Updates, Live

Wednesday, February 21, 2007

Meditand filmele lui Lars von Trier

Breaking the Waves


Cu multi ani in urma am citit o Istorie a Renasterii, scrisa de un francez, Fred Berenger - in capitolul despre Trecento comenta un pasaj din Vita Nuova - Dante explicase ca fiecare psalm are un sens literal, un sens alegoric, un sens moral si un sens anagogic.


Orice mare opera de arta ne provoaca sa incercam sa deslusim sensuri mai adanci, dincolo de sensul literal.


Dogville al lui Lars von Trier este o parabola antiamericana - dar, asa cum s-a mai observat, o parabola este universala, altfel nu ar mai fi parabola - dincolo de antiamericanism filmul este o meditatie asupra conditiei umane, o meditatie despre generozitate, sacrificiu si razbunare, despre aroganta si cruzime, despre duplicitate - este o meditatie despre fragilitatea tuturor acestora, o meditatie despre duplicitatea conditiei umane.


Si mai adanc este sensul anagogic - Biblia ne vorbeste despre generozitate si sacrificiu, despre aroganta si despre pedeapsa, despre duplicitate - Sodoma si Gomora ne sunt oferite ca exemple de meditat despre aroganta si despre pedeapsa, meditarea asupra lor revine in scrierile profetului Ezekil, pe de alta parte Noul Testament de la Evanghelii pana la Apocalipsa vorbeste despre generozitate, despre suferinta, dar si despre Dies Irae.


Iar Lars von Trier introduce destule elemente in film care sa ne trimita la sensul anagogic, filmul lui este o meditatie asupra generozitatii divine si a pedepsei divine, asupra arogantei umane si a duplicitatii umane.


Este divinitatea sugerata de film ambigua si ea? Generozitate si sacrificiu din plictiseala? din capriciu? din spirit ludic? pedeapsa de la sfarsit nu este cumva un act gratuit? Este mai curand o abordare apofatica, divinitatea este dincolo de masurile omenesti, si ratiunile ei raman necunoscute. Poate ca asta vrea sa ne sugereze Lars von Trier, pedaland pe ambiguitatea divinului.


Exista sau nu exista Dumnezeu? Breaking the Waves ne pune intrebarea asta. Ce este rugaciunea zguduitoare a lui Bess? Dialog cu Dumnezeu? Dialog cu ea insasi?


Dar care sunt caile de apropiere de Dumnezeu? Sau de acel ceva necunoscut din noi insine? De noi insine?


Sunt multe cai, iar daca teologia se ocupa, cel putin asa spun Parintii Bisericii Rasaritene, de caile de apropiere a omului de Dumnezeu, exista o teologie a rugaciunii, exista o teologie a Cuvantului, a meditatiei, poate impropriu numita teologia dogmatica, exista o teologie a ritualurilor, teologia liturgica, exista o teologie a frumusetii, si multe, multe altele.


Teologia frumosului - frumusetea icoanelor, frumusetea muzicii, frumusetea dansurilor - in biserica Copta preotii danseaza in altar la un anumit moment al Liturghiei.


Frumusetea muzicii, la urma urmelor Dancing in the Dark al lui Lars von Trier nu este si o meditatie asupra teologiei frumosului? Eroina iubeste musicalul, orice i se intampla in viata este receptionat ca un spectacol minunat de musical, ea orbeste din ce in ce mai mult, dar este fericita cand se afla pe scena de amatori - ajunge la spanzuratoare, victima inocenta a oamenilor din jurul ei, dar pana in ultimul moment traieste in universul ei de musical, oamenii in jurul ei ne ofera acelasi prilej de meditare asupra arogantei, nepasarii - si duplicitatii.


In filmele lui Trier barbatul este imaginea duplicitatii si micimii umane. Barbatul din Dogville, cel care se poarta frumos tot timpul cu Grace, care o iubeste dar nu o atinge - din respect? din lasitate? din impotenta? - o tradeaza si continua sa o iubeasca.


Politistul din Dancing in the Dark. Plange ca un copil si i se confeseaza eroinei ca nu mai are bani, ii fura apoi banii, ii cerseste sincer mangaierile si apoi se plange, tot sincer, ca a fost sedus de ea.


In Breaking the Waves avem teologia rugaciunii, dialogul lui Bess cu ea insasi este zguduitor. Si momentele de cumpana in care nu isi gaseste raspunsurile. Si momentele in care raspunsurile vin, si o linistesc. Vocea aceea ingrosata cu care isi raspunde intrebarilor.


Dar cum e Dumnezeul ei, cel care ii raspunde cu vocea ingrosata din adancul ei? Pare a fi cum ii este si biserica.


Biserica, zugravita cu atata cruzime cum rar am mai vazut. O casa de rugaciuni severa, cu enoriasi batrani si absurzi, cu femei reduse prin teroare la conditia de slugi - numai barbatii au voie sa vorbeasca acolo - femeile, daca vorbesc, sunt excomunicate. Teologie a comunitatii, teologie a Cuvantului, Cuvantul Domnului cade greu, ca plumbul, este Cuvantul Pedepsei, este Cuvantul Traditiei, este Cuvantul cel Vechi, al Cruzimii.


Iar clopotele nu bat niciodata.


Oare acesta sa fie Dumnezeu? oare Dumnezeu sa insemne numai pedeapsa, numai traditie, numai cruzime? De ce nu bat clopotele? Oare Dumnezeu nu trebuie sa insemne si cant? si frumos? si dans? si sunet vesel de clopote?


De ce nu bat clopotele?


Iar Bess se casatoreste si descopera erosul. Si intelege deodata ca asta este pentru ea calea spre Dumnezeu. Teologia erosului. Fericirea erosului, alaturi de barbatul ei, de care este atat de indragostita.


Dar barbatul are un accident ingrozitor si ramane paralizat pe viata. Si aici se intampla ceva care e greu de judecat. Si el crede in Eros. Si ii cere ei sa se prostitueze si sa ii povesteasca apoi scenele ei erotice - este singurul lucru care l-ar mai putea tine in viata.


Iar ea trebuie sa isi asculte barbatul - pentru ca asa vrea Dumnezeu. Si porneste pe calea ingrozitoare a prostitutiei, cu spaima, cu groaza, dar cu constiinta datoriei - si este injosita din ce in ce mai tare. Pana la urma niste sadici o vor omori.
Iar biserica nu o poate inmormanta decat spunand la groapa ca a fost o prostituata si ca o vor inghiti flacarile iadului.


Si atunci incepe Miracolul. Ucenicii s-au dus la mormant, si l-au gasit gol. Preotul satului ingroapa un sicriu gol. Trupul ei a fost furat de prieteni credinciosi ai sotului ei.


Si sotul ei isi revine si incepe sa mearga. Scoala-te si umbla. Jertfa ei l-a mantuit.


Pe o corabie, in prezenta barbatului ei, trupul ei va fi aruncat marinareste, in mare, sa se odihneasca in vesnicie, printre vietatile apei.


Si din cer clopotele incep sa sune! Pentru ca Dumnezeu inseamna in primul rand Dragoste.


(German and Nordic Cinema)

Labels:

0 Comments:

Post a Comment

<< Home