Bucurestii Adolescentei Mele

Maria Tanase in 1939

Am primit azi dela un bun prieten o poveste superba, despre Bucurestii anilor '50 si '60. O redau aici integral.


Pana pe la inceputul anilor '70, pe locul actualului hotel Dorobanti au existat doua localuri: Mon Jardin si Poarta Alba. Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa.

La Mon Jardin s-a cantat jazz chiar si in anii '50, cand acesta era considerat muzica decadenta. Din formatia de la Mon Jardin au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu. A cantat in particular cu aceasta formatie Yves Montand, care in 1956 a intreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, intrucat de aproape un deceniu nu mai venisera in Romania interpreti din Occident. Yves Montand a sustinut cateva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la Mon Jardin, unde a ramas incantat de jazz-ul interpretat acolo si a cantat impreuna cu formatia. Frecventau in anii '50 Mon Jardin-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.

Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura dinanii '50. Intr-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti isi priponise calutul cu care aducea marfa la piata la intrarea in local. Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie ingaduit inauntru, la caldura. Acesta, ascultator, s-a lasat dus intr-un colt al carciumii si-a adormit cu capul sub masa stapanului.

Adio, mama! Asa era poreclita secarica! La Poarta Alba venea autorul versurilor cantecului Din bucata mea de paine care putea fi auzit in bodegile de periferie, si mai veneau vreo doi poeti de carciuma; specie de mult disparuta. Acestia isi multiplicau poeziile pe coli de hartie, si, dupa ce intrau in local, le imparteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora, poetul facea din nou turul meselor si isi strangea versurile. Unii musterii drept rasplata, ii trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere, o tescovina, o suta de rachiu sau de Adio, mama!...

Din bucata mea de paine
Am hranit un om si-un caine
Omul nu ma mai cunoaste
Cainele ma recunoaste

Versurile unui poet de carciuma puteau suna in felul urmator:

Eu nu-s decat un vagabond
Batut de vanturi si de ploi;
Sunt un gunoi
Dar, din an in an
Imi fumez pipa mea sub un castan.

Pe vremea dezghetului, cand galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea in revista Magazin o Cronica gastronomica, iar Maria Tanase canta la redeschisul restaurant Continental de pe Calea Victoriei acompaniata de Faramita Lambru.

Faramita Lambru

In pauza,cantareata mergea in bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, impreuna cu instrumentistul, care tocmai isi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului sunand acasa. Intr-una din seri, intrebandu-si in receptor nevasta ce ii gatise, dupa primirea raspunsului, o indemna: Da' sa pui, fa, in tocana si-o foaie de dafin... si pune si nitel piper... Plictisita, Maria Tanase ii recomanda intre doua fumuri de tigara: Spune-i, ma, sa puna si niste rahat! Prompt, acordeonistul se executa: Doamna Maria zice sa pui si niste rahat,pentru ca vine si dumneaei la masa.

Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adanci la Bucuresti, mai ales in cartierele marginase, a fost cel intreprins in 1958 de actorul si regizorul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului Vagabondul Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune - care emitea din 1957 – a inregistrat un disc la Electrecord cu piesa Avaramu din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea care s-a cantat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie:

Pe Soseaua Colentina
Trece Rita cu masina.

In anii 1959-'60-'61 nu prea iti dadea mana sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai sic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3, si Jawa (cehoslovaca). Mai exista Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului. La sfarsit de saptamana, bucurestenii cu motociclete plecau impreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei. La petrecerile date in apartamente particulare, sambata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si inlesnire. In anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia.Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci cand mergeau in excursie la munte, scolile medii avand patefon in dotare.

In fostul local Modern aflat in capatul dinspre Calea Victoriei al strazii Sarindar s-a deschis in 1958 restaurantul Berlin, cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete inalte, unde berea blonda Radeberger, imbuteliata in sticle de o jumatate de litru, era servita in sonde. Multe dintre restaurantele bucurestene fusesera rebotezate: Capsa devenise Bucuresti, de pilda. Athenee Palace isi pastrase insa hramul si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri. La Capsa (tot asa ii zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste intre privilegiati. In cele doua braserii mai puteau fi vazuti insa si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat,intr-o seara iesind de la Athenee Palace, a scos o bancnota de cinci lei vrand sa i-o dea portarului - credea el - galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: Adu-mi te rog, un taxi. Poetul il confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie. Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintandu-l cu arestarea pe poet. Atunci, adu-mi un vapor.

In apropiere de Athenee Palace, pe locul actualului Hotel Bucuresti, intr-un imobil prabusit la cutremurul din 1977 isi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata Victoria. La etaj, cofetaria avea aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei. Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada... Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la Nestor profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si langue de chat, Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri Bibescu, carora ulterior li s-a spus Tosca, pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafea turceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante...

O braserie cu scaune inalte imprejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu - noua denumire - care se invecina cu Biserica Boteanu. Intrucat veneau studenti de culoare,nu putini in Bucurestiul epocii, i s-a spus Katanga, porecla substituindu-i numele.

Ciao, ciao, bambina Primele doua congrese ale Partidului MuncitorescRoman se desfasurasera in Sala Ateneului. Apoi, ocarmuirea s-a gandit sa inalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfarsitul anilor '50. Sala Congreselor, cu o capacitate de 3600 de locuri, in spatele fostului Palat Regal. S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie inconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul Filatelia, inaugurat in 1960, iar in capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, in care se putea lua masa de pranz compusa din doua feluri de mancare cu circa 10 lei.

Dupa ce in Sala Congreselor s-a tinut, in iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au nceput sa fie proiectate aici filme, indeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au inceput sa cante pe scena ei solisti straini. Intre primii, Domenico Modugno. In iarna lui 1962 Modugno a cantat aici Alleluia si cateva din compozitiile sale, Volare, L'uomo in frac, Piove, ramasa multa vreme in amintirea romanilor prin refrenul Ciao, ciao,bambina... A inregistrat si el un disc la Electrecord.

In acelasi an a mai cantat o celebra soprana peruviana de coloratura, Yma Sumac, apoi Claudio Villa, facand furori cu Un tango italiano. Era vremea muzicii usoare italiene - din 1964 Televiziunea Romana incepe sa retransmita Festivalul de la San Remo. Insa noul dezghet adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, in forma de inimioara) si twist-ul.

--------------------------------------

Mai adaug o amintire personala. In spatele blocului cu cofetaria Nestor de pe Calea Victoriei se afla o straduta, azi disparuta, inghitita de cladirile hotelului Bucuresti. Era o straduta fascinanta, cu casute mici, cu gradini mici de tot in fata fiecarei casute, si cred ca nu avea canalizare.



(Bucuresti)