Edelina Stoian: Vedi Napoli e poi... Haifa

Go West cu Iliushin!

Cu trenul la Bucuresti. De la Bucuresti la Roma cu avionul, un Iliushin care m-a facut sa am revelatia ca intre nori e plin de hirtoape in cantitate egala cu cea a pungilor din hirtie maronie folosite cu incredere de pasageri la trecerea brusca de la o orinduire la alta.
Asa am parasit definitiv Romania cu tot cu orinduirea ei comunista. Prima imagine a vestului capitalist si decadent: forfota benzinariilor luminate, vazute seara tirziu din autobuz, pe autostrada Roma-Napoli.

Primele impresii culturale

Sosim in sfirsit la destinatie. Inca in autobuz tata, dornic sa-si culturalizeze copiii, o face pe ghidul: Fiti atenti la balcoanele astea superbe! si fatadele, picturile murale, coloanele, arcadele!
Fratele meu, inca nu foarte entuziasmat de arhitectura napolitana, dar dornic sa invete:-Adica sa ne uitam la cu... a~... prost-situate? Sint 'situate' in fatza cladirilor, isi asteapta clientii strinse-ciorchine pe trotuar, etalind balcoane generoase, fatade pictate, arcade voluptuoase, picioare lungi, tocuri inalte, fuste scurte-scurte...

Oare unde ne aflam atunci? in care parte a orasului? Acum, dupa ce l-am revazut de citeva ori, stiu ca poti ajunge la Napoli de jos, de sus, cu masina, cu autobuzul sau per pedes trecind prin cartierele elegante de pe Posillipo, pe linga palazzi si biserici, pe treptele cartierului Santarella care coboara de la superbele vile in stil Belle-Epoque, pina jos, la buza marii, cu 'funicolare' spre Vomero, unde Castel St. Elmo, rece si distant troneaza de la inaltime peste oras, veghindu-l ca o bufnita batrina, tot pe Vomero stradutele inguste si curate, impodobite ca de sarbatoare cu ghirlande multicolore de rufe puse la uscat intre case. Printre ziduri se zaresc marea, Capri, strandul monden al Rivierei di Chiaiasi, in partea de jos a orasului, labirintul de strazi si ulicioare din Cartierul Spaniol. Probabil ca pe acolo am fost cazati pentru ca din hotel puteam vedea la mica distanta golful in care Napoli, infipt ca o scoica uriasa, ne astepta de vreo 3 mii de ani. Abia acum stiu ca, inainte de a cobori, ne-am fi putut opri in PIazza Vanvitelli, de pe Vomero, pentru un cappuccino sau un cornetto, pentru a vedea cum se reflecta in apele Golfului, ca un sirag de perle, hotelurile de lux ale orasului. Atunci, insa, pina la imbarcarea pe vaporul cu destinatia Haifa, am fost cazati intr-un hotel departe de a fi de lux, ale carui camere (ale noastre la etajul sapte) dadeau spre o aglomerata strada comerciala (poate chiar faimoasa Via Toldeo?), dupa cum aveam sa-mi dau seama a doua zi in zori.

ZARZAVAGIII

M-a trezit un vuiet din ce in ce mai puternic pe masura ce se apropia de hotel. Aoleu, Vezuviul! Lava! mi-am spus bazindu-ma pe vagile cunostinte insusite la plicticoasele ore ale si mai plicticoasei profesoare de geografie...
Intre timp, vuietul spart de racnete, risete si strigate ciudat de melodioase ajunse chiar in dreptul hotelului.
Am scos capul pe fereastra si, de sus, am vazut 'lava' prelingindu-se ca un urias dragon chinezesc de-a lungul strazii. Erau zeci, sute de camionete, triciclete si dubite incarcate cu rosii, ardei, castraveti, verdeturi. Iar sursa risetelor si strigatelor erau zarzavagiii porniti cu noaptea-n cap sa-si duca marfa la piata.

DOUA UMBRELE si UN SALAM de SIBIU

Septembrie. Vremea se strica, marea e prea agitata pentru a ne putea imbarca pe vapor, calatoria noastra spre Tara Sfinta mai trebuie sa astepte. Doua saptamini. Doua saptamini pline la Napoli, uraaa! A treia zi dupa sosire incepe sa ploua. Si ploua... si ploua. O ocazie nesperata pentru tata de a ne demonstra ceea ce nici unul din noi nu-l credeam in stare, stiindu-l hitru, blind si visator, lipsit de asperitatile unui versat om de afaceri. Neavind la noi nici un fel de valuta - nu avusesem voie sa posedam sau sa scoatem din Romania astfel de 'simboluri capitaliste' - dar avind urgent nevoie de umbrele sau macar de niste mantale de ploaie pentru noi, copiii, ne-am prezentat cu totii pe o straduta din port, recomandata cu caldura de portarul hotelului. 'Cu totii' - adica tata, mama, fratele meu, eu si... vreo 30 de centimetri de salam de Sibiu. Explicatia pentru prezentza celor 30 de centimetri e pe cit de simpla, pe atit de utila: inainte de a pleca din Romania, niste prieteni ai familiei, care aveau rude in Israel si ca atare experienta calatoriilor in strainatate, ne-au dat inteleptul sfat: Luati cu voi macar un salam de Sibiu, in vest se dau in vint dupaasa ceva. Luati-l, nu puteti sti cind o sa aveti nevoie de el, o sava prinda bine! Chiar in momentul in care tata a decis sa afle care e valoarea reala in capitalism a unui salam comunist (un salam = doua umbrele decopii?)... ploaia s-a oprit! Dovedind, daca mai era nevoie, ca e un potential om de afaceri flexibil si intreprinzator, tata s-a decis pentru o noua investitie, la fel de indrazneata. A fost clar ajutat daca nu chiar influentat in procesul de luare a deciziilor den egustorul napolitan care se prinsese probabil imediat de talentele ascunse ale tatei si pe care l-a convins iute, cu vorbe multe si melodioase, cu facut de citeva ori cu ochiul, cu gesturi largi, teatrale, ridcindu-si miinile spre cer, sursa neserioasa de ploaie care ba porneste, ba sta, ca e cazul ca tata sa achite cu salamul nu doua umbrele, ci doua pulovere de copii, 'italienesti-originale'.
Zis si facut! Moi, pufoase, calduroase, unul albastru pentru fratele meu, celalalt rosu, pentru mine. Doar ca nu numai tata aka omul de afaceri s-a dovedit a fi flexibil,capabil sa-si schimbe la iuteala deciziile, ci si vremea napolitana. Exact in momentul in care fratele meu si cu mine deveniseram mindrii posesori a doua frumoase si calduroase pulovere capitaliste, a inceput din nou sa ploua. Mai precis, sa toarne cu galeata. De data asta am fost luati prin surprindere: ploua si nu aveam umbrele, dar nici salamul de Sibiu. Tot ce ne ramasese erau cele doua' italienesti-originale' care, insa, s-au dovedit a avea o reactie din cele mai ciudate la ploaie: in doar citeva minute s-au lungit cit niste halate de baie, schimbindu-si ca prin minune nu numai marimea, ci si consistentza - din moi si pufoase devenisera tepene si tari ca lemnul... Din fericire pentru tata si pentru mica sa familie, aceastaa fost prima si ultima sa experienta de capitalist potential in noua lume libera.


Dupa alte citeva peripetii napolitane vremea s-a inseninat, marea s-a linistit, am pornit in sfirsit spre Haifa. Trei zile si patru nopti pe vapor, in cazul meu - o eternitate de rau de mare. Am ancorat in port intr-o simbata dupa-amiaza, am mai asteptat vreo doua ore uitindu-ne cind la luminile portului, cind la cer, pina cind s-a ivit prima stea. Abia atunci am putut cobori de pe vas. Emotionat, patruns de solemnitatea momentului, tata a exclamat fericit: Copii, s-a implinit ce ne-am dorit, am ajuns ACASA!
Eu nu-mi doream decit sa dorm in sfirsit intr-un pat care nu se clatina.

Edelina Stoian

(Edelina Stoian)