetului. Este sigur pe el, este echilibrat, are umor si mai ales nu se teme deloc de ea. Si in curand sufletul lui Zhou-Yu va fi asaltat de o noua dilema: caruia dintre ei sa ii daruiasca dragostea? Oare lacul exista? Oare poetul exista? Oare ce inseamna legatura erotica torida cu al doilea barbat, chinuita de amintirea legaturii erotice toride cu primul?

A doua persoana este o femeie, Xiu, care seamana cu Zhou-Yu ca doua picaturi de apa si care se apropie de pictorita din ce in ce mai mult. Insa de data aceasta nu pictorita se teme, de fapt nici nu realizeaza ca este urmarita ca de propria umbra. Nu. Cea care isi pune intrebari chinuitoare este Xiu.

Pentru ca filmul acesta se muta continuu intre doua povesti deosebite.

Ceva timp in urma Xiu a gasit intr-o librarie o carte de versuri a unui poet care locuia in orasul ei, Chongyang. Un poet care era de acum cunoscut. I-a daruit un autograf pe carte. Poetul se mutase dupa aceea in Tibet. Iar Xiu s-a decis sa mearga dupa el. Versurile lui nu ii dadeau pace. Erau poeme de dragoste. Vorbeau despre o tanara a carei frumusete avea delicatetea portelanului. Poemele erau delicate, ca o pictura pe portelan. Frumusetea fetei era comparata cu cea a lacului Xan-Hu, lacul celest.

Oare fata din versuri exista cu adevarat? Cum arata? Xiu se suise in tren incepand drumul lung spre Tibet. Avea cartea in mana, volumul avea un titlu ciudat, Trenul lui Zhou-Yu. Incet, incet fata din versuri incepea sa prinda forma, sa se materializeze chinuitor in mintea fetei care citea cartea. I se parea din cand in cand ca o vede si ar fi vrut sa o strige. Dar Zhou-Yu disparea imediat.

Iar Xiu citea mai departe... Poetul venise odata de demult in orasul Sanming si acolo o zarise pe Zhou-Yu. Era atat de gratiosa, ii compusese pe loc primul poem, versurile veneau dela sine. Ea il zarise, el mototolise imediat hartia pe care scrisese versurile... dar ea avea in frumustetea ei ceva dominator... a trebuit sa ii dea hartia mototolita. Peste o saptamana Zhou-Yu luase trenul spre Chongyang, el ii compusese in fiecare zi un nou poem. Iar fata continuase sa vina cu trenul de doua ori pe saptamana la el. El o iubea din ce in ce mai mult, dar era si speriat. Se obisnuise singur.

Iar trenul trecea peste viaductul aflat la o inaltime uriasa peste fluviul Yang-Tse... asa era in carte, asa era si acum, cand Xiu citea versurile. De cate ori va fi trecut trenul ducand-o pe Zhou-Yu peste uriasul viaduct deasupra lui Yang-Tse? De cate ori va fi revenit Xiu asupra versurilor in care se vorbea despre trenul trecand peste viaduct?

Si versurile vorbeau si despre un barbat aflat in tren si care o asalta pe Zhou-Yu cu insistente in acelasi timp bonome si indraznete. Ce va fi fost in sufletul lui Zhou-Yu, sfasiata intre doua iubiri? Intrebarea revenea chinutor in poeme, intrebarea revenea chinuitor in mintea lui Xiu.

Dar mai ales o chinuia intrebarea daca Zhou-Yu existase cu adevarat, sau era numai o plasmuire poetica. O naluca, plasmuita de un poet care scria versuri cu delicatetea unei picturi pe portelan. Numai ca naluca prindea forma in fata ochilor lui Xiu, dar numai o clipa, dupa care parca se dematerializa.

Cum putea sa arate o femeie de care se indragostise poetul? Nu putea fi decat la fel ca aceea care il iubea acum, citindu-i tulburata versurile in trenul care o ducea spre el.

Gong-Li joaca in filmul acesta un rol dublu, si o face cu atat talent incat intelegi nuantele care le difera pe cele doua eroine si totodata simti ca sunt doua ipostaze ale aceleiasi fiinte.

Iar pe masura ce filmul se deruleaza, intelegi tot mai mult ca binomul Xiu - ZhouYu nu este simgura ambiguitate maiastra a filmului. Intelegi ca prima poveste este narata de eroina celei de a doua povesti - si este narata dupa cum o duc gandurile in timp ce citeste versurile, inainte si inapoi intre paginile cartii, inainte si inapoi in timp. Si intelegi ca filmul descrie cele doua povesti in franturi neliniare, iar fiecare frantura este perfect posibila in realitate, sugerand insa ca toate celelalte franturi pot fi imaginare.

Iar regizorul (Sun Zhou) reuseste sa nu se piarda in franturi ci sa asigure filmului un ritm impecabil. Trenul este elementul de baza, care uneste franturile. Trenul trecand peste marele viaduct deasupra fluviului Yang-Tse. Fiecare farama de poveste incepe in goana nebuna a trenului, actiunea incepe in tren, continua undeva, intre Sanmimg si Chongyang, si se termina pe un long-shot, care iti da clipa de ragaz pentru a medita rostul a ceea ce tocmai s-a petrecut pe ecran, apoi din nou trenul gonind nebuneste, incepe o alta frantura de poveste.

Imaginile sunt extraordinare, regizorul acesta are un simt aproape diabolic al culorii si al trecerii de la close-up la long-shot. Si mai ales al realizarii unui contrapunct intre imagine si actiune. Pentru ca imaginea nu are tot timpul legatura directa cu actiunea din momentul acela, relatia este mult mai subtila; imaginea sprijina actiunea, evoluind mereu spre o sugestie a incadrarii faptului concret intr-un univers care nu ne este neaparat cunoscut. Panorama zgarie-norilor din Chongyang, universul trepidant al Chinei de azi, portile caselor vechi, porti pictate, garbovite de vreme, universul Chinei eterne, rafturile prafuite de bibiloteca, incarcate de carti pe care nimeni nu mai are vreme sau rabdare sa le citeasca, dar care cuprind in universul lor intelepciunea lumii, cerul pe care se vede luna, sau campia nesfarsita care se topeste in ceata, universul care le cuprinde pe toate

Iar momentele in care Zhou-Yu se materializeaza in fata ochilor lui Xiu, pentru a disparea in clipa urmatoare imi amintesc de capodopera Mayei Deren, Meshes of the Afternoon, naluca aceea imbracata intr-o mantie neagra cu gluga care apare si dispare continuu, naluca din filmul chinez, imbracata intr-o pelerina cu gluga. Si incepi sa intelegi ca si in Meshes of the Afternoon naluca este un alter-ego al eroinei.

Si incepi sa intelegi ca trenul acesta care uneste mereu franturile este un simbol al drumului nebunesc pe care il parcurgi in dragoste, incercand sa te intelegi, incercand sa intelegi ce e adevar si ce e iluzie. Incepi sa intelegi ca in dragoste iti construiesti un alter ego al tau cu care te compari si te chinui. Si ca ai nevoie sa iti construiesti un alter ego si pentru fiinta iubita, sa ii compari si sa te chinui. Dragostea, o calatorie nebuneasca in cautarea unor certitudini, o oglinda in care te privesti si incerci sa te cunosti, sa iti afli certitudinile tale.

Si intelegi ca nu are importanta daca prima poveste este adevarata sau cea de-a doua, ca sunt doua ipostaze inlantuite de creatorul filmului pentru a-ti spune ca poti sa deosebesti certitudinea de iluzie atunci cand reusesti sa te vezi bine in oglinda si sa iti citesti ce se afla in sufletul tau.

Si atunci ceata se ridica de pe marea campie dela Xan-Hu si in fata ochilor nostri apare incet, incet lacul celest. Este ultima imagine din film, este darul pe care il primim noi, cei care am privit filmul si am reusit sa construim relatia de empatie cu cele doua ipostaze ale eroinei filmului.

(Cinema asiatic)

0 Comments:

Post a Comment

<< Home