Răsună Valea, 1949

Răsună Valea, 1949
(source: cinemagia)
no copyright infringement intended

.A classic Communist inspirational movie about the building of a railroad through the mountains. Thousands of young volunteers sign up to work on the site. There's tunnels to be drilled, rock to be blasted, earth to be moved... Besides the work there are other perilous things jeopardizing the site such as the malevolence of persons such as lazy Niki. Conspiracy also seems to be aiming at putting the project in peril. Towards the end of the movie, everybody seems to realize that they need to work together for the good of others by building the railroad. The enemies of the project-some of which are even brigadiers- are being exposed and face the consequences of their betrayal. The peasant Ion leads the pack who finally gets the railroad built.

(Laurenţiu Nedelcu on imdb)

Considerată prima realizare a cinematografiei socialiste româneşti, în regia lui Paul Călinescu şi cu o distribuţie de zile mari, filmul descrie avântul patriotic al miilor de tineri care în 1948, la chemarea Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM) au venit din toate colţurile ţării să construiască linia ferată Bumbeşti-Livezeni. Tinerii brigadieri, într-o epocă în care a nu fi cu noi însemna a fi împotriva noastră, sunt plini de patos revoluţionar, dar se confruntă cu vicisitudinile vremii, cu iarna ce le umflă ochii de frig, cu vara toridă ce-i asudă, cu utilaje şi metode de lucru rudimentare, cu cei leneşi, cu cei care vor să saboteze construcţia tunelului montan (duşmanii poporului), şi cu iubiri desigur.

(cinemarx)

Răsună Valea, 1949
(video by Filme de Colecţie)

Într-adevăr o distribuţie de zile mari: Marcel Anghelescu, Geo Barton, Radu Beligan, Nicolae Sireteanu, Ion Talianu, Eugenia Popovici, Maria Voluntaru, Angela Chiuaru, Ionescu-Ghibericon, Marcel Enescu, Pop Marţian, Puiu Hulubei, şi alături de ei într-o scenă de cuplete Horia Şerbănescu şi Trio Grigoriu. Unii dintre ei au rămas în conştiinţa noastră şi astăzi, alţii, cum se întâmplă, sunt uitaţi. Păcat! I-am văzut la teatru, sau am citit despre rolurile lor de-a lungul anilor, i-am văzut în filme, sigur că nu în toate în care au jucat, că nu se putea.

Cine dintre ei m-a impresionat în filmul acesta cel mai mult? Radu Beligan desigur, steeling the show ca în orice alt rol în care a jucat în teatru sau film de-a lungul lungii sale vieţi, un artist cu o personalitate covârşitoare. Era tânăr atunci, în 1949, şi avea să rămână formidabil de tânăr, şi tot timpul pe scenă, până la nouăzeci şi şapte de ani, când inima a încetat să îi mai bată.

Pe Nicolae Sireteanu mi-l amintesc de pe când eram elev, venea câteodată la noi la liceu la serbări, aveam o sală de festivităţi impresionantă, în care a şi funcţionat pentru câţiva ani un teatru, venea, cum zic, şi recita pe scena sălii. Nu-l mai văzusem însă în alte filme (şi a mai jucat în câteva). Iar aici era chiar la primul său film, ca şi Geo Barton, un alt actor pe care l-am admirat mult în tot ce a jucat. În schimb Marcel Anghelescu, alt mare actor, jucase în timpul războiului în Ziua cumpătării în 1942, alături de Florica Demion şi de Ion Manu, în regia lui Jean Georgescu, şi în Escadrila albă în 1944, alături de Lucia Sturza Bulandra, în regia lui Ion Sava. Amintirea unui mare artist cheamă amintirea altora, un univers al vieţilor trăite pe scenă sau pe platoul de filmare.

Pe Pop Marţian l-am văzut prima dată în filmul acesta, Răsună Valea. Şi apăruse pe ecran încă în 1925, în Năbădăile Cleopatrei, regizat de Ion Şahighian. Juca acolo alături de Nicolae Soreanu şi de Jean Georgescu, cel care în primul rând a fost poate unul dintre cei mai mari regizori ai noştri. Dar aş putea vorbi de fiecare din actorii aceştia la nesfârşit.

Un film comunist, din epoca lui Ana, Luca şi cu Dej bagă spaima în burgheji. Am văzut filme mari făcute de regizori pasionaţi de idealurile comuniste. Eisenstein, sau Vertov, sau Ivens, ca să dau doar câteva exemple. Artişti mari, intrând uneori în conflict cu autorităţile politice comuniste, pentru că operele lor erau prea îndrăzneţe (artistic sau politic), ori puneau unele întrebări care nu mai conveneau. Răsună Valea era însă un film făcut strict la comandă politică. Regimul comunist de abia instaurat în România avea nevoie de un film reprezentativ. Au chemat un regizor foarte bun (care însă cu greu putea fi bănuit de convingeri comuniste; în timpul războiului făcuse filme la comanda politică a regimului antonescian: România în lupta contra bolşevismului, premiat la Veneţia in 1941, şi altele cu aceeaşi tematică). Paul Călinescu era de fapt mult mai mult decât foarte bun, era un regizor din aceeaşi clasă cu Jean Georgescu. La Veneţia fusese premiat şi în 1939, pentru Ţara Moţilor. Acum trebuia să lucreze la comanda noilor stăpâni. În 1947 a făcut documentarul Agnita Botorca, considerat vârf al filmografiei personale (Valerian Sava). Cei care nu au trăit anii de atunci îl pot învinui cu uşurinţă de oportunism. Ar fi bine să îşi aducă aminte de vorba lui Miron Costin (dacă au auzit-o), că nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri. Pentru Răsună Valea i s-a dat un detaşament întreg de actori foarte buni, pentru muzica filmului a fost ales Paul Constantinescu (creatorul unor Oratorii Bizantine de mare rafinament), iar scenariul i-a revenit lui Mircea Ştefănescu (un dramaturg de talent care dupa război s-a dedicat scrierii unor piese de teatru dedicate marilor personalităţi ale istoriei noastre: îmi amintesc de Eminescu al lui pe care l-am văzut în 1964 la Naţional; şi îmi amintesc cum am văzut Micul Infern, eram în armată şi ne-au dus la teatru, la Bacău - nu mai ştiu ce naiba am făcut în seara aceea că la întoarcere m-au băgat direct la bulău, până a doua zi de dimineaţă).

A avut Paul Călinescu la dispoziţie tot ce îşi putea dori. Însă cel mai de folos i-a fost colaboratorul său fidel de la mai toate filmele pe care le-a facut, operatorul Wilfried Ott. Iar într-adevăr imaginile acestui film sunt extraordinare.



(Filmofilia)