Tokyo Twilight (1957)

no copyright infringement intended
(http://japanesemovies.over-blog.com/article-tokyo-twilight-1957-directed-by-yasujiro-ozu-85527850.html)

Tôkyô boshoku (Tokyo Twilight) - filmul pe care Ozu l-a facut imediat dupa Early Spring, in 1957.

Se indeparteaza dela stilul celorlalte filme. Povestea devine aici in mod explicit mai dramatica, nu mai are acea retinere minimalista care ii face filmele celelalte atat de cehoviene.

Un tata (Chishu Ryu) si-a crescut singur cele doua fete. Acum ele sunt mari. Sora cea mare (Setsuko Hara) este maritata si are un copil de numai cativa ani. Sotul ei, profesor universitar, a inceput sa bea si merge pe panta ratarii. Asa ca ea isi ia copilul si se muta acasa la tatal ei.

Problema mare este insa cu sora cea mica, care ii priveste cu suspiciune pe amandoi, si pe tata, si pe sora mai mare. A abandonat facultatea si a intrat intr-un cerc dubios de prieteni. A ramas gravida, iar iubitul ei se poarta ca un om de nimic. Este decisa sa avorteze, dar trebuie sa faca rost de bani pentru asta, asa ca umbla sa se imprumute. Fireste ca nu le spune nimic nici tatalui, nici surorii.

Ca sa se complice lucrurile si mai mult, mama, care si-a parasit sotul si fetitele cu multi ani in urma si a fugit cu un iubit, apare pe neasteptate. Nu pentru a-si face cumva datoria de mama (nici nu prea mai e posibil, dupa atatia ani), ci pentru a crea tensiune intre ceilalti.

Pentru ca sora mai mica stia ca mama ei murise. Acum nu mai este sigura de nimic, nici macar daca de fapt tatal ei adevarat nu e cumva amantul de demult al mamei. Isi face avortul si, coplesita de mizeria vietii ei, se sinucide.

Filmul se termina in nota Ozu: sora cea mare se decide sa se intoarca la sot (pentru ca isi da seama, din tragedia surorii, ca un copil trebuie crescut de amandoi parintii), iar tatal ramane singur.

Dramatismul povestii imi pare excesiv pentru un film de Ozu. Jocul actorilor este insa la fel de sobru ca intotdeauna, iar atmosfera acelui Tokio al anilor 50 este creata cu aceeasi maiestrie. Toate acele amanunte, acele localuri mititele in care se bea sake si se mananca supa cu fidea, masinile americane din ce in ce mai prezente pe strazi, reclamele in japoneza si engleza, cladirile impozante si impersonale ale bancilor si societatilor de asigurari, casele japoneze dela periferie.


(Yasujiro Ozu and Setsuko Hara)