Paul Celan, Am Letzten Tor, 1948

Paul Celan
(source: Descontexto)
no copyright infringement intended

Am Letzten Tor

Herbst hab ich in Gottes Herz gesponnen, 

eine Träne neben seinem Aug geweint... 

Wie dein Mund war, sündig, hat die Nacht begonnen. 

Dir zu Häupten, finster, ist die Welt versteint. 

Hangen sie nun an zu kommen mit den Krügen? 

Wie das Laub verstreuet, ist vertan der Wein. 

Missest du den Himmel mit den Vogelzügen? 

Laß den Stein die Wolke, mich den Kranich sein.  

-Der Sand aus den Urnen, 1948-
(Quelle: Descontexto)

La ultima poartă

Toamnă am tors în inima zeului,

Lângă ochiul său o lacrimă-am plâns …

Păcătoasă, ca gura ta, începea noaptea.

La căpătâiul tău, sumbru, lumea se pietrifica.

Acum vor începe să vină cu-ulcioare ?

Ca-împrăștiate frunze se irosește vinul.

Duci dorul cerului cu plecările păsărilor?

Să fie piatra norul, să fiu eu cocorul.

-traducere de Catalina Franco-

(source: Catalina Franco)

La última puerta

Hice girar el otoño en el corazón de Dios,

junto a su ojo he llorado una lágrima...

Como era tu boca, pecadora, la noche ha comenzado.

Sobre ti, lúgubre, el mundo es de piedra.

¿Vienes ahora con los cántaros?

Las hojas se dispersan, el vino se desperdicia.

¿Extrañas el cielo lleno de aves migrando?

Deja que la piedra sea la nube y yo la grulla.

(fuente: Descontexto)

(Paul Celan)