Somnul Ratiunii Naste Monstri

Goya, Capricho_43
El sueño de la razón produce monstruos
etching and aquatint, 1797-1799
Museo Nacional de Prado
(http://en.wikipedia.org/wiki/File:Capricho_43,_El_sue%C3%B1o_de_la_raz%C3%B3n_produce_monstruos.jpg)
no copyright infringement intended

(click here for the English version)

Eram destul de departe de casa si voiam sa ma intorc. Incercam sa folosesc diverse scurtaturi, dar de fiecare data ma rataceam si ajungeam in locuri neasteptate, care ma indepartau si mai mult. Am ajuns la un moment dat in fata a ceva ce la prima vedere parea a fi o cladire monumentala de pe Calea Victoriei, insa apoi s-a dovedit a fi altceva, altundeva. Stiam insa si de aici o scurtatura, care iarasi mi-a lungit drumul. Eram acum in fata unui hotel, tot de pe Calea Victoriei, insa parca nu mai recunosteam locurile. Ateneul mi-a aparut in fata pentru a disparea dupa o secunda. Am intrat intr-o casa pe care o stiam si pe care, oricat ar parea de ciudat, o traversasem de multe ori pentru a ajunge pe strada unde locuiam. Aici am vazut un fost coleg de serviciu. Nu ne mai vazusem de multi ani. Am intrat impreuna cu el intr-o camera in care se afla un al doilea fost coleg. Impreuna discutau despre un al treilea, care intre timp devenise mare om de afaceri, iar acum era anchetat la procuratura, invinuit de niste lucruri ce nu imi erau clare. Cei doi colegi se gandeau sa depuna marturie in favoarea sa. Vino si tu, mi-a zis unul din ei. Am stat putin in cumpana, apoi m-am luat dupa ei. Cei doi colegi se contopisera intre timp intr-unul singur. L-am urmat intr-o camera, apoi in alta camera, apoi a disparut.  Cand am reusit sa ma descurc din camera in camera si sa ies afara, m-am trezit intr-un loc cu totul necunoscut. Mi-am dat seama ca eram intr-un loc foarte indepartat din Bucuresti, pe care nu il stiam deloc. Mi-am zis sa iau un taxi, dar cand am bagat mana in buzunar, nu am gasit decat vreo cinci lei. M-am decis atunci sa telefonez, aveam mobilul la mine, dar ecranul era alb si si se incapatana sa ramana alb orice tasta apasam. Mi-am dat brusc seama ca de fapt uitasem cand am plecat, pentru ce am plecat, unde fusesem, si am realizat ca imi pierdusem memoria pentru o durata de timp pe care nu o puteam preciza. Cine eram eu? Oare puteam sa nu spun nimanui despre ce mi se intamplase? Riscam sa fiu dus la un spital. Imi dadeam insa seama ca asemenea lucruri se vor repeta de acum incolo si ca nu mai este nimic de facut. M-am intrebat daca nu visam si m-am ciupit. Nu imi dadeam seama daca simtisem sau nu ceva, asa ca am repetat ciupitura, tot fara sa am un raspuns definitiv. M-am trezit langa sotia mea, mi-a zis, ai adormit cu capul pe calculator. Totusi acum eram in pat, in pijama! Ba nu, eram din nou in locul acela indepartat. Asadar discutia cu sotia mea fusese un vis scurt, adormisem in picioare pentru cateva momente. M-am mai ciupit odata, tot fara succes. Era o situatie fara iesire si eram ingrozit. Ceva imi spunea insa ca singura sansa era sa ma ciupesc din nou ca sa imi dau seama daca nu visez. Insa nu reuseam sa o mai fac. Am vrut sa strig dupa ajutor, insa nu mai aveam glas. Nu mai era nimic de facut.