Adrian Maniu

Adrian Maniu
1891 - 1968
(arhiva Daniel Vighi)
no copyright infringement intended

Era în anul 1946, în staţia de tramvai de la Rosetti, într-o iarnă geroasă cu zăpadă multă. Statuia din mijlocul pieţei era acoperită toată de nămeţii strânşi de pe stradă şi îngrămădiţi în jurul ei. Trecuse de ora 5 dupa-amiază şi se întuneca. O tânără femeie purtând un palton lung cu guler înalt de blană în care-şi afundase bărbia, pe cap cu o căciuliţă trasă până la ochii lucioşi, tropăia de colo, colo, de-a lungul staţiei. Dinspre strada Mântuleasa se apropia un domn ce păşea grăbit. Avea un fular lung, răsucit în jurul gatului deasupra paltonului şi o pălărie, cu borurile largi, adânc trasă pe cap. Erau Adrian Maniu şi Coca Slavic, singurii oameni rămaşi să aştepte un tramvai ce întârzia căci trebuia să i se ataşeze un plug care să dea la o parte zăpada groasă de pe şine. Adrian Maniu nu mai era tânăr, era în vârstă de 55 de ani. A intrat în vorbă cu tânăra sa tovarăşe de aşteptare şi a invitat-o la cofetăria de vis-a-vis. Era şi acolo frig şi în acea oră părăsită de lume, au stat la o măsuţă şi au făcut cunoştintă cu chipurile lor. Prăjitura, un doboş tort, avea un gust de săpun şi el nu i-a dat voie să o termine cu un gest deodată prevenitor şi posesiv. Au ieşit iar în stradă şi, înţepati de ger, au intrat într-o bodegă să bea vin negru pentru a se încălzi. Vinul a fost acru la fel ca mirosul bodegii şi au revenit în statia îngheţată animaţi de interesul trezit unul faţă de celălalt. S-au suit într-un târziu într-un tramvai gol - ce ducea în Cotroceni. Locuiau în acelaşi cartier. A doua zi a urmat întâlnirea de la cofetăria Nestor, cea mai elegantă din Bucureşti ... Coca Maniu vorbea, sufocată de emoţie, ochii îi străluceau din ce în ce mai tare în timp ce-mi evoca miraculoasa întâlnire cu soţul ce murise cu douăzeci de ani în urmă.

(Cornelia Pillat, Un om din alte timpuri)

• Senin de iarnă
• Alt cântec, Autre chanson

(A Life in Books)