Equinox Flower (1958)

no copyright infringement intended
(http://www.a2pcinema.com/ozu-san/films/equinoxflower.htm)

Am inceput un soi de maraton cinematografic, mai precis un maraton Ozu, iar daca vreti sa fiu si mai precis un maraton al ultimelor filme ale lui Ozu.

Un regizor care a creat cateva zeci de filme, incepand cu sfarsitul anilor 20 si pana in anul mortii sale, 1962.

A fost un conservator: in gusturi, in atitudinea fata de traditii, in judecata asupra evolutiei societatii japoneze dupa al doilea razboi mondial. Conservator pana in dinti: s-a incapatanat sa faca filme mute in anii 30 si a trecut greu la filmele sonore. S-a incapatanat sa faca filme alb-negru in anii 50 si s-a lasat convins sa treaca la color de abia spre sfarsitul decadei.

Iar Higanbana (Equinox Flower) este primul sau film color, e facut in 1958.

Am vazut multe din filmele lui si m-au inmarmurit de fiecare data. Am vazut unul din filmele lui mute si am ramas inmarmurit in fata puritatii unui film fara vorbe. In schimb filmele lui sonore isi pastreaza puritatea, dar dialogul este superb. Marile lui filme au fost alb-negru - iar fiecare imagine din filmele lui este superb construita. Ei bine, primul lui film color era o bucurie a ochilor. O explozie de frumusete.

Asadar Ozu a fost conservator in toate; insa a fost un om extrem de intelegator, de tolerant, de bun. Asa incat judecarea de catre el a schimbarilor care se petreceau in Japonia acelor ani era o judecata ingaduitoare in care condamnarea noului in numele vechiului era inlocuita de o nostalgie luminoasa.

Toate filmele lui de dupa razboi dezbat o singura tema la nesfarsit: schimbarea relatiilor in sanul familiei japoneze, trecerea dela valorile traditionale la valorile de azi.

Este si subiectul lui Equinox Flower: un tata de familie aratandu-se in discutiile cu ceilalti foarte ingaduitor cu noua atitudine a tinerilor care nu mai vor sa auda de ca casatorii aranjate. Evident, cand afla in mod neasteptat ca fata lui cea mare vea sa se marite cu un om pe care il iubeste, treaba se schimba si tatal devine un tiran. Intre timp mai este vizitat de un prieten (Chishu Ryu), care a patit-o: fata s-a mutat cu iubitul ei! Stiu ca zambiti, dar sutnem in Tokio in anul 1958.

Este insa o comedie blanda: mama, fata, sora ei, prietena ei, mama prieteni ei, comploteaza pe ascuns si il duc pe tata acolo unde vor ele. De fapt baiatul pe care fata il iubeste este un baiat foarte bun, pe care si l-ar dori oricine ca ginere. E drept ca nu e bogat si ca se va muta la Hiroshima, lunad deci fata departe. Dar e un baiat sa il pui la rana.

Nu este unul din marile filme ale lui Ozu. Insa vaznadu-l, mi-am aminiti de ceva ce am observat in picturile lui Hopper, marele maestru realist american al primei jumatati de secol XX.

Hopper a zugravit in panzele lui lumea new-yorkeza (a avut si alte subiecte, but let's stick to the point). Din cand in cand a observat lucruri extraoridnare. Dar astea nu apareau mereu. A fost fidel lumii lui, a urmarit-o cu dragoste, i-a cercetat detaliile si din cand in cand a spus in panzele lui lucruri extraordinare.

The Nighthawks este considerata capodopera lui, dar pentru a ne da Nighthawks a desenat cu dragoste cele doua femei care stau la o masa langa geam la unul din restaurantele chinezesti din Manhattan, a desenat-o pe femeia care sta ingandurata in fata unei cesti de cafea pe care si-a turnat-o la un automat, a desenat cuplul care este asezat pe scaune la teatru inainte sa se ridice cortina...

La fel si Ozu: cateva lucruri pe care le-a descoperit el in anii aceia, studiind cu dragoste familia japoneza, sunt zuguduitoare si traverseaza toate culturile: dragostea resemnata a parintilor pentru copiii lor ajunsi adulti si instrainati.

Insa pentru ca sa descopere aceste diamante de adevar profund, a studiat rabdator, fara sa oboseasca, lumea aceea din Tokio al anilor cinzeci, in care kimonourile se luptau cu rochiile europene, in care costumul purtat pe strada se arunca pe jos imediat ce ajungeai acasa - nevasta ti-l lua cuminte si il punea pe umeras. Lumea aceea in care existau mici localuri cu mancare foarte japoneza, cu ingrediente a caror reteta avea sa se uite, localuri micute in care barbatii schimbau cate o vorba dand pe gat paharele de sake, baruri care erau inca foarte japoneze dar aveau firmele si in engleza.

(Yasujiro Ozu and Setsuko Hara)