Poem despre Reykjavik

Johan Peter Raadsig: Ingólfr tager Island i besiddelse, 1850
on public display in Viðeyjarstofa in Viðey
source: Haukur Þorgeirsson
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ingolf_by_Raadsig.jpg)
no copyright infringement intended

(click here for the English version)

Eram la New York, era prima zi in care ma aventuram singur, si am vazut un barulet pe colt de strada. Era in SoHo, pe langa Greenwich Village, cartier boem si evident intimidant pentru cineva in prima zi singur. Am intrat in barulet cu teama ca soarta mea se va inchide acolo inauntru, nu va mai exista scapare. Localul era mic si plin ochi. Figurile clientilor ma intimidau. M-am asezat la bar (nu aveam curajul sa ma asez la o masa, de altfel nici una nu era libera). Barmanita ma intimida si ea. Era de fapt foarte frumoasa, parea o rusalka lapona, dar, asta este, ma intimida. I-am cerut sfios o votca mica. Incercand sa imi maschez timiditatea, am indraznit sa o intreb de unde este originara. Mi-a raspuns foarte casual ca era din Reykjavik. Nu am mai avut curajul sa continui discutia, dar lecturile mai vechi isi faceau efectul. Ma gandeam la vikingii care venisera indrazneti si isi pusesera bocancul aici in Lumea Noua. Mi-as fi dorit sa fiu si eu din Reykjavik, sa nu ma tem de frig, nici de noaptea polara, nici de marile polare, de multe ori vijelioase, intotdeauna impanzite de gheturi, sa nu ma tem nici de New York, sa simt ca nu imi pasa ca sunt acolo, sa nu-mi pese oriunde as fi fost. Sa ma simt sigur pe mine si sa discut casually cu tanara ce parea o rusalka lapona. Ma rog, cum stiti, nu eram viking, nu eram nici din Reykjavik, venisem din Bucuresti, eram deci un om mai bland si cu oarece frica de Dumnezeu (si oarece frica in general). Asa ca nu m-am lasat sedus de gandurile care imi treceau prin minte, am baut votca si am iesit tiptil, fericit ca eram din nou la lumina strazii. Au trecut anii, si New Yorkul nu ma mai speria de mult. Am mai fost acolo, de fapt era un local foarte cuminte, unde se putea si manca, dar pe barmanita islandeza nu am mai vazut-o. Se intorsese in tara ei, probabil ca ii placeau tinuturile aspre, zapezile si gheturile, noaptea polara.