Updates, Live

Wednesday, January 09, 2013

Doua Poezii de Anton Naum

ceas de aur ce a apartinut junimistului Anton Naum
(Muzeul Literaturii Romane, Iasi - Casa Vasile Pogor)
no copyright infringement intended

Elegie

A patriei jignite afronturi sa razbuni,
Sa curatesti de monstri cu bratul inarmat
Si de tiranii lacomi pamantul uzurpat!
Sa fii atotputernic! La glasul tau ce tuna
Cum s-au plecat in codri stejarii de furtuna,
Sau cum sa incovoaie, plapand si umilit,
La crivatul de toamna, rogozul aurit,
Asa sa ti se-nchine a natiilor turma;
Si de-i vei zice: ”pleaca”, sa plece pe-a ta urma;
Si oarba sa urmeze... sa treaca vai si munti,
Pe fluvii, pe oceanuri, pe mari sa-ntinda punti,
Si tot sa te urmeze... pe umeri sa te poarte,
Sa sufere ger, foame, caldura, sete, moarte;
Sa zici, si sa se faca la mare glasul tau,
Cum intr-o zi vestita facut-a Dumnezeu.
Un singur tron sa fie-al tau - pe stalpi de lei,
Din regi, arhonti si consuli sa faci supusii tai,
Si soarele pe ceriuri tot in a ta domnie
S-aprinda si sa-si stinga mareata sa faclie?

Carnaval (fragment)

La dant, la dant! orchestra suna,
se da semnalul asteptat;
bum, bum, bum, bum! toba detuna,
verguta magica s'a ridicat!

Dantuitori, dantuitoare,
in stoluri mandre napustesc:
ca paserile la mancare,
de pretutindene sosesc!

Si toti cu brate 'npleticite,
pasind la ritmul cadentat
se duc si vin pe nesimtite,
sub candelabrul luminat!



(Anton Naum)

Labels:

0 Comments:

Post a Comment

<< Home