Dariush Mehrjui - Gaav

(video authored by Firouzan Films)

Dariush Mehrjui s-a intors in Iran dupa studii de filosofie facute la celebra universitate californiana UCLA. S-a apucat imediat de film. Suntem in anii saizeci, Sahul este la putere, Mehrjui facea parte din elita intelectuala liberala a Iranului. Spre surprinderea tuturor, filmul pe care Mehrjui l-a facut in 1969 era foarte strain de orice standard american sau in general occidental.

Se putea vorbi fireste de neorealismul italian si de avangarda franceza a acelor ani (probabil ca filmul ar trebui mai degraba comparat cu creatii ale lui Pasolini), insa subiectul era atat de specific iranian incat reactia era de uluiala, daca nu de stupoare. Si de fapt, sa spui ca subiectul era specific iranian inseamna sa fii extrem de misleading.

Filmul este simbolic, este facut ca o balada (sau ca o parabola), cu simplitate si extrema economie (lucrurile se petrec pentru ca asa trebuie sa se petreaca, nu e loc de explicatii inutile), actiunea are loc intr-un sat iranian foarte departe de modernitate, oamenii sunt acolo cruzi, si in acelasi timp omenosi, si in acelasi timp omenia lor isi are limite, si in acelasi timp extrem de saraci, si in acelasi timp total deconectati de orice realitate a universului nostru.

Nu e de mirare ca filmul a fost imediat interzis in Iran: cenzura Sahului nu putea sa permita un film in care realitatile unui sat iranian erau prezentate atat de crunt.

In 1972 filmul a fost scos prin contrabanda si prezentat la Mostra dela Venetia. Fara subtitrare. Nici nu era nevoie. Imaginile si ritmul cinematografic special (cum zic, de balada: sa ne amintim de filmele lui Parajanov; sau de parabola: sa ne amintim de Tarkovski) vorbeau destul. A avut un succes de critica imens.

Mehrjui a continuat sa faca filme. A parasit apoi Iranul, s-a stabilit in Franta, a facut filme acolo. Peste ani s-a intors in Iran. Dorul de tara era prea puternic. Face filme si acum, in care incearca sa analizeze shiftarea societatii iraniene dela secularismul relativ pe care l-a avut spre dimensiunea religioasa. Banuiesc ca si in Romania ar fi necesar un Mehrjui (fara sa cred ca dimensiunile fenomenului sunt aceleasi).

Sa ma intorc insa la film: Gaav (The Cow). Se spune ca Ayatolahul Komeini a renuntat sa interzica filmele in Iran dupa ce a vazut filmul lui Mehrjui - nu stiu daca este adevarat, dar daca este, inseamna ca Ayatolahul era un om deosebit!

Pentru ca nu este deloc simplu sa intelegi filmul. Sau mai bine zis, de inteles il intelegi, dar este foarte greu sa nu te revolte. Daca un spectator ar avea reactia, nu mai vreau sa vad filme in viata mea! - ar fi de inteles.

Subiectul e extrem de simplu. Intr-un sat sarac si barbar, Hassan este singurul taran care are o vaca. Este un om bun si toata lumea il pretuieste - dela el pot cumpara toti lapte si el e cumsecade cu toti.

Intre Hassan si vaca lui exista o relatie speciala, ca intre un parinte si un copil. Este relatia care se stabileste intre oricine dintre noi si un caine, de exemplu. E momentul sa va spun doua vorbe despre Tequi, cainele care a avut rolul lui cativa ani in viata mea si dela care am invatat ce vrea un caine sa comunice de fiecare data. Intre mine si Tequi se stabilise o relatie foarte speciala. Incepusem prin a fi foarte speriat de caini, Tequi era de rasa boxer, nu m-am simtit deloc la locul meu cand a venit in casa, insa nici el nu se simtea bine: era casa noua, pe care nu o cunostea. Si incet incet am inceput sa invat ce vrea de fiecare data, cand ii e frica, sau cand vrea sa se joace, sau cand e mahnit ca m-a suparat.

A mai fost o vulpe, cu care m-am intalnit acum cativa ani aici, pe malul Potomacului. Si cu care puteam deveni prieten, daca as fi avut mai mult curaj, si mai mult insight.

Sa ma intorc insa la film.

Satul isi duce viata in jurul unui soi de elesteu mic si imputit, cu cateva case de lut pe margine. O ceainarie, unde sporovaiesc maturii, femeile sunt martori muti la ce se intampla. Exista idiotul satului pe care copiii il chinuie din distractie. Si nu numai copiii. Exista si maturi care isi bat joc de el din plictiseala. In primul rand un soi de fost militar care il are de fapt in grija (este poate fratele lui, cine stie)

De fapt exista in sat, ca in orice univers uman, si oameni buni, si oameni rai, si oameni echilibrati, si oameni aiuriti, si generosi, si hapsani.

Hotii din satul vecin apar noaptea, sa fure oi, incearca sa fure vaca lui Hassan, sa fure gaini, sa fure ceva.

Se organizeaza fireste expeditii de razbunare in satul vecin. Nimeni insa nu se considera hot. Hotii sunt ceilalti, vecinii din satul celalalt, noi ne aparam doar avutul, linistea si onoarea.

Un univers total suficient siesi, in jurul unui mic elesteu imputit.

Hassan pleaca intr-o zi cu treaba afara din sat, cand se intoarce vaca i-a murit. Nimeni nu stie dece. Oamenii si animalele mor atunci cand Dumnezeu decide ca le-a venit vremea sa moara.

Religia in acest univers foarte inchis este ciudata. Sunt musulmani? Se prea poate, dar la un moment dat o batrana deschide usa unui altar pe care este zugravita o persoana uriasa, viu colorata, si se roaga catre Dumnezeul si Mantuitorul nostru

Sa fie ramasite pre-musulmane, din vremea zoroastrianismului? Sa fie un sat crestin? Sa fie un sat al acelor presupusi inchinatori ai lui Ioan Botezatorul? Dar atunci ar vorbi intre ei in vreun grai aramaic, iar ei vorbesc in Farsi.

La vestea mortii vacii, taranii se decid sa o ingroape si sa il minta pe Hassan, sa-i spuna ca vaca a plecat, pentru ca el sa nu inebuneasca de durere. Ca de obicei sfatul satului este la elesteu, alaturi de ceainarie, unii participa din spatele deschizaturilor dela case care sunt in loc de geamuri.

Hassan inebuneste si incepe sa creada ca el este vaca, refuza sa admita ca nu o mai are.

Oamenii incearca sa il ajute, sa-i explice ca el nu poate fi vaca, el e Hassan. Idiotul satului a fost intre timp inchis cu franghii in moara, ca sa nu ii spuna lui Hassan adevarul. Nici o problema. Idiotul satului isi petrece timpul in moara jucandu-se cu niste sobolani.

E Hassan nebun? Ce inseamna nebunia? Traiesti in propriul tau univers si ignori universul nostru.

Dar el a trait intotdeauna in propriul lui univers: el si vaca. Isi scotea vaca la pascut, o spala, o mulgea seara, o ducea la monta cand era vremea, intre ei se stabilise un sistem de coduri: cand era luna plina, vacii ii era ste.

Universul acesta nu inceteaza sa existe odata cu disparitia vacii. Pentru ca a ramas Hassan, si au ramas toate codurile dintre ei. Toate fenomenele naturale care aveau un anumit sens pentru ei. Luna plina este din nou. Inseamna ca vacii ii este sete.

A inebunit Hassan? Da, pentru noi. De fapt isi apara universul lui, in care a trait atat amar de ani. Insa acum universul lui nu se mai potriveste deloc cu al nostru. De aceea il consideram nebun.

Hassan a inceput sa manance iarba si crede ca adevaratul Hassan este pe undeva pe aproape. In loc sa creada ca vaca este pe undeva aproape (reactie intalnita des la cineva care il pierde pe cel drag), crede ca el este pe aproape: in felul acesta senzatia ca cel drag nu a disparut ii este mai puternica!

Intre timp hotii din satul celalat continua sa apara noaptea, si expeditii de razbunare se petrec, ca si pana acum.

Idiotul satului este eliberat din moara. Copiii continua sa il chinuie, la helesteu. Uneori si maturii.

De Hassan nu prea are curaj sa se apropie nimeni. Se uita la el prin deschizatura care tine locul de geam la grajd. Unul singur, Eslam, el tot intra in grajd si incearca sa ii vorbeasca, sa il aduca la normal. Si ii priveste pe ceilalti prin deschizatura grajdului, sa le mai ceara sfat.

Pentru ca nu exista geamuri in sat, numai deschizaturi.

Si Eslam propune la un moment dat sa il duca pe Hassan la oras, la doctori.

Trei barbati intra in grajd sa il ia pe Hassan. Trebuie legat.

Il duc legat ca pe o vita si incepe furtuna, cu noroaie si cu pietre care aluneca pe clisa.

Hotii din satul celalalt apar si urmaresc scena de departe.

Hassan se impotriveste, mugind.

Omenia isi are si ea limitele ei. Eslam, singurul om care a avut judecata cumpanita si intelegere sa se apropie de Hassan cand acesta a inebunit, nu mai poate rabda. Ia un bat de pe drum si incepe sa-l loveasca pe Hassan, tine, animalule, tine, ma animalule!

Sunt insa trei. Asa ca este randul altuia sa se uite cu dojana la Eslam, care ramane inmarmurit de propria lui iesire.

Hassan intelege in sfarsit ceva, nu este prea clar ce, se repede nauc inainte, se arunca in noroi lovindu-si capul de clisa si moare.

Iar Eslam se intoarce spre a lua un carucior pe care sa il aduca pentru inmormantare. Lumea este de acum la cimitir, banuind ceva si asteptand.

(Iranian Film and Poetry)